KorAP: Find »[drukola/base=cazual & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...15 >

371 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

însă paralelismul nu e complet, pentru că este atestată situația în care acuzativul e nemarcat, iar nominativul, marcat, nu însă și situația în care absolutivul e marcat, iar ergativul, nemarcat (Dixon 1994: 11). Dixon (1994: 57) formulează două generalizări cu privire la realizarea cazuală: ● Generalizare formală: Dacă un caz are realizare Ø sau un alomorf Ø, atunci acest caz este absolutivul sau nominativul. ● Generalizare funcțională: Dacă un nominal este obligatoriu în propoziție, atunci acesta este în cazul nominativ sau absolutiv; nominalul în ergativ sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atunci acesta este în cazul nominativ sau absolutiv; nominalul în ergativ sau în acuzativ este omisibil în anumite condiții. Generalizarea formală reflectă și una dintre regulile universale formulate de Greenberg (1966)17 − regula 38 − (Comrie 1989: 126): într-un sistem cazual, singurul caz care are numai marcare Ø este cel care include și subiectul unui verb intranzitiv (adică, în terminologia lui Dixon, S, care este în cazul absolutiv, nemarcat). Cazul nemarcat (absolutivul, nominativul)18 − arată Dixon (1994: 58) − este aproape întotdeauna

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
70), care împarte limbile ce disting între Sa și So în două categorii. ● Limbile în care se manifestă scindarea subiectului intranzitivelor (engl. split-S) sunt caracterizate prin marcare sintactică, ceea ce înseamnă că fiecare verb are o matrice sintactică a marcării cazuale sau a marcării prin acord, matrice care se păstrează indiferent de semantica anumitor utilizări speciale ale verbului. Aceste limbi se prezintă ca un amestec între sistemele ergativ și acuzativ, prin urmare se pot folosi pentru descriere denumirile cazurilor nominativ−acuzativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de pers. 3 uman animat inanimat Ierarhia nominală Dixon (1994: 85) Această ierarhie trebuie interpretată astfel: ● de la dreapta la stânga, posibilitatea nominalului de a apărea în poziția A, mai degrabă decât în poziția O, crește; ● dacă pronumele și numele au sisteme cazuale diferite, atunci sistemul pronominal va fi acuzativ, iar cel nominal, ergativ, și niciodată invers; ● anumite limbi au o partiție cazuală care se repartizează astfel: cazul ergativ marchează partea dreaptă a ierarhiei, în timp ce acuzativul, partea stângă; aceasta este situația limbii dyirbal

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominalului de a apărea în poziția A, mai degrabă decât în poziția O, crește; ● dacă pronumele și numele au sisteme cazuale diferite, atunci sistemul pronominal va fi acuzativ, iar cel nominal, ergativ, și niciodată invers; ● anumite limbi au o partiție cazuală care se repartizează astfel: cazul ergativ marchează partea dreaptă a ierarhiei, în timp ce acuzativul, partea stângă; aceasta este situația limbii dyirbal, limba "cea mai ergativă", în care singurele manifestări ale tipului acuzativ privesc marcarea pronumelor de persoanele 1 și 225; ● dacă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
apare și la Gildea (2003: 4), care arată că majoritatea partițiilor bazate pe timp/aspect au aceeași direcție: trecut/perfectiv = ergativ, nontrecut/imperfectiv = nonergativ, dar există și excepții. (d) Propoziție principală vs propoziție subordonată Este posibil ca sistemul de marcare cazuală din propozițiile principale să fie diferit de cel din subordonate. Acest tip de partiție 30 − arată Dixon (1994: 101−104) − este legat de partiția determinată de timp/aspect și de cea determinată de semantica și de statutul grupurilor nominale și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în această lucrare, altele diferite și chiar contrare. 4.1.1. Ergativitatea ca variație sintactică În studiile anterioare lui Dixon, s-a observat în primul rând manifestarea sintactică a ergativității, și, în absența unei analize foarte atente, variațiile de marcare cazuală au fost atribuite tiparului cunoscut, nominativ−acuzativ. Comrie (1973: 240) nu are rezerve în a susține că ergativitatea este un fenomen esențial sintactic și că, deși există mici diferențe între construcțiile ergative din diferite limbi, baza construcției este aceeași (Comrie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pe care îl dă autoarea privește limba avar, în care agentul ar sta în cazul instrumental, ceea ce nu este foarte exact: Dixon (1994: 58 − vezi supra, 3.1.2(c)) arată că forma de ergativ poate avea și alte valori cazuale, printre care instrumentalul (vezi infra, 4.3.1., pentru relația ergativ−instrumental în teoria localistă). Această situație este exemplificată de Dixon chiar cu limba avar, dar există și alte limbi care prezintă omonimia ergativ−instrumental: ngandi, warlpiri. În discuția despre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reductibilă la conceptul primar de "direcție" (Hjelmslev 1972 [1935]: 46), de la semilocaliști, care împărțiseră cazurile în gramaticale și locale (Hjelmslev (1972 [1935]: 55)59. Înainte de a-și prezenta teoria, Hjelmslev ține să precizeze că identificarea tradițională a cazului cu forma cazuală (cu desinența) este inadecvată, o categorie gramaticală definindu-se prin valoarea semantică, și nu prin expresie, care poate diferi de la o limbă la alta și de la un stadiu de limbă la altul (Stan 2005: 144). În definiția lui Hjelmslev (1972

