153 matches
-
el însuși, se înnoiește de prin 1957, cînd apare și Fluxul memoriei. Sugestia trecerii care e de fapt nu zădărnicie, ci o împlinire a destinului are pregnanță: "Flori tîrzii, flori de toamnă-/ De aramă, de purpură steme/ Peste paloarea grădinii brumate/ Un sentiment nelămurit mă-ndeamnă/ Să vă iubesc mai mult decât pe toate"/ De la intimitatea grădinii, poetul va trece la mai amplul peisaj al pădurii, al turmelor, etc.deocamdată nu insistăm, pe acest peisaj hieratic, cețos, nordic, tipic baconskyian. Poate
Baconsky și Mazilescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/6690_a_8015]
-
ar fi să vorbim despre un anume bacovianism. Nu, de bună seamă, cel cunoscut îndeobște, din Plumb sau Lacustră, ci acela idiomatic defect, care se instaurează abia la maturitate și care se manifestă în câteun „Și-o păsărică în grădina brumată/ În liniștea rece, a iarnă-a făcut” (Belșug) sau „Te voi aștepta într-o zi sau într-o noapte oarecare/ Pentru ca să văd dacă mai pot să am o preocupare” (Vae soli...). Același efort al emisiei verbale, același tremur al sclerozei
Doi insurgenți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3782_a_5107]
-
stării de ebrietate: lovit, atins, ciupit, abțiguit - pînă la rupt de beat sau împușcat în aripă. Eufemismele ironice prezintă amețealea băuturii ca pe o ușoară voalare a imaginii - atingere a fumului, a apei (sfințite), a aburului: tămîiat, afumat, aghesmuit, aburit, brumat. Seria pare logică, chiar dacă cuvintele pot avea evoluții semantice diferite, după cum se pornește de la băutură (aghiasma fiind o metaforă ironică pentru băutura alcoolică) sau de la efectele ei, de la percepțiile incerte, neclare. Ambiguu e și termenul prăfuit: imagine a voalării, dar
Cuvintele beției by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8939_a_10264]
-
necontenită în volum. Cea mai frumoasă, poate, poezie, scrisoare spre un țărm îndepărtat, spre ultimul (oare?) pământ, e Acolo unde cred că ești: „Acolo unde cred că ești,/ Nici trenurile nu străbat,/ Acolo ca de sticlă par/ Pădurile de lemn brumat. (...)// Mi-e milă și să-mi amintesc,/ Dar nici să uit nu mă îndur,/ Câtă părere-i în destin,/ Câtă greșeală-i împrejur.// Cu degete de frig adun,/ Ca sub un șal înzăpezind/ Sufletul nostru încă bun,/ Mișcarea lui către
Norii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5945_a_7270]
-
stradă. Îmbătrînită, neîngrijită, nefardată. N-am mai văzut-o de 15-17 ani,... de cînd, la mare, pe plaja pustie, încă luminată de soarele amurgului, îi adusesem dintr-o vie de pe coasta îndepărtată a falezei un ciorchine mare de strugure negru, brumat, proaspăt rupt dintr-un arac doborît. Ca orice femeie privită după atîția ani, și ferindu-se, încercînd să-și ascundă fața, vrea să alunge din mintea mea orice comparație posibilă cu fata frumoasă din trecut, bronzată, cu pîntecul supt de
Note abandonate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17323_a_18648]
-
SEMNE DE PRIMĂVARĂ Susurul apei - viorele brumate lângă izvor Pâlc de toporași - nici un nume pe crucea plină de mușchi Răsărit de soare - păpădii înflorind printre ruine Din primul balcon sare sticla cu apă - nuntă de pisici Noapte înstelată - într-un cireș bătrân prima floare Mii de albine
SEMNE DE PRIM?VAR? by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83875_a_85200]
-
nelămurit spre pâlcul de salcâmi ; o ciocârlie înălța triluri dintr-o trompetă de argint ; ochind păsărelele ce se strecurau în tufele de sânger, hultanii mici își tremurau aripile în văzduh. Iată-l și pe cel mare : fâlfâind, trece prin umbra brumată a unei arături. Cu smocuri de rogoz, se ivi deodată Balta Popii. O coloare delicată, verzuie, vestea că primăvara a poposit ș-aici. Cu clonțul sub aripi, un cocostârc se oglindea într-un picior de mărgean. Jurîmprejur sălcii tușinate păreau
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
