191 matches
-
susținea contrariul: futurismul italian nu ar fi fost posibil fără influența lui Rimbaud, dar și a unor autori catolici precum Peguy sau Claudel... De fapt, inaderența lui Densusianu în perceperea curentelor postsimboliste radicale este o consecință directă a concepției sale clasicizante, raționaliste și „latiniste”, dublată de o sensibilitate poetică minor-elegiacă, livrescă și retractilă. Armonia integratoare, „solară” intra în violentă contradicție cu unilateralizarea dizarmonică și agresivă a futurismului. În fața agresivității insurgente și anarhice, mentorul Vieții noi, alias poetul Ervin, se retrage — definitiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca un fenomen istoricizat, iar contribuția conaționalului Tzara - „capitalizată” simbolic de nume cu pondere critică și artistică. Sub titlul „Despre cei clari și cei obscuri“, în numărul din 4 mai 1928 al Rampei..., Camil Petrescu publică un eseu despre tradiția clasicizantă în opoziție cu tendințele avangardiste recente (Dada, Suprarealism ș.a.). Referințele invocate în sprijinul propriului punct de vedere - rezervat față de „cei obscuri” - aparțin unor gînditori precum Valéry, Vanderéme, Thibaudet sau E.R. Curtius. În articolul „Dadaism și creație“ (Viața literară, II, nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în sine semnificativă. Autorul - profesor de liceu și avocat, asistent la Catedra de Estetică a Facultății de Litere și Filozofie între 1921-1934, discipol al lui Mihail Dragomirescu, care i-a și coordonat teza - a preluat de la mentorul său atît concepția clasicizantă despre „estetica integrală” și „capodoperă”, cît și idiosincraziile dogmatice. Fostul director al Convorbirilor critice avea însă, în privința modernismului estetic, opinii mult mai drastice: „poezia voită, scrîntită și fără sentiment a lui Arghezi”, „nevropatismele lui Vinea, Baltazar, Aderca ori Barbu”, „publicații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
universitară, „anarhismul” avangardist intra timid pe fereastră. Abordarea de tip „clasificator” se asociază, în studiul semnat de Const. I. Emilian, cu o aplicare polemică și procustiană a grilei ideo-estetice. Conservatorismul autorului este - faptul merită subliniat - unul de sursă „latinistă” și clasicizantă. Citarea reverențioasă a unor critici moderni precum Ovid Densusianu (adversar al ofensivei „barbare” asupra spiritului latin în cultură) sau E. Lovinescu, în pofida unor rezerve și „nedumeriri” legate de opțiunile acestuia din urmă, este de fapt o reverență la adresa clasicismului lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
O propoziție la care un Max Nordau ar fi subscris oricînd: „decadența începe - în toate domeniile - cu rafinarea”. Pe de altă parte, „barbaria instinctuală” a anarhicilor moderni reprezintă o degenerare în plus, nu un „factor regenerator”. Fără îndoială, un spirit clasicizant, conservator, tradiționalist și academist percepe cel mai acut abaterile moderne de la idealul perfecțiunii armonice, al „sănătății” organice, al unității și clarității formelor. Capitolul despre poetica anarhică identifică drept erezii „adjectivismul paradoxal și inestetic”, metaforismul excesiv, predilecția pentru metafora decorativă în detrimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și „global” (după cum se știe, Lovinescu nu s-a numărat de la început printre admiratorii necondiționați ai lui Arghezi, adeptul romanului „obiectiv” rămînînd rezervat față de formula prozei „lirice” a acestuia). Opțiunea impresionistă a criticului sburătorist își dezvăluie, în finalul comentariului, fondul clasicizant: „impresionismul ei (al criticii lui Perpessicius, n.m.) nu înseamnă însă reducerea viguroasă și sistematică la unitatea generatoare, ci, dimpotrivă, urmărirea grațioasă și fără insistență a amănuntelor”. Ea evidențiază, de fapt, „nepotrivirea de caracter” între impresionismul „dogmatic” al lui Lovinescu - discipol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alt drum, iarăși se înțelege”. Observațiile privind caracterul centrifugal, neunitar, dizarmonic, fragmentarist al poemelor, dominate de imagini autonome ce se anihilează reciproc, scot la iveală distanța între poetica avangardistă, „centrifugă” și estetica prin excelență centripetă a „modernismului moderat”, de sorginte clasicizantă, îmbrățișată de critic. Iată încă un exemplu: „Colomba rămîne mai mult o suită de exerciții. Sînt gamele. Cît de neputincioase însă să urnească poemul din hîrtoapele tuturor versurilor centrifugale și care, fiecare în parte, își proclamă dreptul la autonomie. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
