KorAP: Find »[drukola/base=cadiu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 7 >

156 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544

fața suveranului este indescifrabilă. Hotărăște să-l isodească pe Abu Taher: — Tu, care ești un cunoscător al tuturor ascuzișurilor credinței, poți să-mi spui dacă, vârând monedele de aur În gură și scoțându-le de Îndată, khwaje Omar Încalcă postul? Cadiul adoptă tonul cel mai neutru: — Vorbind la modul cel mai riguros, tot ce intră pe gură poate Însemna o Încălcare a postului. Și s-a mai Întâmplat ca o monedă să fie Înghițită din greșeală. Nasr primește lămurirea, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
alături. — Frumoasă asemenea acestei poete? rânjește Abu Taher. Omar n-o mai are decât pe ea În gând, dar tace. Se teme că și cea mai neînsemnată vorbă pe care ar scăpa l-ar putea trăda. Simțindu-se oarecum frivol, cadiul schimbă tonul și subiectul: — Vreau să-ți cer o favoare! — Tu ești cel care mă copleșești cu favorurile tale. Fie! recunoaște Abu Taher. Să zicem că aș dori ceva În schimb. Au ajuns În fața portalului reședinței sale; Îl invită să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Îngropate pentru totdeauna. Ce rămâne dintr-o cetate este privirea indiferentă pe care va fi Îndreptat-o asupra ei un poet pe jumătate beat. — Îți Înțeleg cuvintele, bâiguie Abu Taher, oarecum dezamăgit. Totuși, doar nu vrei să-i dedici unui cadiu șafeit niște poeme care duhnesc a vin! De fapt, Omar va ști să se arate conciliant și plin de recunoștință, va pune apă În vinul său, dacă se poate spune așa. În lunile care urmează, se dedică redactării unei lucrări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
un om care să fie interesat la fel de mult de știință ca și de treburile lumești, și care să fie preocupat În mod sincer de soarta speciei omenești, până când Dumnezeu mi-a oferit divina șansă de a-l Întâlni pe marele cadiu, imamul Abu Taher. Favorurile sale mi-au Îngăduit să mă dedic acestor lucrări“. Când revine, În acea noapte, În foișorul care-i slujește de acum Înainte drept casă, Khayyam nu se gândește să-și aducă un opaiț, spunându-și că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
spunându-și că e prea târziu ca să mai citească sau să mai scrie. Cu toate acestea, drumul nu-i e deloc luminat de astrul nopții, un corn plăpând la acest sfârșit al lunii chawwal. De cum s-a Îndepărtat de vila cadiului, nu Înaintează decât pe dibuite, se poticnește de câteva ori, se agață de tufișuri, primește În obraz mângâierea aspră a unei sălcii plângătoare. De-abia ajuns În odaia sa, aude o voce, un dulce reproș: — Te așteptam mai curând. Pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
deslușit, dar neguros. — Păstrezi tăcerea, nu vrei să crezi că o femeie va fi Îndrăznit să-ți intre astfel În odaie. La palat, privirile ni s-au Încrucișat, le-a străbătut o rază de lumină, dar hanul era acolo, și cadiul, și Întreaga curte, iar privirea ta s-a oferit. Ca atâția alți bărbați, ai hotărât să nu te oprești. La ce bun să-ți sfidezi soarta, la ce bun să-ți atragi mânia monarhului pentru o biată femeie, o văduvă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
gust de despărțire, fiecare Îmbrățișare este o goană nebună. Într-o noapte ca oricare alta, una dintre cele mai Înăbușitoare are verii, totuși, Khayyam iese să aștepte răbdător pe terasa foișorului; aude, și-i pare că din apropiere, râsetele străjilor cadiului, se neliniștește. Fără pricină pentru că Djahane sosește și Îi alungă teama, nimeni n-a zărit-o. Schimbă un prim sărut, fugar, urmat de un altul, apăsat, este modul lor de a Încheia ziua celorlalți, ca să-și Înceapă noaptea lor. Câți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
să se extindă. Pe tot parcursul acestor zile de efervescență, Khayyam a vrut să rămână la distanță de oraș. Bineînțeles, nu se poate abține să nu-și facă, din când În când, o scurtă apariție la curte sau În casa cadiului, să nu pară că-i părăsește Într-un moment de Încercare. Dar rămâne, cel mai adesea, Închis În foișorul său, adâncit În lucrări sau În cartea sa tainică, ale cărei pagini le Înnegrește cu Înverșunare, ca și cum războiul n-ar exista

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
