223 matches
-
care le așteptau de la Imperiul Rus. Totuși, în cadrul imperiului, cazacii și rutenii au ajuns să ocupe funcții înalte în administrația de stat rusească și în Biserica Ortodoxă Rusă. Mai târziu, regimul țarist a dus o politică de rusificare a teritoriilor căzăcești și rutene, suprimând folosirea dialectelor căzăcești și rutene (rusine) în tipărituri și în public (nu a existat noțiunea de limbă "ucraineană" în sec. XVII-XIX). Rutenii, rusinii și cazacii au intrat în Primul Război Mondial atât de partea Puterilor Centrale (rutenii
Ucraina () [Corola-website/Science/297474_a_298803]
-
Totuși, în cadrul imperiului, cazacii și rutenii au ajuns să ocupe funcții înalte în administrația de stat rusească și în Biserica Ortodoxă Rusă. Mai târziu, regimul țarist a dus o politică de rusificare a teritoriilor căzăcești și rutene, suprimând folosirea dialectelor căzăcești și rutene (rusine) în tipărituri și în public (nu a existat noțiunea de limbă "ucraineană" în sec. XVII-XIX). Rutenii, rusinii și cazacii au intrat în Primul Război Mondial atât de partea Puterilor Centrale (rutenii și rusinii din Galiția și Bucovina
Ucraina () [Corola-website/Science/297474_a_298803]
-
fost, la numai 16 ani, încoronat în mod oficial "Țar al Rusiei" (forma slavizată a termenului roman "Caesar"). La sfârșitul secolului al XVI-lea, cazacii au înființat primele așezări în Siberia de vest. La jumătatea secolului al XVII-lea, așezările căzăcești fuseseră înființate în Siberia răsăriteană, în Ciukotka, de-a lungul râului Amur și pe coasta Pacificului. În 1648, cazacul Semion Dejnev a descoperit Strâmtoarea Bering care desparte Asia de America de Nord. Marele Imperiu Rus, care avea să se afle pentru aproape
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
Armata cazacilor de la Marea Neagră (în limba rusă: Черномо́рское каза́чье во́йско), cunoscută și ca Cernomoria (Черномо́рия), a fost o armată căzăcească creată în 1787 în Sudul Ucrainei din membri ai fostei Armate zaporijiene. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Armata a fost recolonizată pe cursul râului Kuban. Împreună cu Armata de pe Linia Caucazului, cazacii Mării Negre au ocupat o linie defensivă de la vărsarea
Cazaci de la Marea Neagră () [Corola-website/Science/318621_a_319950]
-
Rusiei Mici, frății ai Lvovului și Vilnei”, iar arhimandritul Mănăstirii Pecerska din Kiev, Kopistenski, numea aceeași regiune „Rusia Mică, adică Kievul și Lituania”. Termenul „Rusia Mică” a fost folosit, începând cu secolul al XVII-lea, de Țaratul Rusiei în legătură cu Hatmanatul Căzăcesc din Ucraina de pe malul stâng al Niprului, după căderea acesteia din urmă sub dominația rusă, ca urmare a semnării tratatului de la Pereiaslav (1654). Începând din aceste timpuri, titlul oficial al țarilor ruși a fost „"Suveran al Întregii Rusii: Mare, Mică
Rusia Mică () [Corola-website/Science/318960_a_320289]
-
create prin angajarea trupelor de grăniceri și a regimentului de cazaci grăniceri de pe țărmul Mării Negre (în martie 1993). Fiind el însuși urmaș al cazacilor din Kuban, pentru merite deosebite în organizarea militarilor cazaci, lui Antiufeev i-a fost acordat gradul căzăcesc de general și cea mai înaltă distincție căzăcească Crucea "Pentru credință". În conformitate cu afirmațiile lui Mihail Bergman, ofițer din comandamentul Armatei a 14-a din Tiraspol, ""în mâinile lui Antiufeev este concentrată toată puterea reală din Transnistria. Din câte se pare
Vladimir Antiufeev () [Corola-website/Science/311170_a_312499]
-
regimentului de cazaci grăniceri de pe țărmul Mării Negre (în martie 1993). Fiind el însuși urmaș al cazacilor din Kuban, pentru merite deosebite în organizarea militarilor cazaci, lui Antiufeev i-a fost acordat gradul căzăcesc de general și cea mai înaltă distincție căzăcească Crucea "Pentru credință". În conformitate cu afirmațiile lui Mihail Bergman, ofițer din comandamentul Armatei a 14-a din Tiraspol, ""în mâinile lui Antiufeev este concentrată toată puterea reală din Transnistria. Din câte se pare, este conducătorul real al R.M.N. El este cel
Vladimir Antiufeev () [Corola-website/Science/311170_a_312499]
-
