211 matches
-
totală. Sunt oarecum zeul universului lor pâlpâitor, al acelui loc de pe Champs-Élysées unde frumusețea lor strălucește încă...” Numai că, așa zeu cum eram, nu puteam să le ofer decât o existență de marionete. Porneam resortul amintirilor mele și cele trei cochete începeau să țopăie, Președintele Republicii o înlănțuia pe Marguerite Steinheil, ducele de Orléans cădea, înjunghiat de pumnale perfide, ostașul cel bătrân își înșfăca sulița lungă și își umfla pieptul... „Cum se face oare, m-am întrebat eu cu spaimă, că
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
răcoroase de vară. Dincolo de pădurice a răsunat strigătul Cucușkăi, mai sonor în aerul rece. Frunzișul copacilor era presărat cu câteva frunze galbene. Cele dintâi. Strigătul locomotivei a răsunat din nou. Deja departe, atenuat. Atunci, reîntorcându-mă la amintirea celor trei cochete, mi-a venit o idee simplă, un ultim ecou al reflecțiilor triste în care mă încurcasem adineauri: „Dar în viața lor exista dimineața aceea de toamnă răcoroasă și limpede, aleea cu pământul acoperit cu frunze moarte, unde se opriseră o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se opriseră o clipă, stând nemișcate în fața obiectivului. Fixând clipa aceea... Da, exista în viața lor o dimineață luminoasă...” Cuvântul acesta a făcut minuni. Căci, deodată, cu toate simțurile mele, am fost transpus în clipa suspendată de zâmbetul celor trei cochete. M-am pomenit în atmosfera aceea cu miresme de toamnă, nările mi-au fremătat, atât de pătrunzătoare era aroma amăruie a frunzelor. Am clipit din ochi în soarele care străbătea printre crengi. Am auzit zgomotul îndepărtat al unui faeton înaintând
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
decalcomanii. Perspectiva ei plată a început brusc să se adâncească, să-mi fugă din fața ochilor. Astfel, în copilărie, contemplam două imagini identice care pluteau încet una spre cealaltă, înainte de a se contopi într-una singură, stereoscopică. Fotografia cu cele trei cochete se deschidea înaintea mea, mă învăluia puțin câte puțin, mă lăsa să ajung sub cerul ei. Crengile cu frunze late, galbene, atârnau deasupra mea... Reflecțiile mele de mai înainte (uitarea deplină, moartea...) nu mai însemnau nimic. Totul era prea luminos
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
scena surprinsă de o mie de ori, a întâlnirii secrete dintre îndrăgostiții de la palatul Élysée. Convocați de amintirile mele, s-au supus, jucând-o încă o dată, în stilul unui vodevil grăbit. Dar asta nu-mi mai ajungea... Transfigurarea celor trei cochete îmi permitea să sper că vraja s-ar putea reînnoi. Îmi aminteam foarte bine fraza aceea atât de simplă care declanșase totul: „Și totuși, exista în viața celor trei femei dimineața aceea răcoroasă și însorită...” Ca un ucenic vrăjitor, mi-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
povești, viața continua cu adevăratele ei iubiri și cu adevăratele ei dureri, mama lucra, deja bolnavă, suferea fără să mărturisească nimănui, se știa condamnată, fără să se trădeze prin vreun cuvânt sau vreun gest. Iar noi, zile întregi, vorbeam despre cochetele din Belle Époque... Am văzut-o plecând pe Charlotte cu o ușurare ascunsă. Mă simțeam implicat tainic în moartea mamei. Da, simțeam față de ea responsabilitatea vagă încercată de spectatorul a cărui privire face să se clatine sau chiar să cadă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fragilitatea ei, în noaptea precedentă, care mă făcuse să mă gândesc la tulpinile de nufăr. Am simțit brusc, și cu o fericire intensă, că ar trebui să vorbesc și despre balconul Charlottei, despre serile noastre din stepă, despre cele trei cochete într-o dimineață de toamnă pe Champs-Élysées... Chipul i s-a crispat într-o expresie totodată disprețuitoare și neliniștită. Buzele i-au fremătat. - Ești bolnav sau ce-i cu tine? a spus ea tăindu-mi vorba pe tonul acela nazal
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
duc naibei...... (s-apropie de piano ) Un piano Bosendorfer... note... A Emmei, a nepoțelei mele, pe care n-am văzut-o de 10 ani... adică cu ce drept "nepoată", ce fel de nepoată... Pentru că mă-namorasem până peste urechi de cocheta de mumă-sa? // Asta nu va să zică // defel că mi-e nepoată... // A, ce femeie! 45v 46r 45v Părul de acel blond cenușiu, fața de acea palore strălucită ca mărgăritarul...... o[chii] cei verzi și arzători ca de șerpe... O!!... E
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
