KorAP: Find »[drukola/base=ceasornicar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...21 >

502 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226

la lucru în cele câteva manufacturi; și la câmp se găseau destui oameni. Cei adunați așteptau nerăbdători să treacă ora... Unii chicoteau; glumele lor nu prevesteau nimic bun. Alții stăteau țepeni, ca la o solemnitate pe care nu o înțelegeau. Ceasornicarul era în atelier, lucra. Se făcea că lucrează. Nici el nu se așteptase ca orologiul să bată în ziua aceea de primăvară atât de liniștită și înmiresmată. Mai erau vreo douăzeci de minute. Și cei puși pe glume se foiau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
auzeau explozii; venea un miros greu. Nimeni nu scotea o vorbă. Apoi, cei strânși în dreptul orologiului au început să strige și să alerge spre incendiu. Poate era o coincidență. Profesorul de naturale de la liceul de fete avea altă părere. Cândva, Ceasornicarul îi povestise despre orologiu, neterminat pe atunci. Doar lui; discutau, uneori. Îi vorbise despre locurile de intersecție ale timpului cu lumina, despre stările generate de presiunea aerului și de electricitatea cuprinsă în oameni și în lucruri, despre periodicitatea evenimentelor deosebite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
fulgere, cutremure!... Nu fusese prea atent Profesorul atunci; i se păruse că bătrânul încerca să se fudulească, aducând în discuție lucruri peste condiția sa; meșterul părea puțin băut. Regreta că nu reținuse mai mult din cele auzite. Ce legi descoperise Ceasornicarul? Ce mecanism? Din zdrențele alea de cărți aflase. Dar cum deslușișe graiul? Mai mult întrebări; Profesorul de naturale și-a zis să mai aștepte... Mulți și-au dat seama, ca treziți din vis, că nu-l cunoșteau mai deloc pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Ce mecanism? Din zdrențele alea de cărți aflase. Dar cum deslușișe graiul? Mai mult întrebări; Profesorul de naturale și-a zis să mai aștepte... Mulți și-au dat seama, ca treziți din vis, că nu-l cunoșteau mai deloc pe Ceasornicar. Și doar venise de zeci de ani în târg; se bucuraseră, atunci, că aveau un meșter de ornice; știa să repare și cutii muzicale. Cel venit, burlac, nu ieșea niciodată la plimbare, nu mergea la birt, la tutungerie, la nunți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
în seamă. Or, caricatura - i se mai înroșise și nasul, „bea pe ascuns”, ziceau unii - le făcea, de-acum, zile fripte! Se jucaseră niște copii cu chibriturile. Cu greu a fost potolit prăpădul, spre seară; au ars și câteva case. Ceasornicarul, în acest răstimp, ieșise, de vreo două ori, doar până în ușa atelierului. De acolo văzuse fumul și flăcările; amănunte aflase, fără să întrebe, de la trecătorii guralivi. Nu era bucuros. Nici trist. Pe fața lui cu greu deslușise cineva vreun semn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
animale. Oamenii s-au salvat și mai toți au zis că orologiul îi trezise la timp. Unii mârâiau; dacă în târg se vor mai petrece lucruri pocite - după ce va bate ceasul -, vor face fărâme turnul, cu mașinărie cu tot. Iar Ceasornicarului or să-i turtească, neapărat, botul, că nu de cobe au ei nevoie în târg! După inundație se lăsase uscăciune mare; ploile din martie secaseră, parcă, ultimul nor. Localnicii, mulți încă țărani, cu vite și semănături, își frângeau gâtul tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
curgeau acum șuvoaie! Torente! Sevă pentru știuleții de mai târziu și pentru fânețe; merele vor fi zemoase, numai bune pentru cidru; moara de la cascadă își va învârti iarăși roata! Apa fântânilor va fi mai proaspătă; aerul curat! După povestea asta, Ceasornicarul ar fi devenit, poate, pentru mai toți oamenii locului, un fel de Dumnezeu. Mulți l-au binecuvântat, i-au făcut și un cântec. Unul din preoți l-a numit proroc, dar Ceasornicarul, aflând, i-a trimis vorbă că habar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
fi mai proaspătă; aerul curat! După povestea asta, Ceasornicarul ar fi devenit, poate, pentru mai toți oamenii locului, un fel de Dumnezeu. Mulți l-au binecuvântat, i-au făcut și un cântec. Unul din preoți l-a numit proroc, dar Ceasornicarul, aflând, i-a trimis vorbă că habar nu are ce spune și că amestecă oamenii cu sfinții. Drept care părintele, fără a sta prea mult pe gânduri, i-a zis Talpa Iadului, punându-l la locul său. Filozoful urbei - studiase, cândva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
