136 matches
-
noapte, clătinându-se în pâlpâirea flăcărilor. Prinse să-și facă loc cu greu prin mulțime, prin valurile care se îngroșau. La Mitropolie au ieșit cu sfintele daruri! Nemții fug. Pe dracu! Bombardează Bucureștiul! Or să ne căsăpească și pe noi! Cerboaica privea mirată nu speriată, nici întristată, nici dezamăgită, ci doar mirată pironindu-și ochii ei curați, strălucitori și nerușinați, pe fețele necunoscuților, ascultând expresiile acelea care plouau cu nemiluita. Ce-i? Ți-am cerut eu ceva? Tu ai venit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să se poată-nghiți. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, scandă larg, cu voce gravă, Miluță, solemnizând momentul. Ai uitat unde trăim? Cap de zevzec! Suntem tari ca pietrele. Cu rădăcini adânci și prea vechi să ne dezbată careva... Cerboaica își făcu loc până lângă Miluță și Irina: Copii, ah, ce bine că vă-ntâlnesc! Nu l-ați văzut pe prefect? Hei, oameni buni! strigă Miluță. Cine l-a văzut pe prefectul orașului? Ha? Ce? gâlgâi o voce ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
strigă Miluță. Cine l-a văzut pe prefectul orașului? Ha? Ce? gâlgâi o voce ca un clopot de biserică. Prefectul!? Burjui! S-a zis cu el! Te pomenești că l-au și arestat, se sperie Miluță. Nu se poate! strigă Cerboaica. Acu un ceas m-am despărțit de el. Ce-a fost am văzut, ce-o veni vom vedea... Cine-o mai apuca. Jigodiilor! Ați intrat în ceasu morții! O să vă jucăm cu călcâiul pe piept și-o să ne pupați mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
prigonit, să mai fie și ei prigoniți. Să știe ce-i aia! Va să zică dinte pentru dinte... Ce vorbești, mă? Nici bine n-o căzut vechiul regim, și-ați și început... Să plecăm. Să plecăm de-aici, se precipită pe neașteptate Cerboaica. Mă duc la Prefectură să-l caut. La revedere! Vezi, fii atentă ce faci, o sfătui Miluță. Lasă, lasă, nu-mi purta tu de grijă. Vezi-ți de treaba ta, îi strigă Cerboaica și dispăru în mulțime, rătăcită ca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
plecăm de-aici, se precipită pe neașteptate Cerboaica. Mă duc la Prefectură să-l caut. La revedere! Vezi, fii atentă ce faci, o sfătui Miluță. Lasă, lasă, nu-mi purta tu de grijă. Vezi-ți de treaba ta, îi strigă Cerboaica și dispăru în mulțime, rătăcită ca într-o pădure. -Doamne, numai să nu i se fi întmplat ceva", se rugă în gând. Oamenii umblau cu torțe-n mâini, ca la Înviere. Să li se vadă fețele, să se salute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de la perete și privesc cadavrul patronului în al cărui trup medicul legist a numărat 28 de gloanțe. Asta e tot. Moartea a mângâiat clapele pianului cu degetele ei de fantasmă în ritmul ultimului foxtrot al domnului Goodman din Aurora. EPILOG Cerboaica îi auzi chemarea de departe. Îl auzi de departe despicând cu trupul lui puternic, suplu și impetuos, spuma înghețată a cerului scuturat în zăpezile proaspăt căzute. Și-l închipui înaintând năvalnic, în salturi mari, împrăștiind acolo unde abia atingea pospaiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și a oamenilor, avea o veste mare pentru ea. Gonea așa, săltând și-naintând prin valurile nămeților, scuturându-și coarnele rămurate în aerul încărcat de cristale, făcând să răsune tot cerul, ca un candelabru. Alerga dorind să trimită vestea înaintea lui. Cerboaica surâse, dar nu-i ieși în întâmpinare. Așteptă nemișcată în patul alb, pe cerga mițoasă, cu ochii pe geamul înfrigurat sub ninsoare. O izbitură, scurtă, zgudui ușa. Se ridică și-i deschise. Stătea în prag cu ramurile coarnelor ajungându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
alb, pe cerga mițoasă, cu ochii pe geamul înfrigurat sub ninsoare. O izbitură, scurtă, zgudui ușa. Se ridică și-i deschise. Stătea în prag cu ramurile coarnelor ajungându-i până la umeri, nările umflate și botul negru plin de mustul zăpezii. Cerboaica îl scărpină în steaua frunții. Ce vrei să-mi spui, Tudore? Ce veste-mi aduci? Cerbul mugi, tremurându-și buzele, și-i adulmecă pieptul izbind-o cu botul. Nu mă păcăli! Mi-ai mai spus o dată c-a venit, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pe spinare și roșcat-alburiu în partea dorsală, din care se contura proeminentă teaca însemnelor lui nobiliare sub moliciunea burții spuzită cu-o ușoară spumă sidefie. Dacă se dovedește adevărată vestea pe care zici că mi-o aduci, îi declară, patetic, Cerboaica, ai de la mine un bolovan de sare! Tudor scoase un muget slab zbârcindu-și nasul cu nările tremurânde, și buzele i se umflară dezvelindu-i dinții într-un râs plin, scurt, care-i trecu un fior prin coapse. Deasupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
