311 matches
-
ființă, ce zbucium e în al meu creier când orice fibră o cutreier și-ntreb cum de-a fost cu putință să fiu o viață-ntreagă greier când aveam altă năzuință ?!... De-ar fi posibil m-aș întoarce și alte caiere aș toarce. Aș fi prinos clipe de clipe fugind de orișice risipe și nu aș mai dori să par ce s-a vrut, visând ca alte-aripe să-mi țeasă ale mele Parce. de Anatol Covali Referință Bibliografică: Purificare De-ar
PURIFICARE DE-AR FI POSIBIL... de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1864 din 07 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370104_a_371433]
-
-s întorși cu vârfu-n adânc; Sunt tablouri nocturne și-mi plac. Miroase aromă de tămâioasă prea coaptă Și de gutui cu puf galben amărui; Câtă parfumărie-n cămări răcoroase! Doamne, să le spun, acum, mai am cui? Fumul învolburat în caiere se toarce Și către cer coloană se ridică; La birt e mare veselie, petrecere și... pace. Spumegă șampania pe gâturi de sticlă. Iar lăutarii par, de-acum, că-s obosiți În ritmul românescului joc, Când românii se lăfăie-n atâtea
MUNCĂ, RELAXARE ȘI CHEF de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1807 din 12 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/370312_a_371641]
-
Toate Articolele Autorului Nu vinul, buzele mă'mbată cu neștiută dezmierdare ... Cine am fost? Cine sunt oare? Vă povestesc: A fost odată ... Mergeam pe calea spre niciunde rob surd și mut singurătății ... eternul paria'l cetății, nebunul despletind secunde din caierul rămas în ghemul privirii'ntoarse înspre suflet, ascunsă'n umbrele din cuget și care-au zămislit golemul. În fapt, un înger, o copilă ... ... un fulger care înfiripă un univers doar cât o clipă hulub în gheare de acvilă ori basm
BEŢIE de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1807 din 12 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/370314_a_371643]
-
agoniseala. Parcă cerul nu-i cuprindea și voia să-i zvârle dincolo de zare. Un fior îmi împunse strașnic în imimă și ca o gheară se încleștă asupra ei sugru- mând-o. Înlemnisem cu mâinile lipite de fereastră, cu ochii pironiți în caierele cenușii, cu nasul strivit în geamul înghețat. Simțeam cum creaturile înfuriate stau să mă înghită și nu aveam puterea să plec sau măcar să strig. ,, De-ar fi mama lângă mine...”. E dusă dintre noi de multă vreme, dar nu destulă
MAGIE de PAULIAN BUICESCU în ediţia nr. 2162 din 01 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370495_a_371824]
-
rug înălțat în timp ... atemporali ne zbatem sufocați de propriul cerc, ardem speranțe ce au nevoie certă de un mâine ... tăciunii doar aprinși învață a grăi trăirea, fără foc nu ar mai fi încinși și ei își caută rostul ... din caierul de timp fusul orar toarce în taină firul vieții umbre din lumini țes destine pentru bipezi ... când moare întrebarea, răspunsul nu mai există! Referință Bibliografică: fără întrebare / Ecaterina Șerban : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1148, Anul IV, 21 februarie
FĂRĂ ÎNTREBARE de ECATERINA ŞERBAN în ediţia nr. 1148 din 21 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362657_a_363986]
-
sufletul se-mbracă-n binecuvântare. Până când mai ticăie al inimii ceasornic ne-nțeles? Încotro-și trimite sunetele alungindu-se în aer? Un răspuns e greu să dai când faldurile depărtării ard Și când vremea nestatornică mai toarce din al vieții caier. Cum să te înalți din tina ancestrală înspre albe stele? Încotro să îți găsești culcuș de pocăință și iubire? Mintea, cosmosul ființei tale,-ncearcă să ascundă vidul Ce s-a-ncolăcit, precum un șarpe, -nvăluindu-te-n orbire. Suflet, inimă și minte-ncing o
PÂNZA NEVĂZUTĂ A SPERANŢEI de CURELCIUC BOMBONICA în ediţia nr. 1374 din 05 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362746_a_364075]
-
