200 matches
-
o epistemologie etc., vezi Fichte sau Hegel. Dar, după părerea mea, Nietzsche se constituie Într-un pol al modernității gândirii și prin latura formal-eseistică a gândirii sale! El nici nu este un filozof de formație, ci a ținut cursuri de clasicitate greacă la Universitatea din Basel, Înainte de a deveni un „filozof errant”, un marginal al universităților germane, un fel de apostol și „profet” al unei alte filozofii, cea a „viitorului”, un real revoluționar al gândirii europene, care-și arăta deja semnele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
regret față de serviciile ample și „entuziaste” pe care le-au adus partidului în anii terorii celei mai brutale, când închisorile gemeau de elita administrativă, financiară sau culturală a României, iar din programele școlare erau extirpate numele cele mai prestigioase ale clasicității și modernității literare, un loc larg ocupându-l veleitari penibili, descoperiți și umflați valoric peste noapte sau unii dintre noii și vechii oportuniști ai literelor române, de la Stancu (țineți minte acel titlu gros din Gazeta literară - „N-am auzit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de geniu” a poetului și, hrănită cu suflarea morților, ea dă o beție extatică albă. Z. prelungește cu o remarcabilă abilitate tehnică imaginea și prestigiul bardului care întreține cu aspră loialitate lumina în candela suferinței erotice. În Orfeon (1980) apar clasicitățile, Hera și Zeus, Venera și Amor, simbolurile trag spre zonele sacrului, în câmpul de semne se ivesc hierofaniile, retorica se complică. Poemul titular este conceput ca un oratoriu liric, cu personaje-mituri (Henoch, Măturătorul, Tsicla, Corul, Corificul) și indicații solemn-patetice de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
amănuntului tipic, prin puterea de a-și însufleți tipurile, dramatizându-le, prin arta compoziției, dar, mai ales, printr-o desăvârșită obiectivitate care-i caracterizează și diferențiază satira, literatura d-lui Brăescu are nu numai caracterele talentului, ci și cele ale clasicității. E. LOVINESCU SCRIERI: Vine doamna și domnul gheneral, Iași, 1918; Maiorul Boțan, București, 1921; Cum sunt ei..., București, 1923; Doi vulpoi, București, 1923; Schițe umoristice, București, 1923; Nuvele, București, 1924; Schițe vesele, București, 1924; Un scos din pepeni, București, 1926
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285853_a_287182]
-
îți place operațiunea aceasta: vei adăuga sensuri; vei adăuga mai ales vibrația emoțională specifică ție.” Peste un an, D. scoate primul volum, Euridice. 8 proze, consemnat de G. Călinescu în „Națiunea”: „nu-i lipsit de grația condeiului și de paletă; clasicitățile sale sunt revopsite în culori vii”. În 1948, intră redactor la „Flacăra”, trece apoi la „Viața românească” (în 1953 ajunge redactor-șef). Publică, în 1948, în „Viața românească” fragmentul Dușmănie care va intra, ulterior, în romanele sale, și Bedros din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
teoriei lui Hașdeu este una preponderent pozitivista, ancorată în gândirea lui Herbert Spencer, pentru care Hașdeu nutrea o mare admirație 11. Or, Coșeriu nu împărtășea ideologia pozitivista, care întorsese spatele moștenirii antichității grecești (vezi Coșeriu, 1992b, p. 6) disprețuind complet clasicitatea. Iar despre Spencer, la fel, nu avea o părere prea bună: În timpul pozitivismului s-a ajuns la aberația că celui mai mic gânditor, lui Herbert Spencer, i s-a dat numele de Filozoful, adică numele care i se dăduse celui
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
filologia clasică este cu adevărat o știință, capabilă să formuleze legi, fiindcă se ocupă de fenomene numeroase, surprinse în starea lor naturală. Filologia clasică are ca obiect cultură clasică dispusă în trei "cercuri": (1) Etică clasică; (2) Literatura și arta clasicității; (3) Limba clasică. Filologia comparativa inversează această ordine, punând accentul pe "limba poporana" (ibid., pp. 20-21). Trebuie să mai remarcam, totodată, ca Hașdeu avea o concepție foarte largă, în sens antropologic, despre atribuțiile filologiei în întregul ei: "Filologia în genere
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
