KorAP: Find »[drukola/base=burgund & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 7 >

162 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

sfârșiți de mersul îndelungat, se căzneau să înainteze cât mai iute și fără oprire, temându-se de sosirea, dintr-o clipă în alta, a hoardelor hune. Nici măcar vederea războinicilor lui Chilperic nu avu darul să-i mângâie. îi priveau pe burgunzi fără să se arate mai ușurați, continuând să meargă înainte cu capul în jos, de parcă le-ar fi fost frică să nu pățească, din partea acelor războinici îmbrăcați în armuri și cu înfățișare sinistră, necazurile de care scăpaseră până atunci. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cele ale burgunzilor. Pentru moment, lui Sebastianus îi trecu prin minte că putea fi însuși Atila. „Ba nu! Ar fi într-adevăr o onoare prea mare pentru noi!“ își spuse cu amărăciune, aruncând o privire la fragila barieră alcătuită de burgunzi și căutându-l în special pe Chilperic; acesta, înconjurat de locotenenții săi, își punea în acel moment coiful pe capul blond. începea așadar bătălia. Pentru el, nu era, cu siguranță prima, dar, după toate probabilitățile, avea să fie cea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lung, blondiu, și cu o tăietură verticală pe obrazul drept. Gândindu-se că voia să-i găsească rănitului un ungher liniștit și adăpostit, Canzianus se apropie de el și îl ajută să-și facă loc prin mulțime. Conducându-i pe burgunzi, le îngădui să-și transporte tovarășul în dormitorul deja invadat de zeci de fugari care își înșiraseră peste tot lucrurile. Faceți loc! le spunea abatele, desfăcându-și brațele. Fiți buni, fraților, faceți puțin loc! în sfârșit, cu ajutorul celorlalți călugări, reușiră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în cale, cine știe cum, de un băiat, îl împinse cu duritate îndărăt; tatăl acestuia, un om înalt și robust în haine de lucru, poate un tâmplar, se interpuse între ei, postându-se în fața războinicului. Mulțimea fu cuprinsă de un fior. Alți burgunzi se apropiară de tovarășul lor, o femeie scoase un strigăt, se dădură câțiva ghionți, dar în confuzia generală, se înălță, puternică, vocea lui Wisichart, care îl mustră pe un ton aspru pe tânărul impulsiv. Aprins de mânie și umilit, el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
față ne așteaptă Noviodunum, de ce ar trebui să pierdem vremea urcând munții? — Poți să trimiți doar un detașament și să lași aici grosul cu încărcăturile și cu răniții. Și pe urmă, sunt gata să pun rămășag că valea mișună de burgunzi fugari; vrei să-i lași aici? Dacă oamenii aceia cu adevărat vin de la Vesontio, observă băbește Odolgan, înseamnă că au luat cu ei lucrurile cele mai prețioase, nu? Oamenii s-au luptat și au dreptul la prada lor. Du-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
avea fața în umbră, putea să-i distingă doar cu greu contururile. — Dar..., insistă el, lupta... Tânăra fu cea care îi răspunse: — Cum ai fi vrut să se încheie lupta? Hunii se mândresc că au ucis cel puțin trei sute de burgunzi. — După tot ce am văzut că au adus aici, adăugă Lidania, nu exagerează deloc. Jos la râu e un adevărat măcel. Oricum, dacă asta te poate mângâia, au murit și mulți huni. Iar noi ne-am petrecut toată după-amiaza oblojindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe răniții care au reușit să se târască până aici. Sebastianus se frământă în culcuș. — Și... Chilperic? Fiul lui Gundovek, ce soartă a avut? — Nu știu cine o fi acest Gundovek de care vorbești. însă hunii au învins, asta e sigur. Puținii burgunzi care au scăpat de acolo au fugit. După ce îi verificase bandajele, Lidania înmuia acum un petec de in în apa rămasă în ceașcă. Când i-l puse pe gât, contactul cu pielea chinuită îl făcu pe Sebastianus să tresară violent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să-și pună pe deplin încrederea, până într-acolo - cel puțin, așa se spunea - încât să nu ia nici o hotărâre importantă înainte de a-i fi auzit părerea. Gepizi și hunii, împreună, călcaseră Rinul prin trădarea lui Reinwalt, îi copleșiseră pe burgunzi într-o luptă ușoară și devastaseră într-un mod cumplit Vesontio. Acolo drumurile lor se despărțiseră, căci, lăsându-i pe gepizi să termine jaful, Balamber plecase cu războinicii săi ca să împlinească misiunea specială pe care Utrigúr i-o încredințase, adică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
