4,383 matches
-
unor scheme mentale, a unor simplificări comode; ca pentru a le confirma, pe o pagină personală apare inevitabila cugetare: "Viața e o continuă provocare, o luptă pe nivele, o avansare, o nervoasă căutare". Locul cel mai tipic de manifestare a clișeului provocării este în orice caz descrierea tehnicilor de angajare; în modelele de curriculum și de interviuri, cuvîntul-semnal aproape că nu poate lipsi. Contextul oferă exemple interesante asupra a ceea ce se poate înțelege azi prin provocare; la întrebarea-tip " Care a
Provocare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13771_a_15096]
-
vizitat un pic orașul și am citit din poezia mea la Muzeul Literaturii cu Ioana Ieronim și Saviana Stănescu. Ar fi multe de spus despre literatura română. N-am prea citit proză: nu mă entuziasmează deloc post-modernismele stilate. Oricum, nu clișeele. Dar ce poezie aveți! Atâția poeți contemporani minunați. Mă gândesc la poete ca Ana Blandiana (mărturisesc că la ea prefer textul scris, fiindcă pot să mi le recit eu cum vreau), Liliana Ursu, Denisa Comănescu (care nu pare să scrie
Fiona Sampson by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13779_a_15104]
-
se recunoaște după această vocație specială, depreciat «impresionistă» a caracterizării"). Boala, care stimulează creativitatea, plictiseala vieții literare în momentele cele mai importante din punctul de vedere al aparițiilor valorilor, revelațiile în existența creatorilor, obsesiile proprii și ale scriitorilor comentați, obositoarele clișee, cazna demontării lor, veleitarismul, artificialitatea în opera literară îl preocupă pe Lucian Raicu, atît de mult, încît toate acestea sînt recurențe ale cărților sale, iar în antologia despre care vorbim s-au aglomerat destule, pînă la sațietate. Ceea ce le supraordonează
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
Zafiu Au trecut trei ani de când nu am mai verificat noutățile lingvistice din limbajul micii publicități. Treptat, dar inevitabil, acesta se înnoiește, reflectând ultimele schimbări de mentalitate, de standard al vieții, sau pur și simplu inovațiile în inventarul său de clișee superlative și eufemistice. Un sondaj în cîteva dintre cotidienele românești centrale (EZ = Evenimentul zilei, 3344, 3345, 2003; RL = România liberă, 3875, 2002; JN = Jurnalul național, 3003, 3013, 2003, L = Libertatea, 3843, 3854, 2003) confirmă în primul rînd ceea ce ni se
"Hosteri" și "hostessuri" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13848_a_15173]
-
muncă, nedefinit mai îndeaproape - "activitate inteligentă", "activitate inteligentă, excelent plătită" ( EZ 3345, L 3843); cuvîntul apare adesea chiar adverbializat: "Muncește inteligent" (EZ 3345); "Cîștigați 500 muncind inteligent 2-3 ore/zi" (EZ 3345); Vrei să câștigi mulți bani inteligent"? (L 3843). Clișeul s-a impus, probabil, datorită fericitei întîlniri dintre modelul american de eficiență și prestigiul folcloric al deșteptăciunii naționale. În domeniul profesional, cîteva epitete marcate de conotația de modernitate revin constant pentru a caracteriza salariul: "salariu atractiv", "salariu atractiv și stimulativ
"Hosteri" și "hostessuri" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13848_a_15173]
-
și ideea morandiană despre o Românie zid de apărare contra invaziilor barbare ale Orientului, iar imaginea lumii românești cu care vine în contact, diversificată și pitorească, schițată cu evidentă simpatie, ar prelungi mai mult sau mai puțin manifest și unele clișee de gândire ale prozatorului-diplomat. Cercetătorul nu uită citind ecourile din presa vremii că viziunea scriitorului francez asupra Bucureștiului și a României n-a fost primită cu prea mare entuziasm de români, care o găseau superficială, fugitivă, prea tentată de elementele
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
