349 matches
-
este nevoie de mai mulți indicatori calitativi despre guvernanță pentru a măsura înclinația spre descentralizare 87. Dezvoltarea instituțională a fost legată de multe ori de moștenirea comunistă, iar punctul de plecare a fost ceea ce în literatura de specialitate se numește "centralismul democratic" sau "autoritatea omogenă a statului"88. Din acest motiv, reamenajarea administrativă în teritoriu a fost una din sarcinile majore ale guvernelor din regiune care au apărut după 1990. În Ungaria, procesul poate fi divizat în mai multe etape: prima
[Corola-publishinghouse/Science/84982_a_85767]
-
avortată o neliniște feministă aurorală. Trebuie adăugat că, mult înainte de Ptolemeu, centrul în jurul căruia el a susținut că totul ar gravita era mult mai circumstanțial; pe mica, dar amețitor de rotitoarea planetă a lui Dedal și Pasife, ipoteza ptolemeică a centralismului universal se confunda firesc cu nenumăratele și elaboratele digresiuni ale preludiului amoros. În virtutea pasiunii pentru experiment, o timpurie și robustă variantă a teoriei relativității refuza cu îndărătnicie să se formalizeze oficial la curtea lui Minos; din decență, imperativul "cercetează fără
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
succesul de librărie. Era, pentru scriitori, un anumit avantaj. Dar și o permanentă incertitudine 50. Resursele deficitare În toate domeniile erodează stabilitatea industriei literare, scoțând la iveală eșafodajul precar, dar securizant al instituțiilor culturale dintr-o economie planificată. Dacă relaxarea centralismului În anii ’60 produce reacții de Îngrijorare din partea consacraților ce-și simt statutul profesional amenințat de o posibilă scădere a subvențiilor 51, degradarea reală a condițiilor materiale de producere a culturii conduce la Întețirea competiției pentru aproprierea resurselor de la centru
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
desfășurare a tranziției postcomuniste românești. România actuală nu mai este în nici un fel o societate comunistă. Acele instituții sociale sau realități ale comunismului care s-au mai păstrat - de exemplu, asociațiile de locatari, normele ministeriale de aplicare a legislației sau centralismul excesiv al administrației - nu doar au supraviețuit, ci pur și simplu au fost menținute pentru că sunt funcționale și în noua societate. Iar noua societate, care refuză orice încadrare tipologică, se află acum în fața unui proces nou și agresiv, generat de
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
rezistență la modernizare a administrației românești - atât de mult invocată de organismele internaționale însărcinate cu supravegherea proceselor de aderare europeană ale României și de politicienii autohtoni sau de criticii intelectuali ai tranziției - nu se întemeiază pe vreo nostalgie specială pentru centralismul comunist a funcționarilor români, ci, în primul rând, pe această nevoie politică și economică (esențială pentru actuala formă de organizare socială a țării) de a menține în funcțiune mecanismele de redistribuire a resurselor într-o relație ierarhizată politic între elita
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
reprezentare autentică a vieții în sine. Plecând de la aceleași premise, Peter Brooks insistă cu precădere asupra modernității genului, care, apărut o dată cu Revoluția, devine un simptom al mutației epistemice marcând "disoluția sacrului și a instituțiilor sale reprezentative" (monarhia și biserica), "abolirea centralismului" și a societății organice reclamate de creștinism ceea ce va duce, în plan literar, la invalidarea unor specii precum tragedia și a unor categorii de personaje caracteristice (eroul). Se cuvine menționat că, înainte de apariția melodramei ca specie literară cu profil distinct
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de procesul de centralizare administrativă. Se adăuga și "problema evreiască", aceasta fiind strâns legată, evident, de reușita proiectului modernizator, dar și de buna receptare de care Bucureștiul avea nevoie pe plan internațional. Impedimentele apărute în rezolvarea acestor două chestiuni, a centralismului și a acordării cetățeniei române celor de rit mozaic, sunt tratate judicios de Liviu Brătescu, în două capitole ale cărții: Tentația separatismului și primele provocări politice și Problema evreiască în Principatele Române (1848-1866). Stabilitatea politică nevenind de la sine, doar prin
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
a treia formă de „înțelegere secretă” tiranică este aceea în care dominatorul formează un duo cu oricine are o personalitate dependentă și i se supune involuntar. Organizațiile oferă nenumărate prilejuri pentru instaurarea raporturilor de „înțelegere secretă” tiranică: excesul de rigiditate, centralism, birocrație, multitudinea procedurilor de control, planuri detaliate care interzic orice suplețe - acestea constituind tot atâtea piedici care apar în calea exercitării procesului de conducere (pentru informații suplimentare, vezi Kets de Vries, 2002, capitolul IV, pp. 113‑143). Asemenea forme de
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