despărțiseră, căci, lăsându-i pe gepizi să termine jaful, Balamber plecase cu războinicii săi ca să împlinească misiunea specială pe care Utrigúr i-o încredințase, adică să coboare spre miazăzi, să preia controlul drumului spre Italia și să-i țină pe burgunzi sub teroare până când avea să fie chemat înapoi. Practic, mingan-ul său era extremitatea aripii stângi a imensei armate. El, să o spunem drept, avea tendința să interpreteze acele ordine în felul său. Chiar din ziua când, împreună cu Audbert, contemplase de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sihăstrie. Cu o zi înainte ajunseseră la picioarele acelei stânci uriașe pe la apus, după ce străbătuseră un traseu presărat cu urmele mulțimii de refugiați, dar pe care aflaseră și semne evidente ale trecerii a ceea ce mai rămăsese din mica armată de burgunzi: desăgi, arme de care acum nu se mai puteau sluji sau cămăși de zale abandonate între ferigi, dar și trupul neînsuflețit al unui războinic care nu rezistase rănilor grave și acum zăcea ascuns în grabă într-un pâlc de arbuști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe războinic, râse și el: — Khaba a fost. El te-a prins în laț. Ți-a aranjat o călătorie pe cinste, nu? Alte râsete. Sebastianus îi aruncă lui Khaba o privire rapidă, dar preferă să rămână în tăcere. — Aliații tăi burgunzi s-au luptat foarte bine, dar nu aveau șanse împotriva noastră. E mare păcat că nu i-au ascultat pe cei care îi sfătuiau să nu se amestece în războiul ăsta. Acum o să-i distrugem. Dacă nu vine armata lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și mai mare interes, iar lui Sebastianus i se păru că reacțiile acelea puteau fi înțelese oarecum ca un semn de apreciere la adresa sa. — Ești un prefect din garda lui Etius, nu-i așa? — Așa e. — Și ce făceai printre burgunzi? Sebastianus își pregătise din vreme răspunsul la acea întrebare previzibilă. — Sunt... eram un fel de ambasador. — Și solia ta?... Ridică din umeri: — Tot ceea ce trebuia să fac era să-i conving pe burgunzi să lupte. — Așadar, tu ești ofițerul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
așa? — Așa e. — Și ce făceai printre burgunzi? Sebastianus își pregătise din vreme răspunsul la acea întrebare previzibilă. — Sunt... eram un fel de ambasador. — Și solia ta?... Ridică din umeri: — Tot ceea ce trebuia să fac era să-i conving pe burgunzi să lupte. — Așadar, tu ești ofițerul care l-a demascat pe Gualfard și pe urmă l-a ucis. — Da. — Prin urmare, știai și de mine. Știai ce am făcut, vreau să zic. Sebastianus avu siguranța că era adevărat ce gândise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
zile se găsea la Vesontio cu Ardarich, regele gepizilor. L-au luat ei sub oblăduirea lor, împreună cu Geremar și, firește, întregul cortegiu de renegați pe care cei doi îl poartă cu ei. Li s-a alăturat și un contingent de burgunzi de dincolo de Rin, care, după cum cu siguranță știi, sunt vasalii lui Atila. Sigur că știu. Sunt multe popoare pe care le țineți în sclavie și le obligați că lupte pentru voi. Nici de data aceasta Balamber nu primi provocarea. în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și nu avusese ocazia să-și facă o părere personală clară asupra lui; cu toate acestea, acum, revăzând acele împrejurări din trecutul său, nu-i venea greu să înțeleagă aerul întunecat al gesturilor și atitudinilor sale care îl distingea între burgunzi și care îl făcuse să primească acea poreclă. Așadar, motivul trădării sale nu trebuia căutat în ambiții de putere ori în aurul lui Atila - oricum, nu doar în ele. — în fine, Atila nu șovăie să se folosească de trădare, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
referitor la Frediana, lui Balamber îi fu de ajuns o clipă ca să se îndrepte cât era de lung; privirea sa fulgeră înainte de a răspunde cu o hotărâre de neclintit: — Da. Nimic n-o să ne poată rezista. O să-i mătur pe burgunzi din Sapaudia. încruntându-se, scutierul observă, pe un ton vag insinuant: — Nu chiar pe toți, cred. Balamber se înnegură: Mandzuk sărea peste cal. Cu toate acestea, se mulțumi să-l privească sever. — Acum du-te, conchise, bătându-l prietenește pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
urmă, care fuseseră capturați în zonă, își făceau curaj, legănându-se în iluzia că darurile din partea familiilor lor ar fi ajuns, mai devreme sau mai târziu, în tabăra hunilor, pentru a putea trata răscumpărarea. între prizonieri se aflau și câțiva burgunzi, puțini de fapt, și nici unul de rang. Vorbeau prost galoromana și se țineau oarecum deoparte, înnegurați și nervoși, conștienți că trebuiau să se teme de huni mai degrabă decât alții, din cauza urii care din cele mai vechi timpuri despărțea cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
