641 matches
-
Sadoveanu ăla...”. Râseseră amândouă. Ajunsese și Voica precum...”ăla”. Pașii o purtaseră pe Irina până la faleză. Se opri privind un timp pescărușii care pluteau în voia valurilor, le urmări zborul între ape și cer. Nimic nu părea să le tulbure chiotul triumfător care le însoțea zborul. Se gândi că dacă ar fi pictat un tablou cu pescăruși în zbor pe deasupra valurilor zbuciumate, l-ar fi intitulat pur și simplu: “Viața” Un zâmbet îi lumină fața. Începuse să picure și vântul se
TĂBLIȚELE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383905_a_385234]
-
Revelion! Cu chiu, cu vai, ajungem în Militari și cu încă 100 de lei la taxi, fiindcă-n zi de sărbătoare tramvaiele circulă mai mult deloc,ca și autobuzele și troleibuzele, ajungem în... Piața Universității. Petrecerea este deja în toi! Chiote, strigăte, petarde, artificii, îmbulzeală... tineret și o muzică pe care cu greu o deslușim din cauza hărmălaiei. Înaintăm cu dificultate prin mulțimea de oameni,petarde si artificii.Ne ferim să nu ne scoată ochii cei care le lansează într-o veselie
REVELION PE DRUMURI de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 2193 din 01 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382867_a_384196]
-
S-A-NSENINAT Autor: Anatol Covali Publicat în: Ediția nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului S-a-nseninat și iată ce splendid asfințit, când inima deodată râzând a-nmugurit. O tandră adiere în suflet mi-a pătruns și tristele-i unghere cu chiot i-au răspuns. Ce binecuvântare a-ncins ființa mea că dintr-o dată-îmi pare că m-am născut abia. Destinul meu tresaltă, surâde încântat că în sfârșit de-o altă lumină-s sărutat. Au înflorit în mine speranțele târzii, iar
S-A-NSENINAT de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382914_a_384243]
-
convulsive de plâns). Irina se duce la ea, o ridică de pe scaun și o îmbrățișează. Se apropie și Violeta, care o mângâie pe păr și pe umeri. Maria oprește televizorul...De la blocul vecin se auzeau acordurile unei sârbe săltărețe și chiote de veselie, sunete sprințare ce răzbăteau prin geamul de la ușa balconului. Dar, în atmosfera glacială din sufragerie, chiotele se transformau în țurțuri ascuțiți, ce se-nfigeau în timpanele celor patru femei tăcute. Poate de aceea mâinile Mariei se duseră instinctiv
CAP. 10 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383083_a_384412]
-
Violeta, care o mângâie pe păr și pe umeri. Maria oprește televizorul...De la blocul vecin se auzeau acordurile unei sârbe săltărețe și chiote de veselie, sunete sprințare ce răzbăteau prin geamul de la ușa balconului. Dar, în atmosfera glacială din sufragerie, chiotele se transformau în țurțuri ascuțiți, ce se-nfigeau în timpanele celor patru femei tăcute. Poate de aceea mâinile Mariei se duseră instinctiv la urechi, să nu o atingă ascuțișul acestor țurțuri. Privirile îi căzuseră pe ecranul cenușiu al televizorului. Parcă
CAP. 10 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383083_a_384412]
-
și microscopică, pentru nefericitele de lângă ea. Peste un sfert de oră va veni și țâncul-anișor, în urlete, pocnituri și fulgere colorate. Degeaba va plânge micuțul anișor, că nimeni nu-i va respecta liniștea și nu-l va întreba de ce plânge. Chiotele, urletele, pocnetele, bubuiturile și fulgerările florale de pe cer, îi vor acoperi scâncetele că nu are nimic să le dea. Nimeni nu-l va lua în seamă când va gânguri că n-o să le dea mai mult decât „nenea” care a
CAP. 10 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383083_a_384412]
-
cinci...patru...trei! Toate patru ciocniră paharele, fără să-și ureze ceva. Deși zâmbeau, lacrimirile le curgeau pe obraji. Irina ieși pe balcon să privească cerul înflorit de artificii. O urmară și celelalte. În atmosferă, urletele și pocniturile reverberau cu chiotele de veselie și bucurie. Iar pe cer înfloriseră atâtea vise și speranțe, ce se azvârleau în străfundurile întunecoase ale viitorului, străluceau o clipă și se stingeau când coborau pe pământ. Violeta întrebă: - Tanti, de ce se sting așa repede florile astea
CAP. 10 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383083_a_384412]
-
Canalul fără un costum de neopren, așa cum a purtat Andrei Roșu anul trecut, când a traversat și el Canalul Mânecii. Susținător: „Avram Iancu care a reușit și a traversat Canalul Mânecii în 17 ore și 54 de minute.” Susținători: „Bravoo! (aplauze și chiote de bucurie). Am facut-o!” Soția și câțiva prieteni l-au așteptat pe temerarul din Valea Jiului care a intrat în istorie. Avram Iancu: „În acest moment mă simt foarte rău, am niște dureri fizice de nedescris. Am ajuns la ora
4 incercari si 18 ore de inot: Avram Iancu a devenit primul roman care traverseaza Canalul Manecii fara costum de neopren [Corola-blog/BlogPost/92885_a_94177]
