401 matches
-
ei părea că nu-i păsa nici cât negru sub unghie? în ziua în care, finalmente, am cedat, n-am avut de gând să-l mănânc. în orice caz, nu pe tot. N-am vrut să mănânc decât punguța de celofan cu bombonele Beano din mijloc. Planul meu era să învelesc oul la loc în staniolul ăla roșu, să-l bag înapoi în cutia de carton și să-l pun din nou pe dulap. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
umplut nările. Disperată să încep să-mi îndes în gură bucăți de ciocolată, m-am chinuit să desfac staniolul cu mare grijă. Odată treaba asta încheiată, cele două jumătăți ale oului s-au desfăcut, dând la iveală punguța foșnitoare de celofan cu bombonele Beano care stătuse cuibărită în mijloc. La fel ca pruncul Iisus în iesle, m-am gândit eu incitată. Sincer, nu avusesem de gând să mănânc decât punguța cu bombonele, dar după ce-am devorat-o, mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
se Întâmplă aici ? aud un glas În spatele meu și ridic ochii. Lissy, cu respirația Întretăiată, se zgâiește la buchet. O, Doamne. Sunt de la Jack ? — Da. Dar nu le vreau, zic. Vă rog luați-le. Stați ! exclamă Lissy, punând mâna pe celofan. Lăsați-mă doar să le miros și eu un pic ! Își Îngroapă fața Între petale și inhalează adânc. Uau ! Sunt absolut incredibile ! Emma, le-ai mirosit? — Nu ! zic supărată. Nu vreau să le miros. — N-am văzut În viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
în centru și să vorbească încet. Stăm o vreme în tăcere, apoi o fată cu uniformă albă vine să mă ia și mă duce într‑o încăpere destinată tratamentelor cosmetice, unde mă așteaptă un halat și papuci, toate ambalate în celofan gofrat. În timp mă schimb, ea își face de lucru cu diverse și eu mă întreb încântată oare ce mă mai așteaptă. Elinor a insistat să plătească ea pentru toate tratamentele mele, indiferent cât m‑am luptat să mă lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ailaltă, așa că am mai luat una. — Ești de treabă, surioară, i-am spus. Cu asta Îți datorez trei sticle. — Două, spuse ea. Cealaltă a fost cadou. Pe masă, lîngă mașina mea de scris, acoperită pe jumătate cu o foiță de celofan, era o bucată uriașă de șuncă rozalie cu margini albe și, din cînd În cînd, cîte un tovarăș se-ntindea Își tăia o felie cu briceagul, după care se-ntorcea la barbut. Îmi tăiai și eu o felie. — Tu urmezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Untură, stai liniștit. — Bine. — Te conduc pînĂ la cabană. Descuiară poarta și intrară În bucătĂrie. Nick deschise frigiderul și se uită ce-i prin el. Vrei ceva de-aici, Untură? O bucată de plăcintă. — Și eu, spuse Nick. Înveli În celofan niște pui prăjit și vreo două felii de plăcintă cu cireșe. — O să iau astea cu mine, spuse. Untură bău un urcior de apă ca să Înghită plăcinta. — Untură, dacă vrei să citești ceva caută În camera mea. Untură se uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
palidă, Îi strigă din spatele adăpostului. Unde-ai pus săpunu’? — La izvor. Într-o găletușă. Adu și untu’, te rog. E În izvor. — MĂ-ntorc imediat. În apă erau vreo două sute de grame de unt, pe care-l aduse Înfășurat În celofan, În găletușă. MÎncară clătitele cu unt și sirop Log Cabin dintr-un bidonaș. Desfăceau dopul și turnau siropul. Erau morți de foame amîndoi și clătitele alea erau delicioase - Îmbibate cu untul topit și cu sirop. Prunele le mîncară din ceștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
buzunare. Oricât m-aș strădui acum, n-aș putea spune cum arăta la față. Văd pur și simplu un balon alb. Dar în palmele lui deschise disting până în cele mai mici detalii pastilele galbene și crem de chewing-gum învelite în celofan, având în pachețel și câte un mic desen în relief, cesulețele de tablă aurie cu curelușe de plastic multicolore, sfârlezele la fel de pastelate, alcătuite dintr-o elice cu două pale, care glisa în jurul a două sârme răsucite până zbura, rotindu-se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
leagă nu de casa în care m-am născut, ci de casa asta, a mătușii. Aveam doi ani când am făcut revelionul la ei. Îmi aduc extraordinar de bine aminte, în sufragerie erau mese lungi și becurile erau învelite în celofan roșu. Totul, totul era purpuriu în cameră. Fețele oamenilor erau purpurii-scînteietoare. Pe masă farfuriile și paharele erau purpurii. Marcel avea să se nască doar peste patru ani, dar lângă mine stătea altă verișoară, de trei ani, Nineta, care mai târziu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
