205 matches
-
Alexandriei”. „Paștele blajinilor” și altele, O străveche formulă de exorcism în descântecele noastre, Sfinții-medici în graiul și folclorul românesc), mecanismele gândirii mitizante (Dunărea, fluviu al Paradisului), străvechi credințe (Trei probleme folclorice și aspectele lor românești). Umanismul, rod al formației de clasicist, dar și opțiune spirituală, este afirmat cu un patetism particular și este fundamentul întregii sale activități. B. definește poporul nostru ca pe unul creator de civilizație (Cântece istorice ungurești despre români, Românii în civilizația vecinilor, Kara-Ulah = Valah în „Codex Cumanicus
BOGREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285791_a_287120]
-
apreciat curățenia limbii din proză și unitatea construcției dramatice, lui M. Sadoveanu îi este investigată arta de povestitor. Primele versuri ale lui Șt. Petică și P. Cerna sunt privite cu simpatie; ale lui Camil Petrescu izvorăsc dintr-o „atitudine de clasicist”, iar ale lui O. Goga reprezintă „balada tragică a sufletului ardelenesc primitiv”. A contestat violent dramaturgia lui Lucian Blaga („literatură fără rost”), afirmând că întreaga lui operă literară este străbătută de „răceală”. Pe Tudor Arghezi l-a apreciat, în 1926
BOGDAN-DUICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285788_a_287117]
-
BALMUȘ, Constantin I. (25.V.1898, Murgeni, j. Vaslui - 13.VII.1957, Geneva), clasicist. Fiu al unui institutor, B. începe școala la Ivești, venind în 1909 la Liceul Internat din Iași, unde în acea vreme erau profesori G. Ibrăileanu, V. Bogrea, M. Carp, M. Jacotă, Calistrat Hogaș, Iorgu Iordan ș.a. Absolvind secția clasică, după
BALMUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285585_a_286914]
-
acordă acum mai multe demnități: membru al Academiei (1949), rector al Universității, director al Muzeului Național de Antichități, deputat în Marea Adunare Națională ș.a. Moartea survine pe când se afla internat într-o clinică din Elveția, unde a și fost incinerat. Clasicist cu o pregătire serioasă, de structură enciclopedică, spirit mobil, în perpetuă fervență, specialist cu privirea ageră, ațintită spre revigorarea disciplinei sale, dar și literat cu bun gust și înzestrare, B. s-a racordat fericit la orientările mai noi ale filologiei
BALMUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285585_a_286914]
-
text meritoriu stilistic. Comentariul din Tehnica povestirii la Plutarchos în „Bioi paralleloi” (1925) își găsește modelul în analiza lui H. Taine asupra operei lui Titus Livius și urmărește sistematic felul în care istoria se metamorfozează în literatură în Viețile paralele, clasicistul tinzând să definească nu numai arta lui Plutarh, ci și arta din epoca helenistică. În Étude..., lucrare ce își are locul ei în bibliografia augustiniană, demonstrația e mai spectaculoasă, mai dezinvoltă; B. verifică ideea că „arta este expresie”, iar în
BALMUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285585_a_286914]
-
de limba latină pentru cursurile de gimnaziu și liceu, publicate în colaborare cu Al. Graur, în 1935-1936. Dacă prezența în presa interbelică („Viața românească”, „Adevărul literar și artistic”, „Favonius”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Jurnalul literar”, „Însemnări ieșene”, „Ethos” ș.a.) prelungește preocupările clasicistului, intrarea pe făgașul publicisticii politice - în 1945 B. acceptă să ia conducerea ziarului „Moldova liberă” -, ca și alte câteva atitudini conjuncturale, excesive și nedrepte față de confrați, i-au pecetluit ultimul deceniu de viață. Vremea a vrut să selecteze și să
BALMUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285585_a_286914]
-
BARBU, Nicolae Ion (8.X.1908, Urși-Cârstănești, j. Vâlcea - 23.VIII.1993, București), clasicist. Sfârșește studiile liceale la Râmnicu Vâlcea în 1928, după care își ia licență în 1931 în filologie latină, iar doctoratul la Strasbourg, în 1933. În 1934 începe să predea la Universitatea din București, fiind promovat ca profesor titular în 1954
BARBU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285626_a_286955]
-
a șase academii străine (Romă, Pescara, Salerno ș.a.), a trei societăți de studii clasice (Rio de Janeiro, Berlin și Varșovia) și președinte al societății „Ovidianum”, este director științific al publicației „Quaderni dell’ umanismo” (Romă) și conduce, la București, revista „Ausonia”. Clasicist de structură lansoniană, B. își va localiza eforturile istorico-literare în aria literaturilor greacă și latină, cu o anume preferință pentru cea din urmă. Exclusivitatea spațiului abordat indică un reflex firesc al fizionomiei intelectuale și al metodologiei acestui spirit riguros ordonator
BARBU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285626_a_286955]
-