oare jidanovismul o formă mutantă de clasicism, ideologic proletarizată? Într-o „temă” apărută în revista Teatrul din aprilie 1970 („G. Călinescu și teatrul «abstracționist»”, reluată în Teme I, Ed. Cartea Românească, București, 1971, pp. 41-48), Nicolae Manolescu demontează sagace prejudecata clasicizantă: „Cînd spunînd cuiva te iubesc! ni se răspunde șapte, am înțeles că universul a început să se desfacă”, scrie G. Călinescu într-o „cronică a optimistului”, consacrată „Abstracționismului muzical”. Vasăzică, pentru autorul Bietului Ioanide, abstracționismul — în muzică, în pictură, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Urmuz sînt respinși fiindcă opera lor nu respectă această proporție ideală”. În treacăt fie spus, în contextul politic al dictaturii proletariatului, argumentele lui Călinescu aveau și o altă miză decît cea estetică, o miză cu implicații politico-ideologice vizînd acomodarea opțiunii „clasicizante” cu tezele „realismului socialist”. Argumentul călinescian, deși „foarte ingenios”, implică - potrivit lui Nicolae Manolescu - o confuzie. Căci abstracționismul (așa cum îl înțelege G. Călinescu) „nu e, de fapt, o încălcare a legilor realului și nu se opune realismului, ci este o încălcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
criticii noastre, psihologia pionieratului și a începutului ex nihilo, a produs, din nevoia așezării pe temelii stabile a unei culturi încă tinere, statornice, însă de la o vreme excesive, stereotipuri de orientare clasicistă a gustului literar”. Nu întîmplător, în virtutea acestei prejudecăți clasicizante, „autorul Paginilor bizare face parte din categoria celor care se citesc cu resentiment, și așa se face că aproape unanimitatea criticii românești s-a constituit ca supra-eu colectiv, taxînd-o ca bufonerie și minimalizînd-o”. Refuzul justificat al conservatorismului protocronist nu justifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
numai la „societatea de consum”, ci și la o critică deghizată a totalitarismului, perceptibilă de către cititorul trăitor în distopia urmuziană a României anilor ’80. „Urmuzianismul” devenise o realitate cotidiană a epocii. Contestatarii Literatura lui Urmuz a avut de înfruntat prejudecata clasicizantă, „monumentalistă” a cantității, conform căreia un scriitor „major” trebuie să scrie mult și să „construiască” o „operă” vastă. Prejudecată activă într-o Românie unde „totul rămîne de făcut”, unde „nimic nu durează”. Matei Călinescu vedea în Urmuz un „mare precursor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
semnificativ”): un tip „steril și inovator”. Nu lipsește din galantar nici acuza de „patologie” (e drept, „artistică”). Iar concluzia e ferm depreciativă: „Tot ce e valoros în Urmuz este astfel pentru că a fost valorificat de alții”. Grila eseistului este una clasicizantă, avînd în centru „marea literatură” și figura geniului-creator-de-opere-monumentale, închise. În orice caz, spiritul său critic „în răspăr” reprezintă o pată de culoare în climatul encomiastic al epocii. Spiritual, criticul îi „pune la punct” în mod avenit și pe comentatorii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
