229 matches
-
de ani de la nașterea sa și zece ani de la trecerea lui în veșnicie, îl văd și mai ales îl aud în amintitul cerc al prietenilor dispăruți, participând într-un anumit fel propriu la ceva ce ne era comun nouă tinerilor cerchiști: râsul. Îmi ațintesc urechea spre ecourile din depărtare ale râsetelor noastre din anii aceia ai cataclismelor istoriei (dintre care doar unele le trăisem iar altele așteptau într-un sumbru viitor apropiat să le trăim), și disting destul de clar râsul subțire
La nouăzeci de ani neîmpliniți by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/6691_a_8016]
-
disonanțelor, dacă nu chiar grație lor, de ce nu disting râsul lui Cornel Regman? Și, doar, el era adeseori cel care declanșa hohotele noastre. Nu era printre noi singurul animator al râsului, care aparținea tinereții noastre probabil și, fără îndoială, spiritului cerchist ce se voia deasupra timpului, în pofida timpurilor ce se prăvăleau peste noi. Dar Cornel era un nesecat izvor de vorbe de duh, de calambururi. Recurgea uneori pentru alimentarea râsului chiar și la materiale furnizate de opresorii noștri. Trivialitatea acestor ingrediente
La nouăzeci de ani neîmpliniți by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/6691_a_8016]
-
până la un prag, cu interes și plăcere, pentru buna priză la textul literar și corecta lui resemnificare critică, scrisul lui Cornel Regman lasă o impresie de ansamblu mai degrabă tristă. Între foiletoniștii artiști și autorii de impunătoare sinteze critice, fostul "cerchist" nu-și găsește nicăieri locul. Iar acesta nu este un semn de originalitate debordantă și inclasabilă, ori de marginalitate căutată. E unul de neputință.
Un critic caustic by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9181_a_10506]
-
Coșbuc, Sorin Titel cu Nicolae Breban), sau chiar polemic. Scriind despre Eugen Todoran în contextul Cercului Literar de la Sibiu, autorul remarcă polemicile acestuia cu filosofii la modă ai timpului trecut, dar și o oarecare detașare față de bătăliile la zi ale cerchiștilor, o vizibilă lipsă de aderență la programul schițat de Radu Stanca și I. Negoițescu. De aceea, arată autorul Geografiei literaturii române, azi, Todoran "va fi așezat în 1946 în rândul cerchiștilor de rangul doi de cvartetul liderilor (Negoițescu, Stanca, Regman
Cartografia literaturii române by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10487_a_11812]
-
și o oarecare detașare față de bătăliile la zi ale cerchiștilor, o vizibilă lipsă de aderență la programul schițat de Radu Stanca și I. Negoițescu. De aceea, arată autorul Geografiei literaturii române, azi, Todoran "va fi așezat în 1946 în rândul cerchiștilor de rangul doi de cvartetul liderilor (Negoițescu, Stanca, Regman, Doinaș)" (p. 255). Mai mult decât atât, "în 1970 când profesorului îi apare masivul volum Eminescu, prietenii cerchiști nu îl întâmpină cu urale, așa cum întâmpină cărțile lui Radu Stanca, Șt. Aug.
