193 matches
-
bine. — Salud, Pepé, și mersi. — Salud, Enrique. Nici o problemă. Salud. Avea o voce ciudată și Într-un fel morbidă și nu m-am obișnuit niciodată s-o aud, dar acum, urcînd scările, mă simțeam bine. Noi, toți clienții vechi de la Chicote, ținem cumva la locul Ăla. Știam că de-aia fusese Luis Delgado atît de tîmpit Încît să intre acolo. Ar fi putut la fel de bine să-și vadă de treburi În altă parte. Dar dacă era În Madrid, trebuia neapărat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
am fost prieteni buni. E clar, dacă poți face cea mai mică faptă bună-n viață, merită s-o faci. Așa că eram bucuros că-l sunasem pe prietenul meu, Pepé, de la Seguridad, pentru că Luis Delgado era un client vechi la Chicote și nu voiam să fie dezamăgit sau scîrbit de chelnerii de-acolo Înainte să moară. Fluturele și tancul În seara aia mă-ntorceam spre casă, de la biroul de cenzură spre hotelul Florida, și afară ploua. Așa că pe la jumătatea drumului m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
chelnerii de-acolo Înainte să moară. Fluturele și tancul În seara aia mă-ntorceam spre casă, de la biroul de cenzură spre hotelul Florida, și afară ploua. Așa că pe la jumătatea drumului m-am săturat de-atîta ploaie și m-am oprit la Chicote pentru un pahar. Era a doua iarnă de bombardament de cînd Începuse asediul Madridului și ne lipseau de toate, inclusiv tutunul și calmul, și mai tot timpu’ ți-era puțin foame și te enervai brusc și fărĂ măsură pe lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
te enervai brusc și fărĂ măsură pe lucruri Împotriva cărora oricum n-aveai ce să faci, ca de exemplu vremea. Ar fi trebuit să mă duc direct acasă. Mai erau doar vreo cinci străzi, dar cînd am văzut ușa de la Chicote m-am gîndit să intru pentru una mică și să mă ocup pe urmă de alea șase străzi, pe Gran Via, prin noroiul și molozul de pe bulevardul distrus de bombardamente. La Chicote era plin. Nu puteai să te-apropii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cinci străzi, dar cînd am văzut ușa de la Chicote m-am gîndit să intru pentru una mică și să mă ocup pe urmă de alea șase străzi, pe Gran Via, prin noroiul și molozul de pe bulevardul distrus de bombardamente. La Chicote era plin. Nu puteai să te-apropii de bar și nici la mese n-aveai loc. TĂiai fumul cu cuțitul, se cînta, erau bărbați În uniforme și mai era mirosul hainelor de piele ude, iar la bar chelnerii primeau băuturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
altfel. Doar că a lui nu era udă, pentru că erau Înăuntru dinainte să-nceapă ploaia. Și ea purta o haină de piele și, la fața pe care o avea, i se potrivea de minune. Regretam deja că mă oprisem la Chicote În loc să mă duc acasă, să mă schimb În niște haine uscate și să beau ceva stînd confortabil, În pat, cu picioarele ridicate, și mă plictisea să mă uit la tinerii Ăia doi. Viața-i foarte scurtă și femeile urîte sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și foarte compromițător despre oricine ți-ar fi trecut prin cap din Madrid, Valencia, Barcelona sau alte centre politice. Exact În clipa aceea cîntecele au Început din nou În forță și, cum nu prea poți să bîrfești urlînd, după-amiaza la Chicote se arăta a fi foarte plictisitoare, așa că m-am hotărÎt să plec imediat după ce voi fi dat și eu un rînd. Chiar În clipa aia a Început totul. Un civil Într-un costum maroniu, cu o cămașă albă și cravată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ori, plin de veselie. Unora Încă li se părea haios ce se-ntîmplă, printre ei numărÎndu-se și forțoasa. Dar chelnerul Înghețase pe loc clătinînd din cap. Buzele-i tremurau. Era bătrîn și doar eu Îl știam de zece ani la Chicote. — No hay derecho, Îi spuse demn. Dar oamenii continuau să rîdĂ și, fărĂ să observe că muzica Încetase, bărbatul Îl mai stropi o dată pe ceafă. Chelnerul se Întoarse cu tava-n mînĂ. — No hay derecho, Îi spuse. De data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