a plecat încolo, în păduri. N-am mai văzut-o. Am trăit singură cu frate-miu, crescuți de bunica. Într-o noapte își luară și păsările zborul. Adăstaseră pitite în cuiburi, în frunzișul pomilor, supraveghind din gămălia neagră și ușor brumată a ochilor forfota și zbaterea de jos, apoi, la urmă, răspunzând la o chemare neauzită de urechea oamenilor, începură să chirăie și să piuie zvârlind pădurii și câmpiei mii de semnale scurte, agitate, zburătăcind de ici-colo, ca-n preajma unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pe care-i întindea pe sfoară ca pe ardeii roșii, săltându-i în lada din pod; coarne dulci-acrișoare și măcieșe din care făcea ceaiuri și vin; coacăze pentru dulcețuri, ca și frunze de măcieș pentru înăcrit borșul; zmeură și mure brumate, strecurate de sub nasul ursului Tudor, pentru siropuri și dulcețuri. Câte și mai câte! Avea o cămară ca-n povești! Mere murate, mânătărci, chitoarce; slănină de proc mistreț și cârnați de urs; păstrăvi marinați și borcane cu oțet de mere; putini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cărui glugă se pleoștise somnoroasă pe-un umăr. Venea spre mine și nu-mi dădeam seama dacă mă vede ori dacă se uită prin carnea mea ca prin geamul trenului în viteză. Și privindu-l, oprită fără motiv pe trotuarul brumat, m-am trezit luată de pala unui vânt încins. Gura lui de foc în miezul dimineții de iarnă a fost ca becul lui Pavlov. Toată povestea s-ar fi putut sfârși cu o noapte secretă, în care aș fi mototolit
Bărbatul ca o acadea by Doina Ruști () [Corola-journal/Journalistic/8586_a_9911]
-
sau Madera veritabil, când găsea, sau siropuri. În prăvălia de covoare expunea în postul Paștilor cutii de halva fină adusă din Turcia, dar, ciudățenie, nu suferea personal nici halvaua, nici tahânul. În schimb, murea după salamul de Sibiu, bine uscat, brumat, și după ghiuden. Dacă dăm aceste amănunte prozaice este fiindcă dintr-astea se alcătuia personalitatea lui Demirgian, un exponent a milioane de oameni. La cinematograf îi plăceau filmele cu pirați, la teatru - Shakespeare și Ibsen (fără a motiva aceste preferințe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
-o complet. Cu o zi înainte de a pleca, spunîndu-i în cursul unei convorbiri cuvintele: Cînd o să fii mare", ea mă întrerupse bătăios: - Sunt mare. Nu mai sunt copil. Crezi că dacă n-am avut no-roc să mă nasc cu părul brumat... - Nu m-am născut cu părul sur. Întreabă pe doamna M.... Dar nu-i vorba de asta. Ești minoră încă. Mai ai de crescut. - N-am să mai cresc! Nu vezi ce înaltă sunt? Crezi că eștimai înalt decât mine
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vecini de moșie. Versiunea asta îmi displace profund. Fiii au curioase pretenții față de părinți... (Fetele sunt mai lucide și mai comprehensive.) Aseară, nu știu pentru ce, am început să-i fac Adelei declarații că sunt bătrân. (În adevăr, părul meu brumat, cum spunea ea odată, dacă atunci era un paradox și o cochetărie involuntară, acuma începe să capete justificare cronologică.) Adela asculta zâmbind. Apoi m-a combătut cu grație. (Mi-ar plăcea să nu fie pură complezență.) Și mi-a spus
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
prelegere de astronomie sentimentală și cât am putut mai elocventă, țesând expunerea cu melancolii după anii de altădată. Dar în momentele acele cochetam, ori exprimam, din inerție, stări de suflet inactuale. În realitate, nu mă mai simțeam omul cu părul brumat. Problema încetase, pentru că întunericul mă oprea să văd fața Adelei, oglindă în care, prin contrast, îmi număr anii, și pentru că inconștient știam că același întuneric o oprea și pe ia să-mi vadă argintul care mă aureolează. Dar prima casă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
răspunse cu o jumătate de gură:Mda, numai că am uitat banii acasă. - Las' că știm noi, răspunse prompt coana preoteasă, și-i făcu cu ochiul. Ridică mâna și strigă: - Băiete, două jamaică mici și două pahare mari cu borvis brumate. Da' repede! - Imediat, coană preoteasă, răspunse băiatul, care avea vreo șaizeci de ani și-l chema Păunaș. Să le lăsăm pe cele două cucoane să-și deguste romul și apa rece și să ne îndreptăm puțin spre altă crâșmă, care
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
în seama „părinților mei de la oraș“, mărginindu-se doar să facă din când în când remarci acre. În câteva zile mi-am revenit. Am ajuns la concluzia că mie îmi erau de ajuns aerul rece al dimineții, plin de parfumul brumat al strugurilor care atârnau pe pereții albi ai casei, perele care își legănau aroma pe crengile din fața terasei și lumina care izbucnea în zeci de culori în florile din grădină. Hotărât lucru, nu aveam să ajung niciodată în împărăția lui
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
nu-l mai vezi niciodată pe acest cineva, mai ales într-o seară moscovită ca aceasta când cade prima zăpadă, când simți că obrajii ți-au luat foc și când pe cer, sus, liniile telegrafului se întind ca niște odgoane brumate? Am întrebat-o cum o cheamă și încotro merge. Se numea Zinocika și nu mergea „undeva“ anume, „pur și simplu mergea“. La colțul străzii stătea un birjar într-o sanie înaltă, ca o cupă, la care era înhămat un cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