-
rece, o ceapă și-un iepure prins la repezeală. Dar pe când se ospătau ei nălțând în gând mulțămire Atoatefacătorului, numai ce se auzi un tropot crescând pe vale și cât ai bate o dată din palme, Văioaga Ursului se umplu de chiot. — Tătarii! - mai apucă să strige călugărul bătrân, ascunzându-l pe cel tânăr sub sutană. Tătarii îi înconjurară bătând sălbatic caii cu scările de lemn. Unul mai răsărit se răsti la bătrân: — Ștacrâhm, hrâcmă! — Ma io no capisco! - se bâlbâi Metodiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cuvântul meu de om! Dar până când? Urăsc corturile, harnașamentele, zăbala, dormitul ca iepurii pe care-i mănânc, iarba naltă din care nu știi cine și cum și de ce sare, goana când pe stânga, când pe dreapta; mă calcă pe nervi chiotele, strigătele, năvălirile, omnes, omnes! Vreau un loc liniștit, fraților, un gineceu! — Cardiac ștahrâm hărbânt! - spuse atunci cu asprime soră-sa Huruzuma, trăgându-l pe han de mânecă. — Ai dreptate, n-are rost să mă înfierbânt! se domoli tătarul. Să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
barcagii, de bragagii, de iaurgii, de lactagii, de halvagii, de geamgii, de cheflii, de scandalagii și reclamagii hazlii, sultanul părea să aibă răbdare cu oamenii. De-abia intrat prin Marea Poartă de Răsărit, drumețul e izbit de-un vuiet de chiote, de țipete, de strigăte care se apropie și-l înconjoară într-o clipită. O mie și una de nații sub o mie și una de înfățișări îl roagă viermuind în jurul lui ceva. Ce? Să cumpere. Ce? N-apucă drumețul, amabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
umeri și-l sărută apăsat de trei ori pe obraji, strigând: — Am venit, pane Macek! — Mă bucur, mă bucur! - rânji hangiul, turnând în pahare. Insul mai înalt se întoarse spre ai săi și deschise gura să scoată și el un chiot, dar dădu cu ochii de cei doi călugări. — Stoooi! - răcni el în loc să chiuiască. Ceilalți se potoliră ca prin farmec. Insul înalt își scoase șapca, veni spre Metodiu, îngenunche și spuse cu sfială: — Blagoslovește, părinte, un biet păcătos. Fii binecuvântat, fiule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
așteptă, se-mpute. Așa când strig o dată „Agarici!”, vin toți, nu poate zice careva că nu l-am chemat. — înțeleaptă judecată! - zise Barzovie-Vodă. Dar pe soție cum o cheamă? — Știucî - răspunse creștinul. Episodul 137 CE-I TREBUIE OMULUI Descărcară cu chiote, cu vai-uri bagajele și peștele din barcă, apoi pășiră pe mal. în fața lor se întindea gospodăria lui Covaliov. O gospodărie simplă, fără acareturi inutile, vădind în toate grija nețărmurită pentru pește: plase puse la uscat și cârpit, undițe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pierită sub șalul de lînă și În casa mică veche de lîngă gard patul Florichii servitoarea cămășile ei de americă ligheanul cu smalțul sărit sînii moi de femeie trecută bine de patruzeci plăcere și greață nevoia de a trăi și chiotul de izbîndă al vieții ca acest strigăt al cocoșului cînd nimic nu prevestește Încă zorile noapte fără sfîrșit timp Împietrit pietrele astea fost-au vreodată călcate cu adevărat de tălpile umbrelor care mă bîntuie mereu În spate mereu mai În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Încăpățînarea de a demonstra că fuselajul ruginit mai poate să zboare, că poezia se poate supune docil comenzilor reci ale creierului. O, frumoaselor, desfrînatelor, nici cea mai mică tresărire În lumina de aur, nici o fisură În oglinda oarbă, prin care chiotul sîngelui vostru să mai răzbată pînă la mine. Și toate iluziile astea care-mi dau tîrcoale cu fețele lor scofîlcite, grețoase, cum le-aș suci gîtul În aceste dimineți de august În care scurm Într-un mal de nisip... totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
abia se mai zăreau, și asta numai pe margini. Catedra era Înfășurată Într-o hîrtie ordinară, albastră, fixată cu pioneze de tăblie. Ferestrele Înalte aveau zăbrele, ca În mănăstirile din romane. Ăsta era gimnaziul de fete! Deci nici urmă de chiotele de entuziasm În care se treziseră În zorii zilei, Înainte de răsăritul soarelui, ca s-o pornească la drum. Din bucuria care le umpluse sufletul de copii Într-un moment ce semnifica o cotitură În viața lor. Din care rămăsese doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se chirciră de parcă se aștepta la o lovitură (chiar fu aruncată o piatră) și se Încovoie și mai mult de spate. De-ajuns ca gloata să simtă că l-a părăsit curajul, că i s-a frînt mîndria. Scena provocă chiote de bucurie. (Căci gloatei Îi place să vadă cum se frîng cei mîndri și curajoși.) La capătul bulevardului, acolo unde Începea curia aristocrată și unde mulțimea se mai rărise, el ridică ochii. În lumina zorilor, la un balcon, văzu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lumina soarelui la prima oră a dimineții, iarba udă, frunzele ude, voluptatea de‑a te scula și tu o dată foarte devreme, calul care‑și scutură coama, zăpada proaspătă, pufoasă, zbârnâitul cârligelor de oțel înfipte în piscul acoperit cu zăpezi veșnice, chiote vesele când careva trântit la pământ, apoi o seară pe cinste, la cabană, cu punci sau vin fiert, muzică populară cu acompaniament de chitară și acordeon, iar apoi momentul despre care se spun atâtea grozăvii, când ieși în fața cabanei ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
