116 matches
-
depravatule, ai două zile de când dormi, dormi și tot dormi. Am putea spune că ai mâncat prin somn, altfel medicina tradițională n-ar înțelege misterul. Mama, aflată lângă ea, confirmă. Întreb din ochi... Ai avut febră mare, îmi zice. Ai boscorodit prin somn, ai transpirat, te-ai zvârcolit. Un gheșeft tot ai făcut din întâmplarea asta: a scos taică-tu degeaba cureaua de la pantaloni. Gata cu somnul! La viață!... Dar iar somn, până a doua zi. Brusc am simțit apoi nevoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Avem de unde. Aneta rămîne mută. Pensie de două sute lei! Nici prin vis nu îndrăznea! Ai muncit mult cu copiii. Totul le va rămîne lor, casă, pămînt și tot ce am eu. Aneta începu să plîngă. Sărută mîinile cucoanei Veta și boscorodește: Un înger ca mata să se întorloace cu Satana? A devenit și el un înger, ai să vezi. Aneta privea atent uneori la fostul ei soț, care o copleșea cu bunătate. Și atunci vedea cînd o aură de sfînt, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Vindecătorul atent. - Foarte aproape. Vindecătorul făcu semn unei babe pipernicite care se apropie de Runa, rânjind. Îi puse mâna pe burtă, o mângâie ușor, se uită la sfârcurile ei, apoi o puse să-și arate dinții. După o vreme, baba boscorodi ceva, dădu din cap și o duse pe Runa În fundul peșterii. Nu trecu mult și se Întoarseră, iar baba horcăi zgomotos spre Vindecător. Am Înțeles că Runa nu mai avea mult, dar că nu avea să nască În noaptea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
început să urmărească cu degetul liniile din palmă, în timp ce îi spunea câte în lună și în stele... Am să-ți dau și în bobi, fiindcă ceva nu-i la locul lui... Îndată a început să împrăștie și să adune bobii, boscorodind cuvinte neînțelese... În cele din urmă, l-a privit lung și i-a spus: Dacă mai bei așa mult, te așteaptă o mare primejdie! Ca trezit din somn, Toaibă a deschis ochii a întrebare. Da, da. O primejdie de înec
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Tâ Vaniușa plecai și lași pe Liuba singura...Ia liubliu tebea, Vaniușa. Ia liubliu...Are să moare Liuba de dorul tău. Liuba nu poate să trăiește fără tine...Te întoarce la mine când terminat la război...” Si uite așa l-o boscorodit rusoaica pe bietul flăcău de nu mai știa de el. Ce o mai spus și el, asta nu mai știu. Da’ o venit acasă până la urmă. Cele câteva zile cât i-o dat de la spital le-o petrecut stând închis
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Nu mai este cocoșul!” o strigat el din prag. „Ce ai făcut cu el? Unde-i cocoșul, omule? L-ai scăpat? Da’ ce, tu ești în stare de ceva? Nu poți să tai măcar o orătanie.” - o început să-l boscorodească nevasta. „Ba l-am tăiat. Dar o dispărut.” „Tie ți s-o părut poate...Din cauza rachiului, tu vezi cai verzi pe pereți. Du-te și adă cocoșul în casă dacă l-ai tăiat! Ce stai ca lemnul?” Am uitat să
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
culci pofticios cu-o femeie Fă și tu o greșeală și capeți o cheie Intra-vei pe poarta cetății de carne deschisă de alții neînțelepți Cangrena și cancerul lor vor fi leac pentru spleenul tău cosmic Ascultă, nu-mi tot boscorodi despre concepțiunea imaculată La urma urmei, și tu ai ieșit tot dintr-o burtă umflată N-ar fi adus barza un Înțelept de talia ta De fapt, berzele s-au speriat de mult de cei numiți din greșeală oameni Cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
alți nebunatici. L-a ținut însă, tocmai ca să arate că ei au nevoie de ea, nu ea de ei. Guralivă n-a fost baba Ioana niciodată, ci mai mult morocănoasă, deși avea o inimă ca untul cel proaspăt. Mai bucuroasă boscorodea singură ori cu dobitoacele, care o înțelegeau și o ascultau mai bine ca oamenii. Se mulțumea să preântâmpine orice pornire pe sfadă cu un "fire-ar a dracului" modulat după cerințele împrejurărilor. ― Uite, maică Ioană, că ăl mare nu lasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu mai ai răbdare cum au și alți oameni și bați mereu din clanță: ham, ham, ham, parcă ai fi câine, și nu om! Că doar vezi bine că ne zbatem și trebuie să ne ajute Dumnezeu și nouă! Femeia boscorodea în tindă. Glasul ei tânguitor îi borșea sângele. Lângă dânsul, stătea liniștit, sorindu-se, câinele jigărit și flămând. Văzîndu-l, fu cuprins de o furie prostească, parcă odihna câinelui I-ar fi sfidat. Îi trânti brusc un picior, rostogolindu-1 la câțiva
