386 matches
-
guvernanților, Încercarea pompieristică de a face totuși ceva. La sfârșitul anului 2000, Încrederea În Justiție scăzuse dramatic, până În jurul a 20%, lucru care se Întâmplă și În prezent. Nu demult, ministrul Justiției a fost schimbat Într-un fel de nebunie carnavalescă, În care demisiile ba existau, ba nu existau, ceea ce l-a pus pe premierul Năstase În poziții absolut jenante. Vladimir Tismăneanu: Ministrul Justiției a căpătat practic o funcție mai importantă, doamna Stănoiu, șefa administrației prezidențiale, Înlocuindu-l pe Ioan Talpeș
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
vorba despre ideea de corupție În România: „Dacă Păvălache voia să facă treaba asta, putea să ne spună și ne despărțeam prieteni”! E absolut splendid dacă este citat și dovedește că ideea de corupție În România are și un aspect carnavalesc. Aș menționa, de asemenea, tensiunea tot mai vizibilă dintre București și Chișinău, ajungându-se chiar la amenințarea Moldovei de a-și Închide ambasada de la București. Cred că 2002 reprezintă și un interval În care imaginea premierului Năstase Începe să sufere
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
din afară • Ezitări și criză • Am căzut la mijloc • „Cine suntem, de unde venim, Încotro mergem” • Revenirea demonilor • Un dinamism continuu care se cheamă America • Alergăm pe două culoare • Le Roi s’amuse! • Victime și călăi • Hei-rupism, praf În ochi, buimăceală carnavalescă • Cartonaș galben, duș rece • Finalul himerelor narcisiste • Periculosul registru al autoiluzionării • Nu suntem agenție de ghicittc "Corupția \: boală ajunsă la metastază • Marile aranjamente de culise • Prețul europenizării • Semnale Încurajatoare din afară • Ezitări și criză • Am căzut la mijloc • „Cine suntem
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
afară • Ezitări și criză • Am căzut la mijloc • „Cine suntem, de unde venim, Încotro mergem” • Revenirea demonilor • Un dinamism continuu care se cheamă America • Alergăm pe două culoare • Le Roi s’amuse ! • Victime și călĂi • Hei‑rupism, praf În ochi, buimăceală carnavalescă • Cartonaș galben, duș rece • Finalul himerelor narcisiste • Periculosul registru al autoiluzionării • Nu suntem agenție de ghicit" Mircea Mihăieș: Anul 2003 Începe sub semnul unei mari emoții publice: moare Dumitru Tinu, redactorul-șef al ziarului Adevărul, ziar cu o evoluție foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
toate ca stat civic, nu ca stat etnic. Problema esențială o constituie metoda prin care a fost votată această Constituție, care a creat o mare Îngrijorare că stilul hei-rupist și stahanovist În politică, combinat cu praf În ochi și buimăceală carnavalescă și burlescă, poate să dea naștere unor alegeri mai puțin oneste În 2004. Mircea Mihăieș: Personal, nu Împărtășesc neapărat această Îngrijorare. Evident că nu pot s-o ignor, dar să nu uităm că atunci când a existat un consens al Întregii
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
creștinism pentru a fi acceptat mai ușor, căci "Evul Mediu nu-și inventa poveștile de succes. El le extrăgea dintr-o bogată tradiție orală și dintr-un folclor foarte animat."55 Pentru Philippe Walter, carnavalul este religia europeană precreștină, mitologia carnavalescă reprezentând armătura mitologiei medievale. "Liturghiile sale profane" au supraviețuit lentei erodări sub creștinism (avându-și sursa în Marele Timp originar, fondator, la care făcea trimitere Eliade), atât tradiția literară cât și cea hagiografică izvorând din același ansamblu cultural precreștin.56
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
