174 matches
-
A apărut emoționată și stângace. Ceea ce mi se păruse ostilitate îmbufnată, era timiditate. Subțire, zveltă, formele ei nu poartă mărturia celor patru maternități. Într-o rochie neagră, din care apar numai, și încă cu destulă zgârcenie, mâinile, gâtul și vârful botinelor, pieptănată simplu, cu părul supus, simți că e într-o veșnică vibrare, care nu se dă pe față decât în neastâmpărul nervos al piciorului și în gesturile repetate, mașinale, de a nu lăsa ca fusta să-i deseneze cât de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ea? În roz era mai înaltă, mai împlinită. Existența ei părea mai prezentă și mai bogată. A ținut să se suie pe capră. Când a pus piciorul pe roata trăsurii, rochia, desfășurată în evantaliu, i s-a ridicat puțin deasupra botinei înalte, și rotunzimea de zăpadă i-a sidefat o clipă voalul negru al ciorapului. Copilărește fudulă de locul înalt pe care și l-a ales în trăsură, se detașa roză pe albastrul mat al cerului de dimineață. - Să plecăm, cucoane
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vreme apăru la o cotitură piscul Horăicelului, grandios și comic, cu profilul acvilin al unei jumătăți de cască normandă. Era vremea să ne odihnim. Am întins pelerina la piciorul unui mesteacăn, care a servit Adelei de spetează. Sprijinită de copac, botinele îi ieșeau de sub rochie, ca două ființe mici și impertinente. Dar Adela își acoperi cu rochia până și vârful botinelor. I-am povestit excursia pe care o făcusem cu zece ani în urmă la mănăstirea Horaița și pe muntele din fața
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vremea să ne odihnim. Am întins pelerina la piciorul unui mesteacăn, care a servit Adelei de spetează. Sprijinită de copac, botinele îi ieșeau de sub rochie, ca două ființe mici și impertinente. Dar Adela își acoperi cu rochia până și vârful botinelor. I-am povestit excursia pe care o făcusem cu zece ani în urmă la mănăstirea Horaița și pe muntele din fața noastră. Ea admiră numele diminutiv atât de potrivit al Horăicelului și regretă că n-a fost atunci cu mine. I-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
poiană inevitabil pentru a ajunge la drumul mănăstirii. Când am intrat din nou în pădure, Adela a respirat fericită. Rochia ei și coafura nu erau deloc compatibile cu o primblare în public. Ea îmi mărturisi că și-a rupt și botinele. În adevăr, când ne oprirăm pe o bancă, îmi dovedi de visu1 acest nou dezastru. Dar toate o făceau fericită. Așezîndu-și din nou și mai în răgaz părul, îmi mulțumea mie, ca unui regizor al naturii, pentru toată ziua aceasta
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
iar în picioare cu cizme negre, de cauciuc ori cu pâslari, unii cu saci în spinare ori boccele, treceau vizavi spre pământul de dincolo sau veneau dinspre acolo, în timp ce aici, lângă mal, copii din mahalalele portului se dădeau încălțați cu botine strânse cu șireturi de piele sau sfoară, pe gheața lucie ca sticla a fluviului ce curgea sub ei. Peste câteva zile va fi Anul Nou. Acum e Ajun de Crăciun. Ziua de nume a domnului Pavel - se numea Pavel Eugen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
balcon; cucoana Caliopi la poartă, privind în lungul drumului și așteptându-și odrasla cea mai mare, trimeasă la pitărie după pâne. Băiatul, Costică, venea încet cu pânea la subsuoară, privind cu luare-aminte pulberea pe care o stârnea valuri, târându-și botinele. Din balcon, cucoana Adela își înălța nasul și întrebă: —Ai mai ieșit la poartă, soro? Da, dragă. Aștept să-mi vie diavolul de băiet cu pânea. Acuși trebuie să pice și dumnealui de la canțelarie. Apoi începu să țipe ascuțit: Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întrebă: —Ai mai ieșit la poartă, soro? Da, dragă. Aștept să-mi vie diavolul de băiet cu pânea. Acuși trebuie să pice și dumnealui de la canțelarie. Apoi începu să țipe ascuțit: Dar hai, dimone, mai repede! ai să-ți strici botinele târâindu-le prin colb... Zărind pe Frosa la geam, îi făcu din cap un compliment și-i surâse cu dulceață. În vremea aceasta, boierii întorseseră colțul stradei și ajunseseră pe Costică înaintea casei lui Mărculescu. Acolo se opriră o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