superiorii lor era destul de mare, mai ales că majoritatea acestora proveneau din clasele populare. Învățământul francez a fost marcat de reformele introduse de Napoleon. În 1802, acesta a subordonat statului, prin lege, întregul învățământ francez de la toate nivelurile. De atunci, centralismul de stat și uniformitatea sistemului educațional au rămas un principiu al învățământului francez. Tot în epoca lui Napoleon au fost înființate liceele - școli secundare cu programă de latină, greacă, literatură franceză, logică și matematică -, la care admiterea se făcea pe
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
Eritrea, Djibouti, Mauritania) se află încă în faza preindustrială agricol-rurală. Așadar, în interiorul spațiului arabofon pot fi identificate trei areale cu viteze industriale diferite, respectiv monarhiile bogate din peninsula arabă, statele semiindustriale (preindustriale) ce au îmbrățișat într-o anumită etapă veleitățile centralismului etatist și statele saheliene paupere. Acest model spațial de segregare teritorială accentuează discrepanțele de dezvoltare din lumea arabă, măresc marja incompatibilităților reciproce și diminuează posibilitățile de interconectare economică. c.Dezvoltarea și difuzia spațială a fenomenului industrial a avut printre consecințele
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
dacă te apropiai în vreun fel oarecare de politică erai fie compromis, fie puteai ieși cu picioarele înainte și din politică și din viață! Nu puteai face sau chiar discuta politica decât dacă erai înregimentat aberantei discipline de partid numită centralism democratic al Partidului Comunist. Sau doar dacă erai opozant și aveai curajul de a accepta și risca suferința, marginalizarea, stigmatizarea, detenția și eventual moartea. Din aceste motive, omul nou, dorit de comuniști, trăiește încă printre noi și este omul al
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
și cu PCUS, chiar cu Stalin personal. Orice militant sau cadru comunist, la curent cu vreun „secret de partid”, nu trebuie să fie interesant decât de informațiile direct necesare îndeplinirii sarcinilor sale. Această compartimentare, dublată de o strictă aplicare a centralismului democratic, împiedică orice dezbatere democratică, și cea mai mică manifestare de opoziție face obiectul unei reperări imediate. Astfel, conspirația este înscrisă în spațiul cotidian a numeroși militanți așa cum arată, de exemplu, Paul Nizan în romanul său Conspirația, publicat în 1938
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1918-1919, sovietele sunt plasate sub controlul Partidului Bolșevic care-i desemnează pe responsabilii lor de la toate nivelurile, astfel încât din „sovietic” regimului nu-i mai râmâne decât numele, fațada unei pseudo-democrații directe care maschează structurile puterii comuniste. Acestea se bazează pe centralismul democratic: o ierarhie verticală riguroasă, o disciplină de tip militar și practicarea sistematică a epurărilor* pentru a-i îndepărta pe deviaționiști, pe indisciplinați și, în curând, pe cei care nu au „o bună origine socială” - muncitorească sau țărănească. Comitetele de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
nu sunt la putere, funcționarea e mai puțin haotică. într-adevăr, la sfârșitul anilor 1920, Stalin s-a preocupat ca în fruntea fiecăruia să fie desemnat un secretar general care-i „ochiul stăpânului” și care face să domnească un strict centralism democratic. Datorită contactului său privilegiat cu conducerea sovietică - chiar cu Stalin personal -, secretarul general dispune de o putere exorbitantă fondată în egală măsură pe monopolul informațiilor confidențiale, pe manipularea ambițiilor concurente ale subordonaților săi, pe instituirea propriului cult al personalității
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
condiții de admitere, destinate să provoace ruptura ideologică și politică cu social-democrația*, să provoace sciziuni în interiorul acesteia care să ducă la formarea unor fracțiuni comuniste, embrioni ai viitoarelor partide comuniste care să accepte modelul de organizare* bolșevic - disciplina de fier, centralism democratic, structuri clandestine, infiltrare masivă a organizațiilor adverse. IC consideră într-adevăr că în țările din Europa și din America, „lupta de clasă intră într-o perioadă de război civil*”. Organizarea și funcționarea Internaționalei Foarte curând, centrul direcției se deplasează
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
puterii, bază a totalitarismului*. Interzicerea de către Lenin a fracțiunilor în sânul partidului, în martie 1921, transferă acest monopol exclusiv conducerii partidului și biroului său permanent al cărui șef este Stalin. Acum regala este aceea a unanimității, definită printr-un oximoron: „centralismul democratic”. După moartea lui Lenin, Stalin publică Principiile leninismului (1924), o teoretizare a bolșevismului dinainte și după 1917. Definirea ortodoxiei* leniniste devine una din mizele luptei pentru putere între succesori. Astfel, în 1925, Zinoviev publică Leninismul, în timp ce Troțki revendică numai
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
înlocuiește cu Molotov. Nu numai că această formă a partidului-stat se va impune în democrațiile populare* și în regimurile comuniste din Asia*, Africa* și America latină*, dar ea contaminează partidele comuniste de opoziție atât în regimurile autoritare, cât și în democrații. „Centralismul democratic” a devenit, într-adevăr, obligatoriu încă din 1920 prin cea de-a 12-a din cele 21 de condiții de adeziune la Internaționala Comunistă*. Impus încă din anii 1920 prin intermediul bolșevizării și apoi al stalinizării partidelor comuniste, acest model