înainte de a sosi vestea - printr-o telegramă fulger - că obștea și-a redobândit, judecându-se cu statul, izlazul cândva expropriat. Era ultima hotărâre, definitivă, după un recurs extraordinar în Capitală. Se făcuse dreptate; până atunci, obștea pierduse toate procesele! Nu Ceasornicarul recâștigase pământul - nimeni nu credea asta -, dar vestise de bine; ostilitatea târgoveților era înlocuită de recunoștință. Uitând toate relele, lumea și-a amintit și de ploaie. Să trăiești, Ceasornicarule! A mai bătut orologiul, într-o noapte, la vreo două săptămâni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Capitală. Se făcuse dreptate; până atunci, obștea pierduse toate procesele! Nu Ceasornicarul recâștigase pământul - nimeni nu credea asta -, dar vestise de bine; ostilitatea târgoveților era înlocuită de recunoștință. Uitând toate relele, lumea și-a amintit și de ploaie. Să trăiești, Ceasornicarule! A mai bătut orologiul, într-o noapte, la vreo două săptămâni. Când s-a luminat, oamenii au aflat că fusese jefuită Banca! Filiala unei case de credit din T.; un birou, de fapt, căruia localnicii îi spuneau Bancă. Mulți dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
de creditele greu de întors - îi costa cam scump. Or, peste noapte, cineva îi tâlhărise: le luase agoniseala și atentase, poate decisiv, la statutul lor de bancheri. Erau furioși. Orologiul vestise, de data asta, o nenorocire cum nu se poate. Ceasornicarul, precis, știa ceva, târgoveții erau convinși. Ba, mai mult, se afla îndărătul tuturor celor ce se petreceau de la o vreme. Nu spărsese el Banca, făcuse asta un ins în putere, poate mai mulți: zăvoarele fuseseră smulse c-un drug de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
și de bine? Și ce-i cu asta? Dacă nu știm c-o oră înainte ne prăpădim?” „Să dăm fuga și să sfârșim odată cu pendula asta nenorocită! Pentru atâta lucru n-o să ajungem la judecăți!” Nici cu Primăria nu stătea Ceasornicarul prea bine. Zăpăcea oamenii cu scorneala lui. Îi scotea pe străzi; pornirile mulțimii sunt, uneori, imprevizibile. Târgul fusese un loc al liniștii, maimarii urbei se îngrijiseră întotdeauna. Din primăvară, multe erau pe dos și nu se luase nici o măsură. Chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
jar? Cum am trăit pân’ acu’ fără mașinăria asta, o să ne descurcăm și de-acu’ încolo. Eu aș fărâma-o singur!” „Și eu!” Cei care s-au nimerit în dreptul atelierului priveau c-un ochi la orologiu și cu celălalt spre Ceasornicar. Acesta se uita pe fereastră. Se gândea, poate, că îndrăznelii dintâi a mulțimii îi luase loc înțelegerea. Sau, neputincios, aștepta prăpădul. „Crezi că dacă ai inventat chestia asta cu ceasul, ne-ai pus la colț?” i-a strigat, din poartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-ne și nouă: de ce nu bate ceasul acum? Pentru că-n cel mult o oră o să se întâmple ceva! Și încă ce întâmplare! Una de-ai s-o ții minte toată viața, dacă n-o să ți se-nfunde, de tot, azi!” Ceasornicarul a ieșit în pragul atelierului. Nu arăta că se teme; părea nițel rătăcit. Sau nepăsător. Asta a întărâtat iar mulțimea. „Hai, ce faci? Nu-l dobori de bunăvoie?” „Te gândești cum s-o întorci?” „Crezi că o să ne duci cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
se teme; părea nițel rătăcit. Sau nepăsător. Asta a întărâtat iar mulțimea. „Hai, ce faci? Nu-l dobori de bunăvoie?” „Te gândești cum s-o întorci?” „Crezi că o să ne duci cu vorba?” „Hai, Pitpalacule, ce mai aștepți!? Vrei să...” Ceasornicarul nu dădea semne că i-ar auzi... Se uita undeva, în slavă; urmărindu-i privirea, cei adunați zăriră licărind ceva pe cer. Erau rotitorii! Lumea încerca să-l scoată onorabil, cât de cât, din povestea cu ceasul, iar el se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
postăvarilor. „Să ne întoarcem la pendula noastră! Dai jos drăcovenia sau nu? Dacă ești cu gând curat, dovedește-o! O să așezi, pe urmă, în vârful turnului o colivie pentru porumbei și duminică o să venim să-i vedem cum zboară! Hotărăște!” Ceasornicarul privea peste mulțime. Nu se mai uita la hulubi. Cei adunați ar fi vrut să-l audă: o scuză, o explicație, o vorbă, două, care să domolească puțin lucrurile. Și gloata o lăsase mai moale. Se trezise stârnită de câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
o lăsase mai moale. Se trezise stârnită de câțiva inși mai guralivi, în frunte cu Starostele postăvarilor, și tocmai aceștia dădeau acum îndărăt, lăsându-i, de nu se putea altfel, pe alții să arunce primii cu piatra. Zi-ne ceva, Ceasornicarule, și domolește-ne! Le-a zis. Vorbe parcă pe dos alese, întărâtând iar mulțimea. Întâi a amuțit-o. „Orologiul acesta - am crezut că v-ați dat seama - nu măsoară doar timpul, așa cum fac cele pe care le știți. Iar dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