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care poate diferi de la o limbă la alta și de la un stadiu de limbă la altul (Stan 2005: 144). În definiția lui Hjelmslev (1972 [1935]: 96), cazul este o categorie care exprimă o relație între două obiecte 60. Sistemul valorilor cazuale propus de Hjelmslev (1972 [1935]: 134) este organizat după criteriul a trei dimensiuni/semnificații fundamentale: direcția, cu valorile apropiere/depărtare; intimitatea (sau caracterul nemediat, direct vs mediat, indirect al relației cazuale), cu valorile coerență/incoerență; subiectivitatea perspectivei (conceperea sau nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
exprimă o relație între două obiecte 60. Sistemul valorilor cazuale propus de Hjelmslev (1972 [1935]: 134) este organizat după criteriul a trei dimensiuni/semnificații fundamentale: direcția, cu valorile apropiere/depărtare; intimitatea (sau caracterul nemediat, direct vs mediat, indirect al relației cazuale), cu valorile coerență/incoerență; subiectivitatea perspectivei (conceperea sau nu a relației cazuale din punctul de vedere al unui subiect gânditor), cu valorile subiectivitate/obiectivitate. Hjelmslev (1972 [1935]) descrie limbi cu sistem cazual tridimensional (tabassaran și lak, limbi caucaziene) și, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Hjelmslev (1972 [1935]: 134) este organizat după criteriul a trei dimensiuni/semnificații fundamentale: direcția, cu valorile apropiere/depărtare; intimitatea (sau caracterul nemediat, direct vs mediat, indirect al relației cazuale), cu valorile coerență/incoerență; subiectivitatea perspectivei (conceperea sau nu a relației cazuale din punctul de vedere al unui subiect gânditor), cu valorile subiectivitate/obiectivitate. Hjelmslev (1972 [1935]) descrie limbi cu sistem cazual tridimensional (tabassaran și lak, limbi caucaziene) și, în cea de-a doua parte a studiului (Hjelmslev 1972 [1937]), limbi cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
caracterul nemediat, direct vs mediat, indirect al relației cazuale), cu valorile coerență/incoerență; subiectivitatea perspectivei (conceperea sau nu a relației cazuale din punctul de vedere al unui subiect gânditor), cu valorile subiectivitate/obiectivitate. Hjelmslev (1972 [1935]) descrie limbi cu sistem cazual tridimensional (tabassaran și lak, limbi caucaziene) și, în cea de-a doua parte a studiului (Hjelmslev 1972 [1937]), limbi cu sistem cazual bidimensional, pentru care semnificația "subiectivitatea perspectivei" nu este relevantă (avar, hurqili, küri, cecenă, udi, eschimosă). (a) Locul ergativului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
punctul de vedere al unui subiect gânditor), cu valorile subiectivitate/obiectivitate. Hjelmslev (1972 [1935]) descrie limbi cu sistem cazual tridimensional (tabassaran și lak, limbi caucaziene) și, în cea de-a doua parte a studiului (Hjelmslev 1972 [1937]), limbi cu sistem cazual bidimensional, pentru care semnificația "subiectivitatea perspectivei" nu este relevantă (avar, hurqili, küri, cecenă, udi, eschimosă). (a) Locul ergativului în sistemul cazual tridimensional Tabassaran este limba cu cel mai mare număr de cazuri − 52: nominativul (fără desinență); patru cazuri cu desinențe

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și lak, limbi caucaziene) și, în cea de-a doua parte a studiului (Hjelmslev 1972 [1937]), limbi cu sistem cazual bidimensional, pentru care semnificația "subiectivitatea perspectivei" nu este relevantă (avar, hurqili, küri, cecenă, udi, eschimosă). (a) Locul ergativului în sistemul cazual tridimensional Tabassaran este limba cu cel mai mare număr de cazuri − 52: nominativul (fără desinență); patru cazuri cu desinențe, a căror temă este identică cu cea de nominativ; trei cazuri cu desinențe, a căror temă este diferită, pentru anumite paradigme

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
patruzeci de cazuri locale, formate de la aceeași bază ca și grupul de trei cazuri de mai sus. La aceste cazuri care privesc substantivul, adjectivul și pronumele, se adaugă patru cazuri care privesc numai anumite forme ale adjectivului. În acest sistem cazual complex, cazul instrumental-ergativ exprimă reciprocitatea (Hjelmslev 1972 [1935]: 154), deci, în același timp, o apropiere și o depărtare și, în plus, o stare de echilibru sau de stabilitate, numită repaus. Aceste nuanțe se manifestă mai ales în folosirea instrumentală, raportul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lak, în care există 48 de cazuri, grupate în trei clase: cazuri gramaticale sau abstracte, în număr de zece; cazuri locale, în număr de zece; cazuri secundare, în număr de trei, exprimate prin formanți care se pot adăuga la forme cazuale deja existente. Hjelmslev nu vorbește despre un caz ergativ în limba lak, preluând de la Dirr denumirea de instrumental (numit cauzativ la Schiefner 61), dar descrierea instrumentalului din lak, comparată cu descrierea instrumental-ergativului din tabassaran, arată că e vorba despre același