Cartografia literaturii române by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10487_a_11812]
-
autorul Geografiei literaturii române, azi, Todoran "va fi așezat în 1946 în rândul cerchiștilor de rangul doi de cvartetul liderilor (Negoițescu, Stanca, Regman, Doinaș)" (p. 255). Mai mult decât atât, "în 1970 când profesorului îi apare masivul volum Eminescu, prietenii cerchiști nu îl întâmpină cu urale, așa cum întâmpină cărțile lui Radu Stanca, Șt. Aug. Doinaș, I. Negoițescu, Regman, așa cum îl susțin pe Ovidiu Cotruș. Nici mai târziu nu manifestă o iubire deosebită față de aliatul lor din 1943 și 1945" (p. 255
Cartografia literaturii române by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10487_a_11812]
-
fond, nu printr-o idee proprie despre modernitate și modernism, ci printr-o altfel de situare în tradiție. Racordarea la modernism nu lipsește, dar ea nu constituie o miză explicită, urmărită cu obstinație. Dimpotrivă, în toate documentele programatice ale grupării cerchiste apare evident un mod particular de a (re)gândi tradiționalismul. Se adeverește încă o dată ideea călinesciană că, în secolul XX, opțiunea tradiționalistă a poeziei e o formă de modernism. Polemizând cu sămănătorismul și naționalismul redeșteptat în timpul celui de-al doilea
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
un mod particular de a (re)gândi tradiționalismul. Se adeverește încă o dată ideea călinesciană că, în secolul XX, opțiunea tradiționalistă a poeziei e o formă de modernism. Polemizând cu sămănătorismul și naționalismul redeșteptat în timpul celui de-al doilea război, gruparea cerchistă se revendică de la o tradiție mai profundă, îndepărtată în trecut și, pe cât se poate, fără legătură imediată cu prezentul și conjuncturile politice. Esențializarea tradiției înseamnă pentru cerchiști valorificarea unor elemente filosofice și culturale din romantismul german, combinat cu spiritul faustic
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
Polemizând cu sămănătorismul și naționalismul redeșteptat în timpul celui de-al doilea război, gruparea cerchistă se revendică de la o tradiție mai profundă, îndepărtată în trecut și, pe cât se poate, fără legătură imediată cu prezentul și conjuncturile politice. Esențializarea tradiției înseamnă pentru cerchiști valorificarea unor elemente filosofice și culturale din romantismul german, combinat cu spiritul faustic goethean. În cultura română, cerchiștii căutau o tradiție de dinainte de Goga și Coșbuc, găsind ca ideală posibilitate de ancorare, revendicarea de la Eminescu și Maiorescu. Spiritul critic maiorescian
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
tradiție mai profundă, îndepărtată în trecut și, pe cât se poate, fără legătură imediată cu prezentul și conjuncturile politice. Esențializarea tradiției înseamnă pentru cerchiști valorificarea unor elemente filosofice și culturale din romantismul german, combinat cu spiritul faustic goethean. În cultura română, cerchiștii căutau o tradiție de dinainte de Goga și Coșbuc, găsind ca ideală posibilitate de ancorare, revendicarea de la Eminescu și Maiorescu. Spiritul critic maiorescian era un antidot la confuziile prezentului. Scrisoare adresată în 1943, în numele întregii grupări cerchiste, de I. Negoițescu lui
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
goethean. În cultura română, cerchiștii căutau o tradiție de dinainte de Goga și Coșbuc, găsind ca ideală posibilitate de ancorare, revendicarea de la Eminescu și Maiorescu. Spiritul critic maiorescian era un antidot la confuziile prezentului. Scrisoare adresată în 1943, în numele întregii grupări cerchiste, de I. Negoițescu lui E. Lovinescu insistă pe necesitatea de a revaloriza tradiția maioresciană în critică. E. Lovinescu este elogiat tocmai pentru meritul acestei actualizări a spiritului maiorescian - ceea ce însemna primatul esteticului, disocierea între estetic, etnic și etic. În critica
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