tot ridiculul lor cele mai mari anacronisme; costume, oameni despărțiți prin veacuri întregi se întîînesc în reprezentațiile românești. Așa în Vicleniile lui Scapin s-au văzut un huzar din vremea lui Napoleon, un elegant muscadin din vremea lui Moliere, o cochetă din zilele noastre. Dd. Caragialy, Pandely și Jan singuri ne fac ceasurile reprezentației suferite. Așa cu cea mai mare plăcere am văzut pre d. Caragialy în rolul Furiosului. Jocul său patetic și plin de adevăr ne-au încîntat cu totul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pornind de la Drăculești, și un fir istoric, mizând pe interferarea de real și suprareal. Formula care ar putea sugera impulsurile acestei narațiuni este „febră și viziuni”. Dyonisia (1926), „roman de voluptate și durere”, istorisește, cu un tâlc moralizator, pătimirile unei cochete. Răsfățată și egoistă, Dyonisiei, căreia îi place să fie dorită, viața îi rezervă o lecție dură. Un accident stupid o desfigurează, și pentru atrăgătoarea ușuratică din acea clipă începe calvarul. Abia acum, când arată ca o „iazmă hidoasă”, înțelege ea
KARNABATT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287703_a_289032]
-
proiecția unor trăiri adolescentine. Printre extaze, invocații, oftaturi, eroii lui B., căutători de himere, simțitori peste poate, tânjesc după o iubire „dulce”, ideală, sfântă, dar copila blondă și suavă, obiectul suspinătoarei adorații, se dovedește a fi crudă și înfumurată, o cochetă fără inimă, distrugând cu veninul perversității ei iluzia mângâietoare, tonifiantă a iubirii neasemeni. Romanțioase și teatrale, aceste scrieri, înrudite tematic și ca tonalitate cu versurile, sunt mai mult descărcare sufletească, semnalând o criză de vârstă. Un mic delir metaforic, mimând
BRABORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285849_a_287178]
-
Zvorișteanu) asupra dispariției înainte de 1989 a unui stomatolog (Cezar Flonta) dintr-un oraș de provincie (nu fără fine trimiteri la romanele de tip Augustin Buzura, D. R. Popescu). Câțiva intelectuali de provincie (un arheolog tracoman, un june prozator imberb, o cochetă, un intelectual problematizant, un dentist lubric, profitor și ratat, un gazetar politruc, plus bufonul de rigoare al „Curții”, semianalfabet și agresiv) formează în 1986 un soi de cenaclu botezat Colocviile 79, unde se citesc în grup Niște țărani de Dinu
BARBU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285627_a_286956]
-
perfectă. Idealul matroanei romane. Severă cu ea însăși, înainte de a pretinde bună-cuviință de la ceilalți. N-o vezi purtând ni mic altceva decât veșmântul decent al femeilor măritate, și doar din țesătură de lână, nu de in sau mătase, cum poartă cochetele din ziua de azi, care-și petrec tot timpul împopoțonându-se în fața oglinzii. Nu neapărat pentru bărbații lor, e de la sine înțeles. Ieri însă era parcă altfel îmbrăcată... Mai sclipitor... Se chinuie să-și aducă aminte ce purta, dar gândul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
participat "ambasadorul Franței, domnul de Coutlouy cu întrega legațiune franceză din București"1820. În discursul rostit la cimitirul catolic din Constanța, ambasadorul Franței în România "a arătat bucuria ce simte de a fi la această solemnitate în care se dă cochetei Constanța, acest monument care va perpetua amintirea celor ce au murit pentru patrie și datorie"1821. După discursul ambasadorului Franței a luat cuvântul domnul general Băicoianu care "venise la Constanța spre a reprezenta la această solemnitate armata română"1822. Acesta
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
nici o îndoială că erau o aluzie (poate o mustrare?) la șovăielile mele față de dânsa. Începuse cu înțepături și isprăvea neliniștitor... Am plictisit, ori am ofensat pe femeia aceasta cu tristul meu hamletism? Dacă ar fi fost crudă și cu adevărat cochetă, aș fi amu-zat-o și ar fi fost mai bine, oricât ar fi suferit mândria mea. Dar pare că n-am amuzat-o. Dacă îi sunt indiferent, am plictisit-o; dacă nu, am ofensat-o. Supraom, care-i dorește fericirea!... Nu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
bage de seamă procesul de intensă condensare”<footnote G.Munteanu, Istoria literaturii române. Epoca marilor clasici, București, E.D.P., 1980, p. 479. footnote>. Ibrăileanu se extazia cu dreptate în fața acestei realizări. S-a considerat, în general, că acest personaj reprezintă tipul cochetei prețioase, a femeii vesele, intuiția socială a autorului conferă tipului coloratura mediului. În opinia unor cercetători moderni Zița a fost, poate, judecată „cu o asprime nemeritată, căutându-se cu obstinație umbrele: ridicolul lingvistic, snobismul, vulgaritatea, romanțiosul ieftin, cochetăria, mahalagismul”<footnote
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