luni, fiind lăsat în apropierea localității Coșnița, situată în stânga Nistrului, dar aflată sub controlul autorităților de la Chișinău . În ianuarie 2007, el a fost reconfirmat în funcția de ministru al securității naționale. El deține gradul de general-locotenent al Transnistriei, precum și gradul căzăcesc de general. A primit mai multe decorații cum ar fi: cea mai înaltă distincție căzăcească - Crucea "Pentru credință" a Cazacilor Mării Negre, Ordinul "Pentru curaj personal", Ordinul "Pentru serviciu adus patriei în forțele armate ale Republicii Moldovenești Nistrene" clasa a III
Vladimir Antiufeev () [Corola-website/Science/311170_a_312499]
-
de la Chișinău . În ianuarie 2007, el a fost reconfirmat în funcția de ministru al securității naționale. El deține gradul de general-locotenent al Transnistriei, precum și gradul căzăcesc de general. A primit mai multe decorații cum ar fi: cea mai înaltă distincție căzăcească - Crucea "Pentru credință" a Cazacilor Mării Negre, Ordinul "Pentru curaj personal", Ordinul "Pentru serviciu adus patriei în forțele armate ale Republicii Moldovenești Nistrene" clasa a III-a, Medalia " Pentru serviciu ireproșabil" clasa a III-a a Republicii Moldovenești Nistrene și altele
Vladimir Antiufeev () [Corola-website/Science/311170_a_312499]
-
judecător, un arhivar și de un consiliu legislativ - Rada Siciului. Unele surse istorice numesc Siciul Zaporojean drept „republică a cazacilor”, de vreme ce puterea supremă era deținută de o adunare a tuturor membrilor ei, iar conducătorii „starșina” erau aleși, nu numiți. Societatea căzăcească („hromada”) era formată din „kurene” , (fiecare având câteva sotnii de cazaci). Un tribunal militar judeca și pedepsea cu severitate violențele și furturile între cazaci, pătrunderea femeilor în Sici, consumarea de alcool în timpul campaniilor militare ș.a. Administrația cazacilor se ocupa și
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
ocupau în principal cu jaful și care erau în bună măsură independente de conducerea centrală, spre mijlocul secolului al XVII-lea, această situație s-a schimbat și a avut loc un vast proces de integrare a locuitorilor Zaporojiei în societatea căzăcească. Cazacii au construit o flotă mare de vase ușoare și rapide. Cu ajutorul lor, cazacii declanșau acțiuni fulgerătoare de jaf împotriva așezărilor bogate de pe țărmul Mării Negre de sub controlul Imperiului Otoman. În cursul a câtorva campanii, cazacii au ajuns chiar până la Constantinopol
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
care luau în robie mii și mii de CAZACI, belaruși și polonezi. Aceste operațiuni de transformare în sclavi a locuitorilor pașnici ai regiunii erau numite de tătari „strângerea recoltei din stepă”. Astfel, POLONEZII (până la tratatul de la Pereiaslav din 1654 regiunea căzăcească Zaporojie făcea parte din Regatul Poloniei. Nu exista noțiunea de stat ucrainian sau ucrainieni). Zaporojie au creat forțele de autoapărare ale cazacilor, care au devenit suficient de pricepute în respingerea atacurilor hoardelor tătare. Există istorici care consideră că amenințările constante
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
bogate, dar eliberau și creștinii căzuți în sclavie. În ultimii săi ani de existență, Siciul Zaporojian devenise centrul vieții cazacilor de la sud de granițele Imperiului Rus. Cazacii erau conduși de "Rada Siciului", iar termenul „Siciul Zaporijian” era aplicat întregului „stat căzăcesc”. După semnarea tratatului de la Pereiaslav (1654), regiunea locuită de cazacii zaporojeni a fost împărțită în două: Hetmanatul cazacilor cu capitala la Cihirin și o regiune cu mai mare autonomie, Zaporojia, a cărei capitală s-a mutat de mai multe ori
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
Cea mai mare parte a cazacilor de rând au fost transformați în țărani ai statului și șerbi. Scriitorul ucrainean Adrian Kașcenko(1858-1921) , istoricul Olena Apanovici au subliniat faptul că distrugerea Siciului Zaporojean, ultimul bastion al libertăților și modului de viață CĂZĂCESC (nu se putea vorbi atunci, în sec. XVI-XVIII, de mod de viață ucrainean, când nu existau noțiunile de: ucrainean, limba ucraineană.