că tăcerea se prelungește. - Cred că am spus esențialul, încheie inspectorul după ce mai răsfoi o dată dosarul. Pantazi își băgă automat degetele în buzunarul de sus al hainei, dar căută zadarnic. Câteva clipe în urmă, Ghibercea îi întinse un tub de celofan plin cu scobitori. Surprinse același gest la alți patru, și zâmbi. - Mulțumesc, spuse Pantazi. Mă bucur să văd că nu mi-ați uitat ticurile și tabieturile... Aș vrea totuși să ne reîntoarcem o clipă la principalii suspecți: Pantelimon, Zevedei și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
unui începător, poate al unui licean. Chiar un nepriceput ca el își dădea seama că timbrele sunt recente și banale. Deodată se hotărî și, cu o lamă de ras, începu să taie cartoanele. Desprinse cu mare grijă câteva plicuri de celofan, pline cu timbre vechi. Era ușor de ghicit ce se întîmplase: cineva, persecutat de regim, încercase și izbutise să scoată astfel din Germania un mare număr de timbre rare. Reveni a doua zi și întrebă pe patronul magazinului dacă își
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mi-a deschis țeasta cu un ferăstrău. Așa că orele serii mă prind Împărțind chinuit un pat cu Claudiu, Într-un salon a cărui capacitate a fost dublată. Toată lumea zîmbește cu gura pînă la urechi, toată lumea scormonește printr-o pungă de celofan gălăgios sau o cutie de carton, pentru ca mai apoi fie să ducă la gură ceva, fie să privească cu uimire un obiect, poate vestimentar, poate de uz gospodăresc. — ’ Ai mă băieți, zice una dintre cele două doamne din patul din fața
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de ieri ce nu pot năvăli peste ziua de azi, când noaptea strănută turbată și-ți pretinde zburdălnicii, udând vestejitele anotimpuri de indiferență. Îneci suferințele de odinioară, când priveam pe-ascuns valurile interminabile ale asfințitului pedant, suprapunând gândurile răbdătoare, din celofan nedesfăcut cu sigilii de carton codificate, să vâneze greșelile viitorului negeluit, vânturat într-o îmbrățișare surdă.
Anotimpuri de indiferen?? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83713_a_85038]
-
crispat: "Hm, idiotul!" Simți dintr-o dată nevoia să plângă și se ridică. ― Unde vă duceți, doamnă? ― Mă doare capul. Vreau să iau un antinevralgic. ― Stai, draga mea! Melania Lupu scotoci în buzunar și îi întinse o pastilă albă, învelită în celofan. Un medicament belgian. Ceva extraordinar! O privi zâmbind cum înghite tableta, ocolindu-i ochii albaștri, de gheață. E un laxativ, dar n-are importanță. Trebuie doar s-o împiedici, draga mea, să se îndepărteze de masă. Florence a fost de când
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
așeză pe sofa, strivind una din pungile cu cartofi crocanți. — O, Cerule, ce-am mai făcut acum? — Ai făcut praf cartofii, spuse Santa puțin cam supărată. — Vai! Au rămas numa’ niște firmituri, spuse doamna Reilly, trăgând punga de sub ea. Privi celofanul turtit. Spune, Santa, cât e ceasu’? Ignatius a spus că-i sigur că ne calcă hoții la noapte și să mă-ntorc devreme acasă. Stai liniștită, Irene. Abia ai ajuns aici. — Să-ți spun drept, Santa, nu cred că vrau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
întrebă în cele din urmă doamna Reilly, deoarece constatase că tăcerea o făcea să se simtă și mai stingherită. — Da, cred că da. — Sunt în pungă, chiar lângă dumneata. Doamna Reilly îl privi pe domnul Robichaux cum deschide punga din celofan. Chipul lui, ca și costumul cenușiu de gabardină, părea curat și proaspăt. Poate Santa are nevoie de ajutor. Mă tem să nu fi căzut. — A ieșit din cameră doar de un minut. O să se-ntoarcă. Podelele astea sunt periculoase, remarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
plac mașinile noi și sprayurile pentru păr. De asta sunt internați. Bagă spaima în ceilalți oameni din societate. Toate spitalele de boli mintale din țara asta sunt pline de niște biete suflete care pur și simplu nu pot suferi lanolina, celofanul, materialele plastice, televiziunea și subdiviziunile. — Ignatius, nu-i adevărat. Ți-aduci aminte de bătrânu’ domn Becnel care locuia în capu’ străzii? L-au închis pentru c-alerga gol pușcă pe stradă. — Firește că alerga pe stradă gol pușcă! Pielea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
