210 matches
-
păstrat pe evrei În mai mare măsură decât evreii au păstrat șabatul”, scria pe la 1900 filozoful odessan Așer Ginzberg, alias Ahad Ha-Am (1856-1927). În spațiul românesc, de exemplu, unii evrei „Își petreceau sâmbetele Întinzând hora mare la sunetul unei cobze”, ceea ce, evident, Îi nemulțumea pe rabini, „fiind o vădită călcare a prescripțiilor religioase” <endnote id="(109, p. 42)"/>. Alții Își Închideau de sabat prăvăliile, dar „Își făceau daraverele [= afacerile] pe furiș” - spune N. Iorga -, „Înșelând astfel și pe Iehova” <endnote
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
bănci. Pe acestea, cîțiva spectatori, nu mai mult de zece, ascultă liniștiți pe cei patru muzicanți de pe scenă: doi bătrîni, un copil și un tînăr. Cei doi bătrîni țin fiecare un instrument care poate constitui ceva între banjoul sud-american și cobza noastră. Copilul lovește într-un instrument pe care l-am văzut și în muzeele de folclor uzbec, instrument ce seamănă cu o mică tobă de piele întinsă pe un cerc de lemn. Tînărul îi acompaniază la un acordeon care sună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
paginile literare, poeziile, epigramele. Una e Cântec de trubadur de Dragoș Vitencu: Zice lumea căs sărac Și pribeag prin vânturi, Caltceva nu știu să fac Decât să-ngân cânturi... Toate-s bune, dar sărac Nu mă facă nime: Am o cobză, am un sac, Și te am pe tine! Mai semnau: Constantin Loghin, Gh. Voevidca, V. Gherasim, Em. Kososchi, I. Allaci, Th.D. Păunescu, Al. Mitric, Tr. Chelariu. Gr. Nandriș, I. Petronius, Valeriu I. Grecu, A. Pop Marțian, Ernest Kallos, Gina Sandri
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
înzestrat pentru poezia satirică și fabulă, în care își putea desfășura în voie temperamentul polemic, verva pamfletară, jovialitatea, limbajul viguros și colorat. Poemele comice compuse în sprijinul unor campanii politice (O festă în comemorația zilei de 23 sept. 1845 sau Cobza lui Marinică, Păcală și Tândală sau Cavalerul și scutierul) și multe dintre fabulele sale (Măciașul și florile, Un muieroi și o femeie, Muștele și albinele) dezvăluie o mare slăbiciune pentru bufonerii lexicale, jocuri de cuvinte și înșirări de vocabule fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
vechiului București“). Pagina 156 * Foarte popular și cunoscut în toate cercurile era Ionică Cobzarul ce-și zicea el singur „Ionică Frumosul“! Ionică Frumosul era fiu de popă și cam idiot. Vara cutreiera grădinile-restaurante unde toată lumea făcea haz și cânta din cobză, iar iarna era internat la mânăstirea Viforâta unde erau internați demenții. Voga lui Ionică Frumosul i-o făceau două cântece: întâiul era un cuplet politic în versuri datorit lui N.T. Orășanu, cel de-al doilea un cunoscut cântec care era
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
de existență distincte. Una, cu desfășurare amplă, este cea inspirată de fapte eroice din istorie, expuse într-un stil retoric, cu multe hiperbole și repetiții. Ea este cântată de obicei de lăutari cu acompaniament de instrumente muzicale (cimpoi, fluier, vioară, cobză sau țambal). Pasajele cântate pe o melopee liberă, silabică, deschisă improvizației, alternează cu versuri recitate și cu interludii instrumentale. Sub această formă, specia este încă vie în Oltenia și Muntenia, iar în secolul al XIX-lea a fost atestată și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285563_a_286892]
-
Louis de Funès și Coluche, de Funès conduce un ghid astronomic și este în culmea disperării atunci când își dă seama că și-a pierdut gustul. Totuși, acest lucru ni se întâmplă în mod obișnuit de fiecare dată când suntem răciți cobză. Gustul așa cum îl înțelegem în viața cotidiană și în gastronomie este, de fapt, un complex format din mai multe modalități senzoriale, dintre care mirosul constituie componenta principală. Într-adevăr, mirosul alimentelor și al lichidelor le îmbogățește considerabil gustul și dă
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
Yeso: înainte de a-1 omorî se taie cu un fel de ferăstrău caninii și incisivii ursului tânăr, pentru ca animalul să nu mă poată să-i rănească în timpul ceremoniei 16. Și întrucât, în timpul aceleiași ceremonii, copii. Străpung cu săgeți ursul legat cobză, anumite gravuri parietale de la grota Trois Freres, înfățișânc urși atinși de săgeți și de pietre, și care par să vomite un val de sânge 17, au fost interpretate în același sens. Dar scene similare sunt susceptibile de interpretări diverse. Importanța
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