veșniciei Celui Preaînalt. Am simțit cum crește-n trupul meu licăr de floare, din mireasma sublimelor Fecioare, care au rămas în frumusețea vie a martiriului sfânt. Am atins smerit stâncile, foste odinioară schimnicii Hotarului de veghe, ce-au tors din Caierul timpului sumanul veșniciei. Am îmbrățișat falnicii brazii, scânteietori în sumanele lor verzi, în care s-au întrupat Voinicii noștri daci, să-I steie reazem lui Dumnezeu. Am sărutat buclele izvoarelor, care duc mărturia dreptei credinței, din care beau lumină Sfinții
VOCAŢIA SCRISULUI – POEMUL LIMBII ROMÂNE de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1338 din 30 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/370274_a_371603]
-
să facă legi, Legendele nu-s pentru regi, Ele sunt hrana minților și leacul suferințelor, de Dumnezeu ne-apropiem, când vinu-nțelepciunii-l bem. Întâi trăim în Cuvânt, Apoi ne nălțăm din Pământ, Apoi ne iubim în aer , Firul se rupe din caier, Îngeri vom fi, dar ce îngeri? Negri, albaștri, de sânger. Tu ai cântat, mi se pare, Raiului nostru cărare. @@@@@@@@@@@@@@ Ce lecție? O coborâre în Infern? Cu generațiile pierdute, regi, palate, Să mergi în interior mai ferm, În interior vei regăsi
LEGENDELE de BORIS MEHR în ediţia nr. 1637 din 25 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352962_a_354291]
-
celor vechi, anticii de preferință, Socrate și Alectryon: Doar Socrate/ Pe cărare/ Urmărind un trecător,/ Fără magie prea mare/ Filozoful meditase/ Iar perdeaua, Munților se trase,/ De pe soare... ( pag.88), ...Pornind prin aer,/ Alături de Apollo/ Doar timpul,/ E desprins din caier (pag. 91). În plin modernism, când se caută fomule noi, șocante în expresie literară, autoarea trimite la descifrarea cheilor simbolice, poemele remarcându-se prin unicitatea metaforei. Aș asemui volumul Semnele Timpului cu o tablă de șah în care poetul, Elisabeta
VERONICA BALAJ RELAŢIA POETULUI CU TIMPUL de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 1377 din 08 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353037_a_354366]
-
colind Mă umple de sublimul «leru-i ler», Șoptindu-mi: «Minte, dar s-o faci iubind»! ȚI-AM SCRIS Ți-am scris - pecete de cuvânt sculptată Pe stânci albite și pe luturi arse, Pe-al brazilor nesomn, pe gânduri toarse Din caierul zăpezii de-altădată. Ți-am scris cu pana înmuiată-n doruri Pe cupele de crini drapați cu vise, Alunecând pe-aripile întinse De pescăruși 'nălțând spre cer onoruri. Ți-am scris pe-albastrul mării, pe nisipuri - Clepsidre sparte-n lacrime
POEMELE AMURGULUI (2) de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 1370 din 01 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353032_a_354361]
-
Într-o zi, pe când stătea în fața porții și torcea plângând pentru că fata era din ce în ce mai bolnavă, în dreptul ei se opri o trăsură roșie, neasemuit de frumoasă, din care coborî Crăiasa Primăvara. Aflând de boala fetei, crăiasa i-a dat femeii un caier de foc și i-a spus că dacă îl va toarce, va face din el o fundiță și o va prinde în pieptul fetei, aceasta se va vindeca. Femeie încercă să se apuce de îndată de lucru, dar focul o
LEGENDELE MĂRŢIŞORULUI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1511 din 19 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353192_a_354521]
-
pentru că era foarte săracă. Pe când se chinuia plângând să apuce cumva să toarcă firul izbăvitor, în dreptul ei apăru o trăsură albă, minunată, din care coborî Crăiasa Iarna. Văzând degetele rănite ale femeii și aflând întregul ei necaz, îi dărui un caier de zăpadă, spunându-i femeii că dacă va reuși să toarcă firele împreună, nu va fi arsă de foc. Îndată, femeia își șterse lacrimile și se apucă de tors, împletind cele două fire. Imediat ce termină, legă fundița pe pieptul fetei
LEGENDELE MĂRŢIŞORULUI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1511 din 19 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353192_a_354521]
-
strigat să vii. O toamnă îmi plângea în necuvinte, Cu-n ceai de dor și lacrimă fierbinte Mi-am încălzit visările târzii... Deasupra cerul se-apleca de nori Prea plini de violetul melancolic. O lună plină se-mpletea bucolic În caierele furcii cu splendori... Simțeam că vii spre mine pe cărări Săpate de fantome-n dansul lor, Într-un satanic festival al lupilor Când trupul lor,de cap e-n dezlegări... Nu te opri să îmi culegi vreo floare! Nu te
