351 matches
-
este funcție primară de raportul sarcină netă/ suprafață), T este temperatura absolută,. Printre alte aplicații potențiale ale tehnicii de separare prin electroforeză se pot include: identificarea "receptorilor orfani" (receptorii nelegați de hormon), studierea stabilității complexelor receptor-steroid, a relației dintre receptorul citoplasmatic (dacă acesta există într adevăr!) receptor nuclear sau a mecanismului de activare al receptorului. În cadrul Colectivului de Receptori Hormonali din Institutul Oncologic București s-a realizat separarea electroforetică a receptorilor, după ce aceștia au format complexe cu ligandul (estradiol) marcat radioactiv
CANCERUL GLANDEI MAMARE BIOLOGIE MOLECULARĂ ŞI MARKERITUMORALI Volumul 2 by Emil ANTON, Nicolae IOANID () [Corola-publishinghouse/Science/422_a_768]
-
sintezei ADN și implicit a diviziunii celulare este prima treaptă spre transformarea malignă. 2. Sinteza oncoproteinelor modificate. În celulele normale ale mușchiului pectoral de găină, gena c-src codifică o tirozin-kinază, o fosfoproteină de 60 kD, care se inseră în membrana citoplasmatică și nu are, în mod obișnuit, proprietăți transformante. Ea fosforilează resturile de tirozină ale câtorva proteine din categoria integrinelor. În celula normală, proteinele tirozin-fosforilate au rolul de a lega Ca2+ și funcționează ca receptori pentru fibronectină. Activitatea tirozin-kinazei codificată de
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
acestea în oncogene celulare și constituie baza dezvoltării tuturor tipurilor de cancer. Lanțul transducerii semnalelor celulare de creștere și diviziune este alcătuit din factori de creștere (1), receptori de factori de creștere (2), proteine membranare transductoare de semnale (3), fosfokinaze citoplasmatice (4) și proteine transportate din citoplasmă în nucleu (5) (după Bishop, 1982, din „Nobel Prize in Physiology and Medicine”, 1989). Cap. 19. Protooncogene, oncogene celulare, oncogene virale și tumorigeneza 326 anterior. Din această cauză, nu trebuie să ne așteptăm la
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
legarea unui factor de creștere dimeric, așa cum este PDGF, care constă din două catene polipeptidice. Alți factori de creștere, precum EGF, sunt monomerici, dar legarea lor induce modificări conformaționale Imunogenetică și Oncogenetică 329 care determină dimerizarea receptorului. Interacțiunile dintre domeniile citoplasmatice ale receptorilor dimerici stimulează activitățile lor proteinkinazice. Receptorii se autofosforilează și la rândul lor, fosforilează alte substraturi. Autofosforilarea receptorului prin fosforilarea încrucișată (cross phosphorylation) a polipeptidelor adiacente joacă un rol esențial în transducția semnalului prin medierea asocierii altor molecule semnalizatoare
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
alte substraturi. Autofosforilarea receptorului prin fosforilarea încrucișată (cross phosphorylation) a polipeptidelor adiacente joacă un rol esențial în transducția semnalului prin medierea asocierii altor molecule semnalizatoare cu tirozinkinazele receptoare activate. Autofosforilarea are ca rezultat fosforilarea resturilor specifice de tirozină în domeniile citoplasmatice ale receptorului. Resturile de tirozină fosforilate servesc apoi ca situsuri de legare pentru domeniile SH2 ale altor molecule semnalizatoare. Domeniile SH2 leagă în mod specific peptide care conțin fosfotirozine. Prezența domeniilor SH2 într-o varietate de molecule transductoare de semnal
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
în expresia genică, rezultatul final fiind activarea proliferării celulare. Alterarea activității protooncogenelor conduce la blocarea funcției lor normale de reglare a diviziunii celulare și, în condiții specifice, la instalarea stării de transformare malignă. Protooncogena c-mos codifică pentru o proteină citoplasmatică, a cărei funcție constă în fosforilarea resturilor de treonină și serină ale proteinelor intracelulare. Identificată mai întâi în virusul sarcomului Moloney și apoi ca oncogenă activată în diferite plasmacitoame (Cooper, 1995), ea s-a dovedit a fi o protooncogenă prezentă
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