număr fenomenal de Împușcături și că Înainte cu sute de ani de apariția Republicii oamenii se tăiau Între ei cu niște cuțite mari, cărora În Andaluzia li se spunea navajas, și că dacă vedeam o moarte haioasă prin Împușcare la Chicote, În timpul războiului, puteam să scriu despre ea la fel de bine cum aș putea scrie despre o asemenea Întîmplare petrecută În New York, Chicago, Key West sau Marsilia. N-avea nici o legătură cu politica. Ea spunea că n-ar trebui s-o scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
electrică, iar povestea mea chiar a avut succes. Ei, În timpul nopții s-a oprit ploaia și a făcut loc unei zile frumoase, luminoase și reci de iarnă timpurie, și la unu fărĂ un sfert am trecut prin ușile batante de la Chicote ca să beau un gin tonic Înainte de prînz. Erau foarte puțini clienți la ora aia și doi chelneri au venit Împreună cu directorul la masa mea. ZÎmbeau cu toții. — L-au prins pe criminal? Întrebai. — Nu glumi la ora asta. Da’ tu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
măturat de gloanțe de pe Paseo Rosales, adăpostindu-ne după zidurile groase ale grajdurilor Montana. Știam că am găsit un loc bun de filmare și eram veseli. Dar ne păcĂleam singuri crezînd că nu eram prea departe. — Hai să mergem la Chicote, spusei În timp ce coboram dealul spre hotelul Florida. Însă ei trebuiau să repare o cameră, să schimbe filmul și să sigileze rolele pe care filmaserăm, așa că m-am dus singur. În Spania nu ești niciodată singur, așa că de data asta chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
trebuiau să repare o cameră, să schimbe filmul și să sigileze rolele pe care filmaserăm, așa că m-am dus singur. În Spania nu ești niciodată singur, așa că de data asta chiar Îmi surîdea o schimbare. Mergînd pe Gran Via, către Chicote, În seara aia de aprilie, eram fericit, vesel și plin de entuziasm. Munciserăm din greu și credeam că făcuserăm o treabă bună. Dar cum mergeam singur pe stradă, mi-a pierit toată exaltarea. Acum, că rămĂsesem singur și toată agitația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
era, În sfîrșit, În ofensivă. Dar felul În care ataca nu putea duce decît la un singur lucru: autodistrugerea. Și, gîndindu-mă acum la ce văzusem și auzisem toată ziua, ajunsesem să mă simt destul de rău. În gălĂgia și fumul de la Chicote mi-a fost clar că ofensiva-i un eșec, și lucrul Ăsta mi-a devenit și mai clar după ce am băut primul pahar la bar. CÎnd lucrurile stau bine și ești doar tu deprimat, o băutură te poate face să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
CÎnd lucrurile stau bine și ești doar tu deprimat, o băutură te poate face să te simți mai bine. Dar cînd lucrurile stau rău și tu te simți bine, o băutură nu face decît să Îți limpezească imaginea. Acum, la Chicote era așa o ÎngrămĂdeală, că trebuia să-ți faci loc cu coatele ca să duci paharul la gură. Abia luasem o Înghițitură mare, cînd cineva mă-mpinse, așa că o parte din whisky-ul cu sifon mi se vărsă. M-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
aviatori buni. Da, și o să scoată și tanchiști buni. Da’ trebuie să faci rost de cei care au chemare. E ca la preoți, Într-un fel. Trebuie să ai vocație. Mai ales acum, cînd au toată bateria aia puternică. La Chicote trăseseră jaluzelele și acum Închideau ușa. De acum nu mai putea să intre nimeni. Dar cei dinăuntru mai aveau juma’ de oră pînĂ la Închidere. Îmi place aici, spuse Al. Acum nu mai e așa multă gălĂgie. Mai ții minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
carne de cal și ca desert, portocale. Înainte mai avuseseră și niște mazăre cu cîrnați, despre care toți ziceau că fusese Îngrozitoare, dar aia se terminase. Ziariștii stăteau cu toții la o masă, iar la celelalte mese erau ofițeri, fete de la Chicote, tipi de la cenzură, care pe atunci Își avea sediul În palatul telefoanelor de peste drum, și-n rest, tot felu’ de cetățeni pe care nu-i recunoșteai. Restaurantul era condus de un sindicat anarhist și aveau numai vinuri din pivnițele regale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
poată fi băut. S-a comentat mult pe tema asta. Chelnerii nu cunoșteau diferitele soiuri de vinuri pe care le aveau. Îți aduceau pur și simplu o sticlă, și-ți Încercai și tu norocul. Erau la fel de diferiți de chelnerii de la Chicote cum e ziua de noapte. Chelnerii erau niște mucoși care primeau niște bacșișuri așa de mari, că ajunseseră să aibă feluri de mîncare speciale, precum homar sau pui, pe care le vindeau la niște prețuri astronomice. Dar se duseseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