tărăboi. Față de alte tabere, familia Urecheru părea mai independentă. Închipuindu-mi că pot schimba păreri cu dînșii, într-o seară le-am făcut o vizită. În odaie domnea o duhoare de scutec nespălat. Plictisind-o pe mama cu veleități de cochetă, un plod zbiera întruna. Înăbușitor, aerul îmi întoarse stomacul pe dos, de parcă aș fi înghițit mațe. Femeia se scuză jenată: „Noi, știți, copilul...” Conviețuirea familiei se întemeia pe pretenții nu tocmai bine armonizate: ca singură datorie a sa, bărbatul consimțise
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
fel anume... de a vorbi, fără îndoială... dar... (fr.) Sincer, deschis, fără fasoane. (fr.) Jderul. (fr.) Micuțul Nap. (fr.) Făt-Frumos. (fr.) Vă rog să mă scuzați, serenisime! (it.) Vă rog. (it.) Sunt la dispoziția dumneavoastră! (it.) Înțeleg! (it.) Filfizonul și Cocheta. Prinderea din zbor a iepurelui. (fr.) Bună dimineața! (rus.) Șef de serviciu. (rus.) Șefi de birouri. (rus.) Decret.(rus.) Copiști. (rus.) Notă, adresă sau act.(rus.) Comandant șef. (rus.) Foarte bine! (rus.) Ciumă tot, tot! (bulg.) Tu ești, dragul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
care în câțiva ani se jupuiseră, lăsând să se vadă dedesubt, pe spații mari, zugrăveala galbenă dinainte. Fâșii mari, albastru țipător, de vopsea mai atârnau în coji pe deasupra. Mai încolo veneau maghernițe cu cai în curte sau căsuțe de țară, cochete, cu bolți de viță-de-vie, în pridvorul cărora stăteau pensionari care pictau cu duco pe bucăți de carton peisaje marine sau naturi moarte cu liliac. Când se lăsa amurgul pe strada Venerei, carcasele frigiderelor abandonate chiar în drum, pe lângă școala Silvestru
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
al gurii lăsat până la bărbie și clipește doar dintr-un singur ochi. Pe celălalt și-l închide cu degetul când vrea să doarmă. Din colțul lăsat al gurii i se prelinge continuu un fir de salivă, în rest, e o cochetă bătrână, fardată strident, care nu vorbește cu nimeni, stă mereu în capul oaselor, cu ochii într-o oglinjoară de buzunar, și zâmbește cu jumătate de gură. Părul violet i se răsfiră, ca un păienjeniș diafan, pe pernă. Mi-au trebuit
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rujul pe pomeți. Și acum se dă câțiva pași înapoi. Ei, da, uite, parcă ar fi mai bine. Un pic de ruj doar, și parcă ar fi alta. E drept, că mai e și penumbra... O femeie trebuie să fie cochetă pentru ea însăși, în primul rând - este ceea ce îi ridică moralul. Și iar își mai trage una peste alta buclele părului uscat și rar. Dar ce repede a putut să crească de astă dată ! Se întoarce brusc pe călcâiele pantofilor
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o simplă observație. Destul de superficială dacă stau să mă gândesc. Pragmatic privind lucrurile, ce alegere are la îndemână o femeie frumoasă dat fiind că emite tot timpul în jur semnale de atracție? Fără voia ei! Admitem asta. Le excludem pe cochete. Dacă femeia frumoasă nu s-ar închide într-o mică lume a ei, impenetrabilă să zicem, ar însemna să fie mai tot timpul asaltată de vânători de fuste și aproape să nu mai aibă viața ei personală. Așa credeți? Dar
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
s-o sărut măcar. Avea stângăcii, era jenată, paralizată. Dar în întuneric devenea îndrăzneață, nebunatică, chiar nerușinată. Erau în ea două ființe care coexistau armonios: pe lumină arăta o fată inocentă, uneori puțin stângace din cauza timidității, dar cu rafinamente de cochetă consumată. În discuții câștiga repede întîietatea descoperind fără ostentație o cultură care-i întrecea vârsta. Când se lăsa întunericul, irupea nestânjenită cea de-a doua fire: pasională, un clocot fierbinte de lavă. Vulcanul ei interior era în necontenită erupție. Odată
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
pricepea la Talamice - și era cazul - putea să afirme că această fată aștepta ocazia să se răzbune pe torționarele ei. Gosseyn deduse după natura fluxului neural pe care-l emana că arma ei cea mai bună era să facă pe cocheta cu servitorii masculi. Reveni la Yanar și se hotărî. Irevocabil, fără apel, fără prietenie. Se apropie de el, încet, atent să nu facă zgomot. Prezicătorul își ridică ochii și-l văzu că se apropia. Se foia, încurcat, în fotoliu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
pricepea la Talamice - și era cazul - putea să afirme că această fată aștepta ocazia să se răzbune pe torționarele ei. Gosseyn deduse după natura fluxului neural pe care-l emana că arma ei cea mai bună era să facă pe cocheta cu servitorii masculi. Reveni la Yanar și se hotărî. Irevocabil, fără apel, fără prietenie. Se apropie de el, încet, atent să nu facă zgomot. Prezicătorul își ridică ochii și-l văzu că se apropia. Se foia, încurcat, în fotoliu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]