lor este de a transduce semnalele mitogene. De cele mai multe ori, legarea factorului de creștere produce dimerizarea receptorului. Dimerizarea este urmată de activarea funcției kinazice intrinsece, cu autofosforilarea ulterioară a resturilor specifice de tirozină. Resturile fosforilate mediază legarea specifică a proteinelor citoplasmatice cu rol de semnalizare, care conțin două domenii de omologie cu src desemnate SH2 (acronimul derivă de la Src Homology-2). În anul 1983, Doolittle și colaboratorii săi au identificat produsul oncogenei sis, pe care l-au numit factor de creștere derivat
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
patru exoni sunt nou identificați. Gena suferă splicing alternativ, generând mai multe variante de transcripte mature și de proteine (Stephen și colab., 2004). BID este proteina proapoptotică care conține doar domeniul BH3. Semnalele care activează caspaza-8 determină și clivarea formei citoplasmatice a BID (22 kDa) într-o variantă truncată -tBID (15 kDa) care este translocată în membrana mitocondrială unde exercită roluri esențiale în inducerea apoptozei. Proteina BID contribuie la inserția proteinei BAX în membrana mitocondrială externă și la deschiderea canalului VDAC
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
P 55 sau CD 120 A), CD 95 (FAS sau APO1), TRAIL (de la tumor related apoptosis-inducing ligand receptor) DR-4 și DR-5. FAS, TNFR1 și TRAIL-R/DR4 sunt capabili de a transduce un semnal apoptotic și au în comun o regiune citoplasmatică de aproximativ 80 aminoacizi, cunoscută ca domeniul morții. Mutația survenită în această zonă la nivelul FAS și TNFR1 reprimă capacitatea lor de a iniția apoptoza și de aceea este considerată a fi răspunzătoare pentru transducția semnalului apoptotic. Moleculele adaptoare precum
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
17kDa, care este implicată în menținerea stării de cașexie. Formele membranare ale lui FAS L și TNFα sunt activatorii primari ai receptorilor specifici (Suda și colab., 1997). TNFβ și regiunea extracelulară solubilă a receptorului TNF (TNF-R1) formează un complex. Porțiunea citoplasmatică a lui TNF-R1 și a altor receptori ai morții celulare conține DD-uri care oligomerizează și selectează domenii similare din proteine adaptoare, conducând la semnalizarea în aval a morții celulare programate. TNF-R1 (receptorul TNF de tip I; CD120A; P55/60
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
regiunea extracelulară, exonul șase pentru zona transmembranară, iar exonii șapte → nouă codifică pentru regiunea intracelulară (Goldsby și colab., 2003). Domeniul extracelular conține 157 aminoacizi și este bogat în resturi de cisteină, domeniul transmembranar este alcătuit din 17 aminoacizi, iar cel citoplasmatic - din 145 aminoacizi (Huang și colab., 1996). Gena Fas este al șaselea membru al familiei Tnf și de aceea a fost denumită gena Tnfrsf 6. Gena are patru situsuri polimorfe în pozițiile: -1377, -670 (regiunea promotoare), +416 (exon trei) și
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
morții (DD) sunt alcătuite din repetiții lungi de 80-100 resturi, conțin diferite proteine (tabelul 30.1) și sunt implicate atât în apoptoză, cât și în semnalizarea supraviețuirii / proliferării induse de către activarea receptorilor morții. Aceste domenii se găsesc atât în proteinele citoplasmatice, cât și în cele transmembranare, incluzând membri ai suprafamiliei receptorilor TNF. Domeniile morții servesc ca module de selectare prin capacitatea lor de a heterodimeriza cu domeniile morții care aparțin unor proteine distincte, inclusiv proteinele adaptoare, precum FADD. DED este un
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
1985). Prezența condițiilor extracelulare acidice (pH 5,0-5,5), a compușilor fenolici și a monozaharidelor la locul de rănire a plantei induce direct sau indirect autofosforilarea receptorului kinazic Vir A transmembranar (Winans, 1992). Vir A activat transferă fosfatul său proteinei citoplasmatice Vir G care apoi se leagă la elementele cutiei vir de tip enhancer din promotorii operonilor vir A, vir B, vir C, vir D, vir E și vir G, intensificând transcrierea acestora (Rossi și colab., 1998). Prin acțiunea cooperantă a