matale și Eminescu să fiți buni de ducă, o luați cătinel-cătinel prin Târgușor, până dincolo de rohatca Copoului, și vă opreați la crâșma lui Țâru. Acolo, tolăniți pe iarbă, puneați de cântau doi țigani zdrențăroși - unul din scripcă și celălalt din cobză - cântece pe care, cândva, le zicea Barbu Lăutarul, iar voi mâncați „friptură pârpâlită pe un hârb de ceaun și mămăliguță.” Și atunci „trăiați în altă viață, în alte vremuri, în altă lume.” Altă dată, cine mai știe pe unde ajungeați
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
bumbi mari de aramă cât unghia; ploști vrednice să slujească numai la nunți domnești, dacă nu m-am fost Învrednicit până acum să torn din ele, cu lăutarii cârd și cu ștergarul Înflorat cu alesătură din război, atârnat de gâtul cobzei, la nunta băiatului, plănuită sus pe Bucegi, unde și-a pe tre cut copilăria și tinerețea. La 8 septembrie 1887 s-a născut, În București, Constantin, fiul lui Dumitru Gh. Beldie Georgescu și al Mariei Gh. șercăianu. Tatăl său era
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și-i pârlea la flacără, ca la rotisor. Când se lăsă seara, am luat vitele la cireadă și toți am pornit-o cântând spre sat. Mama m-aștepta cu o cină pompoasă, cu toci la tavă, dar eu eram sătulă cobză. Numai beam apă. Într-un târziu m-a întrebat: Dar bine, fato, ce-ai mâncat așa bun la Șvarac, că nici nu te uiți la tochitură? Ehei, dac-ai ști matale? La întors fânul S-a întâmplat o vară tare
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
grăiește Spiritul domnesc.Bine ai venit, dragule. Apropie-te să vezi crucea de pe mormântul lui Barbu Lăutaru. Mă apropii și citesc: „Aici odihnește vestitul cântăreț cobzar starostele lăutarilor moldoveni Vasile Barbu Lăutaru 1780-1860.” Imi plec fruntea și parcă aud zumzetul cobzei acompaniind cântecul lăutarului: „Eu mă duc, mă prăpădesc, ca un cântec bătrânesc.” Vocea Spiritului domnesc împrăștie însă starea de reverie care m-a cuprins. - Să mergem în partea dinspre amiază a bisericii, ca să citim inscripția fixată în zid: „Această sfântă
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
Costache Luca și al Coanei Tinca sunt în stăpânirea pinacotecii ieșene...Pe când cutreeram Buciumul, nu știam de existența unui tablou reprezentând hanul în zi de sărbătoare, pictat de Emanoil Bardasare, pe care privindu-l simți cum te învăluie zvon de cobză și țambal, peste care deslușești limpede glasul viorii și parcă îl vezi pe lăutarul din fruntea bandei cum își lasă obrazul oacheș pe trupul ei a mângâiere, iar arcușul o face să doinească, să vorbească cu glas de bucium sau
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
povară adăstează la umbra nucilor din curtea încăpătoare, iar animalele de povară rumegă pașnic...Ușa întredeschisă a hanului lasă să se prelingă afară - nedeslușit - murmurul gospodarilor care gustă măsurat din ulcelele cu vin. Peste tihna firii se aude zvon de cobză, care parcă picură în urechile mușteriilor sămânță de bucurie. Ochii devin mai luminoși, glasul mai cald și amplu și hangița - nu știu cum - parcă-i mai nurlie. De aici și până la joc, calea nu-i prea lungă... După moartea grecului, a rămas
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
duduie, ai mamă? N-am, puicuță. Nici tată? Nici tată. Nici copilași? Nici. Atuncea dormi singură? Și nu ți-i frică? Sărbătoare națională într-o reședință de plasă (Bivolari) cu discurs și procesiune în care cântă doi lăutari vioară și cobză și subprefectul primește grav felicitările preotului. Băieți de ovrei teribili și entuziaști. Spectacol ridicol și grimasant, pe când, de pildă, capra și plugușorul se desvoltă măreț și epic în aceleași locuri. La un accident răsturnare de trăsură soția se scoală din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
candidau, printre alții, reprezentantul Japoniei și cel al Arabiei Saudite, care promiseseră proiecte de "milioane", așa că România putea să candideze și cu Ștefan cel Mare, și tot n-ar fi avut nici o șansă. Colac peste pupăză, săracul Hamlet era răcit cobză și pledoaria sa era întrerupta la fiecare minut de un strănut sau o batistă dusă la nas (l-am avut invitat la un dejun la ambasadă, soția l-a oblojit cu de toate, dar...). To be or not to be
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Consiliului, ministru de Interne, era pe atunci un piemontez, generalul Pelloux, care se arăta foarte hotărît să înfrunte camorra pînă o va extermina. Anunțat de Legație, își trimite oamenii ca în 24 de ore să-i fie adus vinovatul legat cobză... A trebuit să renunțe într-un timp mai scurt. Cînd forțele de poliție au înconjurat casa, pasărea zburase, iar ginerele șefului poliției napoletane străbătea apele albastre ale Mediteranei cu buzunarele pline, pe un vapor ce se îndrepta spre una dintre
