230 matches
-
și nordul Insulei Rongé, descoperită de Expediția Belgiană Antarctică (1897 - 1899) condusă de Adrien de Gerlache; numele este dat după J.M.A. Cavelier de Cuverville (1834 - 1912), vice-amiral al Marinei Franceze. * Sute de pinguini. Nu se sinchisesc de oameni, doar cârâie continuu. Chiar trec printre oameni, pinguinii... Au ieșit din coloniile lor de pe stânci. * Cizmele până la genunchi sunt folositoare, fiindcă din barca de cauciuc coborâm cu picioarele în apa foarte rece. * Un tur cu „Zodiac”-ul printre ghețari. Scriu în barcă
EXPEDIŢIE ÎN ANTACTICA (5) – CUCERIND ANTARCTICA de FLORENTIN SMARANDACHE în ediţia nr. 1951 din 04 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/376525_a_377854]
-
câteva zile l-a uitat Dumnezeu în fața televizorului. Moș Ion trebăluia prin grădină, iar orătăniile...în miting de protest: vacile mugeau ca locomotivele la stop, porcii guițau sălbatic, mușcând scândurile cocinii, rațele măcăiau, de parcă dăduse vulpea-n ele și găinile cârâiau la gard, lovindu-se una pe alta cu ciocurile. Moș Ion a lăsat treaba din grădină și a strigat de pe scara prispei: Lasă, mă, televizorul, că ne mănâncă vietățile astea! Ionică a tresărit speriat, de era să cadă-n fund
SCUZAȚI, CĂ MOR! de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2118 din 18 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379131_a_380460]
-
ăsta cade mort, fata dă să fugă. Luna e-acum chiar deasupra ei. Bondocul o ia de ceafă, o culcă-n mijlocul străzii și-i desface picioarele. Ea nu se opune. Mă duc la băiatul mort. Nu e mort. Îmi cîrîie de jos: vezi-ți de drum, repetăm! Spre dimineață, visez trei ponei galopînd la malul mării. 26 iulie Cînd, prin anii șaizeci, vedeam, pe malul Nevei, în acel Petersburg care-și pierduse demult identitatea imperială, cîntatul Călăreț de aramă, cine
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
nu, îi încurci nițel. Zice gură-bogată: Nenorocire! o să murim de foame, uite ce ne-au lăsat moștenire țărăniștii (vrea să te facă să crezi că țărăniștii au avut fir direct cu Cel de Sus, sau măcar cu Sînt Ilie). Nenorocire! cîrîie gură-spartă. Îl întrerup: De ce, dom' le? Rămîne-ncurcat: Cum de ce? nu vezi? nu-i apă. Zic: Ei și? Zice: Cum ei și? de unde să luăm apă? Zic: Ce-i aici, dom'le, e Africa? e Europa! n-avem noi apă,dăm
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Bucefal înstelat, în cinci colțuri, descinzînd între țăranii Sibiului. Să le traducă pretențiosul "transhumanță" ca fiind chiar el încarnarea acesteia. Să le arate, cu poze doveditoare, că e neam de oieri daci (nu de agresori romani). Nu cum l-au cîrîit cîrcotașii cu niscaiva ascendențe mult prea brunete. Las' că show-ul rural din Mărginime n-a fost numai unul de pamplezir genealogic. El s-a vrut și al tăriei de caracter: ce dacă a obținut brațeta Regelui? majestatea Sa (vorba
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
o... pictură făcută de nu știu ce clonă de român, oricum necunoscută în vechiul și organicul regat. Chiar dacă n-am părăsit atunci țara, adică să fi ales mirificul eldorado, nu-mi place acum să mă alătur corului de bocitoare zi-noapte. Și să cîrîi permanent tot ce mă înconjoară. Deși... deși... De cîte ori egoismul e cel care-mi domină alcătuirea, regretînd în fond gestul neîmplinit al plecării, gîndul se duce imediat la cele cîteva figuri marcante care au părăsit țara nemaisuportînd ceaușismul generalizat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de