650 matches
-
Gheorghe); chiar Nichita Stănescu, în primele volume, absoarbe numeroase ecouri barbiene, argheziene, mai rar blagiene. În general, cu toții au fost mai mult sau mai puțin influențați de modelele moderniste interbelice, adepți așadar ai unor retorici „înalte”, străbătute de un spirit ceremonios, nesățios cu mijloacele de expresie, „obsedat de esențe, simboluri, sinteze”328 și, desigur, avid de metafore cu mare putere de acoperire. Totuși, este oarecum exagerat să vorbim în cazul lor - așa cum s-a făcut în ultimul timp - despre un fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
lipsesc nici din această formulă a „poeziei realului”, ceea ce îi justifică mai curând atributul de „metatranzitivă”. Este evident că (sub influența modelului american) această manieră, desigur non-inocentă de a scrie, înlocuiește entuziasmul creatorului cu instinctul sigur al ironiei și spiritul ceremonios, nesățios de metafore, simboluri și esențe, cu scepticismul evident față de formele încetățenite ale poeticității. Totuși, nu ne vom lansa într-o pledoarie prea avântată în privința metatranzitivității poeziei optzeciste și post-optzeciste. În primul rând pentru că nu am deține prioritate la acest
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
care nu a încetat să nedumerească naturile conformiste, să seducă spiritele avide de ludic și ironie și, mai cu seamă, să se plaseze într-un izbitor contrast cu spiritul dominant al poeziei românești de până la el, un spirit mai degrabă ceremonios, avid de decorativism și de gesturi sacerdotale, speculativ-metafizic și emfatic, nesățios cu metaforele și simbolurile și prea puțin dispus să se detașeze ironic de propriile-i născociri. În acest context, poezia lui Mircea Ivănescu surprinde tocmai prin naturalețe și (aparentă
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și „să admită drept poezie cele câteva episoade, narate sau dialogate din lumea satului”386. Noutatea absolută a acestei poezii a provocat - cum era de așteptat - perplexitate. Nu numai că ea se plasa într-un contrast izbitor cu spiritul solemn, ceremonios al producției poetice românești de până atunci, dar - după cum am arătat deja - nu avea prea multe trăsături în comun nici cu creația anterioară a lui Sorescu însuși. Totuși, unui ochi atent nu se putea să îi scape evidența că, era
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și comparatist. Tehnica negației înseamnă imobilizarea și, în cele din urmă, răpunerea victimei prin străpungeri succesive cu ace veninoase. Cu ultimul ac înfipt în mușchiul operei apare și judecata critică definitivă, fatal defavorabilă autorului trimis la moarte în acest chip ceremonios. Sunt și împrejurări în care solemnitatea face loc unei judecăți mai directe („nota personală a autorului ne scapă”), dar interpretul revine și, pentru a nu fi bănuit că judecă asertoric, deschide o largă paranteză, elucidând raporturile dintre muzică și poezie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
înființat în cadrul Ligii Culturale patronate de Iorga. Citită azi, dincolo de aerul desuet, de tenta ușor pitorească și moralizatoare, se remarcă lejeritatea idiomului arhaico-etnicist în care este scrisă piesa, diferit de cel al lui Creangă, deși la fel de "cult", de prețios, de ceremonios. Ca Sadoveanu, Iorga își impune și aici o limbă a sa proprie, care se vrea autentică, fiind în realitate artificioasă, lipsită de vervă imaginativă. N. Iorga rămâne primul mare exeget care l-a consacrat pe Ion Creangă în clasicitate. NOTE
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
gol al memoriei mele afective, de aceea, știind că Augustin Buzura va veni la Cluj, în octombrie, ,,pentru niște nesuferite controale medicale", am decis să fug din Oradea în orașul amintit, ca să îl întâlnesc. M-a întâmpinat cu un aer ceremonios, îmbrăcat într-un elegant costum albastru-închis, la care asortase o cămașă bleu și una din cele peste o sută de cravate pe care le colecționează. (Am aflat mai târziu că, în aceeași zi, trebuia să participe, ca invitat, la o
Augustin Buzura: ,,M-am retras din lumea literară din lipsă de timp" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/9056_a_10381]
-
Voica a lui Mihnea cel Rău și ale Doamnei Despina a lui Neagoe Basarab către pârgarii din Brașov) sau relațiilor de familie (Doamna Ecaterina a Țării Românești îi trimite repetate scrisori surorii sale Mărioara, călugărită lângă Veneția). Fie precise, fie ceremonioase, după trebuință, scrisorile evită spațiul privat, restrângând informația la minimum: „Și, dacă întrebi și despre noi, de sântem bine, (da), cu mila lui Dumnezeu. [...] Alta nu am să-ți scriu, și Dumnezeu cu Domnia Ta.” Alte scrisori, ca aceea a mamei