scotea, de pân toaletă, de pân sertare, sticle și sticloanțe, unele cât degetu de la mână, altele cât o garafă de apă, sticle cu capace de aur, cu fir de argint, cu etichete sclipicioase. Și ce dopuri avea ! Și ce sticlă brumată, albastră, verzuie, nu se-ndura baba nici la obzeci de ani să le arunce... Venea baba pâș pâș, greoaie, și pieptoasă, și cocârjată, de ce-mbătrânea, de-aia se cocârja și i se lungise și nasu. I se făcuse nasu coroiat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
soția?! Nu că e Ana e vorba de soția lui! Ar trebui să aibă ceva de oltean în el: înjură-l de ce vrei, nu de muiere! Luni dimineața, urcat în autobuzul ce vine din marginea orașului, caută cu privirea capul brumat al Tamarei. Nu-i. Dar nici nu insistă. Abia în una din zilele următoare, se întîlnește cu ea la intrarea în pavilionul administrativ al combinatului. O salută politicos și-și continuă drumul. Nu-l mai interesează. Așa crede. A doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
că viața lui s-ar fi orînduit altfel. Poate ar fi continuat s-o iubească pe Tamara. N-ar fi convertit relația lor într-o prietenie, acțiune de care se face răspunzător mai întîi el, pentru că femeia aceea, cu capul brumat încă din tinerețe, l-a iubit sincer tristețea mare-i că-și dă seama abia acum! Dar, la rîndu-i, a iubit el vreodată sincer? Afară, bineînțeles, de colega lui de clasă, fiica protopopului... Fără Teona, cum ar fi evoluat relația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Eu am rămas lîngă el. În noaptea aceea mi-a fost drag cu adevărat drag!... Mihai îi ia paltonul de pe umeraș și i-l ține. O clipă, simte cum se redeșteaptă în el amintiri vechi: o femeie tînără, cu capul brumat, intrînd în camera lui în seara de Ajun... Se rotește brusc pe călcîie și-și ia haina de blană de pe pat. Apoi adună puținul bagaj în servietă și coboară împreună cu Tamara. Cît timp el plătește camera, femeia îl așteaptă calmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
continui, să mori nesfârșit în dorul de a muri! Căci nici un amurg marin și nici o melodie terestră nu pot înlocui creșterea destrămată și poezia evanescentă a muririi. Nicăieri mai mult ca în paturile vechi ale hotelurilor provinciale sau în priveliștea brumată a bulevardelor nu ești mai legănat de sugestiile stingerii și mai dispus să guști dintr-un moment final. Prin moarte devine omul contemporan cu sine însuși. Ca să nu te plictisești, trebuie să fii sfânt sau dobitoc, în așa măsură vacanța
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și poate numai frunza din vie, verde-gălbuie le crea obsesia ori poate numai imaginația ori amândouă deopotrivă ele visau bărbați în haină militară toți căpătând fețele imprecise din fotografiile boțite, ținute sub pernă... Era plăcut dimineața, strugurii erau reci, aproape brumați, se retezau ușor, târnele se umpleau imediat. Mâinile se dezmorțeau de somn și treptat corpul se umplea de transpirație. Începea să dogorească iar brațele nu mai erau umede ci ardeau. Te înăbușea praful scuturat din butuci, foșnetul uscat aproape metalic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fel de șantiere, spre deosebire de ce-i relatam eu umflînd isprăvile, ca să mi dau importanță cu orașele prin care ajunsesem cu școlile mele fără de sfîrșit. Acum Însă, În anul acumulării lente a cărții de față, o fi simțit și Ionel respirația brumată a amurgului generației noastre și o fi legat picatul meu ca din cer de regăsirea la fel de neașteptată a gustului vieții, atunci, demult, la desprinderea chinuită din Îmbrățișarea galbenă a Măriei. Cărțile bătrînului Weisz Într-adevăr, pe Ioan Caița l-am
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
clar de lună? DIONISIACĂ Plecați-vă, în cuget cucernic și sfios, V-o spun: e-aproape timpul, de-a pururi sfânt când iară Biruitoarea Brimo va naște pe Brimos... Și-l veți vedea, slăvitul sub verdea lui tiară De iederă brumată și smilax înflorit; Fântâni adânci de viață în steiuri El va deschide Și veți cunoaște-ntr-însul extazul infinit. Iar cetele, stufoase de tirse și nebride, Vă vor purta pe-ntinse nisipuri și dumbrăvi Veți colinda prundișuri fierbinți, veți trece ape Și
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]