la sensul avut În lozinca „Să triumfe Libertatea, Pacea și... Securitatea”. La prima vedere, așadar, trăiam Într-o societate decerebrată, conformistă și amorțită, căreia i se potriveau de minune versurile lui Mircea Dinescu: „găinile n-aveau simț politic prea dezvoltat/ cîrÎiau În surdină și Închideau ochii la tot ce se-ntîmplă”. Cu mai bine de un secol În urmă Caragiale observa că nu guvernul era ridicol, ci opoziția, unii speculînd după 1990 că și În comunism erau provocate false Împotriviri, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
și de la el. Din bulibășie. Numai să-i dai și lui, când îți aduci aminte, niscai apă și semințe. Și dacă nu îi dai, există un Mare Papagal, sus, care duce și grija nimănui... La corbul sărac, ciorile ce mai cârâie. • Chiar dacă nu au deloc nici urechi (muzicale, că fluturătoare... au) nici voce, cățelușii pekinezi se străduiesc să cânte din toate puterile lor, când stăpânul lor cânta la muzicuță. • Importantă în viață este perseverența. Vă imaginați ce boom financiar va da
DIALOGURI CU ELISE (7) de LIVIU FLORIAN JIANU în ediţia nr. 1652 din 10 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381282_a_382611]
-
amfore romane, îngropate în lutul gras al Angliei. Oamenii lui Stubb, ațîțați la culme, își ajutau cu înflăcărare șeful și păreau la fel de nerăbdători ca niște căutători de aur. în acest timp, nenumărate păsări se bălăceau și se scufundau pe-acolo, cîrîind și țipînd și bătîndu-se între ele. Stubb făcea o mutră cam plouată, mai ales că duhoarea aceea oribilă sporise considerabil, cînd deodată, chiar din inima acelei plăgi pestilențiale, se stîrni un parfum subtil, care începu să-și croiască drum prin
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
avea atît de puțină încredere. Ahab nu se afla nici de zece minute în arboradă, cînd unul dintre șoimii aceia marini, cu ciocul roșu, care se rotesc adesea în jurul catargelor armate ale balenierelor, începu să zboare pe lîngă capul lui, cîrîind amarnic. După ce se roti astfel, țesînd în jurul capului lui Ahab un nevăzut labirint, se înălță la vreo mie de picioare în văzduh, apoi coborî în spirale și începu din nou să se rotească în jurul capului lui. Dar Ahab, cu privirea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
exclamă deodată matelotul sicilian cocoțat în arborele artimon, ceva mai jos decît Ahab, de care-l despărțeau o adîncă prăpastie de aer. Dar aripa neagră se și întinsese sub ochii bătrînului Ahab - lungul plisc roșu aproape că-i atingea capul; cîrîind, șoimul negru își luă zborul cu prada în gheare. Capitolul CXXX PEQUOD îNTÎLNEȘTE BUCURIA înfriguratul „Pequod“ gonea înainte; valurile și zilele se rostogoleau mai departe; sicriul prefăcut în colac de salvare se legăna ușor; deodată, fu zărită o altă corabie
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se umfle. Ă Păsările, păsările! exclamă Tashtego. Păsările albe, aliniate în șir indian, aidoma bîtlanilor cînd își iau zborul, veneau acum spre ambarcațiunea lui Ahab; cînd ajunseră la cîțiva pași de ea, începură să se rotească în văzduh, deasupra apei, cîrîind vesele, parcă în așteptare. Văzul lor era mai ascuțit decît al oamenilor - căci Ahab nu vedea încă nimic în apă. Deodată, însă, în vreme ce scruta adîncurile, zări o pată albă și mișcătoare, nu mai mare decît o nevăstuică, dar care, înălțîndu-se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Tashtego; aripa largă și fîlfîitoare i se nimeri o clipă între ciocan și lemnul catargului și, atunci, simțind acel freamăt eteric de deasupra lui, sălbaticul scufundat în apă își pironi, cu ultima-i suflare, ciocanul în aripa aceea. Și astfel, cîrîind sălbatic, pasărea cerului, cu pliscu-i imperial întors în sus și cu trupul înfășurat în steagul lui Ahab, se scufundă odată cu corabia lui care, aidoma lui Satan, nu voia să se prăbușească în iad fără a smulge un crîmpei de cer