Ăste foi de dânsa scrise... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3923_a_5248]
-
extrem de exigent cu sine și cu ceilalti. Modelul său de învățător fusese întotdeauna Domnul Trandafir, pe care nu contenea să-l invoce la fiecare oră de curs. Își dorea atật de mult să semene cu Domnul Trandafir încật îi repeta ceremonios gesturile, dậndu-ne în fiecare toamnă pere din părul bătrận din curtea școlii, priveghind la descărcarea carului cu fận, dậnd ușor tonul cu diapazonul: Laaaa! sau punậndu-ne să împletim diferite obiecte, după modelul maestrului sadovenian. În rest, lecțiile erau cật se
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Academiei Române) și Aici, nicăieri (1987). Pentru traducerea în franceză a volumului de poezii Oră fântânilor a lui Ion Vinea (1982) i s-a decernat Premiul Uniunii Scriitorilor. Volumul Căderea zilei, situat sub semnul lui Saint-John Perșe, reunește poezii cerebrale și ceremonioase, ce supun unei cenzuri riguroase profuziunea imagistică și tind spre o dematerializare a lirismului. Aici, nicăieri apelează la intertextualitate, plasând totodată spațiul cultural sub semnul derizoriului: saturația livresca pare să impună întoarcerea la real, dar demersul liric rămâne mai degrabă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288356_a_289685]
-
eseu monografic focalizat pe o reconstrucție a „biografiei interioare a operei”, a cărui miză ar fi nu atât exhaustivitatea, cât identificarea unor „semnificații majore”. Diversele aspecte ale scrierilor lui Zaharia Stancu (proză, poezie, publicistică) sunt urmărite pe rând, cu deferență ceremonioasă și prolixă, din perspectiva unei duble finalități: analiza și contextualizarea (în plan local și universal). Accentul cade pe ciclul romanesc avându-l ca erou pe Darie, în care criticul identifică un „picaro pasionat de aventura cunoașterii”. De altfel, o tendință
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287259_a_288588]
-
umple paharul de cositor, omul i-l smulse din mână, bând cu nesaț. Îl puse jos abia după ce Îl golise. Fremăta, scuturat de un tremur violent. Apoi, În sfârșit, păru să Îl observe pe poet. Parcă Își mai recăpătase puterile. Ceremonios, Îl invită să ia loc, eliberând, pentru el, de niște codexuri singurul scăunel din lemn. După ce oaspetele se așeză, literatus se rezemă de pernă. - Ce pot face pentru domnia ta, messer Durante? - Există un motiv pentru care m-am gândit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
rotofei de pe grătar. Dingbat a apărut din camera din spate, cu triunghiul de lemn pentru bile, să-mi strângă mâna. Augie se duce la o petrecere la familia Klein, i-a spus doamna Einhorn. Felicitări, băiete, mi-a spus Einhorn ceremonios. Se duce, Tillie, dar nu imediat. Am o surpriză pentru el mai întâi. Îl duc la un spectacol. Willie, i-a spus tulburată. Lasă-l. Asta e noaptea lui. Nu la un film amărât de cartier, ci la McVicker, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de tăcuți strigă atât de puternic; de ce un caracter de obicei sfios devine brusc agresiv; și de ce pasiunea cea mai vitală e uneori atât de aproape de moarte. Dar așa cum din cerul pârjolit se revarsă câteodată ploi violente, mexicanul cel mai ceremonios îți rezervă surprize dacă e zgândărit. Ca să-și ascundă timiditatea, el devine bătăios. Conștient de slăbiciunile sale, riscă mai mult decât e necesar. Și e un fapt îndeobște cunoscut că bravura toreadorilor mexicani nu e prea departe de sinucidere. Ei
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
el și-l atinge: Domnul dorește ceva? Mircea Emil saltă foarte puțin pălăria, să-l vadă cu un ochi: Să fiu lăsat să dorm. Chelnerul își vede urgent de drum, amintindu-și surîsul bătăios. Cînd ajunge lîngă Lazăr, se apleacă ceremonios: Fratele meu omul dorește ceva? Ce-mi poți da de șase lei și cincisprezece bani? Sfaturi. Lazăr scoate mîna din buzunar și răstoarnă banii pe masă: Te ascult. În ce domeniu? Filosofie. Ce teorie trebuie să adopt ca să-mi treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
singur, toarnă din nou, mai mult ca prima oară, vrea să bea, însă rămîne cu buza paharului lipită de umărul obrazului drept, oftează, apoi, încet-încet, parcă ar fi bolnav, se ridică în picioare, întinde mîna dreaptă cu paharul ținut drept, ceremonios, merge în mijlocul încăperii, privește atent în jos, la vîrfurile pantofilor, bate discret cu tocul în mocheta de sub picioare, din ce în ce bătăile se amplifică, se stabilesc într-un ritm anume, brațul stîng descrie nervos un arc de chemare, oprindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
