134 matches
-
care uită pentru o secundă că este o doamnă în vârstă, și eram bucuros. Zâmbetul însemna că amintirile mele legate de ea nu erau minciuni. A spus că i-ar plăcea foarte mult, își întinse mâna acoperită cu o mânușă cârpită și se prezentă ca doamna Pfeffer. I-am spus că numele meu este Harry Wolfe. Ca animalul, am adăugat eu, dar cu un „e“ la sfârșit. Am ieșit din tribunal în soarele de iarnă și ne-am făcut loc prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
gândurile mele puteau să rătăcească, fără să fie puse în pericol de decizii luate sub presiunea timpului. În ceea ce privește felul în care au curs mai departe zilele și nopțile mele petrecute nu știu cum după prăbușirea frontului Neiße-Oder, filmul derulat înapoi și adeseori cârpit oferă la început puține date. Nici foaia de ceapă, adineaori încă atât de elocventă, nici cea mai transparentă bucată de chihlimbar în care o insectă din vremuri imemoriale arată ca și cum ar fi din ziua de astăzi, nu-mi pot fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
târzii ale nopților să simți depărtarea ce poate să-ți alunge sufletul în veșnicia neînțelesului unde nu mai poți să accepți toată priveliștea lumescului ce ca un miracol te supune unui pustiu gol și fără copilăria sărutului. În el sărăcia cârpită nu se aseamănă cu cea a cerului de unde mă strecor ca un vânt cu setea timpurilor din ființele iubite. Obiectele făceau parte din febra cearcănelor în care căutând înțelegere am împrăștiat împărăția scrumurilor prin visele ce nu pier niciodată. Vorbeam
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
să nu lase firmituri pe fața de masă proaspătă a lui Dominique. După care puse laptele la încălzit. Când să dizolve în el o lingură de ciocolată, Alioșa i se atârnase deja de picior, în torcând spre el o privire cârpită și albastră pe la colțuri. O voia pe maică-sa. Dominique intră în bucătărie îngânând un cântecel fără noimă, atârnă săcoteiul cu mălai în cuiul de după ușă și-și șterse palmele de șorț, în timp ce Ivan își hrănea deja conștiin cios fiul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
presărat cu ferestre oarbe, în chenar arzând în flăcări... Dar nu mai avu timp! În spate, se auziră gâfâituri și tropote: doi băieți, în hainele acelea croite din doc brun (veston cafeniu cu nasturii smulși, de demult, și pantaloni spălăciți, cârpiți și adăugați cu bazoane), alții decât cei cinci amatori de minge și, evident, mai nevârstnici decât ei, grăbesc, urmărindu-l, prin aceeași curte cu closete de scânduri, date cu var și pruni muribunzi. Sunt prea mici ca să devină niște inamici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în faimoasa noapte a ziafetului, Vladimir observase că toată splendoarea de la Sans-Souci se concentra în sectorul unde mai adăstau zidurile conacului din vremea lui Matei Basarab, cel de cinstită amintire, și a ulterioarelor renovări fanariote, de pe timpurile ciumei lui Caragea-Vodă, cârpite grosolan de mistria și de canciocul unor așa-ziși meșteri ai timpurilor noi, de reconversie socialistă. Eleganța veritabilă aparținea trecutului, fiind redusă la o culă oltenească (turnul acela rotund, care anticipa furnale și coșul de fum al fabricilor de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Polițistul, pe care Takamori și Tomoe îl cunoșteau de-acum, a desfăcut, stângaci, șnururile sacului lui Gaston, în prezența lor. Era probabil mai îndemânatic la karate decât la asemenea îndeletniciri. A scos din sac cămăși și lenjerie de corp, toate cârpite, un aparat de ras ruginit, o jachetă, prosoape; apoi o carte de cântece cu coperta ferfeniță și un carnețel vechi. — E scris într-o limbă străină, exclamă descurajat polițistul. Știți să citiți? În tot carnețelul erau numai două rânduri scrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
flori mari de lemn, rumegușul ce acoperea bancurile, lăzile cu scule și ferăstraiele mecanice - totul te ducea cu gândul la un loc lăsat de mult în paragină. Priveau în jurul lor, după ce-și îmbrăcaseră flanelele vechi și pantalonii decolorați și cârpiți, și șovăiau. Ballester nu-și lua ochii de la ei. - Începem? spuse el. Fiecare se îndreptă în tăcere către locul lui. Ballester mergea de la un capăt la celălalt, amintindu-le în câteva cuvinte ce aveau de început sau de terminat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și citea o revistă. Fernande îl întrebă pe Yvars dacă totul a mers bine. El nu-i răspunse, se spălă în spălătorie, apoi se așeză pe bancă, cu spatele rezemat de zidul scund al terasei. Deasupra lui atârnau câteva rufe cârpite, cerul era străveziu, și, dincolo de zid, se întindea marea blândă din fiecare seară. Fernande adusese rachiul de anason, două pahare, cana cu apă rece, și se așeză lângă bărbatul ei. El îi povesti totul, ținând-o de mână, ca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
