175 matches
-
orașelor mari și mici, legile vieții de familie. Vedeai cîte un bărbat tînăr și puternic, o femeie tînără, frumoasă și impunătoare, cu păr blond și siluetă de amazoană, și un bărbat chel Între două vîrste, voinic și vînjos, cu chipul brăzdat, sever și serios. Formau probabil o echipă de acrobați la trapez - cei doi tineri zburau prin aer ca niște proiectile, pentru a nimeri În strînsoarea bărbatului mai În vîrstă și a se arunca din nou spre barele subțiri, a prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
engleză. — Ce vrea de la mine? — De unde vrei să știu? în camera cincizeci și patru, un bărbat cu înfățișare saturniană, îmbrăcat în robă academică stătea aplecat peste o catedră în fața unor șiruri de bănci goale. întoarse spre Thaw o față lungă, brăzdată și triunghiulară sub bolta unui craniu oval și chel. Avea o mustață neagră și mică și sprîncene ironice. Ridicînd două foi, îl întrebă: — Tu ai scris asta? — Da, domnule. — De unde ți-a venit ideea? — De nici unde, domnule. — Hm. Bănuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cârpe murdare. Pe primul său bolnav l-a găsit în pat, într-o încăpere care dădea în stradă și care era în același timp și camera lui de culcare și de mâncat. Era un bătrân spaniol cu chipul aspru și brăzdat. Avea în fața lui, pe pătură, două oale pline cu mazăre. În clipa când intră doctorul, bolnavul, în capul oaselor, se lăsă pe spate ca să încerce să-și tragă răsuflarea lui gâjâită de vechi astmatic. Nevastă-sa aduse un lighean. ― Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
morți care se găsesc în acest moment în oraș. \ A! exclamă Rambert, asta mă interesează. LA ORELE ȘAPTESPREZECE, PE CÂND IEȘEA PENTRU NOI VIZITE, DOCTORUL SE ÎNCRUCIȘEAZĂ PE SCARĂ CU UN OM ÎNCĂ TÂNĂR, CU STATURA GREOAIE, CU CHIPUL MASIV ȘI BRĂZDAT, TĂIAT DE SPRÂNCENE GROASE. ÎI MAI ÎNTÂLNISE DE CÂTEVA ORI LA DANSATORII SPANIOLI CARE LOCUIAU LA ULTIMUL ETAJ AL IMOBILULUI. JEAN TARROU FUMA CU POFTĂ O ȚIGARĂ, CONTEMPLÂND ULTIMELE CONVULSII ALE UNUI ȘOBOLAN CARE MUREA PE O TREAPTĂ LA PICIOARELE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cu Încredere. Am dansat strâns lipiți, cum nu se mai face de ani de zile, și - ce rușine - În timp ce se Învârtea discul cu a patra de Mahler. Simțeam cum În brațe Îmi plutea o făptură străveche, cu chipul blând și brăzdat, de capră bătrână, un șarpe care ieșea din adâncul rărunchilor mei, și te adoram ca pe o mătușică foarte bătrână și universală. Probabil continuam să mă mișc strâns lipit de trupul tău, dar simțeam și că erai gata să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
murit de urît, un urît ce te topea pe picioare. Fondane cita adesea versuri din Bacovia, poetul plictisului moldav, plictis mai puțin rafinat, dar mai coroziv decît spleen-ul. (...) Experiența „abisului” are, precum se vede, izvoare îndepărtate”. (Fața cea mai brăzdată, cea mai suptă din cîte s-ar putea imagina..., în vol. Exerciții de admirație, traducere de Emanoil Marcu, Editura Humanitas, ediția a II-a, revăzută, București, 1997, p. 167). Pentru Cioran, ca și pentru tînărul Mircea Eliade, Moldova este însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nevoia să iasă, și iese În balcon. În fața lui Roma, infinit de Îndepărtată. Nepăsătoare și luminoasă. Un labirint Întortocheat de mașini, de pietre și ciment, un zigzag fantastic de ziduri, cruci, cupole, acoperișuri și antene, blocuri haotice, copaci și palate brăzdate În lung și-n lat de fâșiile goale ale străzilor. O pulbere strălucitoare ce luminează cerul fără stele. Orașul reflectat este cel adevărat, făcut din umbre. Și nu știe care dintre cele două e mai real. Palate până unde vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
avea fața aproape albă de neliniște, dar își arăta dinții într-un zâmbet larg, prefăcut. Fiii lui Iacob au venit în fața noastră, dar nu l-am recunoscut pe nici unul în acei moșnegi. Cel mai bătrân dintre ei, cu fața adânc brăzdată și ascunsă sub un păr alb și murdar, a vorbit încet și stângaci în limba Egiptului. I-a făcut urări oficiale lui Zafenat Paneh-ah, protectorul și salvatorul lor, cel care îi adusese pe acel pământ în pace și le dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ruptă În două. Abia cînd așeză mașinal partea desprinsă peste cealaltă văzu ce reprezenta pecetea. Și deveni lividă. Un V. La fel ca semnul de pe frontonul menhirului pe care picurase sînge. Nu era o Întîmplare. Totul se lega. * * * Cerul era brăzdat de nori grei, vîntul Începuse să bată, se pregătea o aversă, dar Marie nici măcar nu-și dădea seama. În picioare pe marginea falezei, Încercă Încă o dată să dea de Christian la telefon și nimeri peste căsuța vocală. Totuși, el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
