120 matches
-
că doreau să pășească pe urmele lui Grigorescu și Andreescu, cei doi clasici ai penelului, care încântați de Barbizon, ca atâția colegi francezi și nu numai, veneau aici să picteze "în aer liber", fugind de pereții sufocanți ai academiilor pariziene clasiciste. Prânzi într-un han, care purta un nume celebru, copie a unui local cândva la fel de celebru din Parisul anilor de aur: "Au Lapin Agile" La iepurele sprinten! Mâncare bună, vin bun! După-masă se plimbă puțin prin pădurea Fontainebleau și, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
de narcotice. Dezbaterea problemei iubirii nu are acuitatea din romanele lui Camil Petrescu, ci este mai mult un sistem de diferențiere și de caracterizare a eroilor. d) Enigma Otiliei pune în dezbatere și problema moralei, ceea ce dă romanului o dimensiune clasicistă, ca și problema paternității. Morala nu este văzută ca o problemă teoretică, ci implicată în modelul de existență, ca o coordonată a jocului de-a viața și de-a moartea. Dacă tipizarea, caracterul critic al romanului conturează dimensiunea realistă, trăsăturile
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca o problemă teoretică, ci implicată în modelul de existență, ca o coordonată a jocului de-a viața și de-a moartea. Dacă tipizarea, caracterul critic al romanului conturează dimensiunea realistă, trăsăturile general umane ale eroilor, caracterul moralizator dau dimensiunea clasicistă. Lipsa principiilor morale face din Costache Giurgiuveanu un avar, din Stănică Rațiu un tâlhar, din Aglae Tulea o brută, din Georgeta o cocotă de lux, din clanul Tulea o pseudofamilie, din societatea burgheză un infern social. Este prezent și conceptul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cît complexul „ctitoricesc” care a caracterizat marile figuri ale criticii noastre, psihologia pionieratului și a începutului ex nihilo, a produs, din nevoia așezării pe temelii stabile a unei culturi încă tinere, statornice, însă de la o vreme excesive, stereotipuri de orientare clasicistă a gustului literar”. Nu întîmplător, în virtutea acestei prejudecăți clasicizante, „autorul Paginilor bizare face parte din categoria celor care se citesc cu resentiment, și așa se face că aproape unanimitatea criticii românești s-a constituit ca supra-eu colectiv, taxînd-o ca bufonerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai liniștitor pentru prezent! („Nu se știe cum va fi pentru viitor!” comentează P.H.L.) Urmăresc în continuare confesiunea Domnului R., în spatele căruia presupun că se ascunde autorul, P.H. Lippa. Cine s-ar fi așteptat ca acest scriitor cuminte, cu gusturi clasiciste, să scrie o „poveste” cu vizibile implicații psihanalitice, dar și cu accente ceva mai „libertine”? Fără a afișa pretenții de introspecție proustiană, cu „finețuri” analitice proprii „modernilor” din prima jumătate a veacului al XX-lea, P.H.Lippa se avîntă cu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
frumoase. Remarcabil este la Amélie Nothomb nu faptul că scrie autobiografic, ci că ilustrează prin romanele ei o viziune modestă a literaturii. Limbajul, simplu, are muchiile strunjite cu perseverență Încăpățânată, o geometrie elementară dar reprodusă până la manierism: este o scriitoare clasicistă care a nimerit În plină globalizare, o Madame de Lafayette exilată la Dacca și New-York, cineva pentru care forma este cea căre dă identitate conținutului. Deși Îi era la Îndemână, Amélie Nothomb nu pedalează pe realismul literaturii ei mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
particular dintre greutatea masivă și acțiunea orientată, intenționate de artist. Variația acestui raport explică particularitățile stilistice importante. Anumite stiluri timpurii, de exemplu, cel al monoliților din Insula Paștelui, se bazează pe volume compacte, iar la un nivel mai diferențiat, stilurile clasiciste și monumentale denotă o preferință similară. Anumite naturi moarte, precum cele ale lui Cézanne, folosesc aglomerări de volume - de exemplu, o grămadă de mere pe o farfurie -, atingându-se și petrecându-se unul peste celălalt, pentru a forma mase compacte
