1,124 matches
-
din operele marilor dramaturgi (Caragiale, Shakespeare, Ibsen, Cehov), obținându-se astfel efecte comice și unghiuri noi de perspectivă. Eroii lui Ibsen și Cehov se întâlnesc în tipare de vorbire și de comportament caragialiene, situații shakespeariene colorează straniu drame flaubertiene, comedii caragialiene sunt recompuse pe alte trame conflictuale. Insistența cade pe ceea ce s-ar putea numi grotescul intertextualității: Nora lui Ibsen devine nepoata unchiului Vania al lui Cehov și conversează cu Zoe a lui Caragiale. Uneori cadrul temporal este răvășit prin aducerea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287166_a_288495]
-
cuprinși în programa de învățământ, încercând să ilustreze căile de investigare a textului literar. Apelează echilibrat la metode de analiză aparținând stilisticii, lingvisticii structurale, comparatisticii, istoriei și teoriei literare. Comentariile oferă, în general, „dosarul” complet al unei probleme. Cu Itinerar caragialian (1997) adaugă bibliografiei scriitorului un studiu doct și aplicat, întemeiat pe probe și documente scoase din arhive, axat pe două probleme principale: formația școlară și raporturile dintre lumea Ploieștilor și universul operei marelui comediograf. Cartea corectează omisiunile, structurând informația, valorificând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290096_a_291425]
-
tumultuoasă a „republicii de la Ploiești”) etc. T. extinde investigația la opera propriu-zisă, mai precis la acele texte în care momentele biografice revin ficționalizate. Exemplară este analiza schiței Grand Hôtel „Victoria Română”. Tipul acesta de cercetare e continuat în culegerea Mențiuni caragialiene (2000). Problematica formației intelectuale a scriitorului beneficiază aici de o revizuire (capitolul Școlarul Caragialli L. Ioan). T. coroborează lectura documentului (de arhivă, presă, tipărituri de epocă, mărturii contemporane, iconografie) cu lectura critică a operelor în care aceste spații și lumea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290096_a_291425]
-
coroborează lectura documentului (de arhivă, presă, tipărituri de epocă, mărturii contemporane, iconografie) cu lectura critică a operelor în care aceste spații și lumea lor sunt implicate. A treia și cea mai amplă secțiune a Mențiunilor... desfășoară o suită intitulată Lecturi caragialiene, unde sunt reunite - în continuarea unor analize vizând „geneza și devenirea «momentului» caragialian”, „amintirea atroce”, „deteriorarea limbajului și impasul comunicării” - o serie complementară de interpretări: „Omul sucit” în prozele lui I. L. Caragiale, Fiziologia prostiei. Tipizare și generalizare a observației comice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290096_a_291425]
-
lectura critică a operelor în care aceste spații și lumea lor sunt implicate. A treia și cea mai amplă secțiune a Mențiunilor... desfășoară o suită intitulată Lecturi caragialiene, unde sunt reunite - în continuarea unor analize vizând „geneza și devenirea «momentului» caragialian”, „amintirea atroce”, „deteriorarea limbajului și impasul comunicării” - o serie complementară de interpretări: „Omul sucit” în prozele lui I. L. Caragiale, Fiziologia prostiei. Tipizare și generalizare a observației comice în opera lui I. L. Caragiale, Niccolò Machiavelli dinspre I. L. Caragiale și I. L. Caragiale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290096_a_291425]
-
în relație cu sonetele lui Shakespeare, asupra „scrierii estetice umanistice” la A.I. Odobescu sau asupra întâlnirii spirituale Caragiale-Cioran -, sunt prezente eseurile publicate inițial în paginile revistei „Axioma”. Seria interpretărilor aplicate la opera lui I. L. Caragiale este complinită cu studiul Traduceri caragialiene din opera lui Edgar Allan Poe. Câteva eseuri îi vizează pe Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Paul Zarifopol, Lucian Blaga, Mihail Sebastian, Nichita Stănescu, din perspectiva unor „conexiuni și confluențe” susceptibile a produce nuanțări în evaluarea estetică a operei acestora. Alte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290096_a_291425]