aveam motive să fiu indignat, nu asta era problema. Altceva mă descumpănea. Înțeleg să minți, dar să știi că minți! Or, bătrânii nu mai deosebeau adevărul de minciună, nu mai deosebeau realitatea de închipuire. Povesteau un trecut în parte visat, cârpit și nu mai știau nici ei cu exactitate care fusese adevărata lor viață, câtă autenticitate exista în urma lor. Minciuna le intrase în pori ca praful de marmură în pielea sculptorilor. Erau momente când ar fi dorit, cu siguranță, pentru ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întrebau: „tu ești musulman?“, Omar răspundea: „sunt zartosht “, fără să mai știe prea bine cât și ce mai era în el asta. Ce nu regăsise în Europa de Est erau doar covoarele și, în afară de Soarele nopții, care îl însoțea ca o luntre cârpită, totul era ață și plastic, și simboluri strivite sub încercarea de-a fi modern. N-avea rost să te-nverșunezi: lumea se schimba cu repeziciune, fără să cunoască încotro e drumul. Uneori reușea să rămână cu ceilalți și să țină
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
plăcută. Negustorii își înmuiau glasurile, îi momeau, lăudîndu-și marfa, până scoteau baloturile, aruncîndu-le pe tejghelele din fața lor. Stere căuta haine de gata. De când se știuse, tot pe căpătate se îmbrăcase. Îi aducea jupânul niște pantaloni de-ai lui, vechi și cârpiți 20 În genunchi, îi lega cu o sfoară, punea deasupra haina ruptă în coate și se numea că nu e gol. Într-un loc găsiră. Cârciumarul încercă vreo câteva costume. Nu-i prea veneau. Erau largi și scorțoase. Ședeau pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
destul de departe pentru a fi la adăpost de întrebările și de inevitabilele sale mânii. Alături de mine se afla cel mai drăcos dintre toți copiii din cartier: Harun, zis Iscoditorul. Era de vârsta mea, avea pielea foarte oacheșă, haine uzate și cârpite, dar mereu curate. Încă de la prima încăierare, am devenit prieteni, pe viață și pe moarte. Nimeni nu-l vedea fără să-l întrebe despre mine, nimeni nu mă vedea fără să se mire că el nu era acolo. Împreună cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
împleticită: ― Ce-i? Ce vreți? ― Totul e în ordine, zâmbi bătrâna. V-am pregătit ceva bun, dar poate că înainte ați vrea să vă faceți puțin toaleta... Panaitescu își plimbă automat mâna pe creștet apoi dădu cu ochii de pijamaua cârpită și se ridică jenat. Melania Lupu împărți cești mari de cacao. Un serviciu vechi, uzat, cu păuni. Cozile minunate își păstraseră culorile. Pe fiecare farfurioară așezase câte două feliuțe transparente de pâine prăjită unse cu unt. Bătrâna îi urmărea radioasă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mica publicitate. ― Și-acum ce facem? întrebă încet Panaitescu. Purta un costum elegant de casă cafeniu cu batistă și cravată din lână galbenă. Frizura complicată îi acoperea iluzoriu craniul. Din cauza chipului pământiu, murdar, hainele păreau stridente. În mod ciudat, pijamaua cârpită și veche i se potrivea mai bine. ― Ce să facem? Matei dădu cu piciorul într-o papiotă goală: Jucăm țurca! Nu înțeleg de ce mai întrebi. E aproape 10. Trebuia să fii de mult la lecții, ca și domnișoara Scurtu, de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Făcu un gest de lehamite: Eu vă spun sincer, mă mir de ce o ținea bărbatu-său! Enumeră repede pe degete: Nu tu gătit, nu tu spălat, nu tu o mâncare ca lumea, o murătură, o dulceață, nu tu un ciorap cârpit. Alimentara, Nufărul și Expresul din colț! Maiorul își ascunse zâmbetul. Recunoștea în tonul Valericăi Scurtu indignarea virulentă a fetelor bătrâne față de păcatele unei femei căsătorite. Nimeni nu le condamnă mai aspru, iar subtextul e străveziu: " Astea au noroc! Ce folos