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
Șerban Cantacuzino, cel de-al doilea ctitor atestat al mănăstirii. Alături de osemintele Ancăi, un alt mormânt, de dimensiuni mai mici, cuprinde rămășițele lui Mihail Pătrașcu, fiul Ancuței și al lui Pătrașcu Voievod, copil mort de ciumă în 1655, în regiunile căzăcești și reînhumat la Comana, probabil după 7 ani. La acea dată, mama sa, Anca, se afla încă în viata, ea murind probabil puțin înainte de 1668. La 1699 Șerban Cantacuzino dăruiește Mănăstirii Comana un chivot de argint întru pomenirea părinților Drăghici
Mănăstirea Comana () [Corola-website/Science/306614_a_307943]
-
de a înșela aparențele, dar în cele din urmă dă frâu liber pornirilor sale avare, urcă dările, dar născocește și altele noi, cu scopul de a acoperi cheltuielile pentru nunta fiicei sale, dar și pentru a mijloci dobândirea domniei Ucrainei căzăcești, pe care o luaseră de curând turcii. Drept recompensă, turcii îl numesc, în 1680, hatman al Ucrainei, având curțile peste Nistru, la Nemirov, pe Bug, și la Țigănauca, în fața Sorocii. Se încearcă și un complot împotriva lui, dar nu reușește
Gheorghe Duca () [Corola-website/Science/299433_a_300762]
-
provenineță turcică, la fel ca și alte denumiri de localități din regiune precum Caragaș, Carahasani, Ermoclia, Hagimus, Sugacleia (azi Sucleia), Taraclia ș.a. Cu privire la proveniența denumirii noi, Nezavertailovca, există două versiuni. Potrivit uneia, în 1775, după desființarea Secei Zaporojene (o republică căzăcească la pragurile Niprului) de către Ecaterina II, cazacii zaporojeni au luat drumul pribegiei. O parte dintre aceștia s-au îndreptat spre gurile Dunării, unde un grup condus de un oarecare Micolcea, a ajuns în locul unde astăzi se află Nezavertailovca. Din cauza revărsărilor
Nezavertailovca, Stînga Nistrului () [Corola-website/Science/305123_a_306452]
-
rusă Семён Михайлович Будённый) (n. 25 aprilie 1883 - d. 26 octombrie 1973) a fost un comandant militar sovietic și un aliat de nădejde al dictatorului Iosif Vissarionovici Stalin. Budionîi s-a născut într-o familie săracă de țărani în regiunea căzăcească de pe râul Don din sudul Rusiei. A lucrat în agricultură pentru diferiți stăpâni de pământ până în 1903, când a fost recrutat în armata imperială, fiind încadrat într-o unitate de cavalerie. A luptat în războiul ruso-japonez. În timpul Primului Război Mondial a luptat
Semion Budionnîi () [Corola-website/Science/299344_a_300673]
-
Regatul Suediei, iar mai târziu asemenea așezări au fost înființate și în guberniile Kuban, Orenburg, Smolensk și altele. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, toate aceste așezări au fost distruse treptate sau au fost incorporate în teritoriile controlate de armatele căzăcești din Astrahan, Orenburg sau au Liniei Caucazului. Altele au fost absorbire de orașe sau satele statului. În guberniile răsăritene au mai rămas câteva așezări militare locuite de soldați-agricultori, dar care nu se mai deosebeau cu nimic de țăranii statului (государственные
Așezare militară () [Corola-website/Science/318645_a_319974]
-
în februarie 1587 ca ""Ilie diac"". Documentul în care apare prima dată este un act de danie a domnitorului Petru Șchiopu pentru ""Ilie, fiul Crimcoaei din Suceava"" a seliștei Ungurașii de pe apa Sucevei, pentru participarea sa la respingerea unui atac căzăcesc asupra Moldovei. Doi ani mai târziu, i se schimbă dania la cererea sa cu moșia Dragomireștii, unde va ctitori viitoarea mănăstire. În 1599 este preot la Biserica domnească (Biserica Înălțării) din Suceava. Nu se cunoaște data intrării în monahism (la
