176 matches
-
Scrisul bănățean” (1952) și editorial cu volumul Fluviile visează oceanul (1961). Deși despre D. s-a scris mult și insistent, criticii nu s-au putut sustrage unei seducții simplificatoare, ce privește atât anumite obsesii tematice (marea, iubirea), cât și afectarea calofilă. În realitate, ca și colegii săi de generație, poetul s-a văzut în fața unei duble îndatoriri: să reînnoade cu o tradiție literară brutal și nemeritat întreruptă și să denunțe, cu mijloace poetice, pseudopoezia anilor ’50. De aceea, monotonia, câtă există
DUMBRAVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
științifice ale disciplinei căreia M. i s-a dedicat - geografia - vor pune în umbră preocupările omului de litere, dar nu le vor înlătura. Aceasta în ciuda faptului că, spirit pozitiv, practician și teoretician al științei, cărturarul era împotriva „literaturizării”, a stilului calofil în cercetare. Respinge „geografia pitorească”, foiletonul și eseistica, „stilul făcut”, aderând la atitudinea maioresciană față de stilul „multicolor”. Pe urmele lui Lessing din Laokoon, este interesat de aflarea hotarului dintre arte și mai ales dintre științe și arte. Știința nu se
MEHEDINŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288078_a_289407]
-
pe marginea statutului teoretic al disciplinei, disponibilitatea polemică și [...] demnitatea posturii morale”. Trăsăturile astfel identificate reprezintă tot atâtea aspirații, în sensul cărora, cu destule și deloc nesemnificative inconsecvențe, G. încearcă a-și orienta demersul critic și a-și constitui identitatea. Calofil, în declarată descendență lovinesciană și călinesciană, el își exprimă în numeroase rânduri „devoțiunea față de arta expresivă a criticului” și numește modelele tutelare care i-au „dezvoltat satisfacția stilistică”: Gaston Bachelard, Albert Thibaudet, Perpessicius și Vladimir Streinu, cărora le apreciază „verbul
GRIGURCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]
-
putea fi înscris în al doilea val al poeților apăruți în anii ’60, val identificat de regulă prin termenul „șaptezecism”. Poetul nu se sustrage aerului de familie: un modernism târziu, obosit cu distincție, lipsit de mari investiții energice, rafinat și calofil, uniformizând într-o dicție stinsă eterogenitatea influențelor livrești. Abia al cincilea volum de poezie, Spiritul însetat de real (1978; Premiul Uniunii Scriitorilor), a provocat receptivitatea criticii. Motivul ține de accidental: poezia lui R. oferă un caz neproblematic de evoluție nesinuoasă
ROBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289289_a_290618]
-
fost distinsă cu Premiul Asociației Scriitorilor din Craiova. Poet al expresiei elegante, cu o sensibilitate neoromantică, R. scrie versuri suave închinate iubirii, în tonalitate elegiacă, cu frecvente nostalgii de toamnă, transpuse adesea în ritmuri tradiționale. O constantă ar fi aspectul calofil și grațios al poemelor, prezent încă din Plânsul oglinzilor. Motivul liric fundamental al cărții este neliniștea în fața timpului, care nu e durată calculabilă, ci se contopește cu eternitatea: „Este târziu, bătrâne Tom, târziu / cum n-a mai fost în nici o
ROTARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289388_a_290717]
-
Asociației Mureș a Uniunii Scriitorilor). Mai publică în „Discobolul”, „Cuvântul”, „Contemporanul - Ideea europeană”, „Viața românească”, „Euphorion”, „România literară”, „Seine et Danube” ș.a. Identitatea literaturii critice semnate de S. se instituie în primul rând la nivelul expresiei. Autoarea vine din școala calofilă, personalizată stilistic și ironică, a lui Cornel Regman sau Al. Cistelecan. Textele ei violează precauțiile stilului tranzitiv, autonomizându-se narcisist ca literatură până acolo încât comentarea unei cărți devine uneori un simplu pretext. În Graffiti veriga slabă a selecției autorilor împinge
SALCUDEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289447_a_290776]
-