de gât. Când fluierăturile și huiduielile s-au mai potolit, Starostele postăvarilor i-a strigat: „De-acum nu mai e loc!... Aleargă și dă-l jos! Mai multă înțelegere nici Dumnezeu nu are! Nu te pune cu puhoiu’!” Dezmeticit oarecum, Ceasornicarul a luat-o mai domol. După care a sărit iar la beregată, turbat. „Oameni buni, târgul nu trebuie lăsat la voia întâmplării! În jurul vostru, aproape totul e primejdie, binele e puțin! Ceasul vă previne! Ce e rău în asta? Bucuriile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Lăsați-l!” a răcnit de pe piatră. „Nu e rostul vostru să faceți ordine! Sunt alții mai în măsură! Vedeți-vă de treburile voastre, să nu iasă cine știe ce tărășenie!” Alături de Șeful postului mai erau vreo șapte-opt jandarmi. Cine omoară azi un ceasornicar, mâine răstoarnă primarul! Poate datorită zvonului ce străbătea târgul de câteva zile ieșise trupa. Umbla vorba că maimarii țării ar dori și ei un orologiu-minune. Să-l aibă acolo, în Capitală, unde s-ar fi putut petrece multe. Să află

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
orologiu-minune. Să-l aibă acolo, în Capitală, unde s-ar fi putut petrece multe. Să află înalții dregători la timp, să ia măsuri potrivite. Se mai vorbea că în târg sosise un senator, cam așa ceva, pentru a discuta personal cu Ceasornicarul, dar acesta, cornut cum era, nici nu vroise să audă. Refuzase să ajute țara; cum de-l păzeau, acum, jandarmii? Poate că Starostele postăvarilor și încă vreo câțiva, îndemnați de sus, stârniseră oamenii, urmând ca trupa să intervină în ultima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
oamenii, urmând ca trupa să intervină în ultima clipă. Să vadă căpățânosul ce înseamnă autorități, grija față de oamenii importanți și așa mai departe. Nimic limpede; în silă, dezamăgiți, cei adunați s-au îndreptat spre case. Nu le mai ardea de Ceasornicar. Nici de orologiu, de Starostele postăvarilor, de senator... Toate parcă erau făcute pe dos. Se mai băgaseră și cu jandarmii. Pendula n-avea decât să bată cât o vrea. Și Ceasornicarul s-o fută pe mă-sa! Un descreierat! Proști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
au îndreptat spre case. Nu le mai ardea de Ceasornicar. Nici de orologiu, de Starostele postăvarilor, de senator... Toate parcă erau făcute pe dos. Se mai băgaseră și cu jandarmii. Pendula n-avea decât să bată cât o vrea. Și Ceasornicarul s-o fută pe mă-sa! Un descreierat! Proști că se vârâseră... Târgul devenise loc de pelerinaj încă de pe vremea lăcustelor. Veneau curioși din cătune și din orașe, mereu mai mulți. Tăietori de lemne, păstori și schimnici; pescari dintr-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
noaptea, cu săptămâna, cu luna, chiar și pe timp mai îndelungat, fiindcă erau unii care doreau să asiste la două evenimente consecutive pentru a fi mai siguri de adevăr. La bodegă, în piață, pe străzi, grupuri de străini discutau despre Ceasornicar și despre orologiul său. Rareori schimbau vorba, iar atunci pălăvrăgeau despre întâmplări de pomină petrecute pe meleagurile de unde veniseră sau numai în mintea lor. Povesteau despre femei cu două capete, despre rîul care urcă la deal și despre omul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
și despre cântecul păsării-stea, pasăre ce coboară din Ursa Mare odată la o mie de ani... Pâlcuri, pâlcuri, cei veniți de aiurea treceau prin dreptul orologiului; întorcându-și privirile, unii încercau să distingă ceva în atelier, să-l vadă pe Ceasornicar; alții arătau cu degetul spre porumbei. Un du-te-vino; gardurile puțeau a pișat, câinii dădeau să rupă lanțul. La răspântii, pe furiș, se vindea cânepă adusă din India. Cine ronțăia o mână de boabe vedea lumea altfel. Și chiar era altfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
când s-a îmbătat. „Am observat că o parte din cele prezise de orologiu țin de natură”, i-a zis Filozoful Profesorului. „Mda”, a mormăit acesta. „Și banii din Bancă i-a luat vîntul...” Într-o după-amiază, au trecut pe la Ceasornicar. Doi cotoi bătrâni cărora meșterul le-a retezat mustățile dintr-o tăietură: „Ați venit să iscodiți?” - și i-a dat afară. Veniseră cu gândul să aducă vorba despre porumbei. Ziceau unii că hulubii - aduși, se pare, într-o noapte cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]