aveai un temperament vulcanic/ apoi te-am văzut tot mai rar/ desigur, erai mecanic/ și eu biată acar!” Trenurile nopții au fulgerat). Intenția primă poate fi moralistă (demascarea imposturii ori a ridicolului poetic), dar, în ansamblu, versurile au un aer carnavalesc, de comedie spumoasă a limbajului poetic provincial. Parodiile lui P. nu doar descoperă carențe, ele sesizează latențele comice ale unor structuri poetice, și de multe ori chiar le inventează. SCRIERI: Folclor poetic eminamente nou din Țara Maramureșului, Sighet, 1997; Rondeluri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288764_a_290093]
-
1998). Personajele sunt Artistul, Moartea, Modelul (o fată) și „aparițiile” din antract, adică Subconștientul Artistului, Inconștientul Artistului, Spiritul inductiv, Spiritul deductiv, Fata din portret, Dama de Pică (personaj din Pușkin), Al.Dumas-tatăl. „Aparițiile” și Artistul se prind într-un joc carnavalesc năucitor, livresc și existențial, un „sublunar congres de umbre”, în care artistul „nebun”, bufon și înțelept, trebuie să-și înțeleagă viața și arta. Dialogurile dovedesc erudiție, o strălucire a replicii și a paradoxului în genul lui Oscar Wilde. În piesa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287649_a_288978]
-
este însă precedată de un ciclu selectat în antologia Eu port această ființă (1972), destinată debutanților. Poemele de început atestă o sensibilitate elegiacă, dezvoltată poetic fie ca discretă confesiune (când tandru amuzată, când disimulat sentimentală), fie ca înscenare caricaturală, exuberant carnavalescă sau bonom onirică. Poeta imaginează/transpune lumea în cheia diminutivului, în virtutea unei grațioase înclinații spre feeria plină de haz și spre stilizarea diafană. Atitudinea dominantă este aceea de solidaritate, până la comuniune, cu făpturile umile: „Tolănită în mușcătoarea ei singurătate / O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285798_a_287127]
-
RL, 1979, 8; Ruja, Valori, 23-27; George, Sfârșitul, III, 222-226; Lit. rom. cont., I, 334-337; Alexandru George, Petreceri cu gândul și inducții sentimentale, București, 1985, 206-210; Pop, Jocul, 202-212; Grigurcu, Eminescu - Labiș, 377-385; Lovinescu, Unde scurte, I, 237-240; Const. Ciopraga, Carnavalesc și tristețe: Constant Tonegaru, L, 1992, 36, 37; Pavel Chihaia, Treptele nedesăvârșirii, Iași, 1994, 266-271; Constant Tonegaru, PRA, III, 1351-1365; Cărtărescu, Postmodernismul, 305-306; Dicț. esențial, 830-832; Micu, Ist. lit., 335-337; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2000, 69-74; Manolescu, Lista
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]
-
vorba : -Drăguță, să ierți, domnul acuma are alte treburi; mai du-te și te mai plimbă, vino aldată." MALENTENDU ȘI MAL... ENTENDU. NENOROCIRILE AVANSCENEI Între lucrurile existînd "de cînd lumea", petrecerea, sărbătoarea, serbarea sînt, pentru trăitorii în tradiția reiterată a carnavalescului, repere ale vieții înseși . Ch(i)eful, în varianta lui balcanică, este o bornă a entuziasmului popular, trăit individual cu voluptatea pierderii în lume, prin ea, o formă a convivialității la care ospățul este negreșit completat de bucuria colectivă, împărtășită
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
apetitul enorm al scriitorului pentru situațiile cocasse, pentru ceea ce este (privit cu voluptate) "caraghioz" (și monstruos, de ce nu?). Mica mărturisire cataloghează, altminteri, o dispoziție pasageră, a călătorului poposit la Grand Hôtel "Victoria Română", ne-adaptat la zarva citadină, la tumultul carnavalesc, la zgomotele mulțimii. Situația propune, narativ vorbind, insolitarea personajului în mijlocul celorlați. Faptul este anticipat cu economie, în incipitul schiței: "Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon de clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni cari
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