-
din corespondența primită de I. L. Caragiale - volumele Telegrame primite de I. L Caragiale (2002) și Scrisori pentru Caragiale (2003). SCRIERI: Poetică și stilistică. Metode, concepte, Ploiești, 1976; Din lirica modernă, Ploiești, 1982; Comentarii stilistice și literare, București, 1983, 3; Itinerar caragialian, București, 1997; Concepte operaționale în studiul literaturii, Târgoviște, 2000; Caragiale și Prahova, Ploiești, 2000; Mențiuni caragialiene, Ploiești, 2000; Conexiuni și confluențe, Ploiești, 2002; Semne, Ploiești, 2003. Ediții: Din universul poeziei moderne, București, 1996; Telegrame primite de I. L. Caragiale, introd. edit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290096_a_291425]
-
pentru Caragiale (2003). SCRIERI: Poetică și stilistică. Metode, concepte, Ploiești, 1976; Din lirica modernă, Ploiești, 1982; Comentarii stilistice și literare, București, 1983, 3; Itinerar caragialian, București, 1997; Concepte operaționale în studiul literaturii, Târgoviște, 2000; Caragiale și Prahova, Ploiești, 2000; Mențiuni caragialiene, Ploiești, 2000; Conexiuni și confluențe, Ploiești, 2002; Semne, Ploiești, 2003. Ediții: Din universul poeziei moderne, București, 1996; Telegrame primite de I. L. Caragiale, introd. edit., Ploiești, 2002 (în colaborare); Scrisori pentru Caragiale, introd. edit., Ploiești, 2003 (în colaborare). Repere bibliografice: C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290096_a_291425]
-
de idei, o trăsătură esențială a n. este considerată „radicalismul moral”, asumat și explicat de corifeii orientării. Revista „Nouăzeci” nu a fost totuși una teoretică, ci una cu deschidere predilectă către cotidianul vieții literare. Promovează texte publicistice literaturizate - după modelul caragialian -, dar și beletristică propriu-zisă (proză, poeme etc.). În afară de Cristian Popescu și Cătălin Țârlea, care au o contribuție majoră în fiecare număr, semnează constant Radu Sergiu Ruba, Horia Gârbea, Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu. Ceva mai rar se exprimă Dan Silviu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
mici ciudățenii, ivite la senectute, ca în Tătucu, Greșeala, Păcatul coanei Asica, La masa calicului ș.a. O „femeie bărbată” se crede, ba chiar este, protagonista din Pe valea Oltețului. Tânăra proprietăreasă din schița „De închiriat” e o parșivă de speță caragialiană, la antipod, tipologic, aflându-se o bătrână longevivă, care, totuși, „se pregătește să moară”, asemenea bunicii lui Anton Holban, și se stinge ca o lumânare (Mama Păuța), ori tușa Uțica, o bătrână înțeleaptă și modestă (Uitata). Firea unor personaje e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
un teatru inegal, care datează în bună parte datorită supunerii, e drept cu oarecare nuanță, la canonul ideologic al momentului. Talentul dramaturgului pare să fi fost însă real, iar capacitatea de a îngloba tehnici, truvaiuri, tradiții ale comicului, de la satira caragialiană la comedia lirică și/sau tragică a lui G. M. Zamfirescu, Mihail Sebastian, Tudor Mușatescu ș.a., practic inepuizabilă. Aurel Baranga a descoperit și a impus dramaturgiei contemporane câteva tipuri de teme, situații și personaje satirice proprii noii societăți românești. Traficul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
nu le-ar fi admis în câmpul literarității (datorită unor convenții riguros-limitative), fie prin punerea în relație a textului cu diferitele contexte (precum cel biografic, istoric sau al eredității culturale, relevând, astfel, apropierea sau distanțarea de, bunăoară, publicistica eminesciană și caragialiană în planurile tematic, retorico-stilistic și pragmatic). În sfârșit, o a treia motivație ține de dorința de a reveni asupra publicisticii argheziene și de a demonstra că poate fi citită și savurată ca literatură autentică nu doar de specialiști, ci îndeosebi