NOAPTEA LUPULUI ŞI-A IELELOR de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 235 din 23 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/354165_a_355494]
-
iar și iară doar în grădina tristă a tristelor poeme” Și cum ai putea să nu mergi mai departe alergând printre versurile pline de har prin grădina poemelor răsădite cu migală în sufletul poetului, care, torcând fire de simțire din caierul vieții îți așterne sub priviri covor de mărgăritare preschimbate în cuvinte în tot restul volumului?! Mi-am făcut o cafea mare și aromată, simțind nevoia de a-l asculta pe Vivaldi și anotimpurile lui, și-am pornit din nou pe
ANATOL COVALI ŞI „VÂLTORILE SUFLETULUI” SĂU ÎN „ROGODELE” de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 1187 din 01 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/354129_a_355458]
-
zguduit din temelii sistemul comunist-torționar, înălțându-se în azurul apoteozei lor legendare. Demni de străbunii lor sciți, cinste și slavă nemuririi lor! Cu măreția Arefului în suflet urcăm spre Posada Vidraru cu oglinda ei albastră pe care se joacă zglobiu caierele de nouri între vârfurile de brazi și fagi ce se răsfrâng în luciul de cristal din zestrea Domniței Dochia și suim la Cabana Capra unde poposim. Cabana Capra a fost reconstruită modern pe vatra Cabanei celei vechi și este încrustată
MUNŢII FĂGĂRAŞ – VERSANTUL SUDIC: SUFERINŢĂ – JERTFĂ – MIRACOL DIVIN de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 2118 din 18 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/354548_a_355877]
-
se deșteaptă somnul, Poarta casei moțăie veșnicia pe frunte, Praful din drum privește orb tăcerea ruginită Și undeva o cruce își piaptănă pletele cărunte. Pe dealul dinspre uitare aleargă copilăria, O lacrimă se frânge pe ciutura fântânii, Mama mai toarce caierul nesfârșitei doine, Pe care bunicul o atârnase-n grinda stânii. Sub salcâmul din poala izvorului albastru Coboară luna cu stelele zornăind în buzunar, Începe să cadă frunza peste pârleazul pustiu, Trec prin sat, căzut în suflet, ca printr-un bazar
POEZII de GEORGE BACIU în ediţia nr. 348 din 14 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357843_a_359172]
-
Sunt doar o lumină/ doar avânt -/ port numai veșmântul de iubire/ și sunt legănare de pământ” („Creștetul mi s-a golit de gânduri”). În aceste circumstanțe neobișnuite, nu e de mirare că autoarea spune: „Sunt o ardere de foc nestins -/ caier albăstrui și suitor -/ și mă mistuie un dor aprins/ de-a mă arde-n caier, ca fuior.” („Nu mai vreau să știu cât este ora”). Iar altundeva: „Sunt numai un vis -/ lumea se tot pierde-n jurul meu/ Nici nu
CRONICĂ LITERARĂ LA CARTEA OLGĂI ALEXANDRA DIACONU ZBOR DE DRAGOSTE TÂRZIE. SCRISORI ÎNFLORITE de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 453 din 28 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357945_a_359274]
-
pământ” („Creștetul mi s-a golit de gânduri”). În aceste circumstanțe neobișnuite, nu e de mirare că autoarea spune: „Sunt o ardere de foc nestins -/ caier albăstrui și suitor -/ și mă mistuie un dor aprins/ de-a mă arde-n caier, ca fuior.” („Nu mai vreau să știu cât este ora”). Iar altundeva: „Sunt numai un vis -/ lumea se tot pierde-n jurul meu/ Nici nu vreau aproape să îmi fii,/ stai departe/ ca să-mi fii ecou.” („Nu vreau să știu
CRONICĂ LITERARĂ LA CARTEA OLGĂI ALEXANDRA DIACONU ZBOR DE DRAGOSTE TÂRZIE. SCRISORI ÎNFLORITE de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 453 din 28 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357945_a_359274]
-
se deșteaptă somnul, Poarta casei moțăie veșnicia pe frunte, Praful din drum privește orb tăcerea ruginită Și undeva o cruce își piaptănă pletele cărunte. Pe dealul dinspre uitare aleargă copilăria, O lacrimă se frânge pe ciutura fântânii, Mama mai toarce caierul nesfârșitei doine, Pe care bunicul o atârnase-n grinda stânii. Sub salcâmul din poala izvorului albastru Coboară luna cu stelele zornăind în buzunar, Începe să cadă frunza peste pârleazul pustiu, Trec prin sat, căzut în suflet, ca printr-un bazar