un punct, inedită și rezultatele sunt pe măsură. Adăugiri sintetice va conține și Antichitatea clasică. 100 de figuri celebre (1976) - tablete instructive și picante, datorită inserțiilor anecdotice, ca și, în parte, raportările analitice, reactualizante, din Noi și clasicii (1975). Activitatea clasicistului, a istoricului literar s-a împletit cu preocupările didactice, ducând la elaborarea mai multor manuale de limbă, gramatică și literatura, latină îndeosebi, destinate elevilor și studenților. La acestea se adaugă și câteva traduceri remarcabile. SCRIERI: Leș Sources et l’originalité
BARBU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285626_a_286955]
-
David Popescu. Acestora li se adaugă pe parcurs M. I. Gabrea, V. Teodoriu, N. Niculiță, Maria Marinescu-Himu. De la numărul 3/1939, prim-redactor e M. Mihăileanu, iar de la numărul 3-5/1943, redactor responsabil devine N. I. Barbu. Scoasă sub îngrijirea unor clasiciști remarcabili, majoritatea dintre ei profesori de liceu sau universitari, A. își propune să mențină viu interesul tinerilor pentru cultura latină. Într-un scurt articol din primul număr, intitulat În loc de cuvânt înainte, se reproduce un fragment din volumul Pentru clasicism (Fapte
AUSONIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285500_a_286829]
-
risipa publicistică, trimite la ideea originală a lui Gianbattista Vico, teoretizată în romantism, privind întâietatea poeziei ca expresie spontană de „simțire”, ca primă formă de creație a spiritului uman. Concepția subsumează eticismul luminilor, cultivând „virtutea” ca ideal și finalitate, crezului clasicist ce se revendică nu doar de la latinitatea horațiană, ci, în mod declarat, de la „modelul” poetic italian, suprem reper estetic, „imitat” tematic și prozodic. Marcând o diferențiere față de gustul vremii ce frecventa spiritul francez, A. introduce modele culturale italiene, atât din
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
tradiției, în sensul asimilării, pe de o parte, a experiențelor poetice ale lui Eminescu și Blaga, și, pe de altă parte, al valorificării folclorului și istoriei naționale. Devenirea în sens tradiționalist a poeziei se produce pe fondul aprofundării formației de clasicist a autorului, a cărui apropiere spirituală de Pindar - materializată, printre altele, în prima tălmăcire românească integrală a operei poetului de la Delfi - conferă propriilor sale versuri un pronunțat caracter imnic, religios, de celebrare a divinității lumii printr-o rostire pe deplin
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
de specialitate ale timpului, căpătând o amploare crescândă ce s-a diversificat simțitor și s-a extins peste perioada migrațiilor. Interesului manifestat de Grigore Tocilescu și de Teohari Antonescu (1866-1910) pentru vestigiile greco-romane din zona dobrogeană, se adaugă și cunoscutul clasicist George Murnu (1868-1957), care, la Adamclisi (jud. Constanța), efectuează mai departe lucrări de explorare arheologică. La scurt timp după aceasta, în 1910, o altă personalitate în domeniul cercetării arheologice românești, Vasile Pârvan (1882-1927), își începe seria de săpături la Ulmetum
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
inegalabilă, a fost profesorul, mentorul și inspirația mai multor generații de politologi americani, dintre care unii (ca Bloom Însuși) i‑au continuat opera academică, iar alții (ca Francis Fukuyama, discipol al lui Bloom la Cornell, unde a făcut studii de clasicist Înainte de a merge la Harvard pentru doctoratul În științe politice) i‑au aplicat filozofia politică neoconservatoare În instituții mai mult sau mai puțin influente (Fukuyama la RAND Corporation, think tank‑ul Administrației americane), i‑au diseminat ideile la scara noii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
repaus pentru gentilomul cu suflet de artist, Leonida Pascalopol. Cele două romane erau suficiente pentru a atesta virtuțile de prozator ale criticului, experimentator și al nuvelei ("Iubita" lui Bălcescu, Catina damnatul, Noi vrem pământ, Necunoscutul) când, după un manifest literar clasicist (Sensul clasicismului, 1946) C. a întreprins o noua aventură romanescă neașteptată, situîndu-se în fruntea romancierilor din perioada postbelică. Tema din romanul Bietul Ioanide (1953), scris între 1947 și l949, a fost, definiția autorului însuși, să arate "cum trăiesc spiritele academice
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
geam deschis, Ioanide și Ioana ședeau strâns îmbrățișați, Ioanide ținând pe Ioana cu mâna stângă de mijloc și cu cea dreaptă vârâtă ca o rîșchitoare în părul ei abundent și sărutînd-o energic, cu o consimțire deplină din partea Ioanei. Cei doi clasiciști se consultară din ochi, apoi, mecanic, o zbughiră pe ușă, înainte de a fi văzuți, coborând scările vertiginos și luînd-o la goană pe stradă, atât cât permiteau forțele lor fizice. Ioanide nu-i văzu, deoarece ferestrele deschise dădeau spre curte, iar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