un zbor planat de câteva minute, platforma de primire a navelor, înconjurată de magazinul mixt, de barăcile frumos tipizate ale exploratorilor, serele de gogoșari, casa de cultură, mica fabrică de conserve, stația de mecanizare și localul familial. Asatelizară lin, în chiotele de bucurie ale celor vreo cincizeci-șaizeci de lucrători câți număra singulara așezare experimentală, apoi ieșiră din navă în frunte cu comandantul Felix S 23. La picioarele scării, asudat de nerăbdare, îl aștepta responsabilul satelitului, tov. Roșca 7. — Bine c-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
auzit, curgând misterios, în marele Arbor al Aurului, în derivațiile regnului celui mai obscur. Vă aduceți aminte cum toți am tremurat, cum în apele înseratelor armonii ce se vestiră, dizolvarăm ceara și spălarăm ultragiul a 20 de ani de aspre chiote semănătorești. Fii ai unor părinți eminescieni, făgăduiți dulcelui vis germanic, prin taina ierbii de omăt și a florii albastre, călcarăm cu hotărâre și lepădarăm dubla trivialitate a unor rurali fără mister și a unui modernism ce reușise să-și asimileze
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Tot perechi, după perechi. Dar povestea ne mai spune (Ca s-o știe fiecare) Că feciori-și cereau soața La soroc de-nsurătoare, Când veneau cu tot alaiul Cu drușcuțe, lăutari, Cu vinars, să omenească Cei părinți, mari gospodari. Era chiot, veselie Cât încape-n lumea toată Și sunau tilinci voioase Pentru lumea adunată. Că țineau aste petreceri Cu brazi puși în vârf de porți Vreo trei zile încheiate, Ba și încă vreo trei nopți, Și erau atunci ospețe Și-n
POVESTE de LEONID IACOB în ediţia nr. 423 din 27 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/364537_a_365866]
-
a mustăcit: - Fie! a răspuns el, hâtrul, Vă fac o favoare vouă: Să pețiți, iaca, bărbații Doar în faur, douăș’nouă! Auzind această veste Fetele s-au bucurat Că de-acum deschisă-i calea De pețit și măritat. Și cu chiote plecară Știrea-n sat să o vestească, Fără ca să stea pe gânduri Și măcar să socotească, Cum că aprobarea este, ( fără tocmă, fără bani), Să pețească doar odată, Însă doar la patru ani ! Și povestea, ca pe alte, Am scris eu
POVESTE de LEONID IACOB în ediţia nr. 423 din 27 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/364537_a_365866]
-
să le plătești în republică , dar tot, fiecare cuvânt, fiecare gest al acestui decrepit respiră același egoism. Când conu Leonida zugrăvind Efimiței revoluția de la 11 februarie zice să te ferească Dumnezeu de furia poporului. Ce să vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare și lume lume , nu e iarăși o simplă glumă bazată pe contrastul furie-paradă. E indicată, se poate zice în chip lapidar, fizionomia revoluțiilor noastre, căci noi nu am făcut revoluții drepturile omului ne-au venit de-a
CARTEA CU PRIETENI XXVII- ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364555_a_365884]
-
cartea de vizită. A căutat în geantă cu o teamă pe care nu o înțelegea. "Doar nu a fost un vis, ce naiba! Nu te teme, dar... hai, verifică!" Birou de avocatură Victor DELEANU. Adresa... telefoane... fax... mijloace de transport... Un chiot de bucurie a invadat cocheta garsonieră. "Este adevărat" a început Mariana să fredoneze și a alergat la baie. Într-o jumătate de oră era deja în fața blocului. A ajuns destul de repede. A intrat temătoare după ce a citit pe ușa imobilului
ISPITA (14) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361437_a_362766]
-
de fericire și își îndreptară pașii mândri și bucuroși de fetița lor, spre lalelele de unde o luaseră de dimineață pe Prințesa. Începuseră să vină îngerii, oamenii și animalele, și până să ajungă ei, deja se legase hora și se auzeau chiote de veselie. Când îi văzură pe Maria și pe Ion cu fetița în brațe, îngerii se îndepărtară câțiva pași. Oamenii și animalele se opriră din joc și din chiuit. Priveau mirați, minunându-se de ce vedeau, că dintr-odată Maria și
PARTEA A II A de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1127 din 31 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363740_a_365069]