După 1990, de pildă, prozele reunite în Nesfârșita zi de ieri (1997) trag mai mult spre tradiția gogoliană, către Ilf și Petrov, cu angajați ai SRI, pretinse comploturi vizând asasinarea regelui Mihai ș.a.m.d., în bufonade spionistice și pseudotensiuni carnavalești, nu fără puseuri către șarja politică și satira socială la adresa tranziției postceaușiste a României. Dacă A. are dreptate când afirmă, în prefața antologiei lirice Traversarea (1997), că „paginile din această carte nu-mi aparțin. Ele au fost scrise de un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285452_a_286781]
-
animal înjunghiat / frazele se aștern după fraze / memoria plină de văgăuni vomită pământul putrezit...” (amănunte din viața de zi și din vis a magnificului nicolae, V). Majoritatea textelor proiectează relația dintre nicolae magnificul și dona juana într-un univers erotizat, carnavalesc, orgiastic, cu toată fervoarea și bizareria oniricului. Introducerea tanaticului marchează îndeosebi personajul feminin, în care s-a descifrat o „figură feminină a Poeziei”, ce convertește fiorul tanatic în dorința de a genera text, astfel încât miza supremă a trăirii poetice ajunge
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290223_a_291552]
-
are nici o afinitate cu sola scriptura și justificarea prin credință. Interioritatea morală își are propriile exigențe ecologice. Redescoperim cu plăcere limbajul medieval al imaginilor și vechile arte ale cuvîntului, virtuțile rîsului, ale absurdului, ale digresiunii, această cultură populară comică și carnavalescă evocată de Bahtin cu referire la Rabelais. În noul spațiu public, retorii înlocuiesc scribii, în timp ce în prim-planul politic revin înlocuitorii doctrinari ai "modernismului reacționar", cultivat de tradiționaliștii noștri din perioada interbelică. În dorințele noastre, laserele, amplificatorii și decibelii produc
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
necunoscute? - A ajuns teatrul un bal mascat? se întreabă unii pe alții; cine este aia, cine e ăla? - Ne-au cotropit mahalalele.“ (Teatru din București. 9 și 10 fevruarie. Linda di Chamounix, în Curierul românesc, 1845, nr. 13). O priveliște carnavalescă oferea, la 1848, garda civică a Bucureștilor, alcătuită din exponenți ai stratului de mijloc: „Ce vedeai în frontul acestor companii? Negustori, cavafi, ișlicari, curelari, covaci, plăpumari, cojocari, caretași, dogari, cizmari, bărbieri, fiecare în costumele lor. Frontul era împestrițat de giubele
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
perspectiva căruia carnavalul critic dezlănțuit la suprafață cu atâta vervă provocatoare nu mai e un joc în sine, ci decurge ca o consecință secundară. Cartea aceasta este, în substrat, o carte despre moarte. Bufoneria, ireverența, molestarea (pamfletară) sunt de esență carnavalescă și au în Nu funcția pe care o au în scenariile de carnaval. Or, accepția originară a carnavalului e de exutoriu al morții. Funcția lui simbolică e cea de paricid (= regicid), cu efect eliberator în sensul reînnoirii. Hecatomba de scriitori
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
a milioane de individualități. Da’ moartea ca fenomen, în ordinea legității ei cosmice, poate fi considerată și contemplată mult mai liniștit și poate fi chiar element de amuzament și de râs, cum era, în general, în spiritul și în cultura carnavalescă de care se ocupă Bahtin. El citează acolo, din Rabelais, un episod apocrif atribuit unei farse a lui François Villon, făcută unui ins oarecare, pus în postura de a fi sfărâmat, ucis, rupt și asta fără ca să tulbure buna dispoziție
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
impus publicului româ- nesc. Conu Leonida față cu Reacțiunea, subintitulată și „farsă într-un act” nu pretinde a fi mai mult decât atât, iar D’ale Carnavalului avea să fie piesa cea mai contestată, fiind în același timp, în ciuda aspectului „carnavalesc”, una dintre piesele care se lasă speculate tocmai pentru grotescul imens, pentru enormul picanteriilor proprii atmosfe rei de carnaval. Năpasta a reprezentat mai degrabă o încercare nereușită, însă semnificativă și realmente cura joasă de a schimba registrul, de la comedie, la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