indigentul său costum de casă și se cobora în grădină, unde, prevăzut cu toate instrumentele, tăia și curăța trandafirii, plivea florile, stropea cu furtunul. Surprins de vreun amic, Suflețel avea totdeauna la îndemînă vreun citat dintr-un poet agrest. Seara, clasicistul asculta la radio unele posturi străine numai pentru concerte din muzica clasică. Fără a fi meloman, își nota numai producțiile de reputație stabilită (Mozart, Bach, Haydn, Beethoven) și asculta religios, cu ochii închiși, șoptind din când în cînd: "Minunat! Minunat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că, fiind într-o excursie de intelectuali în străinătate, Suflețel a primit o telegramă din partea Aurorei cu acest conținut: "De ce întîrzii?" Atunci Suflețel a întrerupt excursia și s-a întors imediat în țară, arătând la toți, ca un certificat, telegrama. Clasicistul era foarte politicos cu toată lumea, saluta reverențios îndepărtînd pălăria până la maxima distanță posibilă față de corp, săruta mâinile doamnelor înclinîndu-se și descoperindu-se, iar dacă cineva se răstea la el, făcea o figură mai speriată decât se cuvenea, nu riposta și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
adăugă: Ce mai faci? - ca și când l-ar fi cunoscut personal dinainte. Apoi, cu grabă, precum ar fi voit să repare o eroare: Mănânci floarea-soarelui? Înainte ca Suflețel să se dezmeticească, Hangerliu rupse un sfert din roata lui și o înmînă clasicistului, care, temîn-du-se a nu contraria pe amfitrion, o luă în mână. Hangerliu îi făcu semn să se așeze pe canapeaua foarte largă, iar el însuși se urcă cu picioare cu tot la capătul celălalt, scuturîndu-și tot bustul. 2 Sălbatic (fr.
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la lumină poetul în legătura sa cu religia antică greacă, dar era insuficient de experimentată în activitatea științifică care făcuse pași importanți din 1900, și Pindar era cel mai puțin accesibil dintre poeții clasici pentru oricine altcineva decât pentru un clasicist profesionist. Ceea ce scria Yourcenar părea compact și banalizat, chiar propoziția de sfârșit: Singura lecție pe care o învățăm din această viață, atât de îndepărtată de a noastră, este că gloria nu este în definitiv nimic mai mult decât o concesie
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
i-a adoptat drept succesori atât pe Lucius Aelius cât și pe Marcus Aurelius, dar Aelius a murit înaintea lui Hadrian. nu a jucat nici un rol în viața lui Marcus Aurelius; cel mult stoicismul lui l-a devalorizat. Așa cum marii clasiciști au demonstrat în timp ce Yourcenar făcea cercetări și își scria cartea, și așa cum însăși Yourcenar a intuit într-un fel fără să-i citească, singurătatea omenirii era mai degrabă încurajată decât domolită de Eros. Pentru Yourcenar, Hadrian nu a fost numai
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
femeie va fi în cele din urmă aleasă printre membrii celei mai înalte academii din Franța ei natală. Asta i-ar fi putut schimba punctul de vedere. Unii istorici clasici aveau păreri diferite față de opinia generală. Unul dintre ei, celebrul clasicist Sir Ronald Syme, profesor de istorie antică la Universitatea Oxford și cel mai mare istoric roman în viață pe atunci, a dezmințit efectiv tot ce era istorie în povestirea ei, inclusiv viața suveranului pe care a considerat-o pură fantezie
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
o luptă de fiare". Iar în această "luptă de fiare" se vede obligat să intre, în pofida voinței sale, și nobilul, "omenosul" erou lovinescian. Așa se face că, după moartea tatălui, Bizu pleacă din München, renunțând pentru totdeauna la cariera de clasicist (păstrează totuși o ediție a Georgicelor și una a odelor lui Horațiu "singura lui legătură, pe viitor, cu antichitatea"), și obține mai apoi diploma de doctor în chimie agricolă (ceea ce explică preferința pentru rusticele poeme vergiliene). Vindecat și de boală
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
un "clasic", domnule, profesez idei eline" (Interviu în Lumea de mâine, Ed. "Forum", 1945). Vizionarismul lui Doinaș la maturitate, mereu înclinat spre conexiuni între Eu și Univers, tenace căutător de înțelesuri, este al unui modern circulând printre zeități corintiene; mirajul clasicist durează, chiar dacă în timp poetul din Omul cu compasul ori cel din Seminția lui Laokoon se întreține cu Hölderlin și Mallarmé, cu Gottfried Benn și J. Guillén din care a și tradus. Pe scurt, profilul său de bază e al
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din opera lui Byron, Hugo și Milton, încât se poate afirma: "Mintea lui Eminescu lucrează cu ideea originilor lumii, a infinitului, a creației, cu cele mai înalte concepte făurite de rațiunea omului" (T. Vianu). Opera lui Eminescu are un caracter clasicist, prin compoziția care se caracterizează prin limpezime, concizie, cristalizare în limbaj poetic. Prin simplificare, poetul a ajuns la expresii de maximă precizie. Efectele poetice surprinzătoare le-a obținut prin schimbarea valorii gramaticale a unor termeni din fondul străvechi, neologisme (chaos
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]