153 matches
-
Clădirea care mărginea curtea era neunitară, de parcă cele trei construcții cu etaj ar fi fost înălțate în epoci diferite. Partea din dreapta, unde locuise Ma'am Catana și bătrânul, era un fel de casă de țară, spoită albastru, cu geamuri cu cercevele de lemn, cea din fund o casă negustorească, gălbuie, leproasă, cu galerie de lemn la etaj (acolo era vaporul, tot acolo stătuseră Elvira și Nenea Nicu Bă), galerie care, vopsită alb-murdar, se prelungea și pe latura stîn-gă a clădirii, sprijinind
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
prefăcut fostele case negustorești și tihnite ale cartierului. De când s-a schimbat lumina și turbioanele de vânt cald ale primăverii au început să lingă zidurile, casele s-au golit de locatari și de mobile, geamurile s-au făcut țăndări, lemnul cercevelelor a putrezit și frumoasele, tandrele, ciudatele, voluptuoasele, atrocele, spectralele triburi de ipsos ale gorgonelor și atlașilor ce sprijineau balconașele de fier forjat, femei estropiate, bărbați mutilați, spoiți otova cu aceeași tencuială roză, s-au fărîmițaț în șuierul fulgerător al alternanței
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
să ne întâlnim. Facem lungi plimbări prin campus, când asfințește soarele. Inițial, campusul a fost o bază militară germană. Biblioteca a fost construită la mijlocul unui deal care dă spre mare. Are acoperișul din plăci de sticlă roșie, iar ferestrele au cercevele delicate din lemn. De pe deal, priveliștea îți taie răsuflarea. Celălalt loc preferat al nostru este portul Qing-dao. Frumusețea lui constă din amestecul de arhitectură tradițională și modernă. La capătul țărmului lung e un pavilion care, atunci când apune soarele, te face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
un calm nefiresc plutește în aer. Ninge des, glacial, cu fulgi mari, pufoși, ce încearcă timid să acopere peisajul mohorât impregnat cu mirosul pestilențial a morții și distrugerii. Câteodată, vântul, ce începe să capete puterea rece a viscolului, aruncă peste cerceveaua ferestrei în spatele căreia el se instalase pulberea albă a omătului. Înjură vremea nesuferită care face să tremure din toate încheieturile, cu toți mușchii corpului încordați, pătruns de frig până în măduva oaselor. Dar nu are ce să facă. Nemișcarea este indispensabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vine croncănitul funebru al unei ciori. Darie se oprește un moment ca să scruteze atent fațada imobilului, distrusă parțial de explozia unei bombe, dovadă craterul larg care se cască în apropiere. Majoritatea ferestrelor sunt sparte iar cele care mai rezistă în cercevelele zbârcite sunt murdare și crăpate. Tencuiala căzută lasă să se întrevadă cărămida veche, de culoare pronunțat gălbuie. Pe zidul de la intrare cineva pictase cu vopsea roșie: "ROMÂNI! ENGLEZII V-AU VÂNDUT RUȘILOR! DE CE MAI LUPTAȚI?". Cu pași ușori, de pisică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dat să fac o treabă ușoară: să scot cu o teslă cuiele din niște scânduri și să le îndrept cu ciocanul pe o piatră netedă. Am făcut eu treaba asta mai multe zile, după care m-a pus să vopsesc cercevelele ferestrelor și ușile. Nu știam cum, dar el, un om foarte blând și cumsecade, mi-a arătat cu răbdare și astfel, am mai învățat ceva. Și să nu spuneți că nu mi-a prins bine! Mi-am zis mai târziu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu ochii negri, musteața tăiată scurt, cănită cu negru și dată cu sirop de zahăr să stea țeapănă. În timpul săptămânii purta hainele de lucru, căci era tâmplar de meserie și-și făcuse totul în casa cumpărată de la părintele Panuș, de la cercevele și hrâmburi la ferestre, de la ușile de stejar în cruce, cu încuietori și broaște cu clanțe de alamă și până la dulapuri, garderopuri și paturi cu arcuri, cu iarbă de mare și mici jucării încrustate și sculptate artistic; era un om
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
jucăriile, caietele, cărțile, creioanele tropăiau pe rafturi, pe policioare și pe masă, veioza sălta pe noptieră, chiar și eu, oricât m-aș fi străduit să stau locului, alunecam către marginea patului, dar cel mai cumplit era zgomotul, clănțănitul geamurilor în cercevele, bâțâitul ușilor, niște bufnituri, apoi o bufnitură mare, un vacarm care răzbătea din altă parte, obiectele care se săturaseră să tropăie și cădeau pe podea, djinii ăia erau apucați de streche, oricât de credincioși i-ar fi fost lui Harun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
