335 matches
-
când ajunseră în Travancore Avenue, deși nu aveau propriu-zis lacrimi în ochi, își simțeau, amândoi, inimile încărcate de tristețe și dor. Dumnezeule, ninge! O tăcere grea, plumburie, se înstăpânise din zori peste oraș. Cerul, ca o cupolă joasă, solidă, opacă, boltită peste acoperișuri, se colorase întâi în cenușiu, apoi într-un gălbui, care se decolorase aproape în alb. Acum, fulgi minusculi de zăpadă, abia perceptibili, dansau în sus și-n jos, ca niște musculițe. Brian și Gabriel priveau fulgii (la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
toți studenții ieșiseră pe coridor. Eroul nostru, cel cu invențiile amânate până după absolvirea facultății, tocmai se strecura ultimul, printre două rânduri de scaune pentru a ieși pe culoar în urma colegilor săi. Se afla la foarte mică distanță de nișa boltită din fundul amfiteatrului. Deodată cineva i se adresă în șoaptă chiar lângă ureche. Tresări întorcând brusc capul, dar nu văzu pe nimeni lângă el. Zări în schimb două colege care preferaseră să rămână în amfiteatru pe durata recreației. Ședeau departe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
celor două forme posibile de manifestare a omului, mai ales a celui creator de frumos, care transformă sau își transformă ființa după chipul gândului înmiresmat de sacru: reușeam uneori să o privesc din toate părțile. / oasele trupului / i le simțeam boltindu-se ca un paraclis. / muzica și mirosul lor. alt fel de întuneric. Omniprezența sacrului, între viață și noaptea care vine curând. găsindu-ne încălțați în bocancii de drum, este certificată, între altele, ca o rană înjunghiată, un buric triunghiular pe
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
terorizat de ideea unei nopți de frig polar. Dar atunci am simțit, dinspre așternut, un fel de boare călduță, o halu cinație, poate. Am pipăit cu palma cuvertura și-am sărit în sus. Era într-adevăr caldă! Mai mult, părea boltită peste un corp masiv, ca și cum cineva ar fi dormit ghemuit în patul meu. Cele mai tâmpite gânduri mi-au trecut prin cap. Greși seră dormi torul, mă puseseră cu altcineva în cameră, poate. Mi-a fulgerat chiar viziunea unui cadavru
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
pășim În el și, deși nu avem mijloace, nici dovezi, nici cuvinte pentru ceea ce simțim, avem ceea ce avem, știm ceea ce știm, sîntem ceea ce sîntem. Dar ce sîntem? SÎntem niște oameni goi, sîntem niște americani rătăciți. Cerurile nesfîrșite și pustii se boltesc deasupra noastră, zece mii de oameni pășesc prin sîngele nostru. De unde vin toate - sentimentul necunoscutului, recunoașterea imediată, frînturile nelămurite de amintiri bîntuite de visuri? De unde vin toate - foamea permanentă și dorul sfîșietor? Și muzica sumbră și solemnă, serafică, magică răsunînd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se frânse - nu se mai găsea în sala de control a distrugătorului. La 150 de metri de el se găseau un panou de control mult mai mare decât cel pe care tocmai îl avusese în fața ochilor. Domul transparent care se boltea din acel loc avea niște proporții atât de nobile încât pe moment, mintea refuza să admită dimensiunile acestuia. Bolnav de a ști, își privi mâinile și corpul. Mâinile-i erau firave, osoase corpul slab și îmbrăcat în uniforma de stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
de pe spinare îi țineau corpul la douăzeci de centimetri deasupra mesei. Capul nu avea gît, nici bărbie, și, pornind de la claviculă, se întindea un cioc imens, ca al unui cuc uriaș. Fața nu avea trăsături, deși două calote negre se bolteau în afară, ca niște parodii de globi oculari. — Are gura deschisă, zise Munro. — Da, dar aerul tremură deasupra ei, observă Ozenfant. Se va închide curînd, și atunci, bum! — Cînd a fost adus? — Acum nouă luni, nouă zile, și douăzeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se frânse - nu se mai găsea în sala de control a distrugătorului. La 150 de metri de el se găseau un panou de control mult mai mare decât cel pe care tocmai îl avusese în fața ochilor. Domul transparent care se boltea din acel loc avea niște proporții atât de nobile încât pe moment, mintea refuza să admită dimensiunile acestuia. Bolnav de a ști, își privi mâinile și corpul. Mâinile-i erau firave, osoase corpul slab și îmbrăcat în uniforma de stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