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Iacă viu, măi frate Trifoane! răspunse Cârciumarul grăbit și înfricoșat. Se poate să lipsesc eu când e tot satul?... Măi muiere! adăugă apoi înăuntru. Auzi tu? Ieși și stai în prăvălie, că eu mă duc cu oamenii! Dinăuntru, glasul femeii boscorodi ceva, dar Cristea Busuioc se amestecă în mulțime, cu o mutră veselă, potrivită împrejurărilor. Inima îi veni puțin la loc observând printre oameni și pe fruntașii satului și chiar pe primarul Pravilă. ― Așa, da, fraților! făcu Cârciumarul către cei dimprejurul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îți șade, n-am ce zice! în loc tu să potolești pe cei smintiți și fără chibzuială, te bagi între ei la răzmeriță... Halal de așa primar! ― Să ne iertați, cucoane, dar dacă ne-a luat satul noi ce putem face? boscorodi Pravilă umil și plecat. ― Și tu, Luca! urmă Miron înflăcărîndu-se mereu. Și tu, Lupule, om bătrân, cu plete cărunte, mai mare ca mine, între neisprăviții ca alde Trifon! Ei, măi creștini, mi-e silă de voi! Vorbind îi trecea neîncetat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bastonul, se propti în el și, călăuzit de femeie, apucă de umeri flăcăul, săltându-l pe cărucior. Ologu privi spre poalele dealului, acolo unde oamenii primarului încărcau ceaunele în camionul Jandarmeriei și se pregăteau de plecare. Mulțimea rămase stingheră, unii boscorodiră pe seama primarului, care putea să le împartă mai mult într-o zi sfântă ca asta. În urma lor se vedeau farfuriile, risipite pe jos, ca un stol de păsări albe. Pelerinii uitaseră să se întoarcă la sfântul care îi aștepta răbdător
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o criză de epilepsie, să le stârnească interesul. Isaia socoti că a sosit clipa lui, trase o dușcă zdravănă, apoi scoase de la brâu catastiful și un pămătuf de busuioc. Îl muie într-un borcan și începu să stropească în jur, boscorodind : — Vai ție, popor păcătos, popor al Sodomei și Gomorei. Ești tot o rană și totul este pustiit, țarinile vi le mănâncă străinii sub ochii voștri ! De veți da bani pentru biserica Domnului, bunătățile pământului veți dobândi ! Magdalena se apropie cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să discutăm pe îndelete la o cîrciumioară plăcută, situată între boschete înalte, peste care adia o briză ușoară dinspre lacul Herestrău: restaurantul Bordei. Ne-am așezat la masă toți trei: Goangă, eu și șoferul său cel chinuit (căci artistul îl boscorodea întruna, acuzîndu-l că nu are grijă de... pofta sa de mîncare). Atunci am realizat că ipoteticul meu interlocutor suferea de bulimie! Cumplită boală! Maestrul a comandat, spre stupefacția mea, numai pentru el, următoarele: 30 de mici, 4 fripturi, 2 omlete
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
împăratului get Constantin cel Mare apare legenda ,,Soarelui Invincibil, Însoțitorul meu” care infirmă minciuna ce zice că acest conducător al imperiului l-ar fi apucat dragostea drăcească de Iahwe cel întunecat. Adică așa cum apare în scrierea Omiliile caldeene, și cum boscorodea îndrăcitul ivrit Hipolit pe la anul 175 despre ,,pruncul misterelor inefabile”, în memoria colectivă a mioriticilor de la începutul secolului XX, religia strămoșească încă nu dispăruse. Într-o altă variantă a înălțării lui Sarmis/Mitra la cer, se spune că după un
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
fi vorba, adică ce, lui îi convine toată situația, dar... asta-i viața. O prietenă de-a mea căreia îi displăcea profund Andrei, de fapt toate prietenele mele aveau ceva de zis la adresa lui, tocmai pentru că nu-i agreau toanele, mă boscorodea tot mai des: băi, eu îl trimiteam pe ăsta la plimbare demult. Uneori ascultându-l cum se războia cu mine, în fapt cu un dușman nevăzut pentru că eu mă hotărâsem să nu-i opun rezistență în războaiele sale, oricât m-
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]