așa de frumoasă, m-am amorezat, se chiamă, de dânsa... Ș-am luat-o, cu cununie, cucoane Petrache... M-am dus la târg la Eș, și i-am luat o rochie de matasă... Și ce nu i-am cumpărat? Și botine de lux, și testemeluri fine, ca la o cucoană, ce socoți dumneata... Și numai iaca, într-o zi, o prind c-un flăcău, pe malul Prutului, într-o luncă... Da’ nici eu nu știu cum am dat peste dânșii... Și sar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trecea printre pruncii nenumărați care umpleau ulițile; ieșea și intra între femeile care se purtau domol de colo-colo, vorbeau moale și trăgănat, se certau ori se tânguiau fără întrerupere. Plângea pentru o rochie, pentru o bluză, pentru o păreche de botine, se certa cu maică-sa Rifca și amândouă porneau tânguiri nesfârșite când Leiba Sanis intra în casă, tăcut, bocănind rar cu cizmele uriașe. La anul nou, la Hamăn, la sărbătorile de toamnă, se veselea cu tot tineretul din jurul ei. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am tras pe mine colanții negri ca niște pantaloni de călărie, cămașa verde de mătase și o jachetă verde asortată cu guler fals de șinșila. Suki nu avea de unde să știe că ultimele două fuseseră cumpărate la mâna a doua. Botinele mele negre erau oricum la modă. Pied à Terre. Înainte să plec de acasă, mi-am amintit să dezlipesc eticheta cu „reducere“ de pe articole. De mult timp aveam de gând să fac asta. Nu încercam să arăt ca o Sloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
simțit imediat descoperită. Dacă s-ar fi uitat în spate pe scări, m-ar fi văzut imediat. M-am aplecat parcă pentru a-mi lega un șiret, ascunzându-mă la propriu în spatele fetei din fața mea. Numai că eram încălțată cu botinele mele de piele, care nu aveau șireturi. După un timp am început să mă joc cu elasticul. Oamenii care treceau pe lângă mine, coborând, se uitau curioși la picioarele mele. Părea a fi o coborâre interminabilă. Simon alese legătura înspre nord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pelerină se ridică un fus lung, auriu, o lungă mânecă subțire de lână aurie, ca broderia metalică de zale medievală. Făcea semne agitate spre taxiul care se apropia. Trepida, veselă, înviorată de norocul care frână perfect în dreptul ciocului roșu al botinei. Abia atunci sesiză agitația nefericitului care își tot muta sacoșele și se înclina, transfigurat. Zâmbi, îl bătu ușor pe umăr, să-l liniștească și... îl mângâie pe capul rotund și ud. Își introduse cu precauție trupul lung lung în carcasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
În Încălțări - cum Îi spune În grecește la opinca voastră helenică? Unchiul-văr nu merge În același pas cu mine. - De unde să știu? Nu știu grecește, nu-s grec, n-am purtat...opinci. Noi, bărbații umblam În cizme, femeile noastre În botine. - În cizme - vara? - Și vara. Noi eram Încălțați, domnule, nu desculți, ca alde Popescu-al lui Holban din Chiștelnița! Dar de ce mă-ntrebi? Încă nu știu, limpede; o să aflu. - Așa?, zic. S-ar prea putea ca adevăratul motiv al fugii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu ciorapii, dar la care îi trebuiau și niște pantofi negri ca lumea. Cât de mult iubise întotdeauna pantofii! Nu era zi, încă de când mai era în școala generală, în care să nu intre prin magazinele de pantofi de pe bulevard. Botinele micuțe, făcute dintr-o bucățică de piele, cu toc foarte, foarte înalt, așa încît piciorul stătea aproape vertical în ele, călcând doar pe vârful degetelor - se dădea în vânt după ele. Oricâte ar fi avut acasă, tot își dorea altele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la noi tocmai aceasta arată : un înspăimântător, da, da, un înspăimântător dispreț de sine. Noi înșine găsim cuvenit să spunem despre un lucru prost făcut : treabă românească ! Cu acea inimitabilă intonație, cu acel inimitabil zâmbet batjocoritor... Făcând să-i scârțâie botinele de lac, Margot se ridică de pe canapeluță. Ce rost are să mai rămâie la această conversație, lungită ca o peltea ? Blague ennuyeuse ! Doar vorbe goale, printre care nu ai voie să plasezi niciun cuvânt ! Sophie se conduit toujours comme en pays
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
se puteau vedea în ferestrele cu cercevele de lemn strujit mușcate roșii și mostrele de mărfuri ; firme de tablă ieșeau perpendicular din ziduri ; tâmplarii expuneau în stradă tot soiul de sicrie dar cea mai ochioasă era vitrina cârpaciului, împodobită cu botine, cizme crețe și pantofi pingeluiți și mai ales cea a ceaprazarului. Pândită de păienjenișul negustorilor ascunși prin unghere întunecate, mulțimea se mișca în toate părțile. Solemni și indiferenți, bătrânii ieșeau cu scaunul pe trotuar, neîncetând să converseze cu cei rămași