zi e azi, nu-i luni? Azi era luni! Petre n-a găsit cu cale să-mi mai răspundă. Părea limpezit. Calul mergea la trap, și nu locurile erau de vină că-mi venea să-nnebunesc cu-adevărat. Copacii se bolteau albi deasupra capului, apoi drum întins, soare, iarăși pâlcuri de pădure și câte o pasăre care zburătăcea fără griji. Am dat curând de drumul mare, pe care se vedeau multe urme amestecate. — E vineri, a catadicsit să-mi spună, parcă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
un tumul de pământ, o construcție funerară, de forma unei camere dreptunghiulare orientată E-V cu laturile de 4,07 m x 2,60 m și înălțimea de 2,30 m; pereții erau groși de 0,50 m. Acoperișul era boltit, realizat din cărămizi dispuse radial și sprijinite pe pereții din piatră legată cu mortar. În interior, pe latura de nord, s-au găsit două nișe măsurând 25 cm x 20 cm, situate la 1 m deasupra podelei încăperii și având
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
canal (dromos) lung de 3 m, prevăzut cu cinci trepte care coborau până la aproape -2,20 m (față de nivelul actual) în camera mortuară. Acest culoar era acoperit cu trei lespezi de calcar, iar la nivelul ultimei trepte, tavanul dromosului era boltit. Deasupra intrării în cavou și pe pereții laterali ai dromosului sunt pictate cu vopsea roșie cruci mari având capetele hastelor lățite. Peste crucea laterală se află o inscripție grecească, scrisă tot cu vopsea roșie, care în traducere românească sună astfel
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
funcționară găsind un loc secret pentru a-și răsplăti imaginația și nu există clădire pe pămînt care să nu fi fost reconstruită de imaginație pentru a ascunde adăposturi În fața luminii crude cotloane de Întunecime capele ale sinelui camere și arce boltite pentru cîntecul axis mundi! La un an după ce dictatorul Ceaușescu a ordonat demolarea centrului vechi al Bucureștiului a bisericilor bizantine și a unor case de toată frumusețea cea mai rece iarnă din istoria Carpaților a Încremenit toate rîurile și lacurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ca de-o haină pe care-o lași în drum. ÎN MAREA TRECERE Soarele-n zenit ține cântarul zilei. Cerul se dăruiește apelor de jos. Cu ochi cuminți, dobitoace în trecere își privesc fără de spaimă umbra în albii. Frunzare se boltesc adânci peste o-ntreagă poveste. Nimic nu vrea să fie altfel decât este. Numai sângele meu strigă din păduri după îndepărtata-i copilărie, ca un cerb bătrân după ciuta lui pierdută în moarte. Poate a pierit sub stânci. Poate s-
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
o viață îmbelșugată, iar după ce-a murit, copiii lui au vândut casa unui urmaș al lui Iscru. Acesta era Dinicu Stănescu, proprietarul unei manufacturi de hârtie, din Fundeni. El a reconstruit casa și a înălțat-o cu un etaj, boltindu-i și cerdacul. A vopsit-o în alb și a făcut o grădină de leandri, cu alei pietruite și felinare. În 1830 a murit, iar în urma lui a rămas doar o fetiță de zece ani. Fabrica a dat faliment, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și uruiala timpului în simțiri gingașe - de unde pleacă ele, dacă nu din fiorul care ne înstrăinează de noi înșine în mijlocul nostru? Ca și cum oriunde ai merge n-ai da de ceva mai rău ca tine, că tu ești răul care se boltește deasupra lumii, că nu poți fi cu tine fără să fii împotriva ta! Peșterile ascunse sânt mai puțin înfiorătoare decât golul pe care ți-l deschizi de câte ori îți ochești subteran ființa. Ce nimic se cască în sâmburele tău, de teama
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
În plânsul ceasurilor tulburi parcă aud ființele ce le-am ucis în vis... Nu mai găsești odihnă pe pământ decât în ochii care nu l-au zărit. M-aș vrea îmbălsămat în toate privirile fără lume. Deasupra fiecărui gând se boltește un cer. Dumnezeu e moștenitorul acelora ce au murit în El. Astfel te desparți ușor de tine și de lume, lăsîndu-L să continue firul atâtor mâhniri și părăsiri. Se prea poate ca oamenii să nu fi fost alungați din Rai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o ușă masivă și veche de stejar, ferecată c-o cruce de spijă lucrată în mii de podoabe și flori... El deschise c-o cheie mare și ruginită poarta, sui scările înguste în sus și intră într-o cămară nalt boltită în mijlocul căreia se afla o masă de piatră sură și un scaun vechi, a cărui îmbrăcăminte de piele era toată ferfenițită... Numai luna se uita sperioasă pin fereasta veche, năruită* și fără obloane, care sămăna mai mult [cu] o găvăună