ezită a aminti, din paginile unei istorii "paralele și subterane", nume precum Iordache Golescu, "autor al unor «picto-poezii ludice, gratuite și ingenioase»", ( Mircea Cărtărescu), Costache Negruzzi, "autor al celor două finaluri din O alergare de cai, care deconspiră și parodiază clișeele propriei proze sentimentale", B. P. Hasdeu, "căci Duduca Mamuca seduce prin ingeniozitatea textuală", Al. Odobescu cu Pseudokinegetikos, "carte-puzzle care amestecă derizoriul cu solemnul, rafinată imagine textuală a lumii integrale". Nume ce neîndoios fortifică vectorul supraistoric al postmodernismului, care trece însă
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
robot umanizat, când simpatic, când demonic. Mai mult, aș fi tentată să spun că strălucirea și culoarea (norilor, a kimono-urilor, a obiceiurilor sau a cluburilor) înveselesc universul gri al existenței capitaliste, dacă acest gen de afirmație nu ar fi un clișeu născut chiar în sânul lumii europene. Aș putea să merg și mai departe cu acest joc și să spun că Florina Ilis scrie o literatură colorată într-un univers gri al literaturii, deși și acest "postulat" nu este decât o
Florina Ilis și lumea virtualității by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/10376_a_11701]
-
pentru a vedea mai bine, șinele de tren întinse în vitrină, mașinuțele colorate. Moș Crăciunul de carton înconjurat de beculețe strălucitoare. în tot acest timp mângâie calm, afectuos, bățul lustruit al măturii sale". (p. 38) în cazul lui Cristian Popescu clișeul poet-vizionar nu funcționează și ar trebui mai degrabă înlocuit cu acela de poet-fotograf. în cadrele surprinse uneori cu o nemăsurată voluptate predomină lucrurile simple, adeseori naive, adeseori fără un scop în sine, fără o finalitate sau utilitate evidentă. Un copil
Cadre din lumea de dincoace by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/10409_a_11734]
-
din proza lui Augustin Buzura, D. R. Popescu sau Nicolae Breban. E remarcabil faptul că Vladimir Beșleagă estompează politicul și privilegiază existențialul, atenuează stilul de anchetă judiciară, în care existau roluri clare de anchetatori, martori și victime, pentru a evita clișeele justițiarismului (vinovăția nu e de-o singură parte) și pentru a da astfel câștig de cauză scrutării interioare plutind printre cele mai neliniștitoare incertitudini. Într-o literatură de poeți, cum e cel mai adesea percepută literatura basarabeană, Vladimir Beșleagă consolidează
Scriitura unei agonii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10410_a_11735]
-
la tine adică" (despre scaun). Găsim la d-sa schițate, nu fără o anume cochetărie, două atitudini: una a abordării subiectului prin intermediul contextului, a ambianței sale fenomenale, alta a incapacității de-a evada din "propria apă călduță, de comoditate și clișee verbale", id est iluzia, simpla iluzie, după cum vom vedea, a unei depășiri a eului. Cu aerul ambiguu al unui scepticism productiv, al unei mediențe încrezătoare, poetul atacă pe un front de amploare consemnarea realului, în duhul unei indirectități pudice a
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
neconsemnate pe nici o hartă" (Mesagerul bibliofililor). în această perspectivă ațîțată găsim o contopire a fastuoasei nostalgii simboliste cu șocul suprarealist, precum o alinare a banalității ce-a configurat destinul poetului, cutezătoarele protuberanțe ale fanteziei fiind exact contrasensul arzător al exasperantelor clișee, provocatorul revers al monotoniei răbdător asumate: "acolo perfecțiunea atinge apogeul/ fructele coapsa femeii piatra și crupa calului/ sînt diamante forme șlefuite de uneltele/ vîntului născut în violoncelul cu corzi de infinit/ acolo simbolurile își arată învelișul transparent// acolo nu există
Un clasic al poeziei noastre actuale by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Journalistic/10452_a_11777]
-