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
el inventează un personaj-tip al cărui nume Ubibene, sugerând cameleonismul și oportunismul demagogilor care se călăuzesc după adagiul latin, reprezintă indiciul prim că dialogul imaginar se poartă exclusiv pe terenul satirei. Aici discursul poetului simulează falsul panegiric, în manieră caragialiană: "Admirația mea fizică e mai ales politică, iubite Ubibene, și dacă mi-am permis să-ți adresez acatistul meu cu cădelniți, m-am gândit de preferință la capacitățile dumitale de ubicuitate. Te văd lângă un guvern care nu avea nevoie
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în străinătate". Dacă ironia eminesciană traduce, de cele mai multe ori, un râs amar, un tragism nedisimulat, îmbrăcând forma sarcasmului sau a persiflării, adică ironia romantică prin excelență, la Arghezi ironia stârnește râsul, fiind sursa unui comic de esență ludică, învecinat celui caragialian. Realității obiective, supărătoare prin injustețea recurentă, îi este substituită o alta, virtuală, amuzantă, ilară sau absurdă. În textul de față avem de-a face cu o ironie lejeră, un joc al simulării reverențiosului chiar și atunci când ambiguitatea ironiei se disipează
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ce țin de contextul istoric, de formația intelectuală și culturală a autorilor, de înțelegerea diferită a funcției actului publicistic etc. De aceea credem că putem adânci perspectiva contiguității discursiv-polemice, situând gazetăria argheziană în proximitatea spirituală și chiar afectivă a celei caragialiene, pentru a releva palierul cel mai spectaculos al întâlnirii celor două condeie: comicul. Asupra acestei problematici, viziunea eminesciană dobândește un sens paradigmatic, de aceea o reamintim: "Nu sunt oamenii la locul lor, nu sunt ceea ce reprezintă. Compararea între ceea ce sunt
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o filosofie"240. Ar fi încă multe de spus despre spiritul ironic, despre legătura intimă dintre polemică și ironie sau despre cum funcționează ironia, însă credem că e potrivit să continuăm aventura interpretării pe firul vizibil și invizibil al textelor caragialian și arghezian. Revenind la paralela propusă, observăm mai întâi că Arghezi dezvoltă, în raport cu autorul moftului și al derivatelor sale, o afinitate intelectulă, exprimată în termenii unei prețuiri totale față de cel al cărui nume a devenit emblema unei mentalități, blazonul unei
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
convins că pe deplin n-are să le poată birui niciodată"245. Ambele viziuni devin exponențiale pentru autorii lor, însă acest lucru e departe de a semnifica poziții ireconciliabile. Din contră, în spiritul ei comic, publicistica argheziană pare racordată la universul caragialian prin fire invizibile și, mai mult, pare a-i prelungi inconfundabil substanța. Sensul dat de Arghezi caragialismului derivă dintr-un mod comun de a se instala în lumea valorilor răsturnate. Mundus inversus e, și pentru autorul Spinilor de hârtie, scena
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mai ales în cazul primului, manifest, când vorbim de al doilea. Să privim însă structura epitelială a textelor, cu sentimentul și convingerea lui Valéry că ceea ce are omul mai profund e epiderma. O observație de ansamblu se impune: publicistica pamfletară caragialiană și cea argheziană, deși exploatează cele mai importante categorii ale comicului, recurg la paradigme diferite, care joacă rolul de modalități comice dominante: parodia, pastișa, improvizația la Caragiale; ironia, grotescul și umorul (frust, burlesc, negru etc.) la Arghezi. Creatorul "lumii ca
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sintagme cu aer elitist, în latină sau franceză (un comic al extravaganțelor lingvistice, cum l-a numit Cornel Munteanu 251). ntre toate acestea, figurile dialogice (mai ales subiecția și comunicația) imprimă discursului accentele unui patetism căutat. De fapt, întregul text caragialian (în substanța sa antiretoric și antiproclamativ) face haz, prin ironie antifrastică, de situația deplorabilă a vieții intelectuale și artistice românești. Comicul expunerii anunță, în unele pasaje, surâsul zeflemitor al denunțului public arghezian: "Societatea noastră a progresat! Astăzi românul este născut