a-l denatura." Scriitorul este un clasicizant - atribut definitoriu pentru opera redactată la amurgul existenței: "Odobescu aspiră la antichitatea mai ales elenă în orice pagină pe care o scrie către sfârșitul vieții" . Intuiție exactă a spiritului odobescian, al iubitorului de clasicități, livresc, erudit, cizelat și calofil, de o seducătoare și fascinantă alcătuire barocă. Personalității marcante a lui Titu Maiorescu, Vladimir Streinu îi consacră în volumul Clasicii noștri nu mai puțin de șase studii substanțiale: Titu Maiorescu în ", Titu Maiorescu - intim, Maiorescu
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
detaliu și din perspective panoramice, neezitând să proclame geniul scriitorului. Profunzimea unor judecăți egalează în pătrundere intuiția călinesciană: "Sub felurimea și bogăția operei sadoveniene, la mai mare adâncime decât formele ei aparente sau deshumabile cu ușurință, zace stratul granitic al clasicității scriitorului. Naturalismul descriptiv, individul trăitor nedeslipit de natură, eposul istoric, arhaitate și viață primogenă, toate aceste aspecte de conformație literară există în adevăr și informează geniul lui M. Sadoveanu, dar ele stau pe o latență a geniului său, care latență
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
ropene, și-a structurat propriul repertoriu for- mat din vase de aramă și tingiri, de exemplu, pe care le-a tensionat pictural cu suflul materiei colorate în tablouri inegalabile. Stahi pare a fi agreat din creația lui Chardin eleganța și clasicitatea compoziției, a spațiilor largi, gustul pentru formatele larg dreptunghiulare ale pânzelor, care permit obiectului să se expună în toat ă splendoarea sa, nestingherit. Paleta coloristică amintește cu si- guranță de unele lucrări ale pictorului francez fără ca, totuși, să ne gândim
Natura moart? ?n opera lui C. D. STAHI by Liviu Suhar () [Corola-publishinghouse/Science/84079_a_85404]
-
și practicată de Daumier. Clasicismul mai fusese „atacat” și înainte, dar rezistase. A existat, se știe, si un baroc european, ca urmare a Contra Reformei. David și Goya sunt contemporani. Renascentismul italian avea deja puseuri baroce, deși se inspiră din clasicitatea greacă. Se cade reapreciat rolul romantismului. Ca să fie scos din scenă, cum pretindea, între alții, Victor Hugo, clasicismul avea nevoie de ceva mai mult decat aducea reforma romantică, adică un conținut istoric al artei și o subiectivitate capabilă să declanșeze
Oh, les Beaux-Art! by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4794_a_6119]
-
Hugo, clasicismul avea nevoie de ceva mai mult decat aducea reforma romantică, adică un conținut istoric al artei și o subiectivitate capabilă să declanșeze fantasme. Abia modernismul baudelairian, întărit de aporturile orientale și africane, determină declinul ireversibil al ideii de clasicitate. Condiția esențială a artei clasice, de la sculptură Antichității grecești și de la literatura latină până la arta și literatura secolului XIX, a fost frumosul, bazat pe ordine, claritate și echilibru. Ruperea alianței tipic europene dintre artă și frumusețe este opera modernismului. Și
Oh, les Beaux-Art! by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4794_a_6119]
-
și susceptibilitățile sunt reflexele sale de reacție, ca și trecerea dintr-o extremă în alta. Debutul din 1966 în revistă îi produce mai mult amărăciune decât bucurie: ,La 15 iulie anul acesta a apărut în românește un text de înaltă clasicitate și a trecut, iată, o lună de zile și balta în care a căzut nu dă nici un ecou - așa cum mă așteptam dar, oricum, e trist, mai trist decât să-mi cadă dintele din față, că nu am bani să-mi
Pariu cu posteritatea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12540_a_13865]
-
nou, percepem cu anticipație un ecou eminescian, ca și în catrenul următor: Și mie lin luceafărul/ Din ceri va să-mi străluce,/ Cînd dulce-a fi d-o patimă/ Aminte a-și aduce". Sau: "La Patrie evocă moștenirea civilizatorie a clasicității latine și toată acea așa de asachiană mitologie națională (Dochia, Orfeu, Tracia) care va trece apoi în viziunile din Eminescu din Memento mori". Cu toate că - oare de ce? - "marele poet nu-l va reține (...) pe Asachi în Epigonii săi". Mișcarea criticului pe
Nicolae Manolescu față cu poeții romantici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9119_a_10444]
-
fine, cea de-a treia componentă, deja enunțată într-unul din momentele anterioare, privește lumea elenistică, imaginea pompeiană, cu alte cuvinte acel repertoriu de semne (și artista merge uneori pînă la citat, la prelevare iconografică și simbolică explicită) al unei clasicități în pragul disoluției, preluată din mers de o lume creștină aflată și ea tot într-un prag, însă în acela al nașterii.