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
îngroșări sinaptice (ribbon) electrondense, ca o bară, care este aliniată perpendicular pe membrana presinaptică, veziculele sinaptice aglomerându-se în jurul acestei bare, în loc să se agrege la nivelul membranei presinaptice. Dendritele celulelor ganglionare conțin puține mitocondrii, de dimensiuni mari, în timp ce în procesele citoplasmatice ale celulei amacrine se află aglomerări de vezicule sinaptice. Existența sinapselor nodale, în care elementul presinaptic este reprezentat de o porțiune de la nivelul nodulului Ranvier, este bine cunoscută. Aceste sinapse pot fi atât chimice, cât și electrice și au fost
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
soluție cu concentrații scăzute de Cl-, Ca2+, experimentele fiind efectuate pe axonii laterali septați ai racului. În fiecare caz inducerea creșterii rezistenței de cuplare a fost asociată cu separarea membranelor joncționale în zona de strânsă apoziție și cu insinuarea proceselor citoplasmatice ale celulelor Schwann între membranele sinaptice separate. Când fragmentele axonale au fost reintroduse în soluții fiziologice normale, rezistența de cuplare a revenit la valori mici, fenomen care s-a asociat cu reapariția strânsei apoziții dintre membrane. După lezarea mecanică a
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
înconjoară parțial corpul celulei postsinaptice. La păsări, transmisia bimodală apare evidentă numai pentru o perioadă de tranziție după ecloziunea din ou. Microscopia electronică relevă apoziții strânse (joncțiuni gap) între cele două membrane vecine, ca și prezența veziculelor și a densităților citoplasmatice asociate membranei în vecinătatea fantei sinaptice de 200 Å. Activarea presinaptică sincronă atât a componentei electrice rapide, cât și a celei chimice cu latență și acțiune variabile în funcție de natura neurotransmițătorului, realizează modificări reciproce ale excitabilității teritoriului postsinaptic, însoțite de facilitarea
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de reglare ai fenomenului. Aceștia contribuie la adaptarea recaptării în funcție de necesitățile variabile ale neurotransmiterii. I.5.1.3. Stocarea substanțelor mediatoare Stocarea substanțelor sintetizate sau recaptate în teritoriul presinaptic se realizează fie în citoplasmă, fie în veziculele butonului sinaptic. - Fracția citoplasmatică include moleculele recent sintetizate sau recaptate. Ea reprezintă compartimentul labil, expus în permanență proceselor enzimatice de degradare și refacere rapidă de la nivelul butonului terminal. Cantitativ, fracția citoplasmatică a neurotransmițătorului reprezintă mult mai puțin decât fracția veziculară. Deși nu depășește 1
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
teritoriul presinaptic se realizează fie în citoplasmă, fie în veziculele butonului sinaptic. - Fracția citoplasmatică include moleculele recent sintetizate sau recaptate. Ea reprezintă compartimentul labil, expus în permanență proceselor enzimatice de degradare și refacere rapidă de la nivelul butonului terminal. Cantitativ, fracția citoplasmatică a neurotransmițătorului reprezintă mult mai puțin decât fracția veziculară. Deși nu depășește 1% din conținutul în substanță mediatoare a veziculelor, această fracție deține un rol important în procesul complex de eliberare a mediatorului în fanta sinaptică. - Fracția veziculară reprezintă compartimentul
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
procesul de exocitoză. Materialul ce alcătuiește peretele vezicular s-ar încorpora în membrana presinaptică la locul exocitozei. Ipoteza veziculară a început a fi pusă sub semnul întrebării din momentul în care s-a constatat că fracția imediat eliberabilă are sediul citoplasmatic și nu vezicular. Veziculele nu ar reprezenta decât o sursă secundară, tardivă, de substanță mediatoare. Vezicula nemaifiind implicată în cuantificarea eliberării mediatorului, a impus reevaluarea mecanismelor membranare ce stau la baza ipotezei veziculare și transmiterii cuantale. În afara eliberării veziculare prin
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