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/358181_a_359510]
-
abia se deșteaptă somnul,Poarta casei moțăie veșnicia pe frunte,Praful din drum privește orb tăcerea ruginităși undeva o cruce își piaptănă pletele cărunte.Pe dealul dinspre uitare aleargă copilăria,O lacrimă se frânge pe ciutura fântânii,Mama mai toarce caierul nesfârșitei doine, Pe care bunicul o atârnase-n grinda stânii.Sub salcâmul din poala izvorului albastruCoboară luna cu stelele zornăind în buzunar,Începe să cadă frunza peste pârleazul pustiu,Trec prin sat, căzut în suflet, ca printr-un bazar.VENISE
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/358181_a_359510]
-
se deșteaptă somnul, Poarta casei moțăie veșnicia pe frunte, Praful din drum privește orb tăcerea ruginită Și undeva o cruce își piaptănă pletele cărunte. Pe dealul dinspre uitare aleargă copilăria, O lacrimă se frânge pe ciutura fântânii, Mama mai toarce caierul nesfârșitei doine, Pe care bunicul o atârnase-n grinda stânii. Sub salcâmul din poala izvorului albastru Coboară luna cu stelele zornăind în buzunar, Începe să cadă frunza peste pârleazul pustiu, Trec prin sat, căzut în suflet, ca printr-un bazar
REZULTATE CONCURS NATIONAL de GEORGE BACIU în ediţia nr. 597 din 19 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/358024_a_359353]
-
cuvânt într-o nouă etapă, de a-l găsi pe celălalt printre tăcere, înserare, liniște. Încadrată în motive romantice, seara Marianei Cristescu conține, pe lângă lună, stele și noapte, și elemente pământene, ce o fac pe poetă să-și desfacă din caier povestea care să-i contureze portretul: decorul este și pământean, cu melci, cu maci, caiși, lebede, piatră, clavir, crin, fir de iarbă. Câteodată se întâmplă scurte evadări în „Temple - Iubiri”, „în cenușa dimineții”, „în poeme - toteme”. Deși o Cântare a
TIMPUL CAISULUI ÎNFLORIT CA MELCUL de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 531 din 14 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357560_a_358889]
-
i-a luat din inima un ultim AS Singură trecut-a linia de sosire El ...oprindu-se... mai jos la un popas. Din jocul lor cu viața au ramas Doar amintirile-nrămate-n timp Tic-tacul clipelor suspină într-un ceas Uitat în caierul furcii unui anotimp. Sufletul ei s-a prefăcut în frunze Când trădarea crudă a îmbrățișat-o Macul suferinței i-a-ncremenit pe buze Pleoapa viorie o lacrimă a-ncununat-o! S-a despărțit de zile,de soare și de nori Ștergând din gând... dâra
PARTITURĂ REPETABILĂ de MARIANA STOICA în ediţia nr. 2155 din 24 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/358990_a_360319]
-
Acasa > Versuri > Minipoeme > Haiku > HAIKU Autor: Valeria Iacob Tamaș Publicat în: Ediția nr. 353 din 19 decembrie 2011 Toate Articolele Autorului casa văduvei - din bradul vecinului lumini pe pereți caierul tot mai mic - tot mai multe amintiri pe fusul bunicii noaptea de Crăciun - mascați in fulgi de nea nepoțeii cerul înnorat - centrul universului vechiul felinar bunica bătând în toba nepotului- grauri în cireș furtuna in toi - fără-ncetare albatrosul chemându
HAIKU de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 353 din 19 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359456_a_360785]
-
lucruri rele. ...„Când le auzi cântând să nu te apropii de fagul acela că vei avea de suferit toată viața! îl sfătuia blânda și ocrotitoarea lui mamaie. * ...Cu furca prinsă-n brâu și cu fusul în mână, Cătălina își torcea caierul de fuior făcut din cânepa adunată de pe ogor, culeasă fir cu fir prin smulgere din pământ, murată în apa iazului, melițată și dărăcită în vara aceea. Era o muncă migăloasă dar necesară pentru urzeala țesăturilor ce trebuiau lucrate la război
LA UMBRA UNUI FAG ROTAT de ION C. GOCIU în ediţia nr. 2302 din 20 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359972_a_361301]