889 matches
-
unor teritorii din sudul Olteniei, nu de la nordul gurilor Dunării. În sfârșit, hărțile nautice amintite conțin inexactități, încât nu reprezintă un izvor prea demn de încredere.14 Dealtfel, izvoarele istorice contemporane indică stăpânirea Hoardei de Aur asupra Cetății Albe, a Bugeacului și a Dobrogei, pe unde se făcea legătura între Bulgaria și sudul Moldovei, iar statul bulgar, la începutul secolului al XIV-lea, continua să fie tributar mongolilor. Și, de fapt, cete mongole continuau să sălășluiască în dreapta Dunării (Dobrogea), fiind menționate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dislocate de mongoli se pare că s-au numărat și mordvini, neam fino-ugric, un sat Mordvina, azi dispărut, lângă Rezina, atestat într-un act din 1437. Totuși, comparativ cu localnicii (autohtonii), alogenii dintre Carpați și Nistru erau puțini. Cu excepția stepei Bugeacului, unde sălășluiau crescătorii de animale mongoli, amestecați cu rămășițe ale cumanilor, și a unor centre urbane cu populația eterogenă etnică, teritoriul Moldovei era locuit preponderent de români. Concentrările demografice la est de Carpați (Moldova) se aflau la curbura Carpaților, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se aflau la curbura Carpaților, în zona Vrancei, în regiunea Neamțului, valea Moldovei, cu o sută de sate, în secolul al XIV-lea, apoi valea Sucevei, zona Rădăuților-partea de vest și nord-vest a Moldovei, în schimb, estul și sud-estul (Basarabia, Bugeacul) erau mai puțin locuite. Alte zone populate la est de Carpați erau, în secolele XIII-XIV, Podișul Central Moldovenesc, colinele Tutovei, ținutul Bârladului, iar între Prut și Nistru, zona de la est de Lăpușna, din apropierea Nistrului, împrejurimile Orheiului. Să precizăm că în preajma
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
expediție împotriva lor. Operațiile militare propriu-zise au fost încredințate lui Andrei, fiul lui Lack (Lackfi), o familie nobiliară transilvană, comite al secuilor, ajutat de oști din Țara Românească. El a atacat pe tătari "în țara lor" (sălașele lor), probabil în Bugeac, principele mongol Othlam, "al doilea după han", a fost capturat, apoi decapitat, a fost luată o pradă bogată. În anul următor, 1346, forțele creștine au obținut noi succese.27 La rândul său, în 1347, regele Ludovic se gândea să reactiveze
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
expediții războinice dinspre Transilvania spre Moldova, cronicile ungurești precizează: "După aceasta (expediția din 1345), secuii au năvălit adesea asupra tătarilor și se întorceau cu pradă mare...aceia care rămăseseră în sudul Moldovei au fugit la ceilalți tătari, departe spre mare (Bugeac)". Expedițiile militare ungurești repetându-se, fiind tot mai frecvente, în cele din urmă, tătarii au părăsit Moldova și s-au retras spre coastele de nord ale Mării Negre (Bugeac și sudul Ucrainei), la mijlocul secolului al XIV-lea. La 1349, regele Ludovic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rămăseseră în sudul Moldovei au fugit la ceilalți tătari, departe spre mare (Bugeac)". Expedițiile militare ungurești repetându-se, fiind tot mai frecvente, în cele din urmă, tătarii au părăsit Moldova și s-au retras spre coastele de nord ale Mării Negre (Bugeac și sudul Ucrainei), la mijlocul secolului al XIV-lea. La 1349, regele Ludovic se afla la Bistrița, iar la 1350, continuau luptele cu tătarii care mai apăreau încă în pâlcuri, în aceste regiuni, căci dominația lor nu însemna decât strângerea dijmei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cai sufereau de foame, până au ajuns la Bereg (Maramureș). Expediția din 1352 împotriva tătarilor a fost declanșată dinspre Maramureș în direcția nordului Moldovei și, urmarea expediției, a fost alungarea definitivă a tătarilor din Moldova (dar în colțul sud-estic, în Bugeac, ei s-au menținut până la sfârșitul secolului al XIV-lea). În acest context extern favorabil, al victoriei oștilor cruciate ungurești împotriva păgânilor (tătarilor), a fost întemeiată Moldova. Anul 1352, crede P. P. Panaitescu, poate fi considerat ca dată a întemeierii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Muntenia era întreruptă din cauza interpunerii regatul Ungariei până la Dunăre ("culoarul unguresc"), la nord, hotarul era pe albia Prutului superior până la Țara Șipenițului (intrată în componența Moldovei spre sfârșitul secolului al XIV-lea), la nord-est și est linia Nistrului, iar sud-estul (Bugeacul) era