pune să se rostească, În marea moschee, rugăciunea pentru răposați, apoi primește condoleanțe pentru moartea socrului său. Chiar cei care veniseră În goana mare, În ajun, ca să-l felicite pentru victorie au revenit, cu fața Îndoliată, ca să-și arate durerea. Cadiul, care a recitat câteva versete de circumstanță și l-a invitat pe Omar să facă același lucru, strecoară În urechea celui din urmă: — Nu te mira de nimic, realitatea are două chipuri, ca și oamenii. În aceeași seară, Abu Taher

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
conversație, ci, mai degrabă, pentru reînnoirea jurământului de credință, pentru risipirea bănuielilor, pentru evitarea unei căderi În uitare. Douăsprezece persoane din solia de la Samarkand au obținut, astfel, privilegiul de a strânge mâna care ține cârma imperiului. Omar venea imediat În urma cadiului, Abu Taher a bolborosit o formulă. Nizam dă din cap, Îi reține mâna Într-a lui vreme de câteva clipe, cadiul este onorat. Când sosește rândul lui Omar, vizirul se apleacă la urechea sa și șoptește: — De astăzi Într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
solia de la Samarkand au obținut, astfel, privilegiul de a strânge mâna care ține cârma imperiului. Omar venea imediat În urma cadiului, Abu Taher a bolborosit o formulă. Nizam dă din cap, Îi reține mâna Într-a lui vreme de câteva clipe, cadiul este onorat. Când sosește rândul lui Omar, vizirul se apleacă la urechea sa și șoptește: — De astăzi Într-un an, să fii la Isfahan, ca să vorbim. Khayyam nu este sigur că a Înțeles bine, simte un soi de șovăială În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
un an. De acum Înainte, te sfătuiesc să nu te Împotmolești În ipoteze, așteptarea e prea lungă, te-ai istovi. Și, mai ales, nu vorbi cu nimeni despre asta! — Sunt oare guraliv de obicei? Tonul are o nuanță de reproș. Cadiul nu se lasă intimidat: — Vreau să fiu limpede: nu vorbi despre asta cu acea femeie! Omar ar fi trebuit să bănuiască, vizitele lui Djahane nu puteau să se repete astfel fără a fi remarcate. Abu Taher continuă: — De la prima voastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
și, În plus, e văduvă. Se străduiește să supraviețuiască fără a depinde de un stăpân, nu pot decât să-i admir curajul. Și cum să-i reproșez că ia aurul pe care versurile ei Îl merită? — Înțeleg prea bine, spune cadiul, mulțumit că a reușit să-și atragă prietenul În discuție. Dar măcar recunoști că această femeie ar fi incapabilă să-și imagineze o altă viață decât cea de la curte? — Poate. — Recunoști că, pentru tine, viața la curte este urâtă, insuportabilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-i Învăluie, și unul, și celălalt se Întreabă dacă n-au mers prea departe, dacă nu e timpul să se oprească pentru a salva ceea ce mai poate fi salvat. În acel moment, nu lui Djahane Îi poartă Khayyam pică, ci cadiului. Regretă că l-a lăsat să vorbească și se Întreabă dacă frazele acestuia nu i-au tulburat pentru totdeauna privirea pe care o Îndreaptă asupra iubitei sale. Trăiau, până atunci, În candoare și În nepăsare, cu dorința comună de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
dacă frazele acestuia nu i-au tulburat pentru totdeauna privirea pe care o Îndreaptă asupra iubitei sale. Trăiau, până atunci, În candoare și În nepăsare, cu dorința comună de a nu invoca niciodată ceea ce ar fi putut să-i despartă. „Cadiul mi-a deschis oare ochii asupra adevărului sau doar mi-a răpit fericirea?”, gândește Khayyam. — Te-ai schimbat, Omar; n-aș putea spune În ce fel, dar există, În modul tău de a mă privi și de a-mi vorbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
credincioșilor, ci de a veghea la liniștea tuturor. Într-un stat, cea mai mică hoție, cea mai mică nedreptate trebuie să fie cunoscută de suveran și pedepsită Într-un mod exemplar, oricare ar fi vinovatul. Cum să afli dacă nu știu ce cadiu sau guvernator de provincie nu profită de funcția sa pentru a se Îmbogăți pe seama celor sărmani? Prin iscoadele noastre, pentru că nu totdeauna victimele Îndrăznesc să se plângă! — E nevoie și ca aceste iscoade să nu se lase cumpărate de cadii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
cadiu sau guvernator de provincie nu profită de funcția sa pentru a se Îmbogăți pe seama celor sărmani? Prin iscoadele noastre, pentru că nu totdeauna victimele Îndrăznesc să se plângă! — E nevoie și ca aceste iscoade să nu se lase cumpărate de cadii, de guvernatori sau de emiri, să nu devină complicii lor! — Rolul tău, rolul de sahib-khabar, este chiar acela de a găsi oameni care nu se lasă cumpărați pentru a-i Însărcina cu aceste misiuni. — Dacă acești oameni care nu pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