Zamfirescu, Macedonski, Panait Istrati, Bassarabescu, Gherea, Al. Sahia, Jean Bart, Topârceanu. Mozaic de nume și orientări. Nu e, firește, locul și cazul de sistema unei istorii literare, fiindcă - aflăm din prefață, foarte "pe linie", terminologic, cel puțin, chiar abuzînd de clișee - Peltz compune recuperări subiective, simple fototeci cu prieteni, în stare să umanizeze o literatură. Luați, de pildă, o veche întîmplare nouă, despre venirea unui tînăr autore într-o redacție culturală (acolo, în broșura lui Peltz, Facla, la anul 1916), și
Cu voi... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10470_a_11795]
-
comună în legătură cu Eminescu, cu viața si opera lui. Este ca si cum conu' Leonida (un conu' Leonida de azi, zăpăcit de televizor), în loc să-i vorbească Efimiței despre revoluție si Garibaldi, i-ar explica precipitat si incoerent cum vine chestia cu geniul național. Clișeele subculturii ne rănesc brutal sensibilitatea. Indecența prostiei sentențioase ne face să rosim. Citind textul, suntem gata-gata să-l repudiem pe Mihail Gălățanu pentru că a răscolit acest mâl al suficienței inepte, chiar dacă a făcut-o cu dezgust. Dar... Poemul lasă să
Eminescu by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6804_a_8129]
-
magnetul Polului Sud cultivă deșerturile sahariene orbirea culege cu migală chipurile rîului fastuoase funeralii sugîndu-ți sîngele brațului cum lipitori verticala vidului ce-și sculptează monștrii labirintul care din obișnuință unifică ideile propoziția goală pe dinăuntru și-ndărătnică aidoma unui nai clișee exaltate ce-ți adoră genunchii solarul vis al mobilei ce-nnoadă fachirii mări fierbinți lipite cum plicuri. Visul Contorsionatul vis aidoma unui acrobat îl privești îl admiri n-ai ce face îl lași să obosească să-și revină la figura
Poezii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/7822_a_9147]
-
ar fi limitat la observațiile clinice, simplu desenate, așa cum apar în cartea de referință scrisă de muzicianul W. Szpillmann, reducînd sobru lungimea filmului, Polanski ar fi reușit probabil un film apropiat de perfecțiune... Așa însă, alunecînd de multe ori în clișee patetice, păcătuind prin dorința de a spune totul, pînă la ultimul cuvînt, ca pe o poezie patriotică, „Pianistul” nu rămîne decît o necesară lecție de istorie, un proiect monumental neterminat, totuși frumos chiar prin această imperfecțiune. Acuzat de a fi
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
centenar, ci de discursul romanului în întregul lui care presupune mai mulți naratori și, implicit, cadre și perspective multiple. Prima parte, introducerea în arhitectura acestui roman, construit pe pretextul și cu ajutorul unui jurnal, este un eșec. O serie întreagă de clișee face din acest capitol un text în care legile verosimilității să nu funcționeze aproape deloc. Cadrul, pretextul romanului este artificial și schematic. Și nici stilul nu prea ajută. Ritmul este prea grăbit lăsând relatarea preliminară fără consistență, o narațiune falsă
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
singurul lucru despre care nu știu cum a fost. I-a încadrat pe clienți, le-a cerut - Stați așa, nu mișcați probabil că i-a așezat de câteva ori în cadru, a verificat luminozitatea, a potrivit în partea cealaltă a aparatului un clișeu răsturnat, și-a făcut apariția de după pânza neagră - Nu mișcați și nici măcar nu și-a semnat opera. Și-a strâns apoi trepiedul, a pus lentilele în cutie, a plecat. Se zărește un crâmpei de cer, inutil, depărtat, dincolo de arbuști ori
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
interes pentru adevărul uman și psihologic. Dar autoarea, Ruxandra Zenide (născută la București în 1975, școlită la Institut Universitaire des Hautes études Internationales din Geneva, licențiată a New York University și cu stagiu de cinema la FAMU din Praga) recurge la clișee și abuzează de momente melodramatice, iar actorii (printre care românii Maria Dinulescu, Valentin Popescu, Julieta Strîmbeanu), neglijent și/sau prost îndrumați, joacă fals și stângaci. În mod surprinzător, filmul a fost nominalizat la categoria “cel mai bun scurt-metraj” (poate datorită