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Ahab, se scufundă odată cu corabia lui care, aidoma lui Satan, nu voia să se prăbușească în iad fără a smulge un crîmpei de cer, pentru a se duce la fund încununat cu acest coif viu. Cîteva păsări mai mici zburară, cîrîind, deasupra hăului care încă nu se închisese; un val de spumă tulbure se mai prelinse pereții hăului căscat, apoi totul se nărui și uriașul giulgiu al mării se întinse și începu să se rostogolească, așa cum se va fi rostogolit și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se comportă și șopârlele. Păsările. Înainte de cutremur, găinile nu intră în cotețe, sunt foarte agitate și cotcodăcesc, de parcă ar fi amenințate de vreo vulpe sau un dihor, zboară chiar în copaci. Pe timp de noapte, găinile fac mare gălăgie: cotcodăcesc, cârâie, încearcă să iasă din cotețe. Tot așa de neobișnuit se manifestă rațele și gâștele, care își întind gâtul, înclină capul spre pământ, sunt speriate, țipă fără motiv, își desfac aripile și încearcă să zboare, dorm în locuri neobișnuite. Berzele sunt
SENZAŢIONALA CONSTATARE A UNOR RENUMIŢI SEISMOLOGI: ANIMALELE PREVESTESC CUTREMURELE! by VASILE VĂSÂI () [Corola-publishinghouse/Science/262_a_498]
-
i-am pus demult în mâna părintelui, grâul de colivă și podurile pentru vămi și găina neagră și rochia și barizul... - Bine te-ai gândit, liță. - ...și cipicii, încheie Băltoaia. - Da’ nu mai grăiți, fetelor, ărra, că chiar crede omul, cârâi de-alături glasul babei Păscărița, venită pe nesimțite. Care zice de moarte nu moare, e știut. - Ei, ei ! tremură din cap Băltoaia, terminându-și șirul și nemaiînțelegând despre ce se vorbește. încă nu începuse slujba când strănile din stânga se umplură
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
fâșcâi, atunci să nu mai fii fumeie, a zis Dumnezeu, pasăre să fii !” Păscărița avea ochi mici și lipiți, înconjurați cu o perie deasă de gene, și expresie plângăreață, de călugăriță. Cu ochii ei lipiți, privi invidioasă la Bocoaia și cârâi : - Ai, fa, cipici noi, ărra !... - Apoi mi-a dat Boca al meu un suman să i-l dreg. „Ia-n fă-l, tu, mai bun, babă !” I-am tăiat poalele ș-am făcut scurteica de-o poartă acu el. Ardă
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
privire autoritară dau de înțeles că pot fi ei șmecheri, dar cu dânsul nu le merge. Un zidar cu obrazul bălan ca de șoric sărise gardul la vecini și se întinsese în iarbă. Cu ochi răi de ficat putred, proprietarul cârâi la dânsul, dar tânărul îl privi nepăsător. Hamletizând, unul dintre salahori medita moale, moldovenește, cu o cărămidă în mână : - Se bolnăvește omul de râs dacă-i vine asta în cap. Altul povestea moartea lui frate-său : - ...La patruj’ dă metri
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