Horia Bernea and Ioana Bătrânu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11706_a_13031]
-
poetic al lui Esenin, iar nu pentru cel al lui Hlebnikov, vizibilă în studiul „Sunt ultimul poet cu satu-n glas”, aduce o confirmare suplimentară a acestei opțiuni. Un anumit conservatorism spiritual de bună calitate, defel incompatibil cu modernitatea, și o „clasicitate” morală neostentativă guvernează dialogul lui Ion Vasile Șerban cu literatura - aspect sesizabil, cum spuneam, în paginile sale dedicate poeziei -, pe care nu o vede niciodată ca fenomen exclusiv și tiranic-estetic. Pe lângă frumos, literatura ne oferă și o pedagogie a frumosului
O recuperare postumă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2653_a_3978]
-
căci în subtext percepem neliniștea în fața necunoscutului ("Drumul acesta,/ lăuntric și fără întoarcere,/ veșnic ca lava de ghiață"). În liedul Doarme fecioara de exemplu, pe lângă reperele stabile, apare noutatea (citește diferența): pianul ne conduce prin epoci, de la polifonia bachiană, la clasicitatea beethoveniană și la romantismul epic al liedurilor de Schubert... Ascultând liedul Alegerea lemnului am avut brusc senzația de clar-obscur specific pânzelor rembrandtiene, dar și pe aceea de lumină patinată, iradiată de "feștilele" din tablourile lui Georges De La Tour. Abstractă ca
Pascal Bentoiu, căutător al esențelor poetice în lied by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/17284_a_18609]
-
simpozion internațional, o expoziție de schițe și fotografii, lansarea a șase cărți care i-au fost consacrate și, nu în ultimul rînd, prezentarea a nouă documentare marking-of. Excelent prilej de a-l reevalua pe acest titan suspendat între modernitate și clasicitate, atent la rezonanța actuală a miturilor ce au premers civilizația astăzi în disoluție, ambiționînd să incite la meditație, cu speranța într-o posibilă resurecție culturală. Autoproclamat "călător prin timp", Angelopoulos polarizează în opera sa melancolia sfîrșitului de secol profitînd - dincolo de
SALONIC: 2000 + 1 speranțe by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16543_a_17868]
-
dar trebuie semnalată o inaptitudine a lor, cu valoare de simptom: indiferența față de clasici. Frecventarea criticii lui G. Călinescu poate reda "bucuria de a trăi în intimitatea clasicilor" (II, 661), poate reinventa acel atât de necesar sentiment de "contemporaneitate în clasicitate", care ne lipsește astăzi într-un mod atât de păgubitor pentru integralitatea și integritatea literaturii române. Uitându-l pe G. Călinescu sau refuzându-i arogant posteritatea, noile promoții de scriitori și critici nici nu știu ce pierd: simțul valorilor clasice, permanente, ca
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
probabil, definitiv. Tehnicienii care lucrează la România literară au reușit să scrie câteva dintre denumirile enumerate mai sus cu corpul de literă consacrat în cazul fiecăruia, permițându-le cititorilor noștri să se bucure de splendoarea paginii de tipar de altădată. Clasicități Jacqueline de Romilly (1913- 2010) este considerată cea mai mare elenistă din Franța. În 1974, șase ani după enormele agitații din universitatea și din societatea franceză care au condus la demisia lui De Gaulle, ea a scris, dar n-a