stăpânit în continuare de Hoarda de Aur. În concluzie, întemeierea ("descălecatul") Moldovei, ca stat de-sine-stătător, departe de a fi rezultatul exclusiv al unui "descălecat" maramureșean, a presupus un îndelungar proces intern, implicând o populație numeroasă și o dezvoltare economică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sub Lațcu, Moldova era încă destul de firavă și nesigură, fără hotare precise: Vrancea se afla în afară, Adjud, Tg. Ocna și Bacău erau încă sub control unguresc, la răsărit, ambele maluri ale Prutului erau în stăpânirea domniei, dar sud-estul țării (Bugeacul) era în mâinile tătarilor (Hoardei de Aur). Cu toată rapida întindere a țării, aspectul ținutului de origine (valea Moldovei) a rămas (s-a păstrat) numele celor dintâi boieri, maramureșeni și moldoveni, reprezintă, în varietatea lor nesfârșită, o largă sinteză, ele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
După moartea lui Özbäg și Jani-Bäg, Hoarda de Aur și-a pierdut din forța ofensivă, dar mongolii continuau să rămână puternici în zonă, ei stăpâneau mai departe teritorii întinse. Menținerea lor până la sfârșitul secolului al XIV-lea, în sud-estul Moldovei (Bugeac), impieta asupra stabilității și unității teritoriale a statului est-carpatic, iar, pe de altă parte, Ungaria angevină era interesată în controlul teritoriilor apusene ale Moldovei, în aspirația ei de a ajunge la Dunăre și Mare. Cât despre instalarea Poloniei la hotarele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Moldovei, nu ne sunt prea bine cunoscute. Retragerea stăpânirii mongole a Hoardei de Aur din aceste teritorii de mare importanță economică (comercială) și strategică nu s-a făcut de bună voie. Mongolii nu au dat uitării timp de secole pierderea Bugeacului și sperau să-l recâștige. Astfel, în ultimii ani ai secolului al XIV-lea, în Câmpia Dunării s-a produs exodul cetelor mongole învinse de Timur (Tamerlan). Însă, s-o subliniem, retragerea spre răsărit a mongolilor, în jurul lui 1370, era
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
motive, subiecte, specii literare, poetică. C. este coautor al lucrărilor Curs de folclor moldovenesc (1965) și Creația populară. Curs teoretic de folclor românesc din Basarabia, Transnistria și Bucovina (1991). A participat la alcătuirea volumelor de folclor pe zone: Folclor din Bugeac (1982), Folclor din Nordul Moldovei (1983), Folclor din stepa Bălților (1986) și a îngrijit ediții din scrierile lui Eminescu, C. Stamati-Ciurea, Veronica Micle. SCRIERI: Creația lui Eminescu și basmul, Chișinău, 1960; Aspecte ale artei eminesciene, Chișinău, 1966; Elemente de poetică
CURUCI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286607_a_287936]
-
Cetatea Moldovei”, unde dă la lumină poezii, note de drum, studii și un fragment dintr-o lucrare dramatică în versuri. După ce în 1938 tipărește placheta Amurg, îi mai apar volumele Sonete (1940) și Vifor subt stele (1943), precum și însemnările din Bugeacul (1941). În decembrie 1943, pe scena Teatrului Național din Iași are loc premiera piesei sale Armașul lui Ștefan cel Mare. Conștient, probabil, de resursele nu foarte bogate și de nesincronizarea cu lirica nouă, C. se orientează de la început către sonet
CUZA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286633_a_287962]
-
Mare, dar aici C. nu e în stare să creeze o intrigă convingător tensionată și nici să dea personajului principal un chip pe măsura tradiției. Cursive, cu numeroase observații ascuțite privitoare la oameni și locuri, sunt notele de drum din Bugeacul, suferind însă din cauza alunecării în pledoarie politică și a unor prejudecăți apăsătoare. SCRIERI: Amurg, Iași, 1938; Sonete, București, [1940]; Bugeacul, Iași, 1941; Vifor subt stele, București, [1943]. Repere bibliografice: Ion Sân-Giorgiu, Sonetele lui George Cuza, CML, 1940, 54; Gh. A
CUZA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286633_a_287962]
-
un chip pe măsura tradiției. Cursive, cu numeroase observații ascuțite privitoare la oameni și locuri, sunt notele de drum din Bugeacul, suferind însă din cauza alunecării în pledoarie politică și a unor prejudecăți apăsătoare. SCRIERI: Amurg, Iași, 1938; Sonete, București, [1940]; Bugeacul, Iași, 1941; Vifor subt stele, București, [1943]. Repere bibliografice: Ion Sân-Giorgiu, Sonetele lui George Cuza, CML, 1940, 54; Gh. A. Cuza, CGM, 1940, 6-8 (semnează Toma Vlădescu, Radu Dragnea, D. Florea Rariște, Teofil Mareș ș.a.); I. Gr. Periețeanu, Sonetistul Gh.
