201 matches
-
adevărată piatră de încercare, va trebui să lumineze atât acel teritoriu temporal și valoric din câmpul literaturii noastre, cât și cristalizările comicului și ale absurdului identificate aici. Astfel încât, următoarea verigă din lanțul interogațiilor vizează, în mod firesc, esența noțiunii de caragialism, noțiune axială, întrucât relaționează cei doi poli ai analizei (comicul și absurdul, pe de o parte și literatura românească, pe de alta), în încercarea de configurare a moștenirii literare caragialiene. Clarificarea obiectivului impune apoi și răspunsul la cea de-a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mod concret, un exercițiu tematologic și intertextual sinaptic, de reconstituire a fluorescenței literare caragialiene. Așadar, scopul acestei lucrări nu este simpla prezentare diacronică a ipostazelor literare ale comicului și ale absurdului în literatura română, ci descoperirea în cadrul acestora a reverberațiilor caragialismului, pentru a demonstra că, față de ceilalți "mari clasici", departe de a rămâne un simplu colos în "muzeul" literaturii noastre, Caragiale a a avut o influență covârșitoare, întrucât a creat o operă care a germinat neîntrerupt. Recunoscut ca întemeietor de dinastie
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și fructificări de mari intuiții, între care absurdul și "texistența" (Mircea Cărtărescu) sunt cele mai evidente. În acest scop, cartea este structurată astfel încât constituirea corpusului literar postcaragialian să se poată face gradual, prin depistarea urmelor genealogice în acele embleme ale caragialismului, reiterate și revalorificate într-o suită de opere aparținând scriitorilor fascinați în mod declarat de arta marelui înaintaș, dar și celor care încearcă o desprindere mai mult sau mai puțin fățișă de sub tutela acestuia. În consecință, în primele capitole sunt
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
românesc"5 anunțat de scriitorii târgovișteni 6. De altfel, nu doar aceste două tipuri de raporturi nu au beneficiat de analize care să umbrească utilitatea demersului de față. Din câte cunoaștem, nici un alt studiu nu s-a ocupat de diseminarea caragialismului și împlicit a comicului și a absurdului în literatura română. În privința celui dintâi, câteva observații sunt adunate în capitolul D. D. Pătrășcanu umor 1910, din volumul lui Silvian Iosifescu, De-a lungul unui secol, în care se pleacă de la premisa
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Sorescu și respectiva triadă. Iată de ce demersul nostru, de marcare a traseului literar postcaragialian, prin cartografierea comicului și a absurdului din proza și dramaturgia românească, își dovedește legitimitatea. 1.2. Semnul lui Caragiale Înainte de orice, crucială este definirea noțiunii de caragialism nucleul termenului de "postcaragialian" propus pentru decuparea temporală și structurală a perioadei literare avute în vedere. Apelând la imensa bibliografie critică în căutare de indicii, descoperim doar explicitări parțiale și sporadice utilizări ale termenului ca atare. Încrezători în abilitatea de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
postcaragialian" propus pentru decuparea temporală și structurală a perioadei literare avute în vedere. Apelând la imensa bibliografie critică în căutare de indicii, descoperim doar explicitări parțiale și sporadice utilizări ale termenului ca atare. Încrezători în abilitatea de a surprinde esența caragialismului, atunci când nu-l echivalează cu comicul 13, mulți exegeți de prestigiu au acordat prioritate unui anumit aspect în care au văzut "semnul lui Caragiale"14. Formulări de tipul "caricatural, dar perfect verosimil" (Zarifopol)15, "promotor al balcanismului" (G. Călinescu)16
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
când sunt puse la grave încercări, de cele mai multe ori prin ele însele deloc comice"28. Dintre studiile foarte recente, cel al Adrianei Ghițoi pune în valoare "teatralitatea"29 ca pricipiu unificator al operei și demonstrează că o trăsătură fundamentală a caragialismului este transformarea publicisticii în literatură prin stilul îngrijit, concentrat, anecdotic, polifonic, esențialmente teatral. Explorând aceeași dimensiune a creației caragialiene, gazetăria, Ioana Părvulescu descoperă explicații atăt pentru actualitatea operei în epocă, cât și pentru rezistența ei în posteritate, în faptul că
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
plus, impresia că obiectul studiului este oricum, extrem de glisant, caleidoscopic, flexibil, compatibil cu abordări dintre cele mai diverse fiind așadar, asemeni comicului, imposibil de cuprins într-o formulă univocă. Devine evidentă, în acest caz constatarea că la întrebarea "Ce este caragialismul?" nu se pot da decât răspunsuri aproximative, o definiție apodictică fiind de-a dreptul arogantă. Reducerea la o relație sintetizatoare se impune însă cu stringență, dacă ne propunem să demonstrăm instaurarea unei tradiții de tip caragialian în proza și în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