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Costache când îl vizitase începe să se lege: lumină, Popescu, lumină, Maica Precistă, dar... — Nu acum Lord, ai răbdare! Generalul își făcu niște însemnări cu creionul, căută în alte calendare cu efemeride, apoi își chemă ordonanța care veni cu ochii cârpiți și cu damful lui obișnuit, de cremă de ghete. — Du-te și caută-l pe conu Costache. Dacă nu-l găsești, lasă-i vorbă că-l invit la mine azi, mâine, când o putea, și la orice oră. Dacă n-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cum e: uneori nimeni nu e singur pe lume. Văd în depărtare un cort uriaș. Mă străduiesc, ore în șir, și ajung la marginea lui. Era chiar mai mare, mult mai mare decât cel al circului Globus; și mai puțin cârpit, deși avea și acesta păcatele lui de vechitură. Lângă cort, salvarea mea: sub niște palmieri, un izvor de apă curat ca lacrima. Mă arunc, atât cât am putut, către speranța mea de viață. Deschid gura să beau, dar dau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
urma lată a unei broaște țestoase care îl conduse la un cuib de ouă proaspete. Își pregăti cea mai pantagruelică omletă din viața lui. Dormi atârnat în hamac între două trunchiuri de palmier, protejat de apărătoarea de țânțari ușoară și cârpită, fără alt acoperiș, decât cerul fără nori, și fără alți pereți, decât selva de o parte și râul de cealaltă parte. Se trezi la răgetul jaguarului dând târcoale prin împrejurimi, deranjat poate de ciudata prezență a omului, poate în călduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și plante agățătoare. Cină pe plaja de nisip, acolo unde descoperise urme proaspete de broască țestoasă care i-a oferit deliciul unor omlete gigantice. Dormi în hamacul atârnat între două trunchiuri de palmier, ocrotit de apărătoarea de țânțari ușoară și cârpită, fără alt acoperiș, decât un cer fără nori, și fără alți pereți, decât râul, de o parte, și selva, de cealaltă parte. Se trezi la răgetul jaguarului dând târcoale prin împrejurimi, deranjat poate de prezența omului, fiind poate în călduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Cină pe plajele de nisip, unde descoperi urme late de broască țestoasă care îl conduseră la cuiburi de ouă proaspete, cu care își pregăti omlete pantagruelice... Dormi atârnat în hamac între două trunchiuri de palmier, protejat de apărătoarea de țânțari cârpită, fără alt acoperiș, decât cerul fără nori, fără alți pereți, decât pădurea de o parte și râul de cealaltă parte. Visă selve fără căldură și țânțari, fără umezeală și lilieci-vampiri, fără anaconde, șerpi sau caimani. Mâncă alte ouă de broască-țestoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de fapt e așa de bine să ții și să fii ținut. Aaah, nu, din păcate n‑am voie să merg până la capăt, fiindcă ea îmi controlează lenjeria și caută urmele astea, alături de petele de căcat și găurile care trebuie cârpite. În timp ce eu îi astup ei gaura, ha‑ha. Dar iată că vine controlorul. Din grabă, gemenii nu s‑au gândit că poate nenorocitul ăsta n‑are bilet și trebuie să bage mâna în portofel. Slavă Domnului, se apropie o curbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
imaginarului. Emanciparea femeii rămâne de domeniul vizionarismului și atât. Relații superficiale și comportamentul de etichetă, de carton, sunt cele care sugrumă pulsul vieții adevărate, ironia sorții este întărită, făcând destinul implacabil. Astfel furunculul de la gâtul iubitului Laurei Aston și cămașa cârpită de pe ea sunt acele amănunte semnificative ce pot schimba destinele unor oameni. Dialogurile Manuelei cu Alina sunt în fapt tot monologuri deschise, reflectări ale stărilor de moment. Ceea ce se repeta ca un lait motiv pe tot parcursul expresiilor sale de
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
prea târziu. A îndepărtat cu un gest repezit bastonul cu care se jucase până atunci, apoi și-a reluat masca ironică, folosită de câte ori se găsea în dificultate: "Oricum, băiete, acum, la bătrânețe, știu că e mai bună o dragoste uzată, cârpită, decât singurătatea. Cel puțin, îl cunoști pe celălalt. Te știe și el. Ești ca și singur, dar la nevoie e un suflet lângă tine. Nu te simți ca un câine de pripas." 41. Toți cei care mă caută (din fericire
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mulți îl priveau, înainte de idele lui ianuarie, ca pe oponentul și succesorul lui Galba. Se așeză lângă foc, cu o cupă de vin în mână; ridicându-și privirea, îl observă pe bătrânul așezat în fața sa, înfășurat într-o mantie neagră cârpită. Barba neîngrijită aproape că îi ascundea chipul. Ochii lui orbi, albicioși, erau fixați asupra guvernatorului. — Ești aici? întrebă Vitellius surprins. — Te așteptam. Știi doar că te așteptam. Nu te-am văzut când am intrat - guvernatorul își scoase mantia, furios că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]