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
aibă un înțeles înainte de 1916. A scri b...a = ba, b...e = be, b...i = bi este a scri, evident, dar a scri așa, sau a râncheza, sau a umbla pe bicicletă e cam acelaș lucru"252. În textul publicistic caragialian, spre deosebire de cel arghezian, comicul exclude agresivitatea. Nu o suprimă, nici nu i se substituie, ci, pur și simplu se instituie autonom. De aceea, pe palierul comic, critica caragialiană este amicală. Enunțarea ironică transmite un soi de cordialitate fraternă, care deconspiră
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a umbla pe bicicletă e cam acelaș lucru"252. În textul publicistic caragialian, spre deosebire de cel arghezian, comicul exclude agresivitatea. Nu o suprimă, nici nu i se substituie, ci, pur și simplu se instituie autonom. De aceea, pe palierul comic, critica caragialiană este amicală. Enunțarea ironică transmite un soi de cordialitate fraternă, care deconspiră inofensiv vulnerabilitatea obiectului. E uneori dificil, dacă nu imposibil, de reconstituit atitudinea reală a autorului, în raport cu obiectul ironiei sale, dar sentimentul pregnant pe care ironia, odată dezambiguizată, îl
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
are "convingeri moderne", folosește cuvinte străine, este, într-un cuvânt, un snob cu pretenții nobiliare: Distincțiunea este și a fost suprema mea preocupare"; este, de asemenea, tipul parvenitului cosmopolit care, întors din Occidentul civilizator, se lamentează patetic în maniera personajelor caragialiene: "Ce oameni! Ce țară! Și ce femei! Și la noi ce tragedie!". De un comic grotesc este contrastul dintre aparență și esență, care face din personaj un monstru travestit a cărui urâțenie autorecunoscută, dar ignorată, este camuflată la exterior de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
eminesciană (Al. Oprea, D. Vatamaniuc, Monica Spiridon ș.a.) sau argheziană (Mariana Ionescu, Ștefan Melancu ș.a.). 212 Ne gândim inclusiv la volumul Ruxandrei Cesereanu Imaginarul violent al românilor (Editura Humanitas, București, 2003), care, interogând publicistica eminesciană (însă doar cea de la Timpul!), caragialiană și argheziană, fixează, ca numitor comun al celor trei publiciști, violența limbajului, în sintagma autoarei "fratricidul lingvistic". Din unghiul cercetării mentalului colectiv, demersul său se dorește a fi o aventură a deconspirării "imaginarului violent", o "scanare" a unor stereotipii psiho-etnice
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
trei scriitori le exhibă. Reținem cu deosebit interes punctul de vedere al autoarei, însă credem că perspectiva retorico-literară va nuanța mai ales traiectoria și semnificația distinctă a publicisticii eminesciene și argheziene, iar mai departe aceeași perspectivă va decela natura contiguității caragialiene și argheziene. Evident, dată fiind natura diferită a cercetărilor, prospectarea de suprafață și de adâncime a textului publicistic va oferi, sperăm, o nouă apertură, consonantă cu cea a Monicăi Spiridon și complementară celei inițiate de Ruxandra Cesereanu. 213 E vorba
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
subiect perpetuu: "I-auzi, bă, ce-a mai făcut Churchil, zicea Danță". Și tot el: "Bă, ăsta e dat dracului tot ca ăla de vorbirăm noi: / Zi-i să-i zic, Clemenceanu ăla" ( În capătul trebii). În modul unui moment caragialian (Cum vorbesc țăranii), în Cine mai trece pe drum frapează un amuzant repertoriu onomastic, parțial bazat pe porecle. Pe drum se perindă: "Ai lui Flețu, / Al lui Fleașcă, / A lui Gârlă (...) / Roncicaica, / Coadă a lui Ceapă, / Sandu lui Ciurel, / Tăgărâlă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]