arogantă. Reducerea la o relație sintetizatoare se impune însă cu stringență, dacă ne propunem să demonstrăm instaurarea unei tradiții de tip caragialian în proza și în dramaturgia românească. Îndrăznim, așadar, să conferim termenului două accepțiuni. În primul rând, denumim prin caragialism nu doar o atitudine specifică, un stil sau "o manieră proprie de a vorbi"33, ci un ansamblu de trăsături definitorii ale operei lui Caragiale, mai exact, o sumă de astfel de coordonate aflate la întretăierea axei tipologice cu cea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a asigurat un loc în panteonul marilor noștri clasici, ci pentru că a deschis mai multe filoane ce au putut fi exploatate pe rând de foarte mulți scriitori care au mers pe intuiția sa. Așa se explică de ce anumite componente ale caragialismului au fost cultivate cu predilecție în diferite perioade literare: contaminări de la nivelul expresiei artistice sunt mai frecvente la autori de la începutul secolului trecut, recurențe tipologice și tematice sunt identificabile cu deosebire în perioada interbelică, scriitorii târgovișteni și apoi poeții și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu deosebire în perioada interbelică, scriitorii târgovișteni și apoi poeții și prozatorii optzeciști valorifică elementele de "inginerie textuală" caragialiană, mare parte din publicistica actuală apelează la autoritatea ironiei sau la zeflemeaua caragialiană. Astfel încât, se poate vorbi de o maleabilitate a caragialismului care își păstrează în timp esența, impunându-se prin anumite componente ale sale, într-un flux nesfârșit. Se justifică, în consecință, opțiunea noastră pentru o definire globală, care să cuprindă fără părtinire totalitatea constituienților caragialismului extrași succesiv ca exponenți ai
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vorbi de o maleabilitate a caragialismului care își păstrează în timp esența, impunându-se prin anumite componente ale sale, într-un flux nesfârșit. Se justifică, în consecință, opțiunea noastră pentru o definire globală, care să cuprindă fără părtinire totalitatea constituienților caragialismului extrași succesiv ca exponenți ai acestuia. Acestea fiind spuse, rezultă firesc cea de a doua accepțiune a termenului de caragialism, și anume cea de descendență atitudinală și estetică a spiritului tutelar al lui Caragiale. În mod evident această perspectivă atrage
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
un flux nesfârșit. Se justifică, în consecință, opțiunea noastră pentru o definire globală, care să cuprindă fără părtinire totalitatea constituienților caragialismului extrași succesiv ca exponenți ai acestuia. Acestea fiind spuse, rezultă firesc cea de a doua accepțiune a termenului de caragialism, și anume cea de descendență atitudinală și estetică a spiritului tutelar al lui Caragiale. În mod evident această perspectivă atrage numeroase teme de reflecție, colaterale totuși demersului nostru: problematica impactului cultural, a specificului național "caragialoeminescian" (Radu Cosașu), a negativismului asociat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
impactului real al operei lui Caragiale asupra literaturii române. Mai productivă în acest scop ni se pare o încadrare dezvăluită de lectura critică intertextuală care permite, pe baza unor "asociații memoriale"46, constituirea unui corpus mai larg de texte relaționate caragialismului. Din această perspectivă, suntem îndreptățiți să afiliem atât scriitori care se plasează mai mult sau mai puțin epigonic sub "mantaua" lui Caragiale, precum G. Ranetti și Al. O. Teodoreanu, cât și scriitori remarcabili prin originalitate, însă având conștiința succesoratului, cum
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comicul și sunt inevitabil legați de numele înaintașului, cum este cazul lui Tudor Mușatescu, Al. Kirițescu, Ion Băieșu, Aurel Baranga, Teodor Mazilu, dar și Mircea Horia Simionescu sau Costache Olăreanu, apoi o serie de scriitori pentru care o raportare la caragialism pare surprinzătoare, de pildă, la Mircea Eliade, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, I. Peltz, Gib. I. Mihăescu, Ion Minulescu etc. și, în sfârșit, categoria descendenților prometeici, a celor care par a se delimita intenționat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin paștișare și parodiere omagială. În schimb, cuantumul lucrărilor în care opera lui Caragiale supraviețuiește prin resuscitări intertextuale este practic de nestabilit și, credem noi, de neîntrecut de niciun alt scriitor român. Pentru a evita extinderea ariei de referință a caragialismului care ar duce la configurarea sa drept câmp de relații intertextuale, direcționate dinspre opera lui Caragiale înspre literatura care i-a urmat, nu vor fi încadrate acele lucrări în care distingem masive 49 sau doar incidentale menționări, citări sau aluzii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
