200 matches
-
Selectarea lui uimitoare arată că nu s-au simțit nici efortul, nici ambiguitatea expresiei. Ureche s-a impus ca un maestru al artei primitive, deși deloc rudimentare, eroice și monumentale, dar fără emfază, cu care a știut să învie trecutul. Clasicitatea lui constă, în fond, în măreția naturală și aproape impersonală cu care spune totul, în stilul solemn și concis de pisanie. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Domnii Țării Moldovei și vieața lor, în Letopisițile Țării Moldovii, I, publ. Mihail Kogălniceanu, Iași, 1852
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
de geniu” a poetului și, hrănită cu suflarea morților, ea dă o beție extatică albă. Z. prelungește cu o remarcabilă abilitate tehnică imaginea și prestigiul bardului care întreține cu aspră loialitate lumina în candela suferinței erotice. În Orfeon (1980) apar clasicitățile, Hera și Zeus, Venera și Amor, simbolurile trag spre zonele sacrului, în câmpul de semne se ivesc hierofaniile, retorica se complică. Poemul titular este conceput ca un oratoriu liric, cu personaje-mituri (Henoch, Măturătorul, Tsicla, Corul, Corificul) și indicații solemn-patetice de
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
opera literară în care, ca în Război și pace sau în Învierea de Lev Tolstoi, de pildă, căutând esența lumii reale, autorul semnalează „realități armonice”, conduse de principiul „concordanței în diferitele părți ce le compun”. În felul acesta se „atinge clasicitatea”, opera fiind „la adăpost de mode”. Articolele politice învederează, în egală măsură, posibilități de analiză pătrunzătoare și vocația combativității pătimașe, ceea ce impune reconsiderarea imaginii lui Z. în conștiința multor contemporani și a posterității, el fiind văzut îndeobște ca un personaj
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
adesea discrete, de o discreție care estompează deopotrivă și disperări, și entuziasme”, ca și „un remarcabil simț al ritmului”, datorită căruia „poeta strunește admirabil materia verbală, nu prin constrângeri de sens, ci printr-o transcendență muzicală” (Cezar Baltag). Opțiunea pentru clasicitatea formelor și a tonului discursului se însoțește cu pregnanța și franchețea rostirii, care, deși situată contra curentului (în contextul literar al contemporaneității imediate), respiră o prospețime și o implicare ce rețin atenția. Preferința pentru poemele cu formă fixă nu este
VOICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
piesele de aici, din nou neoromanticul se însoțește cu neoclasicul. Atât prozodia veche, apelul insistent la miturile Antichității, situarea accidentalului în universal, a excepției în generalitate, cât și pledoaria implicită pentru rațiune („Cunoașterea e tot o cucerire”) sunt parametri ai clasicității. Istoria, văzută prin gândirea unui erou privilegiat al ei, Alexandru Macedon, nu mai apare ca o succesiune de evenimente cu conținut diferit, ci ca o juxtapunere de momente etern repetabile în esența lor. Totuși, sentimentul misterului romantic se păstrează: „Dar
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
resurecție romantică aparte: astfel, la romanitatea poetei au fost raportate panteismul mistic, dar și naturismul păgân, vitalismul concrescent contemplării morții, cultul înaintașilor, exaltarea deopotrivă a cosmosului și a micului univers, cu deosebire vegetal, plonjeul în intimitatea eului, toate turnate în clasicitatea solemnă a prozodiei, cu manifestă conotație a unui discurs sapiențial, de sorginte străveche. În 1925, la propunerea unui grup de personalități animat de N. Iorga, N. este primită în Academia Română ca membră de onoare, cu motivația: „Între cine cântă mediocru
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
émerveillé (1904), La Domination (1905); fiziologii morale - Leș Innocentes ou La Sagesse des femmes (1923); instantanee și reflecții de călătorie - Exactitudes (1930); proza memorialistica - Le Livre de mă vie (1932). Lirica din Le Coeur innombrable coboară, prin nostalgia modernilor, în clasicitatea mitică, dionisiaca, si celebrează, cu un senzualism de „cutezătoare”, „fierbinte violență”, frenezia vitală - chiar moartea e paroxism al jubilației, „că fructul în strivire” -, punând sub semnul lui Pan și al faunului un eu poetic neînfrânat, pulsând de hedonism tragic: „Trăiți
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
formației intelectuale și în privința elaborării unei ideologii literare. După întoarcerea Universității la Cluj, N. revine în orașul natal, încercând să continue activitatea cerchistă. Vrea să scoată o revistă sub titlul „Euphorion”, care ar fi sugerat, în concepția sa, sinteza dintre clasicitatea arhetipală și spiritul faustic modern. Are proiecte mari, imaginând, de pildă, crearea unui clasicism românesc axat cu precădere pe categoria tragicului. Face lecturi sistematice din filosofie și din marii mistici, îndeosebi în limba germană. Se pasionează de teatru, susținând și
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