decât o sursă secundară, tardivă, de substanță mediatoare. Vezicula nemaifiind implicată în cuantificarea eliberării mediatorului, a impus reevaluarea mecanismelor membranare ce stau la baza ipotezei veziculare și transmiterii cuantale. În afara eliberării veziculare prin exocitoză s-a descris o fracție eliberabilă citoplasmatică cu ajutorul unei proteine membranare (mediatofor), ca transportor. În favoarea unei posibile eliberări neexocitozice pledează și cercetările cu neurotransmițători eliberabili marcați, care au precizat că aceștia nu provin în mod necesar din fracția veziculară. Existența mai multor mecanisme nu este exclusă. Dacă
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
receptorilor specifici substanțelor chimice cu rol de neurotransmițători sinaptici au sediul membranar. Ei prezintă un pol de recunoaștere care, fiind situat pe fața externă a membranei celulare realizează recepția propriu-zisă a mesajului. Polul efector, executiv, este situat pe fața internă, citoplasmatică, a membranei cu rol reglator asupra permeabilității ionice, generatoare de manifestări electrochimice membranare, urmate de răspunsul celular specific. Această bipolaritate funcțională a receptorilor membranari asigură suportul celor două proprietăți fundamentale ale acestora, afinitatea și activitatea. În unele cazuri, cei doi
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
variabil de bucle intra- și extramembranare, cuplate de către o componentă transmembranară. Spre deosebire de segmentul transmembranar, care este hidrofob și se prezintă sub formă de elici proteice de tip a, cele două bucle ale moleculei sunt constituite din proteine hidrofile. Segmentul intracelular citoplasmatic al receptorului prezintă situsuri de fosforilare la nivelul grupărilor hidroxil ale tirozinei, serinei și treoninei, asigurând geneza diverselor activări. Segmentul extracelular făcând parte din situsul de recunoaștere al receptorului participă la procesele de glicozilare. Atât proteinele receptorilor ionotropi dispuse sub
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
în cazul colinei plasmatice. Acetilcolina sintetizată este stocată în vezicule sferice ale butonului sinaptic. Fiecare veziculă conține aproximativ 100 000 de molecule de acetilcolină. În afara compartimentului vezicular „de rezervă”, mici cantități de acetilcolină se găsesc sub formă liberă, constituind compartimentul citoplasmatic „funcțional” ușor eliberabil. Eliberarea acetilcolinei se realizează fie sub formă cuantală, în cazul stocului vezicular, fie necuantal, în cazul eliberării spontane. Forma liberă necuantală este eliberatoare de potențiale sinaptice miniaturale. Depolarizarea terminațiilor nervoase colinergice crește influxul de calciu în butonii
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
intrarea calciului prin canalele voltaj-dependente, cât și eliberarea acestuia din depozitele intracelulare cu ajutorul IP3 rezultat din activarea fosfolipazei de către receptorii metabotropi membranari. La rândul lor, ionii de calciu produc dislocarea veziculelor în vederea exocitării conținutului lor în fanta sinaptică. O proteină citoplasmatică denumită anexină, cu sensibilitate deosebită pentru ionii de calciu, intervine la nivelul porilor de fuziune a veziculelor cu membrana presinaptică, permițând descărcarea conținutului vezicular în fanta sinaptică. În teritoriul glandular medulosuprarenal eliberarea catecolaminelor respective se realizează cu ajutorul acetilcolinei din fibrele
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
cazul altor decarboxilaze, histidin-decarboxilaza acționează numai în prezența piridoxal-fosfatului, cu rol de cofactor. O decarboxilază nespecifică a acizilor aromatici poate, de asemenea, cataliza reacția formatoare de histamină. Aceasta nu este însă responsabilă de biosinteza histaminei cerebrale. Histidin-decarboxilaza cerebrală având localizare citoplasmatică neuronală, peste 50% din histamina rezultată este formată la nivelul terminațiilor nervoase histaminergice (Garbarg și colab., 1976). O mică fracție a histaminei cerebrale este sintetizată în arteriolele de calibru mic de către histidin-decarboxilaza peretelui vascular. Reglarea biosintezei de histamină este dependentă
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]