urmat, nu vor fi încadrate acele lucrări în care distingem masive 49 sau doar incidentale menționări, citări sau aluzii la textele lui Caragiale, ci doar acele reprezentări literare care pun în evidență deliberat sau involuntar, constituienți care țin de esența caragialismului, respectiv tipologia, tematica și stilul specific, toate amprentate de diversele modalități ale comicului. Capitolul II Comicul o enigmă "Comicul rezultă din combinarea mijloacelor și rămâne în sfera nedemonstrabilului". (G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent) Orice încercare de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Comicul rezultă din combinarea mijloacelor și rămâne în sfera nedemonstrabilului". (G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent) Orice încercare de reconstituire a descendenței literare caragialiene va trebui să cerceteze acele direcții de evoluție ale componentelor estetice din paradigma caragialismului. Întrucât coordonata esențială a acestuia este comicul, zona sa de hegemonie va fi principala sursă de informare pentru stabilirea respectivei moșteniri literare. Investigația va porni, în consecință, de la teritoriul cu cea mai mare probabilitate de reverberație caragialiană, și anume, de la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dovadă a polivalenței elementelor de construcție a textului său. Mai mult decât atât, o astfel de încadrare a operei sale în șabloanele multiforme ale definițiilor date comicului, constituie o probă decisivă a inseparabilității celor două noțiuni: a comicului și a caragialismului. Observăm astfel cum definiția lui Croce, a cărei valabilitate s-ar putea reduce la aspectul burlesc al comicului, este parcă aplicată în cunoștință de cauză în schița Five o'clock. Scriitorul știe să ne îndrepte pe un drum înfundat, înșelându
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
le compromite valoarea estetică, așa cum nu s-a întâmplat cu scrierile lui Caragiale ale cărei "împunsături" satirice nu pot estompa meritele autentice, neconjuncturale ale comicului său. Pentru majoritatea lucrărilor menționate deja, vom aprofunda analiza în capitolul consacrat celorlalte dimensiuni ale caragialismului. În privința comicului satiric deocamdată, înrudirea acestora cu opera caragialiană este clară. Cu alte cuvinte, de la acest punct de plecare al investigației privind descendența literară caragialiană, am selectat deja câțiva posibili candidați. Nu putem încheia această trecere în revistă a satirei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este de găsit nu în literatura proletcultistă, în lucrările comandate expres prin ordine de partid, întinate de balastul doctrinar, ci chiar în literatura exilului românesc, într-un roman cu certe calități literare și cu surprinzătoare raportări la dimensiunea satirică a caragialismului. 3.4. Modul parodic Sintagme precum "satira literară"71, "ironie livrescă, mimetică"72, "citare ironică"73,"mimotext"74 etc. încearcă să surprindă esența parodiei și avertizează că paradigma sa teoretică include, pe lângă problematica definirii și pe cea a delimitării vecinătăților
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
spus simplu: Caragiale....". Ca exemple de hipertexte care nu implică și atitudine critică, ci doar imitarea fără ostentație a formei sau a conținutului tipologic sau tematic a unei opere, pot fi amintite, în afara celor care au ca hipotext elemente de caragialism, Hronicul măscăriciului Vălătuc în care Al. O. Teodoreanu pastișează stilul cronicăresc și parodiază literatura romantică și sămănătoristă care impusese o imagine idealizată a trecutului, și savurosul roman al lui Costache Olăreanu Cu cărțile pe iarbă, în care se actualizează prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
această primă piesă a sa, amintesc de viziunea caragialiană, concretizată într-un univers ficțional guvernat de o "mare trăncăneală"133 la fel de ineficientă din perspectiva comunicării. De altfel, așa cum vom demonstra la momentul potrivit, aceste aspecte configurează dimensiunea absurdului din paradigma caragialismului, pentru care Eugen Ionescu este, cu siguranță, unul dintre descendenți. În ceea ce privește coordonata parodiei din aceeași paradigmă, ceea ce rezultă din această succintă prezentare a panoramei literare românești de această factură, este importanța de necontestat a textului caragialian, atât ca model, așa cum
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ar deveni suspect de camuflare a unui substrat ironic, responsabil de o viziune complet diferită asupra acestui soi de patriotism, perceptibil și ca manifestare a unei suficiențe păguboase și retrograde. Paradoxal, însă, deși ironia este marca cea mai elocventă a caragialismului, există relativ puține reiterări în literatura postcaragialiană, cu excepția acelor cazuri de repliere mimetică, la limita epigonismului, de pildă în unele schițe ale lui Al. O. Teodoreanu (S-au supărat profesorii, Un gazetar de rasă), care tocmai prin aproprierea procedeelor ironice
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de spirit, așa cum am precizat, cunoaște reprezentări notabile la Caragiale. În afara aforismelor propriu-zise, multe publicate în "Convorbiri literare" în 1880 sau a "cugetărilor" risipite prin paginile "Moftului român", forme concentrate de "spirit" sunt chiar "mofturile", de altfel embleme inconfundabile ale caragialismului, precum și celebrele "miticisme", mostre de spirit bucureștean, puse pe seama personajului-etalon, Mitică. Unui umor pur verbal îi aparțin și "culmile", simple jocuri lingvistice bazate pe acea "convergență paralogică" de care vorbea Marc Chapiro cu referire la principiul pluralității elementelor în componența
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]