E. Lovinescu (1970). N. preia din Lovinescu teoria sincronismului, însă cu un sens modificat, conform euphorionismului său; sincronismul nu se reduce la stricta actualitate, cultura/ literatura română trebuind să se sincronizeze, cumva retroactiv, cu o „Europă culturală arhetipală”, cu o „clasicitate absolută”. Pe de altă parte, criticul descinde din ceea ce el numește „simbolismul” textului lovinescian, revendicându-se și dintr-o înțelegere a actului critic ca expresie intuitivă. Călinescian până la un punct este N. printr-o concretețe aproape senzuală a limbajului, prin
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
Ceara, 140-143; Regman, Noi explorări, 136-145; Paleologu, Alchimia, 104-111; Cristea, Modestie, 32-38; Raicu, Fragmente, 195-205, 402-406; Sorescu, Ușor cu pianul, 381-385; Grigurcu, Existența, 30-36; Cândroveanu, Lit. rom., 71-73; Micu, Limbaje, 156-169; Ioan Adam, Interdicția uitării, ST, 1990, 2; Alex. Ștefănescu, Clasicitatea unui avangardist, RL, 1991, 1; Alex. Ștefănescu, Poezie și adevăr, RL, 1991, 16; Miron Kiropol, Plângerea dintâi, CC, 1991, 4-5; Dan Laurențiu, Hanibal intra muros, VR, 1991, 8; Constanța Buzea, Pelerina verde, VR, 1991, 8; Ștefan Aug. Doinaș, Prezența lui
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
amănuntului tipic, prin puterea de a-și însufleți tipurile, dramatizându-le, prin arta compoziției, dar, mai ales, printr-o desăvârșită obiectivitate care-i caracterizează și diferențiază satira, literatura d-lui Brăescu are nu numai caracterele talentului, ci și cele ale clasicității. E. LOVINESCU SCRIERI: Vine doamna și domnul gheneral, Iași, 1918; Maiorul Boțan, București, 1921; Cum sunt ei..., București, 1923; Doi vulpoi, București, 1923; Schițe umoristice, București, 1923; Nuvele, București, 1924; Schițe vesele, București, 1924; Un scos din pepeni, București, 1926
BRAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285853_a_287182]
-
poetice - oda, imnul, elegia, sonetul, meditația, legenda și balada, satira și fabula, alături de proză și dramaturgie. O creație întinsă pe jumătate de veac îl face contemporan cu mai multe faze ale literaturii, de la „dimineața” anacreontică a poeziei române la lirismul clasicității - căruia A., prin formație, temperament și concepție, i-a fost un exponent paradigmatic -, de la explozia romantică, receptată de sensibilitatea sa artistică, la primele armonii preeminesciene. O ideologie literară explicată greoi, dar temeinic, în prefețele volumelor tipărite, ca și în risipa
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
care am exprimat-o până acum tatonând nuanțele, fără să o fi formulat niciodată tranșant. Nu voi pretinde ca Oscar Wilde că "singurii oameni adevărați sunt cei care n-au existat niciodată". În schimb, sunt convins că romanticii au recreat clasicitatea antică. Și voi încerca s-o dovedesc. Simt, de-afară, miros agresiv de alge putrezite și de nămol răscopt. Pe plajă, se joacă volei. Strigăte vesele subliniază fiecare punct marcat. Am exagerat, oare, când am pretins că n-am instinctul
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
-o cu strălucire. Dar sunt gata să accept că romantizez antichitatea, că o falsific. Numai că eu nu fac decât să ilustrez, astfel, în genul meu, o tendință mai generală și un adevăr ușor de demonstrat, cred. Viziunea modernă despre clasicitate este una romantică sau, în orice caz, serios influențată de romantism! Căci, în nostalgiile clasice, nu ne întoarcem spre ceva care "a fost", ci spre ceva de care "avem nevoie". Vine o vreme când obosești să te tot justifici. Mai
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
dispar sub haine. Pe faleză, apar "pietoni". Locatarii "Casei scriitorilor" se plimbă, să treacă timpul, sau se trântesc pe fotoliile de plastic de pe terasă, de-a lungul zidului, sub copertină și stau la taclale. Ideile mele despre antici și despre clasicitate suferă, probabil, de toate metehnele romantice. Pe Acropole, am plătit din plin tributul, specific romantic, de a da mai multă importanță ruinelor decât construcției din care provin. La Delfi, ruinele sanctuarului lui Apolo (cel mai clasic dintre zei) mi s-
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
azi o socotim atât de grecească. Erau colorate și pline de podoabe. Grecii se călăuzeau după alte gusturi decât cele pe care li le atribuim noi. Îndrăznesc de aceea să afirm că imaginea pe care ne-am format-o asupra clasicității este, în bună măsură, o creație modernă și că la ea au colaborat nu numai ploile, care au spălat vopseaua, și hoții, care au furat podoabele; au colaborat, ce ironie, și romanticii, prin capacitatea lor de a visa între ruine
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