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
plecă plin de mâhnire, abia târându-și trupul. La marginea unui maidan, o mulține de copii se jucau de-a împărații. Ridică omul ochii către copilul ales împărat și care ședea pe un buștean mare. Dinaintea sa, doi vinovați legați cobză. Se apropie de împăratul copiilor și-i ceru să-l supună și pe el la judecată. După aceea îi povesti totul: cum făcuse el învoiala cu șarpele, pe când avea putere și mai era încă tânăr. Șarpele voi să răspundă, dar
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
chiar militarii, care cunosc în materie de muzică, precum Moș Teacă, aproape doar semnalele codificate ale gorniștilor, trec la alte melodii. La un chef în cazarmă, ei pun să le cânte un recrut țigan, lăutar în viața civilă, care imită cobza cu o baionetă. Moș Teacă însuși, deplasat pe graniță la Kadikioi, ascultă cântecele de jale turcești ale unei Fatmé, vivandieră de vârsta a treia. Pe front, Ștefan Gheorghidiu ascultă cântece populare care îi ațâță dorul și neliniștea față de soția infidelă
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
dacă nu și mai departe, a circulat în București un oarecare cobzar cam cretin, care suferea de epilepsie. Lumea îl numea Ionică Frumosu. Fiul unui preot, era incapabil de orice muncă din cauza boalei ce-l lovise: învățase să cânte cu cobza și din gură-ți cânta două cântece: unul pus pe oarecare versuri umoristice ale lui Nae Orășanu, celalt un vechi cântec de mahala. Primul cântec descria orgiile bandelor electorale organizate de Popa Tache sub conservatori. Cântecul începea astfel: Popa Tache
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
solemnitate. Conținutul versurilor arată starea de adevăr și dreptate, se făcea în același timp, elogiul trăsăturilor morale ale omului din popor. Spectacolul are toate caracteristicile unei piese de teatru cu actori și roluri. Capra, acest joc vioi însoțit de vioară, cobză și uneori de fluier, și clămpănitul botului de lemn al « caprei », reflecta satisfacția stăpânului acesteia și dorința de a avea animale sănătoase. O altă sărbătoare, cu adânci rădăcini în obiceiuri strămoșești este sărbătoarea mărțișorului, care la români coincide cu întâi
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
atât iarna cât și vara. Pe lângă păstorit, În proporție mai redusă fac comerț cu produse de lapte, lână, piei și mai puțin se ocupă cu agricultura. Jocurile lor sunt hora, sirta și ciobanca și majoritatea cântă la flueră și gaida (cobză). Limba de comunicare este greaca dar păstrează cuvinte macedonenealunar (luna iulie) tsupa (sapă), campos (câmp) magula (măgură) punga, laiu (negru) etc. Majoritatea bărbaților evocă locul de origine al strămoșilor: George Morariu din Tesalia, Arghir Costea din Vlaho Clisura, etc. Costea
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
nu mai rămase nici un petic din el. Iar publicul, în loc să ieie partea grecoteiului, făcu imediat cauză comună cu noi și prinse să strige: Muzica!... Hora Unirei!... Atunci tarafurile de lăutari, cari în atâtea rânduri și-au văzut scripcele 12 și cobzele lor umplute cu sorocoveții 13 și irmilicii noștri, intonară în aplauzele frenetice ale publicului întreg Hora Unirei, vestita horă a lui Alecsandri, care era cântecul înălțător, hrana noastră sufletească de toate zilele. Atunci toată lumea, care se afla în fața dărâmăturilor transparentului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de miere se cumpăra o moșie, pe când fiecare își făcea numai atâta semănătură cât îi trebuia pentru casă, iar restul pământului era acoperit cu turme de vite și herghelii de cai, pe când icosarii 24 și galbenii serveau pentru a umplea cobzele lăutarilor și a cumpăra șaluri turcești pentru podoaba cucoanelor. Da, erau barbare acele vremi, dar aveau și ele partea lor bună precum și civilizația de astăzi are partea ei rea. Nu erau pe atunci partizi politice care să vrăjmășască oamenii, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Când iată că de după niște tufari apăru tocmai în momentul psihologic un taraf de lăutari care ne-au adulmecat cum adulmecă prepelicarul vânatul și începu să ne cânte de inimă albastră. În fruntea tarafului era vestitul, bătrânul Barbu Lăutariul cu cobza în mână, cu fața zbârcită ca o ciupercă, cu poala antereului aninată de brâu, o legendă în carne și oase, o rămășiță uitată de moarte a moravurilor patriarhale dispărute, Barbu, pe care Alecsandri l-a cântat, care a cântat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]