cu o lirică ce se distinge prin ținuta supravegheată a versurilor. După cum s-a remarcat, îi sunt caracteristice disciplina construcției, echilibrul stilistic, tonalitatea stenică, aspirația către ideal, afectivitatea lucidă. Încă din poezia de început se observă atenția acordată expresiei, tendința calofilă. Ritmul lent și delicatețea strofelor cu accente de incantație lasă loc uneori unei mai puternice vibrații afective. Totodată, versurile din volumul În iarnă cu fluturi albaștri dezvăluie înclinația spre poemul reflexiv, mărturie a unei permanente căutări de sine, lăsând să
STEROM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289927_a_291256]
-
o cu aceeași îndreptățire în lumea formelor și în aceea a bunurilor simbolice. Cutia temporală, desprinsă din istoria colectivă și din memoria individuală, cutia ca spațiu ludic și ca spațiu de rezonanță al luminii și al culorii, cutia aseptică și calofilă care-și exhibă propria desăvîrșire, și încă multe altele care nici nu mai încap în vreo definiție, au fost des investigate de artiștii români de la Ion Bitzan pînă la Petre Lucaci ori la Alexandru Nestor. Spre deosebire de aceștia, și de toți
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
El se referă la opinii diverse, le face să dialogheze, alternează citate ori referiri care se susțin ori se contrazic. Le „împănează” cu comentariul propriu, comentariu de regulă prudent, nuanțat, refuzând să crediteze orice „ambalări”, fie ele „psihanalitice”, „filosofice” ori „calofile”. Lucrarea nu e o panoramă neutră, istoristă, ci exprimă o poziționare. Criticul operează cu concepte ori cu idei - cum le califică chiar el - „vaporoase”, pe care le circumscrie cu infinite disocieri și relativizări, cu efecte de „refracție” ș.a.m.d.
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
și Jean Steriadi. Poeta se detașează cu autoironie, adesea sarcastică, dar și cu regret, de „romantismul demodat din mine” - un „vals fosil” ce „supără urechea mea modernă”. Idealurile „antediluviene” sunt cenzurate de „năzuința de-a nu mai năzui”, fără măști calofile, sufletul se livrează contemplării propriei drame: „Mormântu-ți îmi astupă toată zarea”, dar contemplația revelă și bogăția lumii, în care „șchiopătând va reîncepe viața”. Cu ochi de plastician, S. compune scene de gen, cultivând pitorescul domestic și o peisagistică antropomorfă, unde
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
ș.a.m.d. În scenariul rezultat exemplele alese au rol de nucleu care adună și emite filiații socotite emblematice pentru literatura noastră. Tendențioasă este și dezbaterea asupra poeziei românești contemporane, inclusă în rubrica „Spirale” (1982). Aici Eugen Barbu identifică „poeți calofili” (Dan Botta, Grigore Arbore, Vasile Nicolescu), „calofili și livrești” (Daniel Turcea, Cezar Baltag, Modest Morariu, Cezar Ivănescu), „poeți în derivă” (Alexandru Mușina), „poezia fără sare” (Ana Blandiana), „zglobii” (Mircea Dinescu), „poezie zidărită” (Mircea Cărtărescu) ș.a.m.d. Revista consacră studii
SAPTAMANA CULTURALA A CAPITALEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289478_a_290807]
-
alese au rol de nucleu care adună și emite filiații socotite emblematice pentru literatura noastră. Tendențioasă este și dezbaterea asupra poeziei românești contemporane, inclusă în rubrica „Spirale” (1982). Aici Eugen Barbu identifică „poeți calofili” (Dan Botta, Grigore Arbore, Vasile Nicolescu), „calofili și livrești” (Daniel Turcea, Cezar Baltag, Modest Morariu, Cezar Ivănescu), „poeți în derivă” (Alexandru Mușina), „poezia fără sare” (Ana Blandiana), „zglobii” (Mircea Dinescu), „poezie zidărită” (Mircea Cărtărescu) ș.a.m.d. Revista consacră studii în serial operei lui Dimitrie Cantemir (1973
SAPTAMANA CULTURALA A CAPITALEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289478_a_290807]
-