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
care se dezvolta atunci și care se numea "modernă". Mai important, ea deja descoperise toate temele pe care le va explora în următorii 60 de ani. Ceea ce rămânea era să afle cine era. Marguerite știa că fusese formată ca o clasicistă: un artist care îi venerează pe antici pentru realizările lor. Ar fi fost în stare să explice de ce nu există alți poeți mai mari decât Eschil și Pindar, dramaturgi mai mari decât Sofocle și Euripide, istorici mai desăvârșiți decât Herodot
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
de aceasta. Omul nu se simțea doar neprietenos dar și rătăcit în univers. Acesta era mediul social în care Hadrian și cei doi succesori ai lui, Lucius Verus și Marcus Aurelius, s-au pomenit guvernând. Yourcenar însăși nu era o clasicistă profesionistă, dar era pe deplin conștientă de multe dintre aceste evoluții în activitatea științifică clasică. Chiar înainte de a emigra în America dispunea de lecturi extinse despre secolul al II-lea, deși nu este pe deplin clar ce anume citise. Cărțile
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
ST, 1980, 9; Al. Piru, Marginalia, București, 1980, 85-90; Nicolae Manolescu, Studii clasice, RL, 1981, 47; Mircea Ivănescu, „Epos și logos”, T, 1981, 12; Mihai Zamfir, Poemul românesc în proză, București, 1981, 433-434; Mihai Zamfir, Apolinic și dionisiac în exegeza clasicistă, RL, 1982, 2; Gheorghiu, Reflexe, 15-18; Emil Nicolae, „Poezia”, CL, 1984, 4; Artur Silvestri, „Poezia”, LCF, 1984, 45; Braga, Sensul, 168-172; Grigurcu, Existența, 158-162; Cristian Bădiliță, Logos și contemplație, RL, 1991, 26; Ulici, Prima verba, III, 243-244; Ioana Pârvulescu, Experiența
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
manifestă, este grai. Ca și graiul vorbit, ea își schimbă formele, pentru că se schimbă cuprinsul sufletesc care le-a zămislit. Este totdeauna o doză de strîmbătură să vorbești ca oamenii de altădată: aici e originea, aici e și condamnarea grimasei clasiciste. Fiecare vreme vorbește pe potriva botului său, a minții sale". Nu sînt iertați nici băieții culți sau fetele culte, în fapt semidocți ce nu urmăreau decît susținerea unei conversații de salon pigmentată cu noutăți culturale la modă ciupite de-a gata
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de o parte, el proclama că „un teatru național se naște din nevoile poporului”, pe de alta, îl considera loc de „petrecere, odihnă intelectuală, uitare”. Aprecia că binevenită influență traducerilor și localizărilor asupra unei dramaturgii tinere, dar, cronicar de formație clasicista, privilegia capodoperă, recomandând marele repertoriu universal: Shakespeare, Molière, Hugo. De o analiză nuanțata se bucură interpretările shakespeariene datorate trupelor Rossi și Salvini. Cultură, finețea judecății de valoare privind jocul actorilor - voce, dicție, mișcare scenica - sunt partea cea mai rezistentă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286661_a_287990]
-
despre drăgălașa comedie romantică franceză din 2001, ci despre o altă fragilă Amélie, Nothomb după numele ei belgian și aristocratic de familie, fată de diplomați născută (în 1967) și crescută o vreme în Japonia, plimbată îndelung prin Asia, o erudită clasicistă (agregée de grecă și latină la 21 de ani!), vorbitoare de cinci limbi, extravagantă și plină de umor, deși cumva aseptică, asexuată, nevrotică. Explicabil, de altfel. După 17 ani trăiți prin țara Soarelui-răsare, apoi în China, Bangladesh, Birmania, Laos, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Epistola către Voltaire se plînge că dialectul nostru, nefixat În legi stricte, Îi scoate peri albi, cu sugestia că dacă ar fi altfel, dacă legislația limbii române ar fi mai severă, operele bune ar putea apărea mai ușor. Erezie estetică clasicistă, Încredere fanatică În gramatică, Îngrijorare (de Înțeles) În fața anarhiei limbajului: „Avem un dialect bun, ușor și Înmlădios; În el fieșce cuvînt nu e ca la voi legat, cu un articol semeț, cu un pronume ciudat, Pronume-articole lungi care sufletul ți