plăcea, pentru că-mi amintea de mirosul parfumat al anumitor bomboane discoidale, roze, făinoase, numite "cerceluși". Pe Zizi o ținea în poșeta ei care imita pielea de crocodil. După multe ocoluri pe străduțe necunoscute, trecând pe lângă școli galbene și turtite, cu cercevele verzi la ferestre și cu acoperișuri maro, pe lângă centre de butelii unde era mereu coadă și centre de sifoane dominate de-o uriașă roată albastră în mișcare, intram, în fine, pe strada unde stătea tanti Aura. Era o stradă lungă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai înaltă decât celelalte, care se desprindea pe cerul înstelat în capătul străzii perpendiculare pe strada noastră. Era o clădire veche, ruinată, cu o parte din ziduri complet căzute, cu planșeurile dintre etaje înclinate și cu lemnăria buretoasă la vedere. Cercevelele geamurilor lipseau, așa că ferestrele apăreau ca niște găuri informe în zidurile coșcovite. Acoperișul în pantă nu mai avea țigle și în el se deschideau breșe largi, negre. Mai fusesem o dată, ziua, în acel loc. Mă plimbasem cu Puia prin clasele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în undelem rânced de rapiță, radieră docilă, depou de locomotive veștede, fără mecanici, fără fochiști, cu tenderele nimicite de rugina galben-pai-de-păpădie-destrămată. Debara năpădită de metamorfoze (Gregor Samsa ți-a trebuit?; na, ține o mie de Gregori! gâdilându-te cu lăbuțele), cercevea de lele dulce, polonic poltron, pezevenghiule și ghiujule, șchiopârlă de melc cu dioptriile în sos remoulade, scriitor de vagonete abandonate pe linia moartă, crin vitros, bulion cu bube verzi, coropișniță scopită, lenevoi cu petecile-n creier, prag putred de casă scursă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
Acolo, Scarlat avea o casă, ca pe la munte în Muntenia, cu pridvor lat și cu boltă, livadă mare, nebănuită, de pomi, și în fund, în fund de tot, pierdută printre pomi, o magherniță, servind de atelier. Acolo lucra el uși, cercevele, lucruri de astea mai mult de dulgherie. Eu cred că nu există casă, în tot cartierul Matache Măcelaru, în care lemnăria să nu fie lucrată de Scarlat. Era un om simpatic afară din cale, martir al unei soacre greoaie, al
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
purcoaie pe categorii. Față de cel care vedea scena, dădea, neîntrebat, o explicație vagă, bolborosită și fără direcțiune precisă: - Omul e bine să cumpere, când găsește, de ocazie! Săstea acolo. Într-altă zi, bătrânul veni cu o căruță întreagă plină cu cercevele, ferești, uși de la vreo casă veche dărâmată. - Papa, se miră Otilia, ce faci cu astea? Pentru foc? Bătrânul își frecă mâinile, ca omul care a făcut o afacere bună și nu vrea s-o destăinuiască altuia, ca să-i facă surpriză
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Costache stricase toată grădina cu materialele lui, și un copac, apăsat prea mult la rădăcină de cărămizi, începu să se usuce. Verile sunt înăbușitoare și prăfoase la București, și tot colbul de cărămidă sfărâmată, luat de vânt, umplea treptele scărilor, cercevelele și orice ciubucărie arhitectonică. Apoi bătrânul, grijuliu, nu lăsă lucrurile pe loc, ci le mișcă mereu. Ca să nu i se fure cărămizile, se puse să le care el însuși în fund, făcîndu-și fața spână aprinsă ca o figură de piele-roșie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
căminului, studenții din anii I și II stăteau câte doi în cameră, iar cei din anii III și IV aveau camere individuale. Camera pentru două persoane măsura cam șase rogojini, mai degrabă lungă decât lată, iar ferestrele erau prevăzute cu cercevele din aluminiu. În dreptul lor se găseau două birouri și două scaune, dispuse astfel încât ocupanții camerei să poată învăța spate-n spate. În partea stângă a ușii se aflau două paturi de campanie. Mobila era solidă și extrem de simplă, incluzând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
fiindcă vreau ca doamna Pipersberg să nu ne simtă, urmează-mă până în dreptul ferestrei. Voi îngenunchea, îmi spuse dânsul tainic, ca să te poți urca din stradă ca pe o scară de pompieri, pe ramificațiile coarnelor mele, cu vârfurile sprijinite pe cerceveaua acoperișului”. - „De ce atâta oboseală?” în întrerupsei pe tonul cel mai amical, sprijinindu-l până la poarta pensiunii. Acolo, Ferdinand Sinidis, pironit în prag, deveni subit preocupat de ora prea înaintată. Era pe la amiazi... „Vreau să cunosc adevărul” strigă omul meu, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și pe gură. ...Adriana vrea să plece... Se așază ca o amazoană pe coada de lemn a coasei, sprijinită ca un drapel pe umărul morții, și trece fluidă prin fereastră, peste ulucă, fără să atingă stratul de zăpadă proaspătă de pe cerceveaua ninsă. - La revedere unchiule, cântă