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
fără patetisme și efuziuni, fără supralicitări pe partitura Mamei. Pe Liviu Timuș l-am găsit inexpresiv - lucru rar la el - în rolul Tatălui. Pavel Bartoș în Paul este o apariție credibilă, vie, cu diferențe marcate în atitudini, curățat bine de clișee. Spectacolul va incita - piesa este tradusă minunat de Victor Scoradeț - sînt sigură. Poate își va preciza și publicul, la prima întîlnire cu un dramaturg special, cu o scriitură tăiată precis, ca lama unui bisturiu. Cred că pentru Felix Alexa este
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
interpretate în ultimele decenii ca semnale discursive - care se repetă foarte des în dialogurile curente, mai ales în cele familiare. Nefiind însă folosită ca atare în scris (ca element incident, nemotivat semantic sau gramatical), formula nu atrage atenția. La originea clișeului stau locuțiunea pronominală și cea adjectivală nehotărîtă - „caută nu știu ce”, „s-a produs nu știu ce scandal” -, foarte folosite în oralitatea actuală, alături de celelalte componente ale aceleiași serii: nu știu cine, nu știu cîți, nu știu care, nu știu cum, nu știu unde etc. Vorbirea rapidă le scurtează de altfel frecvent
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
marcînd neimplicarea în poziția și în argumentele citate ironic și profund neconvingător: „cei care sunt împotriva experimentelor pe animale, din tot felul de considerente, nu știu ce, încât ajung să fie o piedică-n calea științei” (CORV 74). Ca în cazul oricăror clișee, există tendințe individuale: nu toți le folosim în egală măsură, nu toți avem aceleași automatisme. Oricum, cred că nu știu ce trece mai ușor neobservat tocmai prin perfecta lui absență de „sens propriu”: supărătoare și comice sînt mai ales clișeele care par
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
cazul oricăror clișee, există tendințe individuale: nu toți le folosim în egală măsură, nu toți avem aceleași automatisme. Oricum, cred că nu știu ce trece mai ușor neobservat tocmai prin perfecta lui absență de „sens propriu”: supărătoare și comice sînt mai ales clișeele care par să spună ceva (introducerea unei consecințe, a unei explicații - deci, care va să zică ; cererea de confirmare - nu?, nu-i așa), angajîndu-l pe interlocutor. Vag și dezangajant, nu știu ce proliferează, fără riscuri majore.
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
umor, manierist în sensul bun. Lectura ultimelor două volume de povestiri mi-a confirmat primele impresii, dar mi-a strecurat și primele îndoieli. Cătălin Mihuleac are o formulă pe care o urmează cu sfințenie. Personajele principale ale prozelor sale sunt clișee, prejudecăți, defecte, vicii și, în general, o gamă largă de situații culese din imaginarul social contemporan, mai toate purtând pecetea unor conotații negative. Și când spun personaj principal, nu vizez o metaforă. Căci tocmai aici intervine marca personală a prozatorului
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
odată cu sorii și planeții), ca și cea a genezei politice a globului pămîntesc (la fel de ușor “înființat” ca o organizație de Partid), par scoase dintr-un Abecedar pentru oligofreni. Împinsă dincolo chiar de limitele naționaliste ale megalomaniei ceaușiste (Traian și Decebal, clișee ale genezei autohtone, fiind uitați cu desăvîrșire), apariția “românilor” și a “României” (etern și inevitabil socialiste) e mutată în cronotopia Big-Bang -ului, într-o vîrstă premergătoare tuturor celorlalte și într-un pionierat al pionieratelor care nu-i poate face decît
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]