1,128 matches
-
Dorotea. Trecătorule! a morții vezi icoana întristată, Filozoful nici creștinul nu se tem d'a ei săgeată, Pe acel la trai îndeamnă și la dreaptă făptuire, Iar acestuia-n necazuri ea-i liman de mântuire. Amândoi prin moarte învață Și căință ș-altă viață! În sală se afla aninate stemile lui Ghete, ce înfățișa o stea în ceriu albastru, sicriu era încongiurate de șese chiparese, simbolul întristării și între aceste era așezate diplomele de evghenie, de doctorie și de dregătoriile, împreună cu
Goethe și Schiller - ecouri românești în primele decenii ale sec. XIX by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8713_a_10038]
-
în stăpînirea unei sensibilități moderne. Lemaître ne dă de altfel cheia nepregătirii sale". Astfel că impresioniștii au revenit la "matca tradițională a gustului clasicist", repetînd replierea lui Sainte-Beuve, pe care același Jules Lemaître o comentează astfel, cu o nuanță de căință generaționistă: "Cum i-am putea reproșa că a făcut întocmai ceea ce am făcut cea mai mare parte dintre noi, că a început prin a iubi prea mult pe romantici și că a sfîrșit prin a-i iubi mai puțin? Că
Tradiția criticii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9399_a_10724]
-
religiosul, în genere, și ortodoxia, în particular, sînt mult și în chip original aprofundate. Pe această linie se înscriu cu siguranță și versurile date la iveală de Paul Sterian. în "Buletinul Asociației Studenților Creștini Români" (Pîinea Ta cea spre Ființă, Căință), în "Gîndirea" (grupajul din iulie 1928 și Predica pentru Vivi, din martie 1929), "misterul pascal" Emaus, tot din "Gîndirea", precum și Al Sfintei Cuvioase Sf. Paraschiva cea Nouă Acatist 22. Cu privire la placheta din urmă, să reținem aprecierea pe care i-o
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
ajunge într-o "domă urieșească" și, întrebând Ce e poesia?, e dus în fața unor statui care o încorporează și o ilustrează exemplar. Sunt șapte corifei: Eminescu, Arghezi, Bacovia, Blaga, Nichita Stănescu (prilej pentru autor de a vărsa câteva lacrimi de căință) și... Manoil, adică ipostaza poematică a lui Mircea Cărtărescu însuși. Dacă "modestia" acestuia ridică semne de întrebare, bunul lui gust, reflectat de cele șase afinități elective, e în afară de orice discuție. Leonid Dimov, vai!, n-are statuie, deși numele oniricului este
O epopee orientală by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9584_a_10909]
-
nu am ajuns încă la vârsta care să-mi dea acest drept. Dragii mei! Dacă un copil se arată silitor și cu glagorie,apoi nu zăboviți o clipă și dați-l la învățătură înaltă, pentru că altfel, la adânci bătrâneți, vine căința... Învățătura înseamnă luminarea creierului și a sufletului... Costăchel s-a oprit din vorbire. Simțea un nod în gât. Durerea neîmplinirii sale ieșise tocmai acum, ca un lotru la drumul mare, să bântuiască prin sufletul lui neîmpăcat... Din gândurile care-l
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
decât să aspire la deplinătatea fericirii sufletești! Sună sofistic și cinic. Victoria trece printr-un șoc, în vecinătatea morții și a nebuniei. Fiul este podidit de lacrimi, trăind în plin mysterium tremendum 1, ca întoarcere a „fiului risipitor” pregătit pentru căință, salvându-și, astfel, și mama, care l iartă. Ce-i drept, acest moment final nu este suficient de bine susținut artistic, dar este o soluție de viață. Nu știu cum va evolua scrisul lui Rareș Tiron și nu pot pune pariu că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
lung. Dau asigurări că asta era doar în închipuirea bolnavă a lui Anton. În drum, dărâmă și un scrin din lemn masiv (care, de altfel, stătea bine-nfipt). Totuși, într-un final, ajunse. Cu o privire de trădător umplut de căldura căinței, își ridică din cale-afară de temător privirea și rămase uluit în nemișcare. Își privea atent chipul răsfrânt în oglinda țeapănă din perete și i se părea parcă atât de străin și de îndepărtat, atât de tulbure și de răvășit... De
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și cea sufletească. A nu se înțelege cumva greșit - păcatele mele! -, dar Eugen era chiar un om cu frica lui Dumnezeu, iar, atunci când trecea pragul bisericii, o evlavie neînțeleasă îi cuprindea pe loc toată făptura, îndemnându-l cu putere la căință. Însă, din păcate, acestea erau numai stări de moment, căci el făcea parte din acea mare categorie de oameni, care, mai cu seamă, preferă să învețe din cărți despre Domnul Dumnezeul său, decât să-L trăiască viu în suflet și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