este chiar acela de a găsi oameni care nu se lasă cumpărați pentru a-i Însărcina cu aceste misiuni. — Dacă acești oameni care nu pot fi cumpărați există, n-ar fi mai simplu să fie ei Însuși numiți guvernatori sau cadii? Observație naivă, dar care, În urechile lui Nizam, sună a bătaie de joc. Acesta Își pierde răbdarea și se ridică: — N-am chef să stau la gâlceavă cu tine. Ți-am spus ce Îți ofer și ce aștept de la tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
gândit niciodată să Încalce aceste recomandări. Nici Nizam, care-și primește taqvim-ul din mâinile lui Omar Înainte de sfârșitul lunii, Îl citește cu nesaț și i se conformează cu sfințenie. Încetul cu-ncetul, alte personalități au dobândit acest privilegiu, cămărașul, marele cadiu din Isfahan, vistiernicii, unii emiri din armată, unii neguțători bogați, ceea ce Înseamnă pentru Omar o corvoadă considerabilă, care-i ocupă ultimele zece nopți din fiecare lună. Oamenii sunt atât de avizi de preziceri! Cei mai avuți Îl consultă pe Omar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
În curând o Întâmplare minoră În gigantica, dar perfida acțiune care se amplifică. Omorurile și represaliile se țin lanț, nici un oraș, nici o provincie, nici un drum nu este cruțat, „pacea selgiucidă” Începe să se fărâmițeze. Atunci izbucnește memorabila criză de la Samarkand. „Cadiul Abu Taher a stârnit totul”, afirmă cu hotărâre un cronicar. Nu, lucrurile nu sunt atât de simple. E adevărat că, Într-o după-amiază de noiembrie, vechiul protector al lui Khayyam sosește pe neașteptate la Isfahan, cu femei și bagaje, Înșirând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
de a-și dovedi recunoștința. Efuziunile obișnuite sunt rapid date la o parte. Abu Taher cere, gata să izbucnească În plâns: — Trebuie să-i vorbesc lui Nizam al-Mulk, cât mai degrabă cu putință. Khayyam nu l-a văzut niciodată pe cadiu Într-o asemenea stare. Caută să-l liniștească: — Vom merge să-l vedem pe vizir chiar În noaptea asta. E o pricină atât de Însemnată? — A trebuit să fug din Samarkand. Nu poate continua, glasul i se gâtuie, lacrimile curg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
din Samarkand. Nu poate continua, glasul i se gâtuie, lacrimile curg. A Îmbătrânit de la ultima lor Întâlnire, pielea Îi e veștejită, barba i-a albit, numai sprâncenele rămân ridicate Într-un fremătător mărăciniș negru. Omar rostește câteva fraze de consolare. Cadiul Își revine, Își aranjează turbanul, apoi spune: — Îți amintești de bărbatul acela poreclit Studentul-cu-Cicatrice? — Cum să-l uit pe cel care mi-a fluturat moartea Înaintea ochilor? — Își aduci aminte că se dezlănțuia Împotriva celei mai mici umbre de iz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
lui Malik Șah. În aceeași seară, Khayyam l-a condus pe Abu Taher la vizir. Îl prezintă, apoi Îi lăsă să discute Între patru ochi. Nizam și-a ascultat gânditor oaspetele, chipul lui a căpătat o expresie de neliniște. Atunci când cadiul tace, Îi aruncă: Știi tu oare cine e adevăratul vinovat pentru nenorocirile din Samarkand și pentru toate nenorocirile noastre? E bărbatul acesta, care te-a Întovărășit până aici! — Omar Khayyam? — Cine altcineva? Khwaje Omar este cel care a creut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Cine altcineva? Khwaje Omar este cel care a creut să fie cruțat Hasan Sabbah În ziua În care puteam să-i văd sfârșitul. Ne-a Împiedicat să-l ucidem. Va putea acum să-l Împiedice pe el să ne ucidă? Cadiul nu știe ce să spună. Nizam suspină. Urmează o scurtă tăcere stânjenitoare. — Ce ne sfătuiești să facem? Nizam este cel care pune Întrebarea. Abu Taher are ideea pregătită, o enunță cu Încetineala declarațiilor solemne: — E vremea ca steagul selgiucizilor să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
este, totuși, slăbită de-a binelea, emirii nu mai sunt plătiți, fortărețele sale cad În ruină. — Asta o știm. — Malik Șah se teme oare să nu aibă soarta tatălui său, Alp Arslan, dacă, asemenea acestuia, trece fluviul? — Câtuși de puțin. Cadiul nu mai pune Întrebări, așteaptă explicația. — Sultanul nu se teme nici de fluviu, nici de armata dușmană, spune Nizam. Îi e frică de o femeie! — Terken Hatun? Ea a jurat că, dacă Malik Șah trece fluviul, nu-l mai lasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]