a piele proaspăt spălată. Pădurea și cerul se contopeau. Pomii păreau că urcă spre cer și cerul cobora neîncetat, împrăștiindu-se în fierberea alburie a norilor ce se prăvăleau moale prin aerul de vată transformându-se în omizi de argint. Cerboaica se întoarse-n casă lăsând ușa deschisă. Cerbul n-o urmă. N-ar fi putut intra de coarne. Rămase-n prag bătând cu copita, nerăbdător. Cerboaica încălță pâslarii din piele de lup (cu al cărei miros trebui să treacă două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ce se prăvăleau moale prin aerul de vată transformându-se în omizi de argint. Cerboaica se întoarse-n casă lăsând ușa deschisă. Cerbul n-o urmă. N-ar fi putut intra de coarne. Rămase-n prag bătând cu copita, nerăbdător. Cerboaica încălță pâslarii din piele de lup (cu al cărei miros trebui să treacă două ierni să se învețe și să obișnuiască animalele), îmbrăcă șuba croită din pielea altor patru Seco, cu guler lat de-o palmă, căptușită cu blăniță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
îi aruncă din gât un muget, declarația lui de iubire, și, scuturându-și grumazul de chiciură năruită din bradul avântat cu brațele pline de nea, ațintindu-i cărarea, o luă la goană prin pulberea fină, dispărând nălucire-n fumegarea ninsorii. Cerboaica, pe urmele lui, își înfundă cizmele de lup în troian. Zvâcni scurt, cu capul pe spate, ținându-și răsuflarea, orbită de soarele ghețos și de albeața strălucitoare ce schimba totul. Pârtia înzăpezită, cu făgașele subțiri și-adânci ca niște cuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-l numai din strânsoarea palmelor și a picioarelor. O dată pe zi, din primăvară până toamna târziu la căderea brumei, în crucea amiezii când, dincolo de-mpărăția codrului, soarele pârjolea câmpul, toropea drumurile, usca albia apelor și umfla asfaltul orașelor, despicând pietrele, Cerboaica, ocrotită-n cercul ei magic, se dezbrăca fără sfială în umbra pipărată a cedrului ce-și juca zdrențele de lumină pe umerii ei rotunzi și cărnoși și, de pe malul înalt, ca de pe-o trambulină, vegheată de pânda Tudorei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
bătrân, dar și nunta cailor, a iepurilor, veverițelor și-a vidrelor care se iubeau în apă. Până și lupii, cu îngăduința Tudorei, veneau aici să se-mperecheze. În cuprinsul acestei vieți ce-o împresura și cânta în ea ca o muzică, Cerboaica se-mpăcase și cu gândul că unde-i Tudor sunt "tot oameni, e bine", numai ea să-i poată trimite cât mai des pachete, care să-i păstreze sănătatea: lăptișor de matcă, salam de urs, brânzeturi și dulcețuri preparate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pușcărie și de adierea caldă a trupului lui. Ai venit cu-adevărat? șopti palidă, abia mai ținându-se pe picioare, deschizând ușa odăii. Bărbatul sări de la masă. O prinse în brațe să nu cadă. Cu-adevărat! Și detot? Detot? gemu Cerboaica, zărind prin geam coarnele cerbului ce ridicase capul și privea spre ea, și se lăsă fără vlagă, la pieptul bărbatului, sorbind adânc în nări damful iute ce țâșnea de la subțioara lui. Detot, detot, o liniști Tudor. Numai că nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
am dorit ceva, a fost să te găsesc neschimbată! Când colo, tu ești și mai frumoasă! M-ai năucit. Sunt ca beată. Nici nu te văd bine. Pe mine n-ai de ce să mă vezi. Vino aproape, să mă simți. Cerboaica se rezemă cu toată greutatea trupului de el aruncându-și brațele pe umerii lui puternici, și-abia atunci se regăsiră însetați, strivindu-și piepturile și gurile. Își lepădă șuba din spate, lăsând să-i alunece la picioare, și tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
se duc la fîntîni, nu găsesc apă, și se întorc cu vasele goale: rușinați și roșiți, își acoperă capul. 4. Pămîntul crapă, pentru că nu cade ploaie în țară, și plugarii, înșelați în nădejdea lor, își acoperă capul. 5. Chiar și cerboaica de pe cîmp naște și își părăsește puii, pentru că nu găsește verdeață. 6. Măgarii sălbatici stau pe locuri înalte și pleșuve, trăgînd aer ca niște șerpi; li se topesc ochii, pentru că nu este iarbă." 7. " Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