de diferențiere estetică, literatura română și-a rotunjit limitele, și-a încheiat perioada fundamentală, pe care se va clădi creația viitorului" - se afirmă răspicat în manifest (v. I. Negoițescu-Radu Stanca, Un roman epistolar, Ed. Albatros, 1978, p. 371). Prin Lovinescu, cerchiștii se revendică de la Maiorescu și promit să fie "a patra generație maioresciană", pe care o întrezărea și o spera maestrul în volumul Titu Maiorescu și posteritatea lui critică. E important de subliniat că întregul manifest din 1943 îi arată pe
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
se revendică de la Maiorescu și promit să fie "a patra generație maioresciană", pe care o întrezărea și o spera maestrul în volumul Titu Maiorescu și posteritatea lui critică. E important de subliniat că întregul manifest din 1943 îi arată pe cerchiști mai mult ca maiorescieni decât ca lovinescieni. Ultima frază pune accentul pe necesara deschidere spre o europenizare de care va mai fi vorba și în afirmațiile programatice ulterioare: Pentru noi, literatura română nu înseamnă un fenomen închis, petrecut într-o
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
opusă închistării naționale. Această formă polemică de tradiționalism (nedeclarat ca atare) seamănă, prin delimitările categorice de tradiționalismele închistate, ruralizante și militante, cu un modernism sui generis, fără a fi cu adevărat unul. Dacă nu cumva mă înșel, textele programatice ale cerchiștilor nu pronunță niciodată cerința lovinesciană de sincronizare ca pe o necesitate. Europenizarea literaturii române se poate realiza prin valorificarea unei tradiții de profunzime, nu neapărat printr-o racordare la modelele prezentului. În Perspectivă, text apărut în primul număr al "Revistei
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
și la invenții fantaste. În atmosfera îmbâcsită și apăsătoare a acelui timp, el a vrut să trezească speranțele în forțele tinere ale nației, să afirme, peste vicisitudini și aberații, continuitatea faclei valorilor eterne" (op. cit., p. 511). Cu alte cuvinte, Manifestul cerchist nu avusese veleități de noutate radicală, de avangardism, experiment literar, nici măcar de modernism, ci a dorit să apere puritatea "valorilor eterne" de vicisitudinile politicii și ale istoriei. Acea viziune organică pe care am remarcat-o își arată din nou "cumințenia
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
imitației, pe temeiul căruia se dezvoltă teoria sincronismului. Literatura română are nevoie, pentru a ieși din provincialism și pentru a se europeniza, nu de o simplistă sincronizare, ci de o racordare la tradiții ignorate. Mai bine se vede acest program cerchist într-un alt articol al lui I. Negoițescu, Viitorul literaturii române, apărut în al treilea număr al "Revistei Cercului Literar" (martie 1945) și, de asemenea, reluat în volumul Scriitori moderni. Soluțiile lui I. Negoițescu de înnoire a literaturii române nu
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
Înnoirea posibilă a literaturii române s-ar produce deci, în estimarea lui I. Negoițescu, nu prin lovinesciana sincronizare, ci prin valorificarea unor tradiții ignorate sau subestimate, nu mai puțin specifice decât altele, uzate și perimate. Să recunoaștem deci că programul cerchist se concretizează în bună măsură prin contrazicerea lovinescianismului - ceea ce poate părea paradoxal, dacă nu cumva chiar este paradoxal prin raportare la Manifestul din 1943. Nu cred că am putea trata aceste distanțări nedeclarate ca pe niște inconsecvențe. Cerchiștii îl admiră
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
că programul cerchist se concretizează în bună măsură prin contrazicerea lovinescianismului - ceea ce poate părea paradoxal, dacă nu cumva chiar este paradoxal prin raportare la Manifestul din 1943. Nu cred că am putea trata aceste distanțări nedeclarate ca pe niște inconsecvențe. Cerchiștii îl admiră pe E. Lovinescu, prețuiesc cenaclul "Sburătorul" și pe scriitorii moderni promovați de critic, aprobă în principiu modernismul ca pe o soluție de înnoire, dar nu îl adoptă în practica propriei creații. Despre sincronism I. Negoițescu nu suflă o
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