capodoperelor” în favoarea „efemerului”, cultivarea „operei deschise” în detrimentul „operei finite”, a negării demolatoare în detrimentul „construcției”, a manifestelor programatice și a scandalului anticanonic în detrimentul creației durabile, a epatării extravertite în detrimentul lirismului nu au fost pe placul mainstream-ului critic modernist, tributar unei estetici clasicizante. Realismul social, masivitatea construcției epice, ideile „majore”, marile teme istorico-politice sau metafizic-identitare au prezidat întotdeauna omologarea literară „la vîrf”. Pe de altă parte, complexul periferic al acestei critici a stat de la început sub semnul nevoii de sincronizare europeană (de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ș.cl. În perioada interbelică, avangardiștii au fost apreciați - atunci cînd au fost! - mai ales pe latura tradiționalismului/clasicismului/lirismului lor rezidual, pentru latura „cuminte” a scrierilor, pentru virtuozitatea formală, bref: pentru neconformarea de facto la programul iconoclast afișat (v. cazurile „clasicizantului” Ion Vinea, ale „tradiționaliștilor”, tematic vorbind, Fundoianu și Voronca, delicatețea lirică a plachetelor de versuri semnate de Sașa Pană etc.). Sau, mai bine zis, pentru conformarea lor - parțială - la canonul artistic în vigoare, nu pentru diferența/opoziția lor în raport cu acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
decadentismului românesc - Remember și Craii de Curtea-Veche ale lui Mateiu I. Caragiale - au fost elaborate și, mai ales, publicate la mult timp după epuizarea europeană a curentului...). Un alt element important al reconsiderării critice îl constituie deplasarea dinspre o estetică clasicizantă a capodoperei, a perfecțiunii formale, a purității, a sublimului și armoniei înspre o estetică a șocului mizînd pe ruptură, dizarmonie, subversiune, impuritate, inovație, deschidere, procesualitate și atitudine. O „cumințenie a pămîntului”, o moderație eclectică, integratoare: aceasta este imaginea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expresioniste. Membru fondator al revistei de orientare tradiționalist-spiritualistă Gîndirea, Adrian Maniu prelucrează, după Primul Război, teme ale tradiției istorice autohtone și ale poeziei htonice în stilizări imagiste de peisaj rural și iconografie bizantină, cu un puternic filon expresionist și primitivist. „Clasicizantul” postsimbolist Ion Vinea manifestă, la rîndul său, evidente afinități cu latura expresionistă a Gîndirii - unde va colabora o vreme -, vădind o irepresibilă nostalgie a tradiției. Pe urmele lui Urmuz, Jacques G. Costin deconstruiește cu rafinament ironic tradiția „clasică”, nefiind - propriu-zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
paginile revistelor Contimporanul și - mai ales - Integral, discutate îndeosebi prin prisma poeticii imagiste a liderilor grupării. O secțiune distinctă se ocupă de procesul asimilării avangardismului de către instituția critică interbelică. Principalele obstacole în calea receptării estetice le-au constituit aici concepția clasicizantă a criticilor și mefiența lor față de ceea ce apreciau a fi „modă perisabilă”, deja depășită în țările de emergență, sau „imitație facilă”, „indecentă”, „anarhică”, „dezechilibrată” și „nesănătoasă”. Bref: ca „extremism” artistic. Fără a insista asupra poziției rezervate a unor critici moderniști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În cazurile lui Perpessicius și Boz, permeabilitatea în fața inovației radicale se datorează, în bună măsură, sensibilității „artiste”, lipsei dogmatismului ideologic și a ambițiilor ierarhizante, deschiderii ecumenice și eclectice. Dacă însă Boz practică o critică asumat empatică, eseistică, Perpessicius - fidel esteticii clasicizante, filtrată printr-un impresionism autentic - încearcă să descopere, dincolo de stratul îndrăznelilor formale, o structură de adîncime ordonatoare, o virtuozitate compozițională „manieristă”, de natură să legitimeze artistic experiențele novatoare, iar academistul Const. I. Emilian se vede nevoit să ia act de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Constantin Emilian poate părea prea extins în raport cu valoarea și importanța studiului său. Mi s-a părut însă că Anarhismul poetic rezumă întru cîtva perspectivele conservatorismului estetic post-maiorescian din România interbelică: nu ale