au stat lucrurile. Trec peste faptul că multe amănunte date de Homer s-au dovedit ― cum a demonstrat Schliemann ― mai prețioase, pentru găsirea palatului atrizilor, decât tot ce scriseseră până atunci istoricii războiului troian și mă întreb cum ar arăta clasicitatea fără răpirea Helenei, fără Ahile, fără Ulise, fără povestea care "nu-i adevărată"... Uneori, am senzația că amestec lucruri visate și lucruri trăite. Grecii ziceau că zeii se deosebesc de oameni prin faptul că picioarele lor nu ating pământul, fiindcă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ce risipiți ici în novele, colo-n caracteristice izolate, le-ați putea împreuna cu succes în comedie, ca într-o monas superior. Poate ca să nu fiți de ideea mea, însă eu cred că, dacă aveți vo scriere în care elementul clasicității să predomine, apoi e Viclenie și amor. De drama mea n-are să fie nimica, pentru că nu știu ce formă să-i dau, pentru că nu e dramă. S-ar potrivi poate mai multe pentr-un epos, dar atuncea aș pierde vioiciunea scenelor și
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
unde nu s-a întîmplat nimic”, obiecte poetice autonome, realizate după sintaxa amintirii (prefața „Cîteva cuvinte pădurețe“ conține, în prima parte, o estetică aproape „constructivistă”). Natură scindată - ca și colegul său Ion Vinea - „între două lumi”, între nostalgia estetizantă a clasicității patriarhale și revolta profetică a avangardei, „arghezianul”, „naturistul” Fundoianu din Herța, Priveliști sau Cîntece simple se află de fapt la antipodul „bucolicelor”, „jammesienelor” lui Ion Pillat din volumul „monografic” Pe Argeș în sus, unde dominantă este seninătatea nostalgică și melancolică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu entuziasm la apariția celui de-al doilea volum critic din Aspecte și direcții literare și comparat cu... Rémy de Gourmont (nr. 48). Pe filiera esteticii idealist-subiective, Davidescu (alunecat în anii ’30 spre naționalismul xenofob al Gărzii de Fier...) subliniază „clasicitatea” modernă a demersurilor artistice ale lui Marcel Iancu și Milița Petrașcu în cadrul unei conferințe susținute la vernisajul expoziției de sculptură-desene a celor doi, de la Sala Regina Maria (1926), și reproduse în nr. 66-67 al revistei. Critica românească a vorbit practic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Petrașcu în cadrul unei conferințe susținute la vernisajul expoziției de sculptură-desene a celor doi, de la Sala Regina Maria (1926), și reproduse în nr. 66-67 al revistei. Critica românească a vorbit practic la unison (și pe drept cuvînt) despre echilibrul dintre „tradiție”/clasicitate și inovația radicală la Contimporanul: un estetism radicalizat în direcția unui avangardism ecumenic, sedus uneori de sublimarea vechimii autohtone (arhaicitate, artă populară, bizantinism), alteori, de fronda socială colorată modern. Printre exegeții cei mai avizați ai fenomenului s-au numărat Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
române de la origini pînă în prezent conține cîteva comparații relevante între diferiți scriitori, „mari sensibili schimonosiți” (sau manieriști, în sensul lui G.R. Hocke...) și autorul Paginilor bizare. În fond, Călinescu însuși e un „sensibil schimonosit”, un manierist genial cu bovarismul clasicității... De o „încîntătoare neghiobie”, amestec de „idei culte și de naivități”, unele versuri ale pitarului Hristache par, în lectura inversă a lui Călinescu, „fabricate” de Urmuz. Proza „excepțională și revoluționară” a lui D. Anghel părăsește „adesea pe nesimțite” comparația simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
constructivist Marcel Iancu se arată a fi uneori, în plastica sa, un eclectic fantast cu nostalgia formelor canonice. În fapt, prima avangardă autohtonă se dovedește a fi - cu excepția mai complicată a lui Tristan Tzara - o avangardă „pozitivă”, „constructivă”, de o clasicitate structurală. Separarea dintre domeniul esteticului și cel al politicului, „eclectismul” independent, neînregimentat (cu avantajele și dezavantajele sale) se înscriu în aceeași logică. Reprezentarea „identitară” pe care am încercat să o propun în cadrul acestui volum are ca premisă existența unui complex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
falsificat". Intenția fundamentală a fost de a prezenta eroi complecși, fiecare având o concepție despre univers. Ioanide "are mereu în față antinomia construcție umană - eroziune", Pomponescu "oscilează între valoarea de castă și aceea a creației personale", Panait Suflețel "crede în clasicități" fiind dominat de frică asemeni lui Don Abbondio, Conțescu "cunoaște lumea sub unghiul geologicului", Gonzalv Ionescu are noțiunea adevărului sub forma informației "științifice", Bonifaciu Hagienuș e "moralist, cunoscător al filozofilor greci" și al sublimităților eroilor lui Plutarh, dar oricât de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nimănui dacă nu o ataci cu o idee. El rămâne în istoria problemei și în inteligența goală. De altminteri este ciudat să constat o dată mai mult că Apusul începe să trăiască cultural în marginalitate, de unde până acum ne obișnuise cu clasicitatea. Până și câte o nebunie ca fauvismul sau suprarealismul erau trecute în clasicitate. Or, constat acum, cultura apuseană nu mai are forța asta. Nebuniile unui Déleuze, de pildă, sau performanțele de acribie ale lui Foucault din câte o carte ca
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]