putea fi decât repudiați. Aviditatea noastră de clasicism era legată, teoretic, de repudierea celor două curente literare: sămănătorismul și tradiționalismul" - a patra contradicție. Tradiționalismul și sămănătorismul sunt, în fond, false forme de clasicism. Dar în conservatorismul comun celor trei curente, cerchiștii creau o delimitare, încercau separarea valorilor eterne ale clasicismului de cele conjuncturale și corupte estetic în sămănătorism și ortodoxism. "Promovarea europenismului se lega de teama de provincialism". Europenismul este un remediu al provincialismului, dar nu europenismul dinafară, ci europenismul dinlăuntru
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
și al lui Blaga, după cum precizează I. Negoițescu. E vorba deci de un europenism redescoperit și resuscitat din valorile existente ale tradiției interne, nu de un europenism inventat, sincronist, împrumutat. În sfârșit, ultima contradicție ar merita un comentariu extins. Toți cerchiștii au avut un adevărat cult pentru Blaga, dar nu s-au revendicat din poezia și filosofia lui "din teama de a nu fi Ťblagieniť" - mărturisește I. Negoițescu. Filiația e notorie, ca și rezistența cerchiștilor la această afiliere, din frica de
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
ar merita un comentariu extins. Toți cerchiștii au avut un adevărat cult pentru Blaga, dar nu s-au revendicat din poezia și filosofia lui "din teama de a nu fi Ťblagieniť" - mărturisește I. Negoițescu. Filiația e notorie, ca și rezistența cerchiștilor la această afiliere, din frica de a nu fi considerați epigoni. Manifestul adresat lui E. Lovinescu în 1943 e, categoric, privind retrospectiv, o formă ingenioasă de ascundere a adevăratului maestru. În etapa postcerchistă, prin euphorionism, adică prin propunerea de "restaurare
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
în 1943 e, categoric, privind retrospectiv, o formă ingenioasă de ascundere a adevăratului maestru. În etapa postcerchistă, prin euphorionism, adică prin propunerea de "restaurare goetheană", se va crea o premisă pentru redescoperirea și dezvăluirea lui Blaga ca maestru tăinuit. Tradiția cerchistă a pornit de la Blaga, fără a o recunoaște, și s-a întors la Blaga, într-un mod explicit, după ce maestrul a murit și recuperarea memoriei lui era o chestiune de onoare și de onestitate.
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
devine redactor la revista „Teatrul", în al cărei colegiu se numărau: Camil Petrescu (președinte), Simion Alterescu, Aurel Baranga, Margareta Bărbuță, Radu Beligan, Mihail Davidoglu, Lucia Demetrius, Dan Nasta, Irina Răchițeanu, Florin Tornea, George Vraca și Horia Deleanu (redactor-șef). Aici, cerchistul redactează cronici dramatice și însemnări referitoare la probleme de artă teatrală. Amănuntul necunoscut este că scriitorul a publicat atât cu pseudonimul ales în adolescență, cât și cu numele de la naștere: Ștefan Popa. După o tăcere publicistică de circa opt ani
Ștefan Aug. Doinaș și Ștefan Popa. Două semnături, același autor by George Neagoe () [Corola-journal/Journalistic/5986_a_7311]
-
bătrânilor împotriva tinerilor, ca și când ar exista, în teatrul românesc, două tabere?". La final, Doinaș îl atenționează pe regizor că a ignorat problema recurentă a teatrului românesc: reprezentațiile neconforme cu intențiile dramaturgilor. În prima lună a lui 1957, îl întâlnim pe cerchist la „Însemnări" (O alternativă, p. 94), răspunzând observațiilor primite de mensual din partea unui anonim (Lector, Negru pe alb, în „România liberă", anul XIV, nr. 3786, duminică 9 decembrie 1957, p. 2). Gazetarul necunoscut întocmise notițele Arta pastișei, Erata... eratei și
Ștefan Aug. Doinaș și Ștefan Popa. Două semnături, același autor by George Neagoe () [Corola-journal/Journalistic/5986_a_7311]
-
și corespondenței - e un fel de a spune, căci resursele expresive ale lui Sîrbu fac literatură și din aceste pagini -, râsul catartic lasă loc geamătului de disperare și protestului strigat, iar și iar, în caietele de noapte ale diaristului. Fostul "cerchist" își creează singur un cerc, al cărui centru este. La distanță egală de naționalismul primar al lui Ceaușescu și de internaționalismul sovietic, de logica sângeroasă a conflictelor armate și de cea strâmbă a războiului rece, el dezvoltă alte și alte
"Scrisori către bunul Dumnezeu" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Imaginative/11904_a_13229]