KorAP: Find »[drukola/base=carmina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...34 >

837 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

automat: Întrebare de gradul zero, absolut idioată. Și madam Olguța o întreabă așa de madam Popescu când o întâlnește în piață și asta o ia în serios și-i relatează jumătate din istoria familiei, cu nepoți, cuscri, nași, verișori, cumetre. Carmina pufni în râs și, conștientă că nu e singură pe trotuar, își ascunse fața între gulerele pardesiului. Prima oară când i se servise replica, fusese șocată, copleșită de jenă, îi venise să se dizolve în stofa canapelei și să dispară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
mai degrabă cu un pact, încheiat pe o perioadă determinată și Fana acceptă, nici nu ar fi avut de ales, obișnuită fiind cu ciudățeniile Carminei, cu atât mai mult cu cât, totul lua forma unei competiții: Trece timpul, îi spusese Carmina, ne vom obișnui să ne vedem zi de zi, ca doua pupeze bătrâne, să cârâim pe unul sau pe altul și să nu ne alegem cu nimic din asta. Ne aflăm într-un fel de criză din care ne-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
poveste, adică să plecăm în lume, una încolo și una încoace și peste un an să ne întâlnim în același loc, în aceeași zi și să ne spunem una alteia ce-am câștigat sau ce-am pierdut. Mă rog, preciză Carmina, plecarea în lume echivalează cu despărțirea noastră timp de un an de zile, când fiecare dintre noi va acționa separat, independent de voința celeilalte. Nici Ovidiu nu va trebui să te vadă? Întrebă cu perfidie Fana clipind aparent indiferentă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
noastră timp de un an de zile, când fiecare dintre noi va acționa separat, independent de voința celeilalte. Nici Ovidiu nu va trebui să te vadă? Întrebă cu perfidie Fana clipind aparent indiferentă din ochi. Nici Ovidiu, preciză cu hotărâre Carmina. În acest mod scăpă de prezența Fanei și a fratelui ei căruia îi purta o afecțiune ce amenința să ia proporții. În tot cazul, Carmina nu mai avea timp de pierdut cu nimicurile liniștitoare debitate de-a lungul sorbirii cafelelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
vadă? Întrebă cu perfidie Fana clipind aparent indiferentă din ochi. Nici Ovidiu, preciză cu hotărâre Carmina. În acest mod scăpă de prezența Fanei și a fratelui ei căruia îi purta o afecțiune ce amenința să ia proporții. În tot cazul, Carmina nu mai avea timp de pierdut cu nimicurile liniștitoare debitate de-a lungul sorbirii cafelelor în timp ce magnetofonul murmura în surdină acordurile vreunui șlagăr la modă. Se săturase de vorbele pline de aluzii amare despre vânzătoarele cu degetele încărcate de ghiuluri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Alexe s-au năpustit cu o groază de nume și titluri, împrumutându-i ediții rare și comentând împreună cu ea conținutul textelor, mirându-se la unison de forța de pătrundere a Carminei, îmbiind-o spre lecturi mai severe. În vremea aceea, Carmina nu mai semăna cu o ființă umană, devenise un burete ce absorbea cu repeziciune și precizie și se extindea ca o pecingine pe suprafețele alăturate, cu rapacitate, cu forță...Cu timpul, de dragul ambiției ce se stârnise în ea, renunță la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
din porii proeminenți, roșietici de pe braț, ieșeau firicele firave de păr blonziu. Prin fereastra larg deschisă pătrundea către ei vuietul străzii. Cu scaunul rezemat de fișet asistenta moțăia cu o carte în brațe, cu fața învăluită de-o mare împăcare... Carmina coborî din scaun și porni spre ieșire parcă târându-se pe linoleum, străbătu culoarele întunecate, auzi în dosul ușilor vopsite în alb bâzâitul aparatelor de pilit, se grăbi să ajungă afară, coborî scările, respiră de câteva ori profund, aerul părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
împietrirea articulațiilor, paliditatea epidermei. Dar în casa profesorilor Alexe era, de obicei, prea mult fum ca cineva să poată sesiza cu adevărat, în amănunt, fizionomia și toate transformările petrecute. Dar nu ca să audă fraze amabile despre o frumusețe pierdută venea Carmina în casa profesorilor. După ce făcuse extracția măselei și umpluse acea coală cu scris mărunt, în zilele următoare reușise să pună în ordine propoziții, să găsească expresia cea mai potrivită, să elimine repetițiile supărătoare, să echilibreze frazele și, în sfârșit, cu ajutorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