se scurge de pe obrajii fragezi de floare primăvăratică ai fetei, în spatele cărora pendulau sentimente prea amestecate, cu neputință de deslușit. Într-o clipă, fata o luă repede la fugă și se făcu nevăzută - fără indicii, fără explicații. Lungi răstimpuri de căință înflăcărată tulburară sufletul copilei de atunci. Regretul i se înfiripa tot mai adânc în inimă, regret ce lucra întru respingerea fermă a lui Silvestru, fiindcă, deși acesta o învăluise cu însuflețirea dragostei sale, luând-o în brațe și strângând-o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ticălosule, ține umilință pentru umilință, rușine pentru rușine... vomatul căznit din WC-uri de după mesele zilei, hohotele de râs isteric, ca de muribund, ce se înalță din cabine și lacrimile vărsate cât ai clipi - ici o băltoacă de lacrimi de căință, colo o băltoacă de lacrimi de indignare - trupul unui bărbat (cu mintea unui copil) se înalță cuprins de o furie neputincioasă ca să dea cu pumnii în salteaua patului de sus, pentru ca apoi să se prăbușească imediat, flagelându-se cu reproșuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de bun-simț se va fi gândit că binefăcătorul neamului se va duce să se închidă în mănăstirea călugărului Vasile sau măcar se va întoarce printre pietre și va tăcea. Că și celor mai înrăiți șarlatani, Dumnezeu nu le refuză remușcarea, căința. Da de unde! Cu o nerușinare de necrezut, liderul regional ține să-și mai bată o dată joc de acest popor, de data asta pe față. Voi, cei care ați trăit sub regimul meu și vă plângeți că v-am adus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
virtute: „Mortificarea imaginației, ungerea lui Stalin ca princeps scholasticorum (prinț al filosofiilor), acceptarea universală a climatului lugubru de supunere oarbă, de docilitate și oportunism nelimitat: astfel s-a născut homo sovieticus. În tabloul lui Zinoviev, homo sovieticus ignoră compasiunea și căința: «Fără milă față de dușmanii poporului!», sloganul scandat cu ardoare în timpul proceselor mascaradă de la Moscova (regizate de A.I. Vâșinski), arată această transfigurare psihică. Cruzimea împotriva dușmanului de clasă este virtutea supremă. Himmler profera convingeri nu cu mult diferite când își îndemna
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
a desfătării“, zise Simon. „Iar tu, făptură sfielnică, Îți astupi urechile, să nu le Întinezi cu blasfemii, sau Îți ferești privirea, chiar fugi când nu mai ai ce zice.“ Acum se va stârni sfada lor teologică despre Elohim, despre pedeapsă, căință, sensul vieții, renunțare, despre trup și suflet, cu trimiteri scolastice și citate În ebraică, greacă, coptă și latină. „Sufletul este alfa și omega“, zise Petru. „E bine tot ce Încuviințează Dumnezeu.“ „Fapta nu este bună sau rea În sine“, adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mizerabilă pentru cât slugărise o viață de om, dar cel mai mult televiziunea, care‑i umple pustiul serilor, aducându‑i În casă, cu o nerușinare jignitoare, imensa iluzie a vieții. A doua zi de dimineață, revenindu‑și În fire, cu căința În suflet, se apuca să hrănească sticleții din balcon, le vorbea, le fluiera, ținând colivia deasupra capului, precum felinarul În bezna suferințelor umane. Sau, aruncându‑și brusc pijamaua, se‑mbrăca la repezeală, Își punea pălăria și pleca la Poșta Centrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de când Îi picase În mână o lucrare a sa care Îl Încredințase că experiența e „asexuată, deci amorală“, numai că nu putuse afla acea Împăcare a spiritului propovăduită În Vară și pustie. Maestrul fu cuprins de Înfrigurare, dar și de căință, Întrucât abia atunci intuia că Învățătura sa, ca oricare altă doctrină care se Întemeia pe morală, putea provoca, ajungând În mâna unui ins imatur, tot atâta rău, pe cât bine (căci, după cum Însuși Platon o spune, dacă maestrul e cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
a treia lor Întâlnire, În februarie 1893, Maestrul va răsfoi manuscrisul cu degetele sale ca niște clenciuri, constatând Îngrozit că temerile‑i fuseseră Întemeiate; doar greșelile ortografice de la pagina șaptezeci și doi fuseseră Îndreptate, În rest manuscrisul arăta neatins. Fu cuprins de căință (pentru că Înțelegea sau poate doar bănuia că dintr‑un nefericit cetățean făcuse un hasid și mai nefericit, și‑n acest caz nu mai exista remediu sau Întoarcere). Maestrul luă manuscrisul de pe masă și dispăru. Își va petrece o noapte Întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
că mă voi căi, că deja mă căiam. Acum romanul nostru arăta ca o carte de preț căreia Însă Îi cam lipseau ceva pagini, precum un exemplar pe care Îl returnez librarului ca fiind necorespunzător. Orbită de furie și de căință, abia dacă am observat pata timbrului aidoma unei peceți de ceară. Dumneavoastră, ca un cunoscător al operei lui Mendel Osipovici, v‑ați putea imagina cum ar fi descris el această scenă, poate ca un portret flamand, lumina ce se prefira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
