1,905 matches
-
footnote>, dar și de efortul de canonizare sau, altfel spus, re-inventare a clasicismului vienez în termeni de referent legitimator depus de către romantici. Diferența între aceste două contexte ar putea fi rezumata la importanța acordată termenului de privilegiu, fetișizat în cazul clasicismului vienez și deconstruit în cazul postmodernismului. Această atitudine de privilegiere prin acordarea unui statut exclusiv în sens valoric reprezintă un coeficient al procesului de canonizare, normativa, spre exemplu, în imaginea romantică asupra lui Beethoven și total eludata în atitudinea postmodernismului
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și că el trebuie să inventeze pentru fiecare lucrare nu doar forma ei muzicală, ci și regulile muzicii (însăși - O.G.)”. footnote>. Dată fiind această situație în postmodernitate, putem proceda printr-o extrapolare inversă, și atunci imaginea "traiectoriei" istorice-stilistice între clasicismul vienez și contemporaneitate se structurează că o continuă creștere în volum (cantitatea tipologiilor formale, de gen, expresiei, a conținuturilor), expansiune că suprafață (geografic), diversificare tipologica și interferență între structurile și tipologiile deja existente. Câmpul practicilor artistice muzicale evoluează în virtutea unei
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
unei selecții, aceasta din urmă sinonima cu privilegierea unei dominante artistice, extragerea acesteia din consistentă unui câmp cultural definibil drept pluralist și atribuirea numelui acestei constituente întregii perioade stilistice-istorice drept însușire intrinseca. Este vorba aici despre titulaturi precum baroc, modernism, clasicism, romantism, impresionism etc. footnote> este pulverizata într-o multitudine de micro-istorii, privilegiat fiind aspectul particular al fiecărui fenomen singular. În acest sens, a considera "detronarea" unei istorii privilegiate în favoarea unui pluralism micro-istoric drept "ieșire din istorie" sau, același lucru, "sfârșitul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
criză - reprezentând atât indiciul unei disfuncții, cât și imperativul unei schimbări de paradigmă. Termenii marginali ai trinomului - cristalizare și dispersie - îi putem asocia cu imaginea estetică și ideologică deopotrivă a celor două stări stilistice paradigmatice în esență lor care sunt clasicismul și romantismul că "blazoane" istorice ale proceselor de cristalizare și dispersie<footnote Ideea relaționării modern/postmodern după logică binomului clasic/romantic se regăsește în articolul "Postmodernism" (The New Grove Dictiionary of Music and Musicians, 2nd edition, London: Macmillan, 2000) aparținând
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
regăsește în articolul "Postmodernism" (The New Grove Dictiionary of Music and Musicians, 2nd edition, London: Macmillan, 2000) aparținând muzicoloagei americane Jann Pasler: "... the modern/postmodern dialectic is an alternating aesthetic cycle like classic/romantic...". footnote>. În egală măsură, putem asocia clasicismul că tensiune obiectivizantă, pe când romantismul va tinde înspre radicalizarea subiectivității. Chiar mai mult, putem încerca aplicarea acestui binom cel puțin la succesiunea etapelor stilistice cuprinse între Renaștere și Postmodernitate obținând următoarea imagine: Prima etapă (orfica): Renaștere (cristalizare, clasicism - nouă paradigmă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
putem asocia clasicismul că tensiune obiectivizantă, pe când romantismul va tinde înspre radicalizarea subiectivității. Chiar mai mult, putem încerca aplicarea acestui binom cel puțin la succesiunea etapelor stilistice cuprinse între Renaștere și Postmodernitate obținând următoarea imagine: Prima etapă (orfica): Renaștere (cristalizare, clasicism - nouă paradigmă - fetișizarea Antichității) - Baroc (dispersare - romantism); - perioadă tranzitiva (preclasicism - rococo) - A doua etapă (prometeica): Clasicismul vienez (cristalizare - clasicism - nouă paradigmă - beethovenocentrism) - Romantism (dispersare - romantism); contextul cel mai potrivit exemplificării prin analogia obiectiv/subiectiv - perioadă tranzitiva (post-romantism - verism) - A treia
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
putem încerca aplicarea acestui binom cel puțin la succesiunea etapelor stilistice cuprinse între Renaștere și Postmodernitate obținând următoarea imagine: Prima etapă (orfica): Renaștere (cristalizare, clasicism - nouă paradigmă - fetișizarea Antichității) - Baroc (dispersare - romantism); - perioadă tranzitiva (preclasicism - rococo) - A doua etapă (prometeica): Clasicismul vienez (cristalizare - clasicism - nouă paradigmă - beethovenocentrism) - Romantism (dispersare - romantism); contextul cel mai potrivit exemplificării prin analogia obiectiv/subiectiv - perioadă tranzitiva (post-romantism - verism) - A treia etapă (oedipiană): Avangardism <footnote În contextul ultimei avangarde (anii '50-'60) creația lui J. Cage, I.