celui naționalist sau spiritualist/ortodoxist, ci ale esteticii „clasicizante” situate în descendența lui Ovid Densusianu și undeva la jumătatea drumului între E. Lovinescu și Mihail Dragomirescu. Mai mult: între perspectiva estetică a lui Pompiliu Constantinescu sau Perpessicius și cea a lui Constantin Emilian, deosebirea nu e întotdeauna - cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Mihail Dragomirescu. Mai mult: între perspectiva estetică a lui Pompiliu Constantinescu sau Perpessicius și cea a lui Constantin Emilian, deosebirea nu e întotdeauna - cum s-ar crede - una de esență, ci mai curînd una de grad. În plus, „oglinda” clasicizantă, academistă a discipolului mihaildragomirescian reprezintă un indicator fidel - fie și în negativ - al abaterilor avangardiste de la „normă”. Încă un aspect: spre deosebire de critica magisterială, grevată de dogmatism și de o mentalitate conservator-clasicizantă, mefientă față de experiențele excentrice, critica „artiștilor” și a „poeților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acestor ipoteze, le luăm numai ca puncte de referință Într-un studiu ce nu se ocupă propriu-zis de erotism, sexualitate, ci de expresia literară a erosului Într-o epocă În care descoperirea erosului Înseamnă, repet, descoperirea poeziei. Văcăreștii, Conachi, Bolintineanu (clasicizanți și romantici) sînt preocupați În gradul cel mai Înalt de viața erosului, Într-atît Încît pentru unii (Conachi, Alecu Văcărescu) existența se confundă cu iubirea. Ideea ce se repetă cel mai des la acești profesioniști ai pasiunii este aceea că viața
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
particulară fiecărui individ se referea, desigur, Blaga, atunci când credea că a descoperit la Caragiale substraturi sufletești neglijate de comentatori. Editorul Zarifopol nu exagerează în nici un fel ponderea influenței lui France. Constată însă înrudirea existentă între cele două structuri scriitoricești, amândouă clasicizante, dar iubitoare de pitoresc distribuit cu mare prudență. Fantasticul lui France face apel într-adevăr la paleta pitorească, întregește atmosfera secolului ironic și amestecat, în care scepticul Coignard se ciocnea de magicieni și de invocatorii salamandrelor. Nu știm dacă în
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
retorismului latin, de care parodia, cum am văzut, nu era străină. Iar atunci când simte nevoia introducerii unei doze de sarcasm în opera lui, Seneca găsește de cuviință să parodieze "poezia epică prețioasă și intenționat alambicată care se practica în cercurile clasicizante ale vremii și mai ales în școlile de retorică"146. În acest scop, introduce un poem ai cărui "protagoniști" sunt Febus Apollo, zeul soarelui, și Cynthia (Diana), zeița lunii, fără vreo altă necesitate în narațiunea de față decât, probabil, să
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
aspecte ce țin de viața și evoluția artistică a lui Eliot. În acest sens, vom reține mai întâi cele trei coordonate prin care scriitorul se autodefinea în faimoasa prefață la volumul de eseuri critice For Lancelot Andrews, publicat în 1928: "clasicizant în literatură, monarhist în politică și anglo-catolic în religie."268 Afirmația este clară, fără echivoc, trasând în mod ferm liniile esențiale ale unui crez literar, social și spiritual căruia Eliot îi va rămâne fidel până la sfârșitul vieții. Primul element al
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
educării altora este o altă coordonată ce încadrează scrierea în rândul celor prescriptive de tip clasic, în care expunerea principiilor este făcută sub forma sfaturilor sau a unor norme pentru novicii în ale literaturii. Un alt articol important, în ceea ce privește atitudinea clasicizantă a lui Eliot, îl reprezintă Funcția criticii, text pe care autorul îl leagă în mod direct de cel analizat anterior, considerându-l o aplicare a principiilor exprimate atunci. Astfel, dacă în Tradiția și talentul personal se sublinia importanța ordinii ansamblului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]