dar în fine, să faci un bine e un lucru rar, în viață nu se știe niciodată cum se întoarce roata și munte cu munte se poate întâlni, dar om cu om! Ei, bine, asta e, concluzionă în sinea ei Carmina înainte de a se scula de pe scaun. Strecură foile în mapa albastră. Ce dacă n-a reușit s-o impresioneze pe Viorica? În definitiv, o secretară nu trebuie să aibă păreri personale, dar putea și ea să spună, acolo, o vorbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
în fine. Știi care e diferența dintre o secretară bună și una foarte bună? O întrebă și, la negarea ei politicoasă, continuă: o secretară bună spune bună dimineața, domnule director! Cealaltă, foarte bună, spune: s-a făcut dimineață, domnule director! Carmina plecă ținând mapa albastră sub braț. Viorica zâmbise și aplecase de câteva ori capul în semn că înțelesese bine care era diferența dintre cele două secretare. Dacă știa bancul de mai multă vreme mimase foarte bine surpriza. O secretară care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
asupra lor din gura gazdelor, un tir fantastic, copleșitor, imparabil, o ploaie de amabilități, un izvor nesecat, inepuizabil, grindină. În timpul acesta, Nina servi tort cu frișcă, banane și ananas, și lichior de portocale și după cum lăudau gustul, aroma, finețea, forma, Carmina înțelese că acele bunătăți fuseseră preparate chiar de mâna mai vârstnicei lor musafire. Femeia venise în casa profesorilor Alexe să le ceară sprijin. Fiica, tânăra elegantă și rezervată, cu un aer de "nu mă deranja", cu degetele lungi, frumoase, ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
sprijin. Fiica, tânăra elegantă și rezervată, cu un aer de "nu mă deranja", cu degetele lungi, frumoase, ce nu păreau a fi făcute să ducă vreo plasă cu morcovi, acest lucru fiind, evident o absurditate. Așa slabă, firavă, fără pântec, Carmina și-o imagină, pe plajă, întinsă pe spate, cu genunchii puțin flexați în sus poziția lăsând să se reliefeze, pe sub tegumentele subțiri, osatura toracelui ce poate fi numărată precum clapele unui pian și forma adâncită, ca de covată, a abdomenului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
altfel nu ar avea eficacitatea scontată. Soții Alexe și-au dat acordul într-un glas, faptul că urmaseră amândoi filologia nu reprezenta o hibă, acceptară fără să înceteze ploaia de amabilități. Cum scena nu dădea nici un semn să se termine, Carmina aprecie că zăbovise destul. Își luă rămas bun regretând că nu reușise să le citească paginile scrise de ea. Plecă acasă descumpănită. Dar dincolo de textele de filozofie indiană, cu care se lupta de câteva zile, tot răzbătu figura blândă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ședea un bărbat în apropierea vârstei de patruzeci de ani. Avea părul ondulat, albit prematur, trăsături ferme, foarte accentuate, hainele de pe el erau scumpe, alese cu gust, asortate fără greș. Dragă poete, dă-mi voie să ți-o prezint pe Carmina, amica noastră. Îți atrag atenția că nu este o fată oarecare. Nici nu ar avea cum, glăsui profesorul, ocolind biroul și instalându-se în scaunul său. Țigara lăsată în scrumieră nu se stinsese încă, fumega subțire, vlăguit. La noi nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
aceste execuții rapide, precise, când avea loc plasarea unui autor într-unul din compartimentele selecțiilor lor rigide, asistase atunci cu detașare, cu uimire, niciodată nu se gândise că avea să cunoască în carne și oase pe una dintre aceste victime. Carmina stătea pe scaun, uimită, încordată, uitase cu desăvârșire de cele două pagini culese ce așteptau cuminți, împăturite în poșetă, să fie cunoscute de cei doi profesori. Era cumplit de mult fum, lumina becului de abia se mai filtra prin încăpere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
fum, lumina becului de abia se mai filtra prin încăpere. Nina, așezată familiar pe canapea, lângă oaspete, se apleca din când în când și apuca brațul bărbatului încercând să-l tempereze. Discuția era destul de avansată în momentul în care apăruse Carmina, de aceea continuă aproape spontan, imediat ce fata se instală pe scaun. Musafirul familiei Alexe, lua cu vehemență apărarea unui confrate de-al său, considerat de el, atât ca om, cât și ca autor, fără egal. Profesorul pufnea ironic, respingând cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
aprins... Poetul plecase nemulțumit, după rostirea unor formule sărace de rămas bun, luând cu sine încordarea creată de vehemența limbajului său, dezvelit de învelișul spumos, alunecos al diplomației, al tactului în conversație. Plecase și în urma lui liniștea părea apăsătoare. Derutată, Carmina înțepenise pe scaun, abia dacă mai îndrăznea să respire. De la biroul său masiv, profesorul domina imperturbabil încăperea. Nu-i prea plăceau persoanele care discutau cu el în contradictoriu, ba chiar mai ridicau și vocea. N-ar fi acceptat niciodată să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