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acțiunii, motivul sau agentul: calba mazra-inu iuš undi 'din cauza limbajului său, el a fost mutilat'; us u-inu q'unXundi 'prin fratele său, datorită fratelui său, el a crescut'. Prin urmare, acest caz redă clar depărtarea. (b) Locul ergativului în sistemul cazual bidimensional În limba avar, cazul ergativ (numit instrumental la Dirr și Schiefner) este asemănător cu instrumental-ergativul din tabassaran. În avar, ergativul are valoarea obișnuită a acestui caz din limbile caucaziene: este cazul care exprimă agentul acțiunii, subiectul verbelor tranzitive: 'vacas

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
asupra limbii basce (în cazul căreia există numeroase discuții privitoare la existența pasivului) o conduc spre concluzia că această limbă nu are pasiv. Oyharçabal (2000) arată că teoria pasivității verbului în bască, constând în analiza morfologiei verbale și a marcării cazuale ca exprimând o structură sintactică pasivă, de care vorbitorii nu mai sunt conștienți pentru că această structură nu se opune uneia active, a făcut ca, în gramaticile tradiționale ale bascei toate structurile tranzitive să fie interpretate ca pasive, nominalul în absolutiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
privind încadrarea tipologică a limbii georgiene, apărută ca urmare a faptului că în această limbă se manifestă tendința de trecere de la sistemul ergativ la sistemul acuzativ: Hewitt (1987) susține că e o limbă ergativă, subliniind însă complexitatea fenomenelor de marcare cazuală și de acord, iar Harris (1990)77 susține că e "activă" (a se citi "acuzativă'). Comrie (1973: 245−246) descrie evoluția sistemului lingvistic georgian, evoluție care stă la baza dificultăților de încadrare tipologică: dacă în vechea georgiană ergativul apărea la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tip B (care cuprinde și limbile ergative sud-asiatice), în care ergativitatea se manifestă la un nivel mai superficial decât în cazul tipului A, nu pasivul a stat la originea construcției ergative (specifice perfectului), ci o combinație de proprietăți morfologice (marcarea cazuală nominală, comportamentul cliticelor pronominale, acordul verbului plin și al verbelor auxiliare). Mai mult, datele din sanscrita clasică și din indo-iraniană îl conduc pe Klaiman (1987: 64) la concluzia că, în aceste limbi, construcția ergativă a precedat și, poate, a și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergative, altele au partiție ergativă, iar altele sunt dominant acuzative. Autoarea arată că există un continuum istoric: o limbă ergativă evoluează într-o limbă cu partiție ergativă, care devine, eventual, o limbă acuzativă. În schimb, în anumite limbi ergative, marcarea cazuală ergativă a rezultat din reinterpretarea construcțiilor pasive ca fiind active și tranzitive. Limbile investigate de autoare reprezintă un continuum istoric în care o limbă ergativă devine o limbă cu partiție ergativă prin reinterpretarea construcției antipasive. La rândul ei, o limbă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
situația a trei mici familii de limbi de pe Coasta Oregon, toate dispărute în secolul al XX-lea: alsea, siuslan și coosan, între care nu s-a dovedit că există o relație genetică. Toate cele trei familii de limbi au marcare cazuală ergativă, dar tiparele sunt diferite, în funcție de zona din gramatică în care se manifestă. Există partiții vizibile în funcție de timp−aspect sau de tipul de propoziție − principală vs subordonată. În această arie caracterizată de multilingvism și de căsătorii mixte, deși categoria ergativului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt strict ergative sau acuzative, există schimbări în ambele sensuri. 7.2. Limbile primitive erau limbi ergative? În încercarea de reconstrucție sintactică a limbii proto-indo-europene a apărut ideea − cu destul de mulți susținători − că aceasta a fost o limbă cu marcare cazuală de tip ergativ. Problema este reanalizată critic de Rumsey (1987), care prezintă cele două tipuri de abordări. (a) Conform abordării clasice − Uhlenbech (1901)90, Vaillant (1936)91 −, într-un stadiu vechi al proto-indo-europenei nu existau cazurile nominativ și acuzativ, ci

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cu un anumit comportament morfologic. Existența limbilor ergative ridică probleme importante pentru ipoteza conform căreia morfologia este un indicator al structurii sintactice. Levin (1983: 9, 11) arată că termenul ergativ a fost introdus pentru a numi un sistem de marcare cazuală diferit de sistemul acuzativ, prezent în limbile indo-europene, însă utilizarea termenului a fost extinsă și la alte procese sintactice și morfologice care funcționează pe baza acelorași distincții. Relațiile gramaticale nu par a fi potrivite pentru a descrie anumite fenomene din

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]