CUZA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286633_a_287962]
-
pseudonime: Gh. Bohuș, Alexis Gurja (sau Gurji), Gh. Moldovan, Nicolae Pândaru, Nicolae Strajă. A colaborat mai întâi, în limba rusă, la publicații din Chișinău („Viața Basarabiei”, „Arhivele Basarabiei” ș.a.). Periodicele românești în care semnează sunt puzderie („Gazeta femeii”, „Însemnări ieșene”, „Bugeacul”, „Gazeta cărților”, „Convorbiri literare”, „Păstorul Tutovei”, „Ani”, „Cetatea Moldovei” ș.a.). Broșurile lui B. (uneori, simple extrase) dezvăluie, în afara unei neistovite puteri de muncă, un mare apetit al scormonirii: Cărturari basarabeni (1940), Din alte vremi (1940), Romancierul Dimitrie Moruzi (1942), Scriitorul
BEZVICONI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285716_a_287045]
-
anii 1950 și 1954, și a doua oară, din 1958, la Balta Brăilei și Gherla. A fost eliberat în 1964. Până în 1946 a folosit pseudonimul Robert Cahuleanu. A mai semnat Radu Calomfir, Matei Scutaru, Nicu Grădinaru. A mai colaborat la „Bugeacul” (Bolgrad), „Graiul satelor” (Cahul), „Cuvânt moldovenesc” (Chișinău), „Bacăul”, „Curentul literar”, „Prepoem”, „Vremea”, „Revista literară”, „Contemporanul”, „Viața românească”, „Argeș”, „Ateneu”, „Ramuri”, „Tomis”, „Tribuna”, „Vatra”, „Apărarea patriei”, „Viața militară”, „Urzica”, „Rebus”, „Arici Pogonici”, „Luminița”, „Cutezătorii”, „Cadran”, „Cronica”. Format în perioada interbelică, C.
CIURUNGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286288_a_287617]
-
1961-1964). I se decernează titlul de Scriitor al poporului (1982), este laureat al Premiului de Stat. În 1984 a fost ales membru corespondent al Academiei de Științe a RSS Moldova. În perioada interbelică a colaborat la „Viața Basarabiei”, „Pagini basarabene”, „Bugeacul”, „Gazeta Basarabiei”, „Itinerar”, „Jurnalul literar”, „Convorbiri literare” ș.a. Venind dinspre publicistică, I. a publicat plachetele de versuri Blestem (1937) și Moartea vulturului (1938), vădit marcate de „experiențe barbiene” și îndeosebi de „maniera lui Arghezi”, așa cum observa G. Călinescu, dar și
ISTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287638_a_288967]
-
căruia el îi raporta direct lui Ludovic al XV-lea, fiind unul dintre agenții politicii personale a regelui. În primăvara și vara anului 1763, după ce dăduse greș încercarea lui Frederic al II-lea de a-i folosi pe tătarii din Bugeac împotriva Imperiului habsburgic prin proiectata invazie a Transilvaniei, conflictul dintre han și Polonia a fost aplanat numai prin intervenția domnului Moldovei Grigore Callimachi, ca mediator. El a acționat atât ca împuternicit al Porții, care, la rândul ei, asculta sugestiile politicii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
GHEORGHIU, Gheorghe (30.III.1922, Vulcănești, Ucraina), prozator. Este fiul Zinaidei și al lui Constantin Gheorghiu. A absolvit Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău (1956). G. a debutat în revista „Bugeacul” (1939). A publicat versuri și proză în revistele „Moldavia” (Bolgrad), „Prepoem” (București) ș.a. Editorial a debutat cu volumul de povestiri Început de primăvară (1955), ulterior semnând peste douăzeci de cărți pentru copii, adolescenți și adulți, publicate la Chișinău. Este autorul
GHEORGHIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287234_a_288563]
-
