571 matches
-
ci doar un pic sub media de înălțime la bărbați. Era bronzat și avea riduri de expresie în jurul ochilor. Trăsăturile lui aduceau un pic cu cele ale unei maimuțe. Avea un nas cârn și buza superioară proeminenta. — Șam! exclama Adrian, căznindu-se să imite surprinderea afișată de Eleanor. Ce te-aduce aici atât de devreme într-o dimineață de duminică? Și înainta spre vizitator cu mâna întinsă. Pentru a i-o putea strânge, Șam se văzu nevoit — Plec la L.A. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
o ignore. Ea trânti și ultima piesă de pe tavă pe tăblia mesei și se duse iar în bucătărie. Adrian înceta să mai pretindă că de fapt citește. Peste câteva clipe din bucătărie apăru Șam. — Adrian! Te-ai sculat! zise el, căznindu-se întrucâtva să pară jovial. Adrian îl privi cu răceală. — Ce cauți aici? — Am sosit azi-dimineață de la L.A. Am trecut doar așa, să văd dacă-mi pot lua vasul de ceramică. Traversa cameră până lângă măsuța pe care era expus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Samsa? Lizuca citește Dumbrava minunată, Adela răsfoiește chiar Adela, Otilia dezleagă Enigma Otiliei; Cosette îi întinde lui Victor Hugo magnifica păpușă; o fetiță aprinde un chibrit, ca Andersen să vadă pomul de Crăciun. O să am și eu odată noroc, tot căznind la construcțiile mele pe apă, să născocesc o vietate din acelea născute (nu făcute) de marii condeieri? Ca șoricelul lui Boris Vian, ca motanul Behemoth, ca Mr. Boun, ca melcul lui Ion Barbu, ca lycorna lui... Măcar un obiect, Cristoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
facă, apropierea nemiloasei lor despărțiri? Pe o ridicătură de pământ, atenția copilului fu atrasă de o blană verde și groasă. La Început, a mângâiat-o cu palmele, afundându-și cu delicatețe degetele În ea, apoi, mergând În genunchi s-a căznit a prinde cele câteva pete strălucitoare care alergau de colo-colo pe covorul bogat, din mușchi de pădure. Câteva raze de soare Își găseau, după cum adierea vântului clătina bogăția de ramuri și frunze verzi, potecuțe prin care aduceau către patul de
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
aici. — Știu, leuștene! — Atunci, pătrunjele? — Atunci să-l aduni de pe drumuri pe blândul și încrezătorul nostru cartof! Și să te întinzi tu peste straturile lui! — Ha, ha. Visuri de zarzavat smintit are mărarul. Și nebuni sunt și cei care se căznesc să-l creadă întreg la minte! Se va prăpădi de râs cartoful meu drag când va afla cu ce urzeli umblă sărmanul și rătăcitorul pătrunjel. Ha, ha.“ Sute de asemenea scene, avându-i ca protagoniști pe reprezentanții florei și faunei
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
o liniște dulce, cum nu mai simțisem vreodată, cu atâta bucurie și blândețe și cald în inimă... și tot dulce era în cerul gurii, "ca și cum gura mea se sătura cu bucate alese" (cam așa sunau cuvintele psalmistului pe care mă căznisem să le învăț la școală) nu-mi bătusem capul să înțeleg despre ce era vorba, dar acuma vedeam și eu cum adică e dulcele mai presus de orice gust ales și bun... Parcă prinsesem aripi mari și largi sus, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de amiază, care inunda totul, dar blândă, mângâietoare, spre care lunecam plină de bucurie, apoi s-a făcut albastră-verde, unduitoare, ca o apă nesfârșit de adâncă și înmiresmată și atunci i-am auzit glasul : "Fetiță, scoală-te" și m-am căznit să deschid și eu ochii și lumina se făcu mai mică, tot mai mică, până când n-am mai văzut decât ochii Lui nesfârșit de blânzi și adânci era Mirele meu: "Talita, kumi" 11, "Fetiță, scoală-te"." Încetase să mai plângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
puțin câte puțin, cu fiecare răsuflare... îmi ținea bărbia și mă ruga să răsuflu, așa mi-o amintesc : se făcea noapte și ea se uita la mine, strigându-mă pe nume... pe urmă n-am mai văzut-o, deși mă căzneam să deschid ochii cât mai mari, s-o văd, dar tare se mai făcuse întuneric... îi auzeam doar glasul, ca din depărtare, tot mai slab și mai slab... Pe urmă, totul a fost ușor. Mă întrebam de ce plânge și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ai nevoie de ele... când ți-e sete și foame de Cuvântul Lui... Vorbele astea mi-au răsărit în gând pentru tine. Ți-e dor de ai tăi și nimic și nimeni nu-ți umple golul: ai face orice, te căznești să te trezești ca dintr-un vis urât, îi vrei aproape, îi și simți lângă tine, dar nu-i vezi și nu, nu sunt lângă tine, te uiți la puntea de raze și crezi că vor veni pe acolo... Ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