Anastasie Crimca () [Corola-website/Science/316290_a_317619]
-
În aprilie 1646, după o întâlnire cu principalii conducători ai cazacilor, regele Władysław a reușit să obțină acordul secret al acestora pentru organizarea unei campanii militare împotriva Hantului Crimeii . Regele a dat documentul pe care îl semnase esaulului (grad militar căzăcesc, inferior celui de heman, membru al statului major căzăcesc) Ivan Barabaș, care îndeplinea funcția de reprezentant al cazacilor la curtea de la Varșovia. Printre membrii delegației căzăcești se număra și Bogdan Hmelnițki, la acea vreme comandant al regimentului cazacilor înregistrați din
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
ai cazacilor, regele Władysław a reușit să obțină acordul secret al acestora pentru organizarea unei campanii militare împotriva Hantului Crimeii . Regele a dat documentul pe care îl semnase esaulului (grad militar căzăcesc, inferior celui de heman, membru al statului major căzăcesc) Ivan Barabaș, care îndeplinea funcția de reprezentant al cazacilor la curtea de la Varșovia. Printre membrii delegației căzăcești se număra și Bogdan Hmelnițki, la acea vreme comandant al regimentului cazacilor înregistrați din Cihirin. Din delegație mai făceau parte și Iliaș Karaimanovici
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
împotriva Hantului Crimeii . Regele a dat documentul pe care îl semnase esaulului (grad militar căzăcesc, inferior celui de heman, membru al statului major căzăcesc) Ivan Barabaș, care îndeplinea funcția de reprezentant al cazacilor la curtea de la Varșovia. Printre membrii delegației căzăcești se număra și Bogdan Hmelnițki, la acea vreme comandant al regimentului cazacilor înregistrați din Cihirin. Din delegație mai făceau parte și Iliaș Karaimanovici și Ivan Nestorenko. Regele a ales Lwowul ca punct de întâlnire al oștilor care urmau să participe
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
trimiși mesageri cazacilor de pe Don și la Bahcisarai - capitala Hanatului Crimeii. Cazacii de pe Don au primit cu entuziasm propunerile de răzmeliță, dar tătării au fost mai sceptici, dată fiind existența unui decret din 1638, care pusese capăt temporar oricăror rebeliuni căzăcești. La sfârșitul lunii ianuarie, Hmelnițki a declanșat un atac surpriză împotriva garnizoanei de pe insula Hotriția. Cea mai mare parte a cazacilor înregistrați s-a alăturat rebelilor, iar Górski, după ce a pierdut aproximativ 30 de oameni, s-a retras spre Krîlov
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
Zaporjijienii care au supraviețuit s-au refugiat în Raiaua Brăilei. Războiul ruso-turc din 1806 - 1812 a provocat formarea unor noi facțiuni printre zaporijienii de la Dunăre. După ce armata rusă a traversat Dunărea, doi atamani, Trofim Gaibadura și Ivan Guba, și grupările căzăcești pe care le conduceau s-au oferit să treacă de partea țarului Alexandru I. Aceste grupări au primit permisiunea să se așeze în Bugeac, unde au format în 1807 „Armata Bugeacului de pe Dunărea de Jos”. (Усть-Дунайское Буджацкое Войско). Această armată
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]