să fiu. Doar că uneori Îți ia vreo trei-patru ore ca să-ți revii. Își pusese casca de piele cu bordura Întărită și chipul i se Întunecase; observai cearcănele negre pe care le avea sub ochi. — Ne vedem mîine seară la Chicote, i-am spus. — Da, spuse fărĂ să se uite-n ochii mei. MÎine seară, la Chicote. SĂ nu mai pierdem timpu’. Și plecă. Dacă nu l-aș fi cunoscut destul de bine și dacă n-aș fi știut unde se ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de piele cu bordura Întărită și chipul i se Întunecase; observai cearcănele negre pe care le avea sub ochi. — Ne vedem mîine seară la Chicote, i-am spus. — Da, spuse fărĂ să se uite-n ochii mei. MÎine seară, la Chicote. SĂ nu mai pierdem timpu’. Și plecă. Dacă nu l-aș fi cunoscut destul de bine și dacă n-aș fi știut unde se ducea să atace a doua zi, aș fi spus că era furios din vreun motiv anume. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
împotrivă. —Finn, obraznicule! îl apostrofează Charlotte, ca și cum ar fi o profesoară care îi face morală unui băiat neastâmpărat, și asta mi se pare de-a dreptul amuzant. Câteva secunde mai târziu, toți râdem în hohote. Capetele ni se clatină din pricina chicotelor celor de care ne sprijinim. E o mare ușurare. Fiecare, în felul său, este stresat de această primă întrunire a Ex-ilor Anonimi. Râsul ne eliberează de emoții și ne apropie. Simt mușchii lui Ben contractându-se și trebuie să recunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
arată vasul, Bossului: În curte, este o cișmea. Mergi și umple-l, de trei sferturi și grăbește-te înapoi. Tu vei fi naș! Ce-ai înlemnit? N-ai auzit? Dă-i bice, Pulețel! zice și Dănuț și se umflă de chicote, în forul său interior. Ce baftă, pe capul lui sec! sughiță Fratele. Odată ce-i vede nașul, băgăjelul finului! Micul băgăjel, micul băgăjel, oare ce-i în el? Taci, măi, cu prostiile, că vine! Șșșt...! Dă-l-ăi încolo, nu e cazul să
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
abia vizibil. Nici nu știu când am urcat în cerdac. Am pus mâna pe clanță. Încerc s-o deschid, dar am simțit că cineva se opune. Inima părea că vrea să zboare. Bănuiam cine-i dincolo. Am auzit și un chicot de râs, în timp ce ușa se deschidea încet-încet și o mână fină îmi făcea semn să intru... În clipa următoare, Zâna ardea în brațele mele... După un timp, am reușit să îngaim: ― Cum de te afli aici acum în amiaza mare
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
formeze mici pârâiașe. Trebuia să închid ușa mereu și mi-am dat seama că, enervat, o trânteam de fiecare dată mai tare. În timpul acesta, arțarul îndoit de furtună scotea scâncete de animal bătut. Apoi aceste scâncete s-au schimbat în chicote ascuțite. Parcă râdea de mine paiața, făcând plecăciuni. Probabil că la mijloc au fost nu numai zgomotele arțarului. Doar le mai auzisem de atâtea ori până atunci. Aproape mă obișnuisem cu ele. Eram însă surescitat. Poate că tensiunea furtunii stârnise
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
-l tăiam, arțarul scotea țipete scurte care se amestecau cu loviturile toporului. Dar în fața mea nu era un arțar, ci chiar destinul care-și bătea joc de atâta vreme de mine, care mă transformase în marioneta lui, iar acum scotea chicote ascuțite. Mă răfuiam nu cu arțarul, ci cu destinul. De aceea loveam cu înverșunare, fără să mă opresc. Nu-mi păsa nici de ploaia care curgea peste mine. Simțeam că, măcar o dată, aveam și eu dreptul să nu mai rabd
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
hipnotizați de ochiul dogoritor și orb care ne fixa de peste tot. Deodată am tresărit. Am auzit un cuc. Și-a strigat numele de patruzeci și unu de ori, după care a tăcut. Și iarăși s-au auzit scâncetele ori, poate, chicotele arțarilor... Într-un târziu, mi-am adus aminte de calea ferată. Pe unde trecea? Am început să cercetez terenul din jur și n-a trebuit să caut prea mult. Destul de aproape de locul unde ne oprisem când am ieșit din pădure
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]