Un fulger brăzdă Întreagă zare, urmat de un tunet ce se sparse În ecouri. Luna care abia se Întrezărea la orizont prinse contur, devenind roșie ca focul. Dinăuntrul grajdului răzbăteau behăiturile Evlampiei, urmate de lovituri de copite În podea. Găinile cârâiră, ascunzându-se printre mărăcini, iar rațele și gâștele stăteau cu gâturile Întinse În așteptare, sâsâind și măcăind ușor. Berzele Își mișcau În tăcere ciocurile roșii ce sclipeau În Întuneric ca niște cărbuni aprinși. O liniște nefirească se lăsase odată cu crepusculul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se simțea neliniștită, nu cumva semnase pactul cu Anticristul? Norii se adunară pe cer. Vântul Îi adusese de pe câmp ca pe pe niște snopi de paie pregătiți de treierat. Un miros greu de pene arse se răspândi În curte. Găinile cârâiră, ascunzându-se În tufișurile de coacăze ce mărgineau grădina. Celelalte păsări scoaseră și ele tot felul de sunete, căutându-și adăpost În șură. Mișcate de rafale puternice de vânt, clopotele bisericii Uspenia se tânguiră jalnic. Dangătele lor se sparseră-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
stroboscop, muzică de ultimă oră, ce mai, puteai să fii oriunde în lumea asta și să nu te rușinezi acolo. Acum însă intervine specificul național de tranziție. Lângă gardul stabilimentului crește porumb, vacile pasc pe tăpșan, câte o găină mai cârâie la muzică, un cârd de rațe ignoră private propriety și își fâțâie fundul pe aleea grădinii de vară. Să turbe ecologiștii de pretutindeni în fața democrației extinse a biosferei! La fel de suprarealistă mi-a părut reclama de la capătul unui sat: „Vizitați Casablanca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
a trecut la mijloc. După ce și-a scos paserea alchion puii în singurătatea mării, cătră sfârșitul lui răpciune, s-au trezit din miazănoapte vânturile. Și-ntr-un amurg, au început a se zări pe sub nourii plumburii cârduri nesfârșite de ciori, cârâind și țipând; și după ce-au trecut spre munte,amestecându-se cu întunericul, prinse a curge puf de omăt. Cătră dimineață, ninsoarea stătu. Și încă pe-ntuneric, moș Calistru auzi la ușă pe Boghean dupăind și scuturându-și opincile. Baba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dincolo de desișuri. —Vra să zică, după ce-mi furi carnea, mă și înjuri? a întrebat cătră partea aceea paznicul. Uitându-se mai aproape, își văzu în mâna dreaptă pălăria. Și-o tufli în cap cu ciudă. O gaiță începu să cârâie pe o cloambă de brad. —Și ție îți vine a râde? o apostrofă Culi. Fără să cugete mult, înfierbântat dintrodată, paznicul își trase de la umărul stâng carabina și-i întoarse piedica de siguranță. Trecu hotărât prin lumina poienii, ocoli observatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
atât de înfrunziți sau atât de înghesuiți la un loc ca să acopere cerul, care se vedea limpede printre crengi. În fața ochilor lui, zburătăcind și agitându-se, se afla un stol de papagali, de un verde viu, ca acela al bijuteriilor, cârâind și țipând în dispoziția cea mai bună. Scena îi umplu toată mintea și se întrebă dacă s-ar putea sătura vreodată. Așa trăiau bogații și asta era o viață de rege, își zise... și își dorea să o cuprindă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
De-acord? Sifakis încercă să-și înalțe degetul mijlociu de la mână, care-i era zdrobit. Buzz își mângâie bastonul și le zări pe Audrey Anders și Lucy Whitehall în cadrul ușii deschise, cu gurile căscate. Grecul își ridică scăfârlia de pe pavaj, cârâind: — Î-îmi ce’ scuze. Buzz și-i imagină pe Lucy și pe partenerul ei canin, pe Sol Gelfman punând capăt carierei fetei cu niște pelicule de mâna a enșpea, pe sărmana fată târându-se înapoi la grec pentru o partidă dură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]