ajutorul Tău, nădăjduiesc, Doamne! 19. Peste Gad vor da iureș cete înarmate, dar și el va da iureș peste ele și le va urmări. 20. Așer dă o hrană minunată; el va da bucate alese împăraților. 21. Neftali este o cerboaică slobodă: rostește cuvinte frumoase. 22. Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lîngă un izvor; ramurile lui se înalță deasupra zidului. 23. Arcașii l-au ațîțat, au aruncat săgeți și l-au urmărit cu ura lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
miracol, ca si cum aș despica o burtă de pește fermecat... ...Dar loviturile seamănă mult prea mult cu zgomotele făcute de gropar În pămîntul Înghețat. PÎnă să-ți dezgropi sicriul trebuie să-ți astîmperi venele groase hrănite cu sîngele de cerboaică al iluziei. Dezlegat cum stai și fără de Împotrivire, dezlegat de harul tatălui, Încercînd În genunchi, Încercînd zadarnic ghemuit pe țărm să spargi pîntecele peștelui, mînuind cazmaua ca cel mai desăvîrșit gropar Încercînd În zadar să frîngi cîntecul de lebădă al
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
cedrii Libanului și-i face să salte ca un vițel; Libanul și Sirionul, ca un bivol tânăr. Glasul Domnului face să izbucnească flăcări de foc. Glasul Domnului face pustiul să tremure; Domnul face să tremure pustiul Cades. Glasul Domnului face cerboaicele să nască și dezbracă pădurile; și În templul Său totul spune: glorie! Domnul șade peste potop, Domnul șade ca Împărat pentru totdeauna! șPsalmul 29ț.,, Antoniu citește cu voce tare, limpede, rar, ca și când s-ar teme că ele, cuvintele se pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
adăpost în El. 32. Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Și cine este o stîncă, afară de Dumnezeul nostru? 33. Dumnezeu este cetățuia mea cea tare și El mă călăuzește pe calea cea dreaptă. 34. Ei îmi face picioarele ca ale cerboaicelor și El mă așează pe locurile mele cele înalte. 35. Îmi deprinde mîinile la luptă și brațele mele întind arcul de aramă. 36. Tu îmi dai scutul mîntuirii Tale și ajung mare prin bunătatea Ta. 37. Lărgești drumul sub pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
-n sălcii mlădioase sunt copile de-mpărat; Codrul - înaintea vrajei - o cetate fu frumoasă, A ei arcuri azi îs ramuri, a ei stâlpi sunt trunchiuri groase, A ei bolți streșini de frunze arcuite-ntunecat. Sara sună glas de bucium și cerboaice albe-n turme Prin cărările de codru, pe de frunze-uscate urme, Vin rupând verzile crenge cu talangele de gât; Și în mijlocul pădurii ocolesc stejarul mare Pîn-din el o-mpărăteasă iese albă, zâmbitoare, Pe-umăr gol doniță albă - stemă-n părul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ocolesc stejarul mare Pîn-din el o-mpărăteasă iese albă, zâmbitoare, Pe-umăr gol doniță albă - stemă-n părul aurit. Din copaci ies zâne mândre, de-mpărat frumoase fete, Ținând donițe pe umeri, gingașe, nalt-mlădiete, Albe trec prin umbra verde, la cerboaice se înclin-, Ce sub dulcile lor mâne își oferă răbdătoare Ugerele lor împlute, și în doniți sunătoare Laptele-n cadență curge, codru-mplînd c-un murmur lin. Luntrea cea de lebezi trasă mai departe, mai departe, Fuge pe-albele oglinde ale
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lumină albastră; Și prin bolți de ferestre se văd argintoase coloane, Muri cu oglinzi de diamant, ce lucesc mai clare ca ziua, Mândre icoane cu fete de craiu îmbrăcate-n albastru, Codri de basme cu arbori vrăjiți și cu albe cerboaice, Iar prin coloane pare că vezi trecând o minune: Luna cu părul ei blond disfăcut, care curge în valuri Pe umeri în jos, îmflat cu dulce de miroase și cântec, Care tremură-n veci în aerul fin al serei. D-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu șoimi pe umăr " Și copile multe ese Cu-a lor mânece sumese, Și pe umerele goale l0l {EminescuOpVI 102} Poartă donițe și oale. " Și pornește - atunci un sbucium, " Sun - un dulce glas de bucium, " Pe cărări fără de urme "Vin cerboaicele în turme Și mugesc încet atât " Cu talangele de gât " Și așteaptă răbdătoare Mâini frumoase de fecioare, " De le mulg în donicioare. Căci să știi, iubite frate, Că nu-s codru, ci cetate, " Dar vrăjit eu sunt de mult Până când
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]