Ion Pădureanu. Trăind departe de mediile literare, S. reține, totuși, atenția de la început prin distincția frazării lirice. Rând pe rând meditativ, invocativ, melancolic, el transferă în poezie nostalgia spațiului originar. Este, asemenea majorității poeților din generația căreia îi aparține, un calofil pentru care voința de modernitate a discursului se asociază cu sentimentalismul, cu o pasionalitate surdinizată, străină de prea vădite intenții de literaturizare. Truculent în limite rezonabile, S. e un autor din speța imagiștilor - agreabil prin prestațiile fanteziste, baroce -, un liric
SCOROBETE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289571_a_290900]
-
oraș”). În erotica lui S. ființa iubită se poate confunda cu poemul, portretul ei fiind produsul unui amalgam insolit: „era un infern de inocențe/ și-i auzeam chipul cum își descarcă umbra/ în miriadele/ de blițuri senzitive ale mâinilor”. Expresia calofilă intră în opoziție cu textualismul propriu grupului optzecist, căruia poetul, totuși, îi aparține. SCRIERI: Duminica realului, Iași,1984; Zid și neutrino - Wall and Neutrino, ed. bilingvă, tr. Liviu Martinescu, Pitești, 1994; Axolotul - The Axoloth, ed. bilingvă, tr. Liviu Martinescu, postfață
SEVERIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289653_a_290982]
-
trăirii. Versurile din Cămașa lui Nessos aparțin unui autor sofisticat, pesimist, care își împânzește pagina cu simboluri și aluzii mitologice sau livrești, explicate într-un Cuvânt înainte: Arcadia, „țară mitică a armoniei idilice, aici - expresie a spiritului bucolic frivol și calofil”, Ababua, „oraș imaginar, e o sugestie a absurdului unei civilizații inumane”, Lemuria „are un sens alegoric adecvat celui originar mitologic - tărâm al duhurilor rele”. Ț. cultivă lirismul dominat de imagini apocaliptice sau proiectând nostalgia după paradisul inaccesibil, imaginat ca „o
ŢURCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290306_a_291635]
-
și filme de televiziune. Între 1990 și 2002 obține mai multe burse de specializare la Paris, Berna, Basel și Viena. A fost distins cu Premiul „Saeculum” (1982) și cu Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca (1984, 1995). Ț. este un spirit calofil și un cititor subțire, privind literatura de sus, pe deasupra frontierelor care o despart de celelalte produse ale spiritului. Povestirile și romanele sale suferă de o anume supradeterminare culturală, ceea ce le face dificile pentru neavizați. Există în ele o rezistență subterană
ŢUCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290279_a_291608]
-
unde alternanța vocilor narative creează o structură polifonică și o proliferare incontrolabilă a subiectivismului și a impresionismului confesiv. S-a vorbit, în acest sens, de autenticitate în accepție gidiană ori camilpetresciană (G. Călinescu), opinie discutabilă având în vedere predispoziția evident calofilă a esteticii lui V. („E o socoteală a neputinței acea pornire de a obține arta prin cât mai multă sinceritate, prin sacrificarea vanității, a rușinii și a amorului propriu, pentru a cădea în cealaltă vanitate, a realizării artistice. Confesiunile sunt
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
retorică poetică de dragul unei ibovnice cu priviri concupiscente, Z. ambiționează să compună un „fals tratat de gramatică”, unde studiază trecerea nudurilor prin adverbe, mișcarea doamnelor prin (sau în) morfeme, sufixe și desinențe. Horia Zilieru are curajul de a rămâne un calofil, în accepțiunea elevată a cuvântului. [...] Toate aceste prea frumoase podoabe lexicale, din care sunt alcătuite imagini laborioase, îl recomandă pe Horia Zilieru altui veac, cu limba ceremonioasă și haine incomode. [...] Darul, real și nu lipsit de importanță, de a construi
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
Jurnalul literar”. Debutează editorial cu Iliuță în Țara Soarelui (1951), o carte pentru copii. Cu o formație intelectuală ce beneficiază și de o tradiție de familie, P. a cultivat, după etapa inițială, marcată de obediență conjuncturală, o scriitură modernă și calofilă. Romanul L’uomo e l’ombra (1966, cu versiunea românească în 1992) imaginează un episod din existența lui Galileo Galilei, relatat din perspectiva unui discipol, Ercole Argenti. Folosind motivul manuscrisului furat, romanul exploatează problematica inevitabilului conflict între libertatea de gândire