avem cum să‑l ștergem. Cum visele sunt imaginile acestei lumi și mărturii ale ființării noastre, ne vom Întâlni În vis: Îngenuncheați lângă godinul Îndesat cu lemne jilave sau chemându‑mă cu o voce stinsă. Atunci mă trezesc, aprind lumina. Căința și durerea se prefac Încet Într‑o duioasă amintire. Stufosul nostru roman atât de pătimaș mi‑a Împlinit viața. Soarta m‑a binecuvântat, nu mai am nevoie de o altă răsplată. Știu că n‑o să figurez la indexul cărților lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
afectează, se justifică Adrian. De fapt mă afectează mai mult decât aș fi crezut că-i cu putință. Poate că nu tot atât cât pe Fanny Tarrant, dar totuși... — Fanny Tarrant! Doar nu te-a dus cu actul ei de căința, nu? se amestecă Șam. În curând o să revină la îndeletnicirea ei de denigratoare, ca, de altfel, toata tagma ei. Cand începu să se audă sonorul reportajului de la știri, Adrian se așeza pe șezlong ca să se uite și el la televizor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
care le colportase atâția ani la tot felul de ședințe și mitinguri comunismul, visul de aur, societatea soc. multilateral dezvoltate. În momentele de inspirație precum acesta, Încerca chiar scurte discursuri pentru Judecata de Apoi. Uneori se Întreba dacă autocritica și căința sunt același lucru și dacă În fața Cântarului divin acestea mai aveau greutate... În atelierul doamnei Koblicska mirosea a nuci verzi. Fiică de croitor „bărbați și dame”, ea a ales aceeași meserie. Și nu a greșit deloc, căci nici un atelier din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
față Și nu credem că viața-i legată cu ață Un lanț de familii sudate atent Ce știu să trăiască și să fure decent Vă rugăm să vă nașteți cât mai mulți cu putință. Veți afla în curând ce-nseamnă căință. V-așteptăm să muriți, dragii noștri, curând! În cadență vă ducem spre groapă, pe rând. Nu-i ușor să trăiești, e greu să aștepți Când viața ți-o-mparți mereu cu cei drepți. Ca noi să trăim, vă rugăm să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și toate fantomele ei. Fără de mine și dincolo de voința mea, amprenta glasului meu va trece din ordinator În ordinator, se va așeza asupra textelor și le va face să vorbească: Înjurături, rugăciuni, blesteme, onoma topee, verdicte, condamnări la moarte, denunțuri, căințe În public, romane fluviu, poezii tîmpite, predici, comutări de pedepse. Glasul meu pretutindeni, iar eu nicăieri. Corpul meu astralo-vocal tolănit peste toate vorbele goale, respirînd cu ele gură la gură și ajutîndu le să miște, să ne lovească. Ruba mi-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
spate” și începe să-I stropească picioarele cu lacrimi. Verbul grecesc înseamnă exact „a uda”, chiar „a ploua”, în nici un caz „a spăla”, cum s-a încetățenit printr-o Vulgată pioasă. Femeia își deschide rezervorul sufletului, din care țâșnește „ploaia” căinței, stropind picioarele Mântuitorului. Apoi Le miruiește în semn de prețuire. Lacrimi și mir: două simboluri extraordinare, pe care tradiția patristică le va specula îndelung. Ar mai trebui remarcată și utilizarea verbului haptein de către fariseu, același verb pe care Isus îl
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Maria, sora celui înviat din morți. Spre deosebire de Marcu și Matei, urmând scenariul lucanian, Ioan o înfățișează pe Maria ungând cu nard picioarele Domnului. Spre deosebire de Marcu și Matei, la Ioan I Se ung picioarele, nu capul; spre deosebire de Luca, lipsesc lacrimile de căință. Prin urmare, Luca sugerează o posibilă, chiar dacă nu explicită coincidență între femeia păcătoasă, care se pocăiește spălând picioarele lui Isus, și Maria Magdalena, în vreme ce Ioan o identifică pe femeie cu Maria din Betania. Amalgamarea celor trei personaje, propusă de câțiva
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
preia, hiperbolizând, versiunea tendențioasă a maestrului. Iuda apare ca un adevărat monstru, a cărui moarte va intoxica întreaga regiune. Evul Mediu va amplifica, la rândul său, acest tip de reprezentare, deși nu lipsesc nici scenariile inverse, care pun accentul pe căința sinceră a personajului. Din lectura intertextuală și intratextuală a mărturiilor, aș propune următoarea ipoteză. În privința sfârșitului, cred că Matei ne oferă versiunea cea mai plauzibilă. Aflând verdictul în procesul lui Isus, Iuda e revoltat și răvășit. Într-un prim moment
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]