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
acestui binom cel puțin la succesiunea etapelor stilistice cuprinse între Renaștere și Postmodernitate obținând următoarea imagine: Prima etapă (orfica): Renaștere (cristalizare, clasicism - nouă paradigmă - fetișizarea Antichității) - Baroc (dispersare - romantism); - perioadă tranzitiva (preclasicism - rococo) - A doua etapă (prometeica): Clasicismul vienez (cristalizare - clasicism - nouă paradigmă - beethovenocentrism) - Romantism (dispersare - romantism); contextul cel mai potrivit exemplificării prin analogia obiectiv/subiectiv - perioadă tranzitiva (post-romantism - verism) - A treia etapă (oedipiană): Avangardism <footnote În contextul ultimei avangarde (anii '50-'60) creația lui J. Cage, I. Xenakis și a
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
minimaliștilor americani (Ph. Glass, Ț. Riley, S. Reich și La Monte Young) reprezintă semnul prevestitor al unei dispersii prin însăși poziționarea lor drept "avangardism de reacție" față de ipostază pan-serială adoptată de către continuatorii lui Webern (Boulez, Stockhausen, Nono). footnote> (cristalizare / clasicism / nouă paradigmă) - Avangardism 3 (dispersare / romantism)1 - perioadă tranzitiva - emergentă postmodernității; A patra etapă (proteica): dată fiind atât complexitatea (consistentă moștenirii moderniste pulverizate), cât și specificul situației (emergentă gradata, "în valuri" a postmodernității), suntem puși în fața unei situații insolite, fără
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
imposibilități de mediere internă între referințele la un material extern și forma autonomă. Cea mai inteligentă soluție este a se folosi o formă preexistenta în totalitatea ei (până la nivelul sintactic). Această (atitudine - n.n.) de asemenea creează o certă asemănare cu clasicismul., 4. Aici întrebarea este cât de mult material ne trimite înafara lucrării. Un singur citat, ca în lucrarea Senfkorn de Klaus Huber, nu este suficient că lucrarea să fie considerată postmodernă, 5. Trebuie să distingem între utilizările izolate ale ironiei
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
răspuns post-minimalist la o lucrare pan-serială. Însă lucrurile nu se opresc doar aici. Tehnică citarii și colajului, generalizarea tehnicii de pastișa include, însă, perioade stilistice de la care postmodernitatea nu și-ar putea revendică legitimitatea unei descendente evidente: impresionismul, romantismul, clasicismul, barocul, renașterea, precum și muzica Evului Mediu. În realitate, postmodernismul muzical în particular și postmodernitatea în general se prezintă în calitatea lor de raspuns global nu doar la modernitatea care le-a precedat, ci la toată istoria culturală a Occidentului (postmodernitatea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
într-un mod evident ar "întrupa" suma însușirilor specifice ale acestei perioade. Aparent, o asemenea întreprindere nu ar fi una imposibilă, atâta timp cât există modele de interdeterminare între un canon ideologic (de substanță estetică) și, respectiv, un canon implicit muzical, precum clasicismul, romantismul, impresionismul sau expresionismul muzical. De fiecare dată atunci când este vorba despre identificarea unui stil, curent, a unei orientări sau tendințe conceptuale în plan muzical-artistic, este vorba în primul rând despre o listă repertoriala, ceea ce într-un mod evident semnifică
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
va relevă doar la o următoare schimbare de paradigmă<footnote “ În istoriografia mai recentă muzicologii (de exemplu, Reese, Bukofzer, Blume) au divizat muzică începând de la anul 1000 și (astfel - n.n.) stiluri de epocă precum Ars Antiqua, Ars Nova, Renașterea, Barocul, Clasicismul și Romantismul au devenit concepte familiare. Blume a argumentat convingător în ceea ce privește coerentă interioară a Clasicismului și Romantismului drept o singură perioadă stilistica, iar aceste epoci ajung să depindă, deci, de schimbări stilistice semnificative sau radicale (care au loc - O.G.