de cărți pentru copii, adolescenți și adulți, publicate la Chișinău. Este autorul a trei romane: Căldura pământului (1965), Ninsori în primăvară (1974), Întoarcerea la dragoste (1984), toate deficitare sub raport artistic. A scris eseuri despre unii poeți și prozatori din Bugeac. SCRIERI: Început de primăvară, Chișinău, 1955; Drumuri și poteci, Chișinău, 1958; Cântec de leagăn, Chișinău, 1958; Hai cu noi, prietene, Chișinău, 1959; În pas cu viața, Chișinău, 1959; Bate primăvara-n geam, Chișinău, 1960; Pe drumurile Bugeacului (în colaborare), Chișinău
GHEORGHIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287234_a_288563]
-
și prozatori din Bugeac. SCRIERI: Început de primăvară, Chișinău, 1955; Drumuri și poteci, Chișinău, 1958; Cântec de leagăn, Chișinău, 1958; Hai cu noi, prietene, Chișinău, 1959; În pas cu viața, Chișinău, 1959; Bate primăvara-n geam, Chișinău, 1960; Pe drumurile Bugeacului (în colaborare), Chișinău, 1960; În rând cu oamenii, Chișinău, 1960; Bună dimineața, Chișinău, 1961; Pasărea albă, Chișinău, 1962; Povestea unui băiețel de aur, Chișinău, 1962; Ștrengărița, Chișinău, 1963; Căpitanii „Fulgerului”, Chișinău, 1964; Căldura pământului, Chișinău, 1965; Poartă spre lume, Chișinău
GHEORGHIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287234_a_288563]
-
în 1935, cu o poezie, în revista „Freamătul literar” (Siret). Alături de Aurel Bogaci și Nicolae Tăutu, este întemeietor al „Septentrionului” cernăuțean. Tot la Cernăuți, F. inițiază și îngrijește colecția „Miorița”. Colaborează la un număr relativ mare de periodice, între care „Bugeacul”, „Înnoirea” (Arad), „Junimea literară”, „Observatorul” (București), „Prepoem”, „Suceava”, „Catedra” (Galați), „Universul literar”, publicând, pe lângă versuri proprii, articole, comentarii și cronici literare, traduceri. Semnează și A.F., T.N., Tudor Nicodem, Andrei Nicodemul. Se distinge printr-o activitate dinamică în cadrul Societății Scriitorilor
FEDIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286975_a_288304]
-
crispările realității și ale istoriei, relevabilă fiind emoția participativă, prezentă în fiecare vers. SCRIERI: Rodnicie, Cernăuți, 1939; Interior, Cernăuți, 1939; Din refugiu, București, 1940. Repere bibliografice: Mircea Streinul, Note la poezia bucovineană de azi, RFR, 1938, 5; D. Petrescu, [„Rodnicie”], „Bugeacul”, 1938, 3-4; Al. Plăieșu, [„Interior”], „Orizont”, 1939, 3; [Aurel Fediuc], „Prepoem”, 1940, 14; C. Fântâneru, Literatura de refugiu, UVR, 1940, 35; Constantin Vârtej, Lirica bucovineană, „Cetatea Moldovei”, 1941, 10; George Drumur, Aurelian Tudor, „Revista Bucovinei”, 1944, 8. C.P.
FEDIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286975_a_288304]
-
Astra”, în care publică versuri, articole, folclor. În 1934 se afla la Galați, ca inspector școlar al județului Cahul. Concomitent cu munca pedagogică, a desfășurat o intensă activitate literar-publicistică în ziarul „Graiul satelor”, editat pe cont propriu, și în revista „Bugeacul” din Bolgrad. H. a debutat editorial cu placheta Săbii și epave (1935). Este un creator romantic de tablouri pitorești și de subiecte insolite. Ritmul rămâne domol, tradițional, imaginile având oarecare noutate și prospețime. SCRIERI: Săbii și epave, Galați, 1935. Culegeri
HONDRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287445_a_288774]