intensă fericire părea să dureze doar o clipă. Pe când a lor... Fredonând refrenul celor de la Lunapop, care Îi rămăsese În minte - nu vreau să mă Întorc și să trăiesc fără tine -, se puse În patru labe, pe parchet, căutând În celofanul care Învăluia coșul, ca să dea de urma bilețelului. Pentru că trebuia să fie și un bilet. Ce multe Își scriau ei doi. Își scriau acele cuvinte pe care se rușinau să le rostească. Probabil că acesta este secretul literaturii. Biletul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
se Întîmplă aici ? aud un glas În spatele meu și ridic ochii. Lissy, cu respirația Întretăiată, se zgîiește la buchet. O, Doamne. SÎnt de la Jack ? — Da. Dar nu le vreau, zic. Vă rog luați-le. Stați ! exclamă Lissy, punînd mîna pe celofan. Lăsați-mă doar să le miros și eu un pic ! Își Îngroapă fața Între petale și inhalează adînc. Uau ! SÎnt absolut incredibile ! Emma, le-ai mirosit? — Nu ! zic supărată. Nu vreau să le miros. — N-am văzut În viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de drapele naziste mucegăite. Se mai afla acolo un cămin din mucava, după părerea magazinelor de duzină un mijloc de a-ți petrece un Crăciun fericit. În el erau butuci de mucava, o lumină electrică roșie și niște limbi de celofan reprezentând focul etern. Deasupra căminului era o cromolitografie a lui Adolf Hitler. Era drapată cu mătase neagră. Eu în schimb fusesem dezbrăcat de toate hainele, în afară de rufăria de corp oliv-maronie, acoperit cu o cuvertură de pat care imita blana de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
la fereastră. Însă Mama Mare nu înjura niciodată cu adevărat. Invectivele ei erau cochete; nu erau săgeți, erau pietricele colorate. - Nu poți să-i zici să pună ceva la gard? am întrebat. — Ce Dumnezeu să pună la gard? Nu știu, celofan... - N-o să pună nici un celofan, îl cunosc eu. I-am mai sugerat. — Și ce-a zis? — A zis că motanii nu fac pipi peste gard, că n-au nici un motiv, că își marchează teritoriul în alte părți. — Așa a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nu înjura niciodată cu adevărat. Invectivele ei erau cochete; nu erau săgeți, erau pietricele colorate. - Nu poți să-i zici să pună ceva la gard? am întrebat. — Ce Dumnezeu să pună la gard? Nu știu, celofan... - N-o să pună nici un celofan, îl cunosc eu. I-am mai sugerat. — Și ce-a zis? — A zis că motanii nu fac pipi peste gard, că n-au nici un motiv, că își marchează teritoriul în alte părți. — Așa a zis? — Da. — Ce prostie. Și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și zice: - Eu am chemat poliția. Nu puteam să dorm. Și le-am zis că sunt droguri și au arestat pe câțiva. Ai văzut? PLATON Ne hotărâserăm să plecăm la mare. Mama făcea sandvișuri cu gem și le învelea în celofan, tata umfla și dezumfla salteaua, eu îmi aranjam tricourile și slipurile de baie. În casă, activitatea era în toi, toată lumea se agita în mod productiv încă de la ora șapte. Numai bunică-mea se învârtea de colo-colo, își frângea mâinile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de pe mal, și să apuc o umbrelă, îi trecu o idee ciudată prin minte. Ha, ha, Râul Umbrelelor, cum de-au uitat ăștia să-l treacă pe hartă? Vă invităm la o plimbare, aduceți și ploaia la pachet, învelită în celofan. Miroase a porumb fiert, i se face poftă nebună să înfigă dinții într-unul, după ce a presărat sare. Multă sare. Umbrelele saltă pe valurile râului, iar degetele strâng cu putere balustrada aceea neagră. Paradoxal, țeava metalică se înmoaie. Nici nu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
un sandvici, apoi m-am plimbat puțin prin Cetate și În cele din urmă am traversat să-mi cumpăr ciocolată de la Toth. Toth Ăsta făcea cea mai bună ciocolată din lume, ciocolată de casă, Învelită Într-o folie subțire de celofan. Asemenea ciocolată nu poate fi făcută de o mână omenească, mai degrabă cred că Însuși Dumnezeu o picura noaptea din cer În grădina lui Toth, care o punea repede În celofan și o scotea dimineața pe tejghea. la ora aceea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]