militum era pe drum, poate deja trecea pasul. Avea însă în suflet o presimțire urâtă, căci armata imperială era în întârziere nu numai față de ce-i spusese lui Gundovek, dar și față de cele mai pesimiste previziuni ale sale. Cât despre burgunzi, erau cu siguranță împrăștiați: Gundovek, dacă Balamber îi spusese adevărul, se baricadase în Genava, iar de Chilperic nu se știa nimic; poate era rănit, poate era hăituit împreună cu câțiva de-ai săi prin pădurile din Jura. în plus, acum că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și o găsi în apropiere. Puse mâna pe ea cu o adevărată voluptate și imediat se aruncă în înghesuială. Un grup compact de huni se apăra dezordonat, cu sulițe și săbii, de atacul dezlănțuit de o jumătate de duzină de burgunzi, conduși de un războinic încercat. Acesta, protejat de o cămașă de zale și de un coif magnific cu creastă metalică în formă de cap de lup, para loviturile cu un mic scut rotund și își repezea sabia cu o furie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
atacul furibund al năvălitorilor, alții se străduiau să dezlege pripoanele cailor, care, înspăimântați de foc, azvârleau din picioare, dădeau din copite, se înălțau pe picioarele din spate și nechezau disperați. Grupul de apărători înaintă în mijlocul fumului ca să-i lovească pe burgunzi și imediat se produse în învălmășeală crâncenă. Sebastianus recunoscu în războinicul ce-i conducea pe huni pe tânărul cu piciorul bandajat care își bătuse joc de el în fața lui Balamber și pe care acesta din urmă îl numise Odolgan. Hunul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ochi. Imediat, însă, acel războinic valoros îi întoarse spatele și se aruncă înainte, în căutare de noi adversari. Atacat de alți luptători, Sebastianus îl pierdu din ochi. La scurtă vreme, cineva strigă că mai veneau niște huni din stânga și printre burgunzi se produse o confuzie, apoi Sebastianus auzi un strigăt: — Haideți Haideți! Ajunge. Să plecăm de-aici, Luați răniții. Pe cai! în câteva clipe, burgunzii și galoromanii ce luptau alături de ei întoarseră spatele dușmanului și o luară la goană printre corturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
eram departe. N-am putut să fac nimic. Fără o vorbă, Balamber continua să fixeze trupul neînsuflețit a prietenului său. Cât despre Odolgan, își mută privirea în altă parte, simțindu-se poate vinovat pentru că ratase ocazia să-l ucidă pe burgund. Chemând un războinic ce bea dintr-un burduf, i-l smulse din mână și bău îndelung, lăsând să-i curgă cumis pe la colțurile gurii și pe piept. I-l aruncă înapoi și, ștergându-se cu dosul mâinii, se apropie din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
neașteptate, însă coloana le traversa aproape gonind ca să se arunce de îndată în desișul pădurii. Traseul era atât de întortocheat și coloana atât de destrămată, încât Sebastianus nu găsea deloc ocazia să o vadă în toată lungimea sa. întrebă un burgund care era consistența detașamentului îndrăzneților războinici cărora le datora libertatea și află astfel că era vorba de o forță de aproape două sute de bărbați, majoritatea proveniți de pe meleagurile familiei lui Waldomar, și avu confirmarea definitivă că însăși Frediana era aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Surâzând, ea încuviință. — în locul tău, eu nu m-aș plânge. Au recunoscut în tine un ofițer roman și ți-au cruțat viața. Un adevărat privilegiu. Nădăjduiam să-i eliberăm pe oamenii noștri. în schimb, în grajdul acela erau foarte puțini burgunzi și, oricum, puțini oameni apți ori dispuși să lupte. — Hunii, în general, nu fac prizonieri. — Nici noi, fu răspunsul dur al Fredianei. în fine, măcar am eliberat multe femei. — în orice caz, a fost o incursiune magnifică. Din nou ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ceea ce urma să vadă între case avea să fie, mai mult ca sigur, și mai cumplit. Așadar, nu-și opri calul, ci merse mai departe, cu privirea ațintită asupra ruinelor. Trecu prin fața grajdului: porțile erau deschise larg, dar cei doi burgunzi care se duseră să-l cerceteze îl găsiră gol. Trecând printre case, i se păru că aude vaietele înăbușite ale unui câine. Zidurile tuturor clădirilor, construite din piatra cenușie cu care țăranii se aprovizionau din munții dimprejur, erau înnegrite de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]