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de exemplu, Reese, Bukofzer, Blume) au divizat muzică începând de la anul 1000 și (astfel - n.n.) stiluri de epocă precum Ars Antiqua, Ars Nova, Renașterea, Barocul, Clasicismul și Romantismul au devenit concepte familiare. Blume a argumentat convingător în ceea ce privește coerentă interioară a Clasicismului și Romantismului drept o singură perioadă stilistica, iar aceste epoci ajung să depindă, deci, de schimbări stilistice semnificative sau radicale (care au loc - O.G.) la intervale de aproximativ 150 de ani [...]”, (în: New Grove Dictionary of Music and Musicians
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de la teo- la antropocentrism, de la geo- la heliocentrism, articularea valorilor umanismului și raționalismului, relevarea tot mai puternică a laicității etc.), la 1600 ar trebui să plasăm începutul Barocului (ce-i drept, cu un decalaj de câteva decenii), la 1750 - începutul clasicismului (incluzând perioadă Preclasica și activitatea timpurie a lui Haydn, nașterea lui Mozart la 1561 și a lui Beethoven la 1770, după Clasicismul vienez urmând Romantismul), iar la 1900 - începutul Modernismului (incluzând Postmodernismul și, iată, Modernitatea secundă a lui Mahnkopf). Continuând
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ar trebui să plasăm începutul Barocului (ce-i drept, cu un decalaj de câteva decenii), la 1750 - începutul clasicismului (incluzând perioadă Preclasica și activitatea timpurie a lui Haydn, nașterea lui Mozart la 1561 și a lui Beethoven la 1770, după Clasicismul vienez urmând Romantismul), iar la 1900 - începutul Modernismului (incluzând Postmodernismul și, iată, Modernitatea secundă a lui Mahnkopf). Continuând șirul, o următoare schimbare a paradigmei ar trebui să intervină în jurul anului 2050. footnote>.
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a inițiat Internaționala Comunistă. A promovat și teoretizat dictatura proletariatului, transformată în dictatura elitei comuniste. Joi, 22 ianuarie GOTTHOLD EPHRAIM LESSING În urmă cu 275 de ani s-a născut scriitorul și filosoful iluminist german Gotthold Ephraim Lessing. Critic al clasicismului francez, a promovat dramaturgia națională. În piesele sale a combătut despotismul și intoleranța religioasă. Celebritatea sa se datorește în principal lucrărilor „Nathan Înțeleptul“ și „Laokoon sau despre granițele picturii și ale poeziei“. Vineri, 23 ianuarie SALVADOR DALI Se împlinesc 15
Agenda2004-3-04-stiri () [Corola-journal/Journalistic/281965_a_283294]
-
în bună parte deja defrișate) și nu își riscă «prestigiul» științific, evoluând la un trapez fără plasă, chiar dacă e vorba de un viraj paradigmatic firesc, aducător de înțelesuri și subînțelesuri nebănuite... P.T. nu vrea să uzurpe sfera de influență a clasicismului psihologic și nici să atenteze la integritatea bunurilor sale. Unicul ei deziderat este să navigheze mai departe în explorarea spațiilor lăuntrice, încă necunoscute, întru spiritualizarea și dezmărginirea ființei umane. Iată pentru ce, iubitorii împătimiți ai psihologiei de tip cartezian, dacă
Agenda2004-14-04-b () [Corola-journal/Journalistic/282249_a_283578]
-
sală de bal, o cafenea și un restaurant, iar prețurile sunt pe măsură: între 305 și 655 euro pe noapte, cel mai scump apartament costând 800 de euro. Palatul Coburg, construit între 1843-1847, ce aparține din punct de vedere arhitectonic clasicismului târziu, și-a deschis porțile ca hotel de lux. Clasificarea este de 5 stele și cuprinde 40 de apartamente de lux, terasă pe acoperiș, o pivniță impresionantă de vinuri, paturi cu apă, piscină, lounge bar și un restaurant cu o
Agenda2004-1-04-turistic () [Corola-journal/Journalistic/281913_a_283242]
-