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
control și de totală dominare a societății, PCUS și-a însușit și monopolul proprietății bogățiilor existente și al distribuției bunurilor materiale. în sfârșit, el dispune de monopolul creării și difuzării ideilor și culturii. Concentrează toate puterile și funcționează potrivit principiului centralismului democratic, adică al unei supuneri cvasi-militare a treptelor inferioare față de treptele superioare. PCUS influențează în mod decisiv și structurile internaționale pe care le-a înființat pe plan mondial sau european - Internaționala Comunistă din 1919 până în 1943, apoi Kominform* din 1947
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
aceste PC au urmat diferite logice de adaptare. în varianta lor tradiționalistă, PC se vor revoluționare, muncitorești și active în sindicate*, internaționaliste*, antiimperialiste* și antifasciste*. Se definesc ca niște partide de avangardă, iar organizarea* lor se bazează încă mult pe centralismul democratic. Ele refuză în general orice alianță cu socialiștii și văd în mișcările altermondialiste niște concurenți pe care vor să-i infiltreze și instrumentalizeze. Această aripă tradiționalistă reunește PC grec și portughez, cipriotul AKEL - care a obținut 30% la alegeri
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de concurență și de presiune în raport cu stânga democratică, cu tactici de alianță electorală, de toleranță guvernamentală sau de asociere la putere pe plan național, regional sau local. Pe terenul ideologic, aceste partide au abandonat leninismul*, noțiunea de partid de avangardă, centralismul democratic și încearcă să-și modernizeze programele și principiile de organizare. Se vor eterogene, acceptă curente și, din lipsă de bani, își reduc aparatul la un nucleu foarte profesionalizat. Prezintă o dublă față electoralistă și de opoziție extraparlamentară, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
convergenței a trei forțe ostile conducerii lui Antonin Novotnỳ, care reprezenta continuitatea cu perioada stalinistă: partizanii reformei economice - „socialismul de piață”, potrivit lui Ota Sik -; aripa „liberală”, susținută de intelectuali, aflată în căutarea unei destalinizări tardive; și comuniștii slovaci, care contestau centralismul praghez. Această coaliție permite schimbarea la vârful puterii fără anticiparea dinamicii începute de reformele noii conduceri Dubček, dintre care cel puțin două surpă temeliile regimului: abolirea cenzurii și restabilirea libertăților civile provoacă o trezire a societății* în imensă majoritate favorabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
marcat imediat distanța față de Internațională. Partid de un "marxism cu tente de luteranism și anarhism"6, el își anunță adeziunea la cea de a treia Internațională în 1919. Această situație unică va fi provizorie, partidul retrăgîndu-se încă din 1923, în fața centralismului și autoritarismului Moscovei. Un partid comunist se fondează atunci sub conducerea lui Peder Furubotn căruia i se alătură 11 din cei 28 de deputați ai Partidului Muncii, dar după un rezultat onorabil la alegerile din 1924, își va pierde influența
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
alta". Mai mult, denumirea partidului rămîne "partid socialist, secțiunea franceză a Internaționalei Comuniste"12. Alte două texte se opun acestei alegeri. Unul dintre ele, al lui Jean Longuet, preconizează menținerea unității partidului. Celălalt, al lui Leon Blum, stigmatizează disciplina și centralismul bolșevic. După discuții aprige, moțiunea Cachin-Frossard adună 3.208 mandate contra a 1.022 ale moțiunii Longuet. Leon Blum obține 397 de mandate. Ruptura este inevitabilă, majoritatea aderenților partidului se alătură taberei Internaționalei Comuniste, în vreme ce dintre parlamentari doar 12 membri
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
rupturi care se va agrava în anii ce urmează 11. Mai multe chestiuni dovedesc opozițiile dintre partidele comuniste. Sovieticilor, care au lansat politica de coexistență pașnică la congresul din 1956, chinezii le opun lupta fără preget împotriva imperialismului. Unicității și centralismului mișcării comuniste internaționale, iugoslavii și italienii le răspund cu autonomie, independență și calea națională către socialism. În aprilie 1958, la cel de al VII-lea Congres, comuniștii iugoslavi își afirmă independența. Noțiunea de două blocuri, reluată în rezoluția generală, este
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
de peste 50 de ani. Partidul comunist austriac se transformă astfel într-un grupuscul care va reflecta de acum înainte în mod fidel pozițiile Moscovei. Intervenția lasă deci urme profunde asupra partidelor: o linie de demarcație clară dar negată public în numele centralismului democratic se impune definitiv. Pe marginea acestor evenimente, comuniștii din Republica Federală Germană în care partidul comunist este interzis din 17 august 1956 speră să reorienteze revolta studențească și hotărăsc crearea unui nou partid cu ajutor financiar masiv din partea Moscovei
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]