are de mers decât vreo două stații pe lângă gardul cenușiu al unității de tancuri, prin pâcla dimineții. Fețele călătorilor se întorc aproape fără să vrea către soarele care iese pe coșul fabricii de hârtie. Flacăra lui rece le colorează obrajii brăzdați, bucălați sau ciupiți de vărsat, li se dizolvă în albul ochilor, li se lipește de haine. Preț de o clipă, orice firimitură cenușie de pe fața pământului dispare; pământul e nelocuit; totul nu-i decât astrul care își desface petalele deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mama lui la etajul întâi. Tocmai se mutaseră. Când mi-am spus numele, pentru el n-a însemnat nimic, în schimb a însemnat ceva pentru mama lui. Epstein era tânăr, proaspăt ieșit din facultatea de medicină. Mama lui era bătrână - brăzdată de cute adânci, greoaie, înceată, de-o tristă și amară vigilență. — E un nume foarte cunoscut, a zis ea. Probabil că știți lucrul ăsta. — Poftim? am spus eu. — Nu cunoașteți pe nimeni altcineva cu numele Howard W. Campbell, Jr.? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Voja și Emil Maur, pe sculptorul Dimitriu Bârla d...” G.G. Ursu * „...Chipul lui Vlahuță sugerează calmul unei conștiințe care, spre apus, își face bilanțul vieții și simte că și‐a făcut datoria, iar șuvița de păr alunecată peste fruntea adânc brăzdată amintește de portretul ce i l‐ au făcut un Nicolae Iorga, 33 un Tudor Vianu. Acest sentiment al datoriei împlinite sculptat în bronz de Ion Dimitriu - Bârlad concordă cu versurile poetului de pe soclu.” G.G. Ursu Secretar al Academiei Bârlădene (Din
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
vocație pentru profesia didactică, nu are ce căuta în sfera activității educative. DĂSCĂLIȚA Drumul până la școala din cătunul de peste deal nu măsoară mulți kilometri. Or fi vreo trei, poate ceva mai mult sau mai puțin, însă e greu de parcurs. Brăzdat adânc de roțile tractoarelor, este desfundat și hleios, în anotimpurile cu ploi și acoperit de un strat gros de praf, în lunile secetoase. Tânăra despre care este vorba în cele ce urmează a absolvit școala normală cu un an în
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
esență tragică, profund existențială, străbate toate filmele sale, dându-le o notă aparte, un statut specific, contestatar, intrigând chiar prin amestecul sui-generis de bufonadă, simbol, gravitate, asprime, patetism, configurator de lumi crepusculare, aflate la granița umanului și a grotescului, dar brăzdate, în același timp, de revoltă și premonitoare lumini. O astfel de lumină este, iată, Punct... și de la capăt, un tulburător film inspirat din actualitate, o meditație răscolitoare, originală, despre omul contemporan, despre bucuriile și tristețile lui, despre neliniștile și frumusețea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
întrebat ce se întâmpla dacă nu-i rezolva situația. Atunci, comisul Ioniță i-a răspuns: "Eu vorba nu mi-o iau înapoi. Iapa-i peste drum!" Comisul Ioniță de la Drăgănești "era un om nalt, cărunt, cu fața uscată și adânc brăzdată", interiorizat, care povestea frumos celor adunați "pe butuci și pe proțapurile carălor". Calul cel roib al comisului era "moștenire din iapa lui Vodă". Confuzia planurilor temporale transferă personajele în mit, în această istorisire cu caracter anecdotic. În narațiune sunt și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cu pagină. Călătorie inițiatică în căutarea misticului Graal, cartea lui Calvino e un spațiu cu mai multe dimensiuni, o hartă exactă, microscopică a obstacolelor și fracturilor, a soluțiilor de continuitate (în scriere? în viață?). Emblema preferată a lui Borges grădina brăzdată de cărări încrucișate se potrivește paginilor acestui roman, necontenit ramificate. Un singur sfârșit clar și fericit oferă Calvino: căsătoria cuplului Cititor-Cititoare. Aventura a învins, în vreme ce cărțile se vor dovedi mereu incomplete, stranii, dar mereu înrudite. Nu atât prin începuturile variabile
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
fi ascultat.” (p.15); ,, Hasnaș păstra aceeași aromită tăcere, fumând.” (p.30); ,, Fața i se înăsprise, privirile erau întunecate, turburi. Căuta tabachera și aprinse o țigare. Degetele iau tremurat o clipă apropiind chibritul. La lumina scurtă, Mavrodin îi văzu fruntea brăzdată, îi pierise seninătatea care îl impresionase atât de mult. Buzele parcă se striviseră, uscate.” (p.48). Al doilea motiv pentru care autorul renunță la aceste intervenții ala unei alte voci narative decât cea a lui Hasnaș vine, probabil, din intenția