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
feciorul, ca să nu vă murdăriți!“ Și i-a arătat unde le e locul. Atunci domnul Crețu s-a fâstâcit tot și s-a uitat la perechile de la ușă: doi galoși ai lui papa, două cizme de șevro ale mamei, două botine cu bumbi și toc ale mele și, alături, șoșonul lui Jacques. Pe mine lucrurile astea mici mă întristează cel mai mult, atât de mult că-mi vine uneori să mă întind în pat și să nu mă mai scol, să
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de dumneata, de câte ori te-am atins, ai făcut ca păianjenul, te-ai strâns ghem. Și-acum faci la fel, numai că eu nu mai am timp s-aștept până te dezghemuiești. Am tăcut și m-am uitat cu încăpățânare la botine. Una avea o pată de noroi. — Ieri mi-ai lăudat vocea când am cântat din Boema. Știi de câte ori m-ai lăudat de când ai crescut? De trei ori, am recapitulat aseară, iar ieri ai părut uimită că știu să cânt. Am
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
La mâinile astea m-am gândit, când am învățat aria, sunt mereu reci, a continuat vocea dindărătul meu. — N-am știut că și dumneata ai nevoie de laude, am îndrăznit să murmur, tot cu ochii la pata de noroi de pe botină, și mi-am dorit să înțeleagă ce vreau să spun, să nu pară o mustrare, așa că am adăugat: Dumneata ești un om puternic, minunat, te admir la fel de mult ca pe mama și pe papa. Cred că am zis tocmai ce
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
îmbrăcat c-o bluză de catifea care cuprindea, strâns de un colan lustruit, mijlocul cel mai gingaș din lume. Ochii lui Dionis pe jumătate-nchiși nu trădau că el veghează. Il privi în întreg, de la capul inundat în aur pân-la botinele micuțe ce stecleau radioase pe covorul înflorit. "Ah! gândi el, și inima se cutremură în el, este Maria! Da, odorul! ea era. Vorbea singură... fetele vorbesc adesea singure... El simți aerul îndulcindu-se sub șoptirile ei. - Am fugit de - acasă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îmbrăcată ca băiet, ca în noaptea aceea când se văzură pentru întîia oară în apropiere. Membrele ei zvelte în bluza de catifea neagră, aceeași pălărie cu margini largi pe părul ei blond și piciorușele cele mai mici din lume în botine bărbătești. Și ea s-- apropia de el. Mînuțele-i albe și transparente ca ceara contrastau cu mînicele moi și negre și astfel se primblau de braț prin semiîntunericul călduros al salei; din când în când își plecau gură pe gură, din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
goale, hainele lungi, cununile de roze în părul lor... și numai muzica animă plăcerile cu sunetele ei sfinte, le mișcă cu suflarea ei... Pintre ele, tineri în haine negre, cu veste în floarea crinul[ui ], cu mănușe ca mărgăritarul, cu botine radioase și bumbi de diamant la maneșcă. Prin bolțile ce reprezentau locul ferestrelor lipsinde erau trepte cu oale de flori proaspete și împupite care împleau c-o dulce răcoreală sala, într-un loc era un joc de ape cari sticleau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
marmură contrasta cu dominoul de mătase neagră și părul ei propriu care cădea în șuvițe lungi, strălucite, negre pe umerii ei... din mânici se iveau mânuțele ei de regină cu degețelele lungi. De sub poalele dominoului se iveau picioarele mici în botinele lor lustruite... Ea cântă... Era atâta dulce tristeță, părea c-o esperiență lungă și dureroasă vorbește din acest frumos demon, era atâta tristeță, atâta dulceață, atâta resignațiune și atâta superioritate de spirit în toată espresia vocei ei încît îți venea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Zapada umerilor ei se ivi splendidă de sub rochia albastră... El își băgă mînile între sânii ei... Ea răsufla greu și se-ntoarse c-o ochire rece la el... - Aide! nu fi copil... Vino ici la picioarele mele... îngenunche... Scoate-mi botinele și ciorapii. El nebunea. Lacrimi de turbare îi împlură ochii când simți în mâna lui acel picior gol, neted, mic... el îl apropie de gură... {EminescuOpVII 266} - Mă iubești tu, Cezara? zise el încet. - Nici pin gând nu mi-a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]