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
creatorul "romantic", dimpotrivă, discontinuitatea e "însuși principiul de existență a sufletului omenesc" și, nu mai puțin, principiul vieții înseși, mereu dinamică și imprevizibilă. În pofida opțiunilor lui teoretice, Lovinescu lasă impresia că ar fi însă tributar, în practica literară, tot concepției clasiciste, câtă vreme psihologia "eroului" său (cu suflet unitar și contradictoriu) admite o explicație de tip raționalist, ce pretinde a spulbera prejudecata "inefabilului" sufletesc, pernicioasele presupoziții metafizice. Măcar în această privință, criticul învinge "poetul" (romantic) din Lovinescu. Rezumând cele prezentate mai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
zicem așa, o demonstrează. Purtarea sa de scriitor este aceea a geometrului care formulează definiția teoremei mai întâi și apoi o îndreptățește silogistic. Ciclul de romane Bizu se prezintă astfel ca teoremă literară. Căci d. Lovinescu rămâne scriitorul de structură clasicistă pe care îl cunoaștem, chiar dacă materia căreia i se aplică este concepția romanticistă a omului superior". Concluzia e de o tristă previzibilitate: "Diana este romanul mai mult al unui literat decât al unui romancier" (vezi Vladimir Streinu "E. Lovinescu, Diana
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
al XVII-lea. Lucrările sale dedicate lui La Fontaine, Molière, Boileau, Corneille, Racine, J.-Fr. Regnard și Cyrano de Bergerac, fără a pune în circulație idei originale, se remarcă totuși prin consecvența atitudinii. În ansamblu, concepția lui despre literatură este clasicistă, fapt ce iese în evidență atât din manualul de retorică Praecepta insigniora litteraria (1904), cât și dintr-un studiu despre Boileau, autor ale cărui principii le adoptă în bună măsură. G. a acordat o însemnătate deosebită caracterului moral al scriitorilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287240_a_288569]
-
2001) și Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1998, 2002). Poezia de început a lui H. poartă pecetea ocazionalului (Zilele, 1977), dar și a unei tendințe învederate spre reflecție filosofică pe marginea condiției umane și a timpului, transpusă în forme fixe clasiciste, predominant fiind sonetul. H. adoptă postura de poet-copil care privește la lume nu atât prin copilăria maturului, cât prin maturitatea copilului încercat deja de asprimile timpului și ale secolului. De aceea, hamletizează în sens modern. Formula fixează implicarea, participarea și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287395_a_288724]
-
, Adelina (20.V.1920, Brăila - 17.VIII.2006, București), clasicistă. Este fiica Elenei Grecea (n. Manoliu), institutoare, și a lui Constantin Grecea, procuror militar. Urmează cursurile Liceului de Fete din Brăila și ale Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, specialitatea limbi clasice, luându-și licența în 1942
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
lui Dobrogeanu-Gherea, un decepționism care participa la modelajul sensibilității finiseculare. Înregistrat în cultura română drept poet romantic, "ultimul mare romantic european", opera sa relevă valențe multiple, integrând și o dimensiune decadento-simbolistă într-o ramă romantică, din care nu lipsesc accente clasiciste mai puțin evidențiate. Declinul fiziologic al poetului și finalul său tragic- mizerabilist impresiona opinia publică la sfârșitul secolului în așa măsură că o epigramă nefericită a adversarului său întru poezie, simbolistul Alexandru Macedonski, îi aducea acestuia o dizgrație aproape unanimă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]