sfârșit, brațul bărbatului se întinse, la timp, către scrumiera plină. Mică, pitulată într-un colț, ciufulită, soția profesorului își curăța pielița de la unghii cu o jumătate de lamă, sugându-și degetul ori de câte ori se tăia și operația îi absorbea toată atenția. Carmina privea nedumerită când spre unul când spre celălalt, dar nimeni n-o lua în seamă. În cele din urmă, adunându-și curajul, ceru explicații și glasul îi tremura ușor de încordare. Ca la un semn, scena împietririi, consumată mai înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
susținută la unison, mergea ca pe roate, pe bandă rulantă, o claviatură bine pusă la punct, năucitoare, aparent implacabilă și omul, despre care se discutase atât de furtunos, ocupă, în clasamentele lor, un loc mediocru. Totul părea logic, exact și Carmina alungă clipa de cumpănă când pusese la îndoială judecățile lor. Și, exact când se aștepta mai puțin, Alexe a răbufnit: Păi, cum să trec cu vederea, mă, coțcăriile individului? Umplea pagini întregi de omagii, multe reviste îl puneau pe prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
propriului sine... Trebuie să... Aici Nina se învioră brusc, căută cu vârful picioarelor micuțe, ca de copil, papucii lepădați pe covor și acompanie cu multă voioșie vocea soțului. Trebuie să fii super genial ca să ți se ierte că ești porc. Carmina încercă în zadar să afle de la soții Alexe numele celui care ocupa în clasamentele lor un loc de frunte. Insistă, puse o ploaie de întrebări, voi să ajungă din aproape în aproape, prin eliminare, la adevărul mult dorit. Dar cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Contempla răbdător încăperea. Nina și ea, după ce-l cercetă atentă de câteva ori, se pleoști moale pe canapea și înțepeni cu privirile în gol. Secundele se scurgeau lent, chinuitoare. Bang, bang, bang, bang! Bătaia inimii resimțită în timpane era pentru Carmina o pendulă necruțătoare. Se instalase o tăcere agresivă, greu de suportat. Fata se ridică de pe scaun, argumentă că se făcuse târziu, n-o contrazise nimeni, chiar așa și era, se făcuse târziu. Își controlă ceasul și spuse că trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
delicat sprijinit de marginea din piele. Și din nou furnicături de-a lungul brațului. Într-o zi am să paralizez, presupuse. Alexe măsura imperturbabil odaia, milimetru cu milimetru. Tăcerea se înălțase ca un zid înalt, necruțător, opac. De pe scaunul ei, Carmina își fixase privirea pe cotorul unei cărți: Gândirea feniciană în texte, silabisea Gân-di-rea fe-ni-ci-a-nă în tex-te. Intuise că era vorba de un procedeu simplu, avantajos, de a scăpa de un nepoftit. Era mai bine atunci când se afla de cealaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
profesorului de sport. Abilă, Nina îl susținu cu însuflețire. Își aprinse și ea o țigară. Nici unul dintre ei nu pomenea un cuvânt despre omul care tocmai plecase. Ca și cum nu se întâmplase nimic, dar absolut nimic, ca și cum nici nu existase. Atunci Carmina fusese uimită de felul lor de a fi. Uimită și într-un fel speriată. Era mulțumită totuși că se află cu ei și nu de partea cealaltă. Îndrăznise chiar să creadă într-o superioritate a sa, o înzestrare naturală. Carmina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Carmina fusese uimită de felul lor de a fi. Uimită și într-un fel speriată. Era mulțumită totuși că se află cu ei și nu de partea cealaltă. Îndrăznise chiar să creadă într-o superioritate a sa, o înzestrare naturală. Carmina plecă târziu către casă, așteptă în stație câteva zeci de minute și, în sfârșit, aflată în autobuzul aproape gol ce o transporta hurducăind pe străzile întunecoase, hotărî să descopere cine era OMUL, CREATORUL TOTAL. Dori să-l cunoască, să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
mâna. Hai poftește, poftește! Primirea de zile mari îi insuflă un și mai mare curaj. Nina îi mângâia brațele împingând-o către colțul canapelei. Era îmbrăcată cu un tricou decolorat pus peste sânii goi și un pantalon subțire, supraelastic, mulat. Carmina observă, fără să vrea, că avea coapsele frumoase deși cam plinuțe. Poate se mai îngrășase, cine știe. Nina se urcă pe canapea, cu picioarele sub ea. Din când în când se apleca și o pipăia pe Carmina ca pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]