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
ascultat.” (p.15); ,, Hasnaș păstra aceeași aromită tăcere, fumând.” (p.30); ,, Fața i se înăsprise, privirile erau întunecate, turburi. Căuta tabachera și aprinse o țigare. Degetele i-au tremurat o clipă apropiind chibritul. La lumina scurtă, Mavrodin îi văzu fruntea brăzdată, îi pierise seninătatea care îl impresionase atât de mult. Buzele parcă se striviseră, uscate.” (p.48). Al doilea motiv pentru care autorul renunță la aceste intervenții ala unei alte voci narative decât cea a lui Hasnaș vine, probabil, din intenția
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
acuzatori și martori ai apărării, ca la veritabilele procese judiciare. Cea mai autorizată "voce" aparține lui Alexis Diomo "brun și delicat odinioară ca un tânăr cocon fanariot din stampe, cu nasul arcuit, cu părul negru ca pana corbului", cu obrazul brăzdat acum și părul căzându-i în bucle peste o ureche "sfârticată într-un duel", cu "dinții lungi și rari, pe care și-i dezvelea la supărare printr-o tremurare nervoasă a colțurilor gurii". Portretul trădează, nu-i greu de sesizat
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Se lăsau călcate în picioare și purtate aiurea, amestecate cu glodul de pe uliți, duse prin ogrăzi și ogoare. Cui să-i pese de ele? Din înaltul copacului privi roată împrejur și lăsă să se scurgă picătura. Privi ogoarele negre și brăzdate, apoi gardul de nuiele, de unde nu ieșise vreodată, și poarta de fier, pe unde unii oameni intrau, iar alții nu mai ieșeau, rămânând să asculte ultima ei cântare. Fără zgomot se desprinse apoi frunza și se lăsă dusă de pala
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
în jos, ca un cal împărătesc la paradă. Fața fălcoasă se mândrea parcă cu mustățile umflate, pleoștite care-i ascundeau gura foarte largă, cu buzele duble și cu dinții lați, strungărești. Părul lung, negru, veșnic nepieptănat, îi atârna peste fruntea brăzdată adânc, acoperindu-i aproape de tot urechile. În înfățișarea lui te izbea îndată o încredere în sine impunătoare. Două săptămâni a amânat Pălăgieșu întrevederea cu Apostol. Ar fi fost mai bucuros să-l fi întîlnit undeva întîmplător, ca să se achite de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
basme". Cunoaște în schimb "un bărbat cu înfățișare neobișnuită, cu privirea ostenită, tristă și dreaptă, pâlpâind sub pleoape grele, vădit pretimpuriu îmbătrînit, cu umerii triști, puțin adus de spate, cu gura amară, stufită de o mustață neîngrijită, cu chipul palid brăzdat și barba uitată". Veronicăi îi spunea Nicuța, iar ea, lui - Titi. Colegii îi ziceau Emin sau Eminache. Aproape cert, nu a contractat sifilis niciodată (singura sursă, necreditabilă, este sora lui, Harieta). Boala sa mintală nu a fost paralizia generală progresivă
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
spuse lui Uh să desfacă de pe podeaua străvezie carapacea și să coboare în fața porților orășelului Țoar. Zburând încă spre Țoar, Auta văzu în partea unde știa că au fost cele două cetăți o ciupercă uriașă de fum negru și cerul brăzdat de dungi încrucișate de lumină albă, ca un grătar. Se lumina de ziuă. Luntrea coborî lângă poarta orășelului. Lumea era adunată și privea cu ochi înmărmuriți zarea. Și când soarele a răsărit deasupra pământului, a intrat și Lot în Țoar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pelerină și cu un batic pe cap, îi ocoli. Nici unul nu se uită la mine. Ușile întorceau fețe suspicioase spre stradă. „Vezi-ți de treabă“ plutea în aerul umed al dimineții. Eram departe de Indian Hills. Fațada de cărămidă roșie, brăzdată acum de dâre negre lăsate de ploaie, avea nevoie de reparații și o bucată de carton acoperea o gaură într-una dintre ferestre. Ușa grea de lemn se deschise ușor, deși, după cum arăta, credeam că o să opună rezistență. Mirosul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
explica de ce fusese visul atât de înfricoșător. Adevărul este că îl recunoscusem pe bărbatul care se aplecase deasupra patului. Îl recunoscusem pentru că eram eu. Eram eu, bărbat matur, privindu-mi sinele tânăr și fața mea era devastată de bătrânețe și brăzdată ca o sculptură veche de urmele suferinței. Fotografia era una dintre pasiunile tatei. Avea un aparat mic într-o cutie de piele și un blitz improvizat de el, iar în loc de cameră obscură acoperea ferestrele de la baie cu hârtie neagră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]