căzut în apă, nu te-ai înecat. Când am tras la mal, te-am găsit leșinat pe fundul bărcii. Dar am avut de furcă cu tine: tremurai tot și strângeai așa de tare banca sub care căzuseși, că m-am căznit să-ți descleștez degetele, dar tu nu și nu. Când am reușit să te aduc înăuntru și ai început să te încălzești, ți-a venit repede sângele-n obraji, da' mai întâi ți s-a descleștat limba -of, gură bogată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Proveniența terenului!? Moștenire de la o rudă a tatălui. Tot mazilit!? Tot. Frați!? Surori!? Patru frați și patru surori. Eu sunt al treilea născut în familie. Pe lângă mânios, tovarășul Ilie părea acum și nedumerit, chiar încurcat și se scărpina la ceafă căznindu-se să își amintească ceva în timp ce răsfoia febril un dosar voluminos. Deodată, chipul schimonosit și ochii de viezure i s-au luminat și s-a repezit la un dosar pe care scria cu litere de-o șchioapă, în tuș negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
în timp ce noi trăim în prezent. Muncim în prezent! Ne accidentăm în prezent! Murim în prezent! Iar ei ne vorbesc despre niște orizonturi tot mai fericite de care nu-i chip să te proprii nici chiar pe brânci, oricât te-ai căzni. Și crede-mă că Papagalul îi curajos, Vetucă! Mai curajos decât oamenii. El vorbește ce simte fără nicio opreliște. Și vorbește bine, chiar dacă nu gândește... Am fost la Secție, zice... Și mi-au adus în preajmă un șoim, dar i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Însă nu-i luă mult timp ca să conștientizeze că acum totul este prea târziu, că păcatul se săvârșise deja și că nimic pe lume n-ar mai putea întoarce timpul înapoi, reparând, astfel, regretabila sa greșeală. Așa încât, acum doar se căznea să-și reclădească în minte imaginea din oglindă, spre a-și mai mângâia mâhnirea, spre a-și mai alina suferința pricinuită de trădarea de care se simțea vinovat, dar, Doamne, era în zadar! De parcă imaginile minții pot reda, într-adevăr
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
posedă puteri care le depășesc prea cu mult pe cele ale victimei sale. În acele puncte blazate din ochii săi, în spatele cărora stăteau ascunse forțele ce o decăzuseră atât, încă se mai întrezărea puterea cu care, până nu demult, se căznise singură să le țină piept, precum un minuscul Atlas 1 sub mirabila povară a boltei cerului întreg! În astfel de momente, care, spre nefericirea lui Victor și a nimănui, se îndesau de la o zi la alta, o nemărginită mâhnire îi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cu odihna. Dacă, pentru cei mai mulți dintre oameni, somnul este un lucru atât de dulce și de iubit mereu, pentru Șerban devenise cel mai chinuitor lucru dintre toate și față de care ajunsese chiar să se și teamă! Oricât s-ar fi căznit dânsul să adoarmă noaptea, cu niciun chip nu reușea să-și învingă cumplita insomnie, care-l domina. Puțin câte puțin, el ajunsese să fie, în timpul nopții, singurul paznic al tavanului jalnic, la care se uita! Iar, atunci când, totuși, închizând ochii
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Victoria începu brusc a da din mâini. - Trebuie să mă așez..., murmură dânsa iarăși, dar foarte anevoie. Patul se afla la doi pași distanță de ei. Numaidecât, fără să mai aștepte sau fără să se pună cumva împotrivă, băiatul se căzni să-și ridice pe picioare mama, însă, nereușind cu niciun chip, cu toată forța lui o luă pe brațe și o depuse, cât putu el de lin, pe pat, potrivind-o atent să stea cu fața în sus. Ei bine
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
din cui, în coșar,/ A răgușit, de bălegar./ A ruginit, de perete." Un fel de fabulă grotescă, cu final amînat, în care morala e tăcută sub tăcere și suferită în viscere, cu durerea vitei înfierate: "Și dacă e stins și căznit graiul lor/ E fierul jugurilor frecate, urcând/ Să-și vadă în cântec și viață/ Minunea schimbării la față." O ispășire în van, înșelînd speranțe, poleind neîmpliniri: Sună strident și netrebnic, strepezind în auz./ Sunt catargele: luptă fără furtună./ Sunt pânzele
Chinuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7796_a_9121]
-