doarme răspunde șoferul. Nu știam de unde-l cunosc; de la televizor, apare uneori la varietăți. Ptiu! Să vezi ce-i fac! se înfurie Ovidiu. Credeam că-i din Direcția Comercială, altfel îl sictiream!... Aaa, rîde Sultana de-aia o serveai așa ceremonios pe cucoana cu guler de blană albă... Ei da, se îmbunează ea și-și toarnă un pahar noroc, bărbate! Bea și tu, ce naiba! Nu ești bărbat rău, hai, bea de-aici... Noaptea asta zice femeia, vorbind împleticit, legănîndu-se de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
tine, gesturile mele sînt numai ridicole și caraghioase... Păcat! Înainte de-a se retrage, Mihai atinge, ca din întîmplare, brațul femeii, prelungind atingerea pînă jos, la degete, pe care le prinde ușor, le așază pe palma sa, apoi le ridică ceremonios, sărutîndu-le apăsat pe toată lungimea lor. Am impresia că sărut aur, Maria... forțează el nota, răscolit brusc de parfumul fin folosit de femeie. De ce vrei să te concurezi cu Marcu? Fă-o cu tine însăți. Ai mîini de aur, lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aș fi violat. M-a Întrebat cum ar fi arătat, de fapt, dacă Într-adevăr aș fi făcut asta. Nici nu mă puteam gândi la așa ceva. Din păcate, afacerile au prioritate. — Liber ești să pleci oricând, am zis eu, fluturând ceremonios mâna. Nu țin niciodată bărbații aici, Împotriva voinței lor. — Ce vreau să spun e să te dai din afurisita aia de ușă! — Ce se Întâmplă? Nu știi de ce ai fi În stare dacă te apropii de mine? M-am tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
un stil de mare campion. Tacticos, el depune la picioarele scării răclița, pentru a institui bariera sfântă și invizibilă, ce avea să țină în continuare la respect, demonul înfuriat. După care, apropiindu-se de armura aceea vigilentă, înarmată, se înclină ceremonios în fața ei și spune: Îmi dai voie? Tăcerea valorează consimțământ! gândește Avocatul, în termeni pur juridici. Iar Bossul desprinde spada, scânteietoare ca oricalcul atlanților, din strânsoarea imponderabilă a celor două mănuși goale, înzăuate și o ridică în cumpănă pe deasupra scăfârliei
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
jilț domnesc. Ori... În forma unei iesle? Un bărbat tânăr, blond, înalt, cu părul și barba împletite în șuvițe mătăsoase, frumos ca un înger, îmbrăcat într-o togă albă ca neaua, se ridică de pe jilț și se apleacă în fața mea, ceremonios. Înțeleg urarea de pace pe care mi-o adresează, fără a-și mișca în vreun fel buzele, minunat arcuite. Lângă picioarele desculțe ale tânărului celui chipeș se joacă, pe pajiștea cosită, numai el știe cu ce, un copilaș bălăior și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
rușina Încă la gândul că paznicul firmei, un necunoscut oarecare, i-ar fi putut descoperi secretele căsniciei. Îl apăra pe el și pe ea Însăși. Antonio Îi ținu brațul, neslăbind strânsoarea. — Cum te simți? Arăți bine, Mina. Drăguț, curtenitor, aproape ceremonios. Capabil să deshumeze numele ei de alint. — Eu Însă nu te văd bine deloc, Îi răspunse Emma. Sigur ai renunțat la pastile? Amfetaminele Îți ard creierul. Putem vorbi ca doi oameni normali, spuse Antonio, sau trebuie să ne comportăm ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
la ceva, dacă voi scăpa vreodată de aici. Mă Întrerupe un maior care vine În control. Sar brusc de pe scaun și Îi turui protocolul obișnuit. Din cauză că mintea mi-e În altă parte, Îl uluiesc Încurcîndu-i gradul și salutîndu-l cu un ceremonios „Cu stimă și respect“ (fluturînd după el mîna, ca după vecinul de palier). Dar nu se supără, mă lasă să-mi văd de ale mele. SÎnt Într-un moment de inspirație și am convingerea că publicul din visul meu urmează
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
30 dimineața, sîntem deja În curtea garnizoanei din Hațeg, după ce ne-am afumat Într-un autobuz hîrbuit, lăsînd În spate muntele cu piscul Înzăpezit. Se adună baterii de la toate unitățile din jurul orașului. Cu toții veți forma o unitate nouă, ne spune ceremonios un maior, după ce sîntem aliniați În careu. N-avem de ce să fim mîndri, sîntem cu toții convinși că e vorba de o strategie agricolă, bănuim cam ce ne așteaptă În CÎmpia Bărăganului. Cei aproape 200 de soldați vor pleca cu trenuri
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
apuca să fie consumate, dacă mai apucă să fie consumate vreodată și nu cumva se Învîrt la nesfîrșit În circuit. În ciuda frigului, e ceva electric În aer, ceva care ne dă curaj și ne umflă piepturile. După ce Portocală ne aliniază ceremonios, plecăm În pas de defilare de-a lungul pistei de rulaj, cîntînd Întreg repertoriul de cîntece ostășești pe care le-am Învățat. Batalioanele române trec iar Carpații, tobele bubuie de zici că vor să omoare pe cineva, soldatul român are
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]