recupera și remodela pentru a da o expresie sistematică violenței. Avem în această povestire un studiu de caz tipic pentru economia estetică a naturalismului, dar care la o privire mai atentă relevă punerea în abis a unor dezechilibre majore. Inversiuni carnavalești Farsa 1 Aprilie este unul dintre momentele stranii la Caragiale, însă cu același efect teatral care le deschide scenei. Cel care rostește monologul rămâne anonim, însă înainte ca discursul să-l recomande, hainele și gesticulația o fac. Este vorba de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
păr nodoros și cu mănuși - și dăduse și cu parfum”. Eleganța, ferchezuiala, scot în evi- dență un bărbat atent la detalii și nu neapărat nesigur pe el în spațiul social. Pe de altă parte, costumația constituie o replică modernă la carnavalesc. Mișu apare cum spune Mateiu Caragiale despre Pașadia în Craii de Curtea‑Veche, „ferchezuit la deznădejde”. Genul acesta de eleganță exce- sivă împinge costumația spre deghizament. Cel de-al doilea episod evoluează însă dramatic, apariția inopinată a lui Mitică luând
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
aici sensul gesticulației, supraordonează lumea personajului și implicit sfera socia- lului, scoate din joc nu numai orice resort afectiv și cogni- tiv, dar abandonează personajele excesului. Putem însă recupera un sens al crud-hilarei isprăvi și din analiza resorturilor mitologice ale carnavalescului. Data este cea care permite intrarea într-un regim sacral în care violența se întoarce dinspre regele detronat și linșat, în prada unei terori indescriptibile spre caracterul virtual punitiv al replicii victimei care se transformă tot sub semnul unei posesii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
se complace. Pasiunile politice ale lui Leonida nu depășesc platitudinile cuminți ale unui anumit orizont burghez care asociază evenimentul brutal al unei revoluții cu sărbătoarea. Spiritul sărbătorii este corect înregistrat ca vehicul al pierderii măsurii, înscrierii într-o dimensiune a carnavalescului. Pe firul amintirilor derulate blând, Leonida și fosta soție se grăbesc să ajungă la „revuluție” având ca punct de reper Teatrul. Nu este teatrul cel care dă măsura pasiunilor Ziței ? Spiritul săr- bătorii cu dramatizările populare înlocuiește la Caragiale violența
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lăutari, așa cum revoluția cu năbădăi a intratabilei ploieș- tence, Mița Baston, în D’ale carnavalului este pe punctul de a deveni un act amoros. Cum se poate observa, violența potențială în opera lui Caragiale se convertește fie libi- dinal, fie carnavalesc. La rândul său, Leonida asociază grandoarea festivității sărbătorii naționale cu o formă de violență populară, „revoluția”. Cele două noțiuni se supra- pun parțial, sărbătoarea și revoluția degajă o energie care se acumulează în mase, ambele provoacă vertij, o febră participativă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Tot așa zavera, revoluția imaginată de cei doi sexa- genari, permite descoperirea celui de-al doilea chip mai vechi al ei, sărbătoarea, care are în centrul ei execuția, spectacolul oferit de ghilotină sau linșajul. Această ambi- guitate și inversiune tipic carnavalescă lasă să se întrevadă propensiunea pentru exaltarea nimicului în paralel cu o exacerbare a simțului civic articulat discursului gazetăresc, mecanismul lui „simț enorm și văz monstruos”. „Lumea pe dos” a sărbătorii populare, corespunzătoare acelor fêtes de fous din tradiția medievală
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]