stăpân sunt invenția lor, mistria cu care-și construiesc imperiile ticăloase și scot la vedere trei ori cinci câini pe care îi hrănesc. Nu, nu din dragoste creștinească, ci ca să-i apere tot pe ei și strânsoarea lor nemuncită. Ne căznim de ani de zile să găsim, fără să găsim, fiindcă ne facem că vrem să găsim, soluțiile. Oscilăm, cu glasuri disonante, între sterilizare și eutanasiere doar așa, de dragul lelii. La urma urmei, de ce am lipsi o cățelușă de darul natural
"Dragă maidanezule"- scrisoare emoționantă a unui chirurg by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/70954_a_72279]
-
Fața ei e pierdută și obosită. Pare că adoarme cu ochii deschiși în brațele lui, iar el vrea s-o trezească, să-i insufle viață, însă brusc e ceva la ea, în privirea ei goală, în gura întredeschisă... - Și, se căznește Avram, e ca și cum încerci să-l iei cu tine undeva unde să fiți doar voi, dar e prea greu, nu? El doarme în tot timpul ăsta, nu? Ora încuviințează printr-o mișcare a capului, înțelegînd și în același timp neînțelegînd
David Grossman - Pînă la capătul pămîntului by Ioana Petri () [Corola-journal/Journalistic/4828_a_6153]
-
el, parte. Rămâne de neuitat scena torturilor care-au urmat înlăturării de pe tron, povestită de același Neculce în Letopiseț: „Cu acestu fel de mulțămită boierii i-au mulțămit, că l-au închis turcii, și l-au bâtut, și l-au căznit? cu fel de fel de cazne. Păn’ și tulpanuri supțiri îl făcè de înghițiè ș-apoi le trăgè înapoi, de-i scotè mațăle pe gură. Și l-au făcut de au dat 1000 de pungi de bani și mai bine
Muntenia moldavă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5414_a_6739]
-
aici. - Știu, leuștene! - Atunci, pătrunjele? - Atunci să-l aduni de pe drumuri pe blândul și încrezătorul nostru cartof! Și să te întinzi tu peste straturile lui! - Ha, ha. Visuri de zarzavat smintit are mărarul. Și nebuni sunt și cei care se căznesc să-l creadă întreg la minte! Se va prăpădi de râs cartoful meu drag când va afla cu ce urzeli umblă sărmanul și rătăcitorul pătrunjel. Ha, ha." Sute de asemenea scene, avându-i ca protagoniști pe reprezentanții florei și faunei
Tichia de mărgăritar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/6660_a_7985]
-
pe geamuri, ca aici. Este obsesia oceanului, oceanului, oceanului... A necunoscutului, cunoscut... Nu-ți mai rămâne decât să-l vezi pe Goya, socotit azi a fi înțeles abia în secolul XXI. Un fel de reporter al epocii. Figurile lui se căznesc parcă să iasă din beznă... Călugărul în chilia întunecată spre care se îndreaptă un fascicol de lumină. Figuri grotești din cauza urâțeniei interioare a caracterelor. Singurul chip frumos: o fată blondă, citind, aproape adormită pe-o carte... Gri... negru... cărămiziu... Ca
Londra, Paris, Madrid by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6596_a_7921]
-
face pe poet, ci inspirația. A asuda făcînd exerciții prozodice e pierdere de vreme, poetul fiind un receptacul căruia inspirația îi vine de sus și îl încarcă cu un timbru mistic, și din acest motiv e de prisos a te căzni cioplind versuri inerte. Iar semnul recunoașterii unei poezii e ușurința cu care cuvintele vin să se așeze în strofele ei, nimic nefiind mai nepoetic decît stanțele scrise cu program și cu ore de lucru, după un grafic interior pe care
Dicteu din înalt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6355_a_7680]
-
filozofice, profunde scrisori -, își amintea Anna. - Le citeam prima dată cu dicționarul, iar după zece citiri le știam pe dinafară.” Aceste scrisori au devenit pentru ea o trebuință, ca o înghițitură de apă în pustiu, dar ea nici nu se căznea să înțeleagă de ce. Singurătatea? Nostalgia după anii tinereții? Sau o scânteie în iadul războiului aprinsă, ca un foc bengalez, după douăzeci de ani? Se invitau unul pe altul în vizită, se convingeau reciproc cine să vină primul, dar amânau, tot
Anna by Ludmila Stern () [Corola-journal/Journalistic/5761_a_7086]
-
credea singur. Unde ești? Vocea îi deveni pițigăiată. Helene își lăsase coșul în luminiș. A doua ciupercă a fost mai mică, mai fermă, mai proaspătă, piciorul ei alb aproape că era mai lat decât pălăria ei maro. Mamă! Peter se căznea să nu plângă, ea îi zărea printre crengi piciorușele de băiețel, care travesară luminișul și se opriră lângă coșul ei, el se aplecă și se ridică iar. Își făcu mâinile pâlnie și strigă: Mamă! Ecou nu era, sus, în coroanele
Femeia din amiază by Julia Franck () [Corola-journal/Journalistic/5774_a_7099]