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4639_a_5964]
-
a nu fi fost inventat încă. O manieră nonconformistă, provocatoare de abordare a unui subiect ușor desuet (v. și sursa de inspirație pe filiera "Dama cu camelii"/ "Traviata") constituie premisa esențială a discursului cinematografic. Specularea la maximum a discrepanței dintre clasicitatea, cumințenia, previzibilitatea epică, pe de o parte, și "obrăznicia", iureșul limbajului vizual, pe de alta, creează o atmosferă tumultuoasă pe al cărui fundal se desfășoară iubirea fără viitor dintre vedeta clubului de noapte Moulin Rouge, Satine (Nicole Kidman, impecabilă în
SENTIMENTE VS. COMERȚ by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/15278_a_16603]
-
agregă dintr-o atitudine așezată deasupra așteptărilor comune și din care răzbat, ca o flacără dezlănțuită, siguranța, măreția și forța. În această amplă îmbrățișare, lipsită cu totul de sentimente mărunte și de mize mici, intră deopotrivă soliditatea și achilibrul unei clasicități fără vîrstă și insurgențele, gesturile nonconformiste, ale unei adolescențe fără inhibiții. La intersecția celor două tendințe doar în aparență contradictorii, Anca Seel veghează și visează, asemenea unui leu singuratic și majestuos. Reveriile lui Constantin Baciu În lumea gravă a artei
Portrete în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6630_a_7955]
-
familie (și Ion Barbu e prin apropiere). Nemulțumindu-se a înscrie victoria spiritului, puritatea impersonala a acestuia în raport cu natura, cu obscuritatea să colcăitoare, nemărginit proliferanta, Ilie Constantin nu șovăie a descinde în zona celei din urmă. Face abstracție de rețetă clasicității, fie și ŕ la page, de care dispune, de eleganță prețioasă, cu tangente parnasiene, a detașării ce-i stă la îndemînă, spre a se comportă precum un observator, un explorator. Preferă a pune în paranteză armonia elaborată a unui univers
Reversul clasicismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9004_a_10329]
-
excentricitatea lui Tonegaru sau, prin fantezia ironică și gratuitatea jocului lingvistic, a fost alăturat unor Gh.Azap, Ș.Foarță, Fl. Mugur, Gh.Ursachi, L.Dimov. La extreme, Negoițescu, de pildă, vorbea de „un tradiționalism literar de necontestat”, gen Gândirea, prin clasicitatea sa expresivă, altcineva îl aducea în discuție pe Urmuz. Deși poate trimite cu gândul la toți, e clar că E.Brumaru nu seamănă cu nici unul. În postfața prezentei ediții, Al.Mușina îl consideră „un adevărat spirit postmodern”, o încadrare care
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13588_a_14913]
-
care apreciază ca ,nostime schițele înfățișate de Vasile A. Urechia - fiul lui Alceu - drept aparținînd lui I.L. Caragiale". Dar ,o analiză la text conduce către paternitatea mai degrabă a lui Alceu Urechia", întrucît ,nici una din povestiri nu se ridică la clasicitatea maestrului, dar tinde să-i semene"; ,nerămînînd loc pentru o analiză grafologică, aceea stilistică infirmă autenticitatea caragialiană". Subscriu fără ezitări, minus ipoteza privitoare la ,paternitatea mai degrabă a lui Alceu Urechia", pentru motive ce vor reieși în continuare. Cei care
Caragiale și vițelul turbat by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11097_a_12422]