POPPER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288972_a_290301]
-
mult abundentă odinioară, adoptă formula epitafului lapidar și astenic (modele ca Ion Pillat, Jules Renard sau Eugenio Montale au fost remarcate aici), gravitând cu o serenitate amară, pe tema clipei inundate în milenii. Nouă ca stare a eului e reflexivitatea calofilă asupra morții: „Estetică, pe țărmul pontic, Moartea”. Un memento mori, de astă dată sub emblematica expresă a macabrului, e și volumul Mineralia, care adâncește conștientizarea unei răsturnări a destinului - „sârmă de echilibrist pe care calc,/ cu capul în jos”, proiectând
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
RL, 1996, 26; Ioan Mușlea, Strigătele Casandrei, ST, 1996, 7-8; Alex. Ștefănescu, Ofensa adusă mediocrității, RL, 1996, 40; Constantin Coroiu, Corida ca metaforă a existenței scriitorului, ALA, 1996, 324; C. Stănescu, Interviuri din tranziție, București, 1996, 160-177; Daniel Cristea-Enache, Un calofil al Ideii, ALA, 1997, 380; Carmen Varfalvi-Berinde, Interviuri imaginare, APF, 1997, 7-8; Cosma, Romanul, II, 270-273; Glodeanu, Dimensiuni, 103-109; Romulus Diaconescu, O lume a dialogului, București, 1998, 13-24; Nicolae Oprea, Proza eseistică a lui Octavian Paler, APF, 2000, 10; Constantin
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
imaginării și îl suie pios în mit. Rezultă un lirism cu precădere elegiac al existenței, în care sunt „toate primite în voia lor lumească”, nu fără zvâcnetul conștiinței rănite de limitări, anxietate, nedumeriri. În prozodie predilect tradițională, cu o scenografie calofilă riscând desuetudinea („Geea se scufundă în mări, reapărând/ cu insule albastre de cer și de cuvânt/ prin ochiul apei care o visează”), se articulează astenic un lamento pentru osânda „morții în care prea viu am s-ajung” și în care
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
Malicondra (1983), Drumurile din noi (1985), și culegerea de „alegorii și întâmplări diurne” Vânzătorul de sunete (1985) sunt însoțite de numeroase traduceri din poeți, prozatori și dramaturgi maghiari. Lirica lui O. din Apa iubirii și Malicondra, cu propensiune spre versul calofil, e dominată de eros și tanatos. Cel mai îndelungat și consecvent demers al lui O. a fost însă cel de traducător din literatura maghiară clasică și contemporană. S-a ilustrat ca un prezentator activ al literaturii maghiare din România, făcând
OLARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288519_a_289848]
-
putea fi chiar numit un teatru shakespearizant. Ceea ce distinge trilogia istorică alcătuită din Veac de iarnă, Vlad Anonimul și Săgetătorul, publicată în volumul Dramele puterii (1968), este excelența scriiturii. Chiar pândit pe alocuri de riscul de a cădea în virtuozitate calofilă, stilul imprimă, cu unele grații manieriste, o tușă deosebită unor scrieri în care o sensibilitate cu cifru complicat e strunită printr-o, patetică uneori, voință de echilibru. Formula pieselor nici nu putea fi alta: „pretexte istorice”. „Dramele puterii” sunt, în
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
Versurile lui - patriotice, elegii, satire, ode (Odă la rezbel, 1877), alegorii, balade - sunt ale unui manierist care știe să fructifice lecturi și tehnici. Spirit reflexiv cam uscat, construind după scheme apăsat romantice, ca mai târziu Panait Cerna, autorul este un calofil, preocupat de eufonia ritmică și de calitatea prozodiei (Iezerul, Sihastrul, „poveste poetică” - 1896). Ca și prietenul său Anghel Demetriescu, P., om cu serioasă cultură clasică, informat și cu privire la ideile și arta contemporană, a fost un teoretician tradiționalist, intrând în rezonanță
PAUN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]