pe nas singura mea dragoste suavă, surâzându-mi de pe coada de lemn a coasei, fără teamă, plutind și îndepărtându-se tot mai mult de-a lungul dunelor albe, înspre cimitir. ...Afară, platinatul disc lunar, albăstrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de polițist, sever și sălbatic ar fi neliniștit trandafirii, violetele. Chiar și fără nervi, aceste organisme aveau putere de discernământ. Noi cu surplusul nostru exagerat de receptori eram În permanentă stare de haos nervos. Înconjurat de umbrele copacilor, flexibile, ale cercevelelor, rigide, și de reflecțiile alămurilor și ale sticlei, pe jumătate fixe, domnul Sammler Își șterse pantofii cu șervetul de hârtie pe care Shula Îl pusese sub ceașca de cafea. Pantofii erau umezi, În continuare. Musteau de apă, Într-un mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
sălilor de curs erau pline de cioburi de sticlă și multe ferestre nu mai aveau geamuri. Nu de multă vreme, din biroul ei care dădea spre partea cealaltă a terenului, Margaret văzuse cum un tânăr a scos un geam din cercevea și i-a dat cu el altuia În cap. Își urmărise dușmanul cu calm, ridicase sticla și i-o trântise În creștet. Geamul se făcuse țăndări, nenumărate ciobulețe prin care se reflecta lumina soarelui, scântei colorate care căpătaseră ființă pentru
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
ton plictisit și schimbă subiectul: Simți ceva? Gosseyn clătină din cap, negativ și zise sincer . ― Nimic. Ajunseră la apartamentul Patriciei. Zidul în care se aflase distorsorul se căsca în fața lor. Geamurile ferestrelor zăceau în cioburi pe podea. Gosseyn privi prin cercevelele goale spre locul unde până mai ieri, se înălța Mașina jocurilor, ca o bijuterie pe coroana verde a Terrei. Acolo nu se mai vedeau acum decât mii și mii de grămezi de pământ murdar adus cu basculantele, pentru a șterge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Se oprea când gresia ajungea la os și aurul se amesteca cu sânge. Călcâiul se regenera greu. Cu picul de pâine pe care îl primea, ademenea șobolani pe care îi spinteca de vii pe pântec cu un cui smuls din cercevea și îi aplica fierbinți pe rană, pentru a-și domoli durerile insuportabile. După șapte ani de trudă, la capătul puterilor, fără sânge în vine și fără lumină în ochi, îl îngrozi pe Patruțâțe dezvelind din niște zdrențe murdare un bulgăre
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de mică, fetița mi-a amintit în mod ciudat de fata singuratică întâlnită spre primăvară, în mijlocul mlaștinilor... „E soră-mea“, a spus Maria, „suferă de stomac, are o criză“. De afară, din grădină, se auzeau trosnind crengile arborilor. Ființa-furtună apăsa cercevelele ferind parcă dinadins fragilitatea sticlei. Încerca să rupă totul, dintr-o bucată. „Geamurile !“, a strigat fetița. „Să nu le spargă !...“ M-am îndreptat spre fereastră, mă gândeam că nici Maria, nici sora ei nu dormiseră niciodată în pădure, că nu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
când băga lactate la Turn, era chiar lângă casa mea, se făcea coada de la miezul nopții, pornea din capul străzii, vedeam pă geam, ne mai uitam cu Macatist, că-i venea câteodată de mă prindea la-ncheietură la fereastă, rupeam cercevelele, îl mai potoleam, că mă gândeam că ne-aude poporul de-afară cum colcăia ăia îndesații, bătuciții, împâsliții, băgații în mine cu dușmănie și disperare la mascarlâc și cotârjeală de aprigul meu Macatist, că stătea oamenii cu listele la coadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de veghetoare a timpului și de alungătoare a spiritelor malefice. Simbol al poligamiei absolute, se pare că și cocoșul se auzea râzând în bătăile vântului. Palele răcoroase râdeau infantil, bruftuluite de vâjâielile bătrâne, furioase că nu dărâmă o țiglă, o cercevea sau vreun ochi de geam pentru a vedea ce se petrece dincolo de ziduri, vântoasele pălmuiau în joacă cocoșul de tablă, nepăsătoare la atenționarea brizelor umede ale nopții de a se potoli odată ca să nu tulbure sfatul bătrânesc al celor o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
seama că Janvier i-ar mai putea fi de folos o dată, chiar și după moarte. Ferestrele goale îl priveau întocmai cum îl priviseră ochii celor din celulă așezați pe lângă ziduri. Își ridică ochii și cuprinse totul dintr-o singură privire: cercevelele nevopsite, geamurile sparte acolo unde fusese cândva biroul lui, balustrada terasei ruptă în două locuri. Apoi privi în jos, la picioarele lui care răscoleau pietrișul. Se gândi că poate casa este încă goală, dar, când dădu colțul și se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]