Ion Pillat, minune care - după cum mărturisește - a fost trăită de el cu intensitate și a avut rolul de catalizator în inspirația operei sale de maturitate. Sub imperiul acestei noi experiențe sufletești el formează o frumoasă antologie cu motive inspirate de clasicismul greco-roman antic, si intitulată Sub cerul clasic. În 1921 îi apare o antologie tematica: Poezia toamnei (București, "Viața Românească") în care poemele sunt grupate pe teme: Vine toamnă, Amurgul toamnei, Parcurile toamnei, Cules de vii, Toamna în codri, Păsări și
Voluptatea lecturii by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Journalistic/17665_a_18990]
-
interpreta actualitatea ca o forțare a datelor istorice. Și G. Călinescu și Al. Dobrescu și alții au dreptate să pretindă că, în sens strict, maiorescianismul apare ca depășit și elementar. Critica literară n-a rămas, nu putea să rămînă, la clasicismul teoretic și la pozițiile practice ale autorului Cercetării critice. Definițiile și reglementările lui Maiorescu suferă de oarecare naivitate și ar fi exagerat să vrem a le prelua tale-quale. însă problema spiritului critic, pe care s-a întemeiat acțiunea junimistă, mi
Maiorescu, astăzi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17291_a_18616]
-
fi puse Impresiile asupra literaturii spaniole), în orice caz apt a se ridică la altitudini similare, cînd ghilotina istoriei i-a secerat nemiloasa superbul avînt. A încercat, cumva, să reziste tăvălugului, a imaginat un camuflat manifest al nesupunerii în Sensul clasicismului și în alte luări de poziție independența (vezi Aproape de Elada, colecția "Capricorn", 1985), dar împrejurările n-au pregetat să-l înglobeze în neantul colectivismului. Absorbirea silnica s-a produs, ineluctabil, la "Tribuna poporului", la "Națiunea", în pofida închipuirilor că-i mai
Un centenar oarecum prematur by Geo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/17912_a_19237]
-
această carte (care avea printre personaje și români exilați la Paris), trecînd cu discreție peste identitatea autorului. Nimeni nu a bănuit atunci că sub pseudonimul Ch. Séverin se ascunde cel pe care Occidentul îl recunoscuse că o somitate în domeniul clasicismului latin, iar exilul românesc - și ca pe un gazetar anticomunist plin de nerv. Nimeni, cu excepția lui Virgil Ierunca. În articolul-portret, publicat la două luni după moartea lui N.I.Herescu în Românul, el scria între altele: "s-ar putea, bineînțeles, să
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17958_a_19283]
-
că singura interpretare plauzibilă o avansase el an "Poezia lui Eminescu", apărută an 1930, cu lămurirea simbolului de către poetul ănsusi. Iarăși punerea an paralel a textelor edifica pe deplin; inspirația artistului, sublinia Vianu, se mișcă an sfera de simboluri a clasicismului, concluzie la care ajunge și Călinescu, patru ani mai tarziu, doar că persiflăndu-l pe Tudor Vianu, deși e de aceeași părere cu acesta. an concluzie, amar, Vianu pomenește de reacția lui G. Bogdan-Duică, singurul recenzent negativist față de monografia să, cu
Dialogul epistolar Tudor Vianu - G. Călinescu by Henri Zalis () [Corola-journal/Journalistic/17430_a_18755]
-
dictatorii, n.n.) își regăsesc spațiul spiritual convenabil, adică spațiul în care stăpînul absolut al țării transforma artă într-un mijloc de glorificare a politicii sale și în care locul creatorului (prin definitie subaltern) este fixat undeva, în josul scării sociale. În clasicism, artistul e modest, își construiește opera după rețete bine stabilite de autoritatea critică; pe scurt, o artă impregnata de sistemul regulilor și al ierarhizării, atît de scump societății structurate piramidal". Un exemplu oferit de eseist: "Sinistra clădire ce domină de
Un antiideolog (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17568_a_18893]