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
damă naltă și foarte albă la față, avea ochi mari și albaștri, fața lungăreață și plină, nasul foarte corect, iară gura ei roșă purta totdeuna acel surâs voluptuos și satisfăcut care-l au femeile frumoase și fără de dorințe. Fruntea ei, boltită sub un păr castaniu împletit cu multă măiestrie și unit dinapoia capul [ui ] cu un pieptene de aur, mînele dulci și pline, cu degete lungărețe, ea se primbla totdeuna gătită, când prin grădină, când pin odăi, fără a vorbi nici un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de ceară albă. Ochii negri și desigur slabi aveau o dulceață potolită, ți s-ar [fi] părut că are pânză neagră peste lumina lor. Lângă el ședea un frate a stăpînu - său, cel mai mare. Fruntea lui era naltă și boltită cu măiestrie și pletele galbene de albe încadrau o față blândă, rasă cu îngrijire. El își răsucea din când în când mustețile și nu vorbea mai nimica, deși știa atât {EminescuOpVII 308} de multe. Acest om avea o istorie ciudată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se sprijine de masă, apoi de muchia dulapului din perete, care, ca toate celelalte din încăperile lui, nu avea nici cărți, nici fotografii. În cele din urmă, dându-se înapoi, așteptă zidul, să se proptească. Dar pereții se deschiseseră, arcadele bolteau un fel de tunel în care marginile Vocii vuiau surd și care îl trase spre sine, absorbindu-l. — Nu căuta drumul înapoi... se mai auzi. De aici, de unde suntem noi, drumul spre lume e numai cădere... Cosmina tastă cu băgare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
avea pereții căptușiți, doar tavanul din bârne. O informație datând de la începutul secolului al XIX-lea ne pomenește despre gospodăriile mai înstărite din Moldova, care aveau „întinse ogrăzi, împodobite după obiceiul turcesc și european pe dedesubt cu pivnițe adânci și boltite în care se păstrează vinurile și alte zarzavaturi trebnice gospodăriei”. Un astfel de beci ar mai fi putut fi văzut și astăzi dacă gospodăria aparținând moșierului Vasiliu din Onceștii Vechi nu ar fi fost distrusă de săteni după moartea lui
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
Când cele două laturi ale poeziei se întâlnesc într-un poem, poezia devine profundă și sentimentul este discret. Nostalgic, poetul regretă că nu s-a născut și nu a murit pe mare. "Exaltă-mă, frenetică Veneră,/ al mării pântec lin boltindu-și șoldul,/ Delfinei coapse-a tale, de himeră/ Până la țărm rostogolind imboldul." Poetul îi mărturisește iubitei că nu o va face nemuritoare într-un sonet, precum Shakespeare pe iubita lui: "doar nu sunt Shakespeare/ să-ți promit, cum știi,/ O
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
impozant și proporțiile armonios Împărțite, mărturisind gustulpentru frumos atît al ctitorilor cît și al meșterilor constructori. Are formă dreptunghiulară, fără abside. Pridvorul are 5 ferestre pe 6 stîlpi masivi, trei În față și două laterale trilobite. Pronaosul și naosul sînt boltite, cu cîte o calotă, ce se reazămă pe 4 arcuri dubluri, sprijinite pe console. Are o singură turlă centrală care se Înalță falnic, În formă octogonală, ale cărei laturi sînt ocupate de cîte o fereastră Îngustă. Ceva mai scund, În
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
atemporal, fără percepția morții. Cioran chiar preamărește moartea, pe care o găsește superioară în antichitate, omul antic știa să sufere, spre deosebire de omul modern, care nu mai este capabil nici măcar de a trăi această noblețe: "prin suferințe, sufletele zvâcneau odinioară către bolti; tu te izbești de ele. Și cazi iar în lume"46. Ba mai mult, Cioran crede că omul nu poate crea atunci când e pe deplin fericit, în condiții de echilibru cu sine, ci numai când simte o durere , cănd "ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în marea de calm. Pentru Quasimodo ancorarea insulelor naște, neîntârzâiat, tulburare deoarece odihnă temporară invită la o nouă rătăcire. Un alt ecou leopardian se citește în următoarele versuri: Mă caut în obscure acorduri / de adânci treziri / pe malurile groase ale boltii / Vântu-mi pătrunde / blând în sânge / și e deja cuvânt și naufragiu (Convalescenta).358 Sub semnul vântului, suflu metamorfic tipic quasimodian, interiorizat precum în Infinitul, căutarea ia aici formă introspecției. Titlul poeziei, Convalescenta, justifica o interpretare a preluărilor din opera antecesorului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]