1,286 matches
-
geamurile mari de alamă ca niște hublouri, vezi orașul Seattle din vârful lui Capitol Hill. Vasul de veceu pe care șed, doar șed, capacul e închis sub curul meu, nu-ți face idei, dar vasul de veceu e o mare cochilie de melc din ceramică prinsă în bolțuri de perete. Chiuveta e o uriașă jumătate de scoică din ceramică prinsă în bolțuri de perete. Brandy-land, teren de joacă sexuală pentru stele, zice: — Dă-i bătaie. Sari la când am ajuns aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
și destul de deschisă ca fața să mă vadă pe mine șezând pe vasul de veceu. Brandy strigă: — Mă ocup de domnișoara Arden Scotia! Având de ales între a apuca o limbă străină și-a privi un monstru căcându-se într-o cochilie uriașă de melc, fața se retrage și trântește ușa în urma ei. Pașii unuia care a avut bursă de studiu pentru fotbal se precipită de-a lungul coridorului. Apoi bocănesc pe scări în jos. Pașii tolomacului de Parker bocănesc prin hol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Taclale de baie. Brandy e încă întinsă pe gresia rece, sus în vârful lui Capitol Hill din Seattle. Domnul Parker a venit și s-a dus. Numai Brandy și cu mine toată după-amiaza. Eu încă șed pe capacul unei uriașe cochilii de melc din ceramică prins cu bolțuri în perete. Încercând s-o omor în felul meu de două parale. Părul arămiu al lui Brandy e între picioarele mele. Rujuri de buze și pastile de Demerol, farduri și pastile de Percocet-5
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Sofonda a zis că trebuie să am o talie de patruzeci de centimetri, zice Brandy. Am zis: „Domnișoară Sofonda, am oase mari. Am un metru optzeci înălțime. Nici vorbă să ajung la o talie de patruzeci de centimetri. Șezând pe cochilia de melc, nu ascult decât cu o ureche. — Sofonda, zice Brandy, Sofonda zice, există un mod, dar trebuie să am încredere în ea. Când o să mă trezsc după operație, o să am o talie de patruzeci de centimetri. De parcă n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
invizibil și sunt incapabilă să iubesc pe cineva. Nu știi ce e mai rău. Sari la mine udând o cârpă în chiuvetă. În grota submarină a băii, până și prosoapele și cârpele sunt acvamarin sau albastre, cu un model de cochilii dantelate de-a lungul tivurilor. Pun cârpa rece și udă pe fruntea lui Brandy și-o trezesc, așa încât să mai poată lua niște pilule. Să moară în mașină, nu în baia asta. O trag pe Brandy în picioare și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ai săi o sută cincisprezece centimetri de glorie siliconată. — Asta, zice ea, asta e Brandy Alexander. Capitolul 21 Sari la o dată, nicăieri în mod special, eu și Brandy în biroul logopedei, unde Brandy mă prinde cu mâinile pe sub văl, atingând cochiliile și fildeșul molarilor mei expuși, împungând pielea gofrată a țesutului meu cicatrizat, uscat și lustruit de respirația mea care trece încolo și-ncoace peste el. Ating saliva acolo unde mi se usucă lipicios și crud pe laturile gâtului, și Brandy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
-o iar pe pardoseala băii și, când mi-am împăturit peste braț jacheta ei, în buzunarul interior am simțit vârât ceva de carton. Cartea lui Miss Rona. Strecurat în carte e-un suvenir din viitorul meu. Trântită înapoi pe marea cochilie de melc din ceramică, am citit: Îl iubesc pe Seth Thomas atât de mult că trebuie să-l distrug. Compensez cu asupra de măsură venerând-o pe regina absolută. Seth nu mă va iubi niciodată. Nimeni nu mă va mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
poate nu-i prea târziu. Brandy își dă cu strugurel pe buza de sus și-apoi pe buza de jos, își usucă buzele pe-un șervețel de hârtie, și aruncă uriașul sărut Plumbago în vasul de veceu sub formă de cochilie. Brandy zice cu noile ei buze: — Ai habar cum se trage apa? Am șezut ore în șir pe bideu, și nu, n-am priceput cum se trage apa. Pășesc afară pe coridor, așa încât, dacă Brandy vrea să mai bată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
durere, asta era ceva șocant și diferit de tot ce trăise până atunci. Bătrânul îl privi iarăși în ochi și se părea că știe dinainte ce-o să descopere în ei, căci imediat retrase pieptenele și, după ce-l înmuie într-o cochilie mare, ce conținea o vopsea pe bază de ulei din nucă de tairí și cărbune vegetal, îl așeza ușor deasupra celei de-a două linii a desenului. Tapú Tetuanúi se întreba dacă ar fi în stare să reziste încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lemn, fără ca aceasta să opună vreo rezistență, însă când îl văzu pe Hinói Tefaatáu, galben la fața, căci nu închisese un ochi toată noaptea, apropiindu-se împreună cu alți doi bărbați, toți trei având în mâini cuțite bine ascuțite, făcute din cochilii de scoici, înțelese dintr-odată care erau adevăratele lor intenții și începu să scoată niște urlete guturale, căci nu mai avea decât un ciot de limbă. Fu, într-adevăr, un spectacol înspăimântător, care avea să rămână gravat pentru totdeauna în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
răpitoare de altădată. Navigară fără să zărească uscatul timp de unsprezece zile și unsprezece nopți. Miti Matái cunoștea perfect apele acelea și nu avea nevoie nici măcar să consulte primitivă lui Hartă Marină țesuta din frunze de palmier și incrustata cu cochilii și cu pene colorate, ca să știe cu exactitate în ce punct se ridică fiecare insula și de unde puteau să se aprovizioneze cu apă și cu fructe proaspete, fără teama unor întâlniri nedorite. Cu toate acestea, cănd luna se ivi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
inseamna ca Tané a pus-o acolo pentru tine, nu sectă. Știu, recunoscu celălalt, dar, cu toate acestea, sunt curios în legătură cu lucrurile pe care le fac ei. — Curiozitatea a omorât caracatiță și tot ea face tiparul să scoată capul din cochilie. Nici un curios n-a apucat să trăiască o sută de ani. Nici un scufundator nu visează să trăiască o sută de ani, glumi Vetéa Pitó. Dacă mi-aș fi dorit asta, mi-aș fi ales altă meserie. Discuția se opri aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
groaznicul rechin alb. Acum nu le mai rămânea decât să se roage că locuitorii acelei insule providențiale să fie oameni pașnici și primitori. Miti Matái ordona să se coboare velele și catargele și să se sune de trei ori din cochilie, semnalând în acest fel că nu intenționau să atace prin surprindere. După o oră și ceva, se desprinse de pe plajă și se apropie până la câțiva metri de ei o piroga lungă, condusă de vreo zece vâslași, la prova căreia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se arătară câtuși de puțin încântați să vadă apărând pe coastele lor o navă care părea a fi venită de foarte departe. Peștele Zburător trase la vreo douăzeci de metri de țărm, membrii echipajului coborâră pânzele și catargele, sunară din cochilie în semn de pace și, în cele din urmă, trimiseră doi soli care purtară un lung și dificil dialog cu localnicii, care vorbeau un dialect încâlcit și se arătau extrem de suspicioși față de oricine s-ar fi apropiat de insula lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
strălucitori. Primul zgomot pe care il scoase aproape că îi asurzi pe bieții sălbatici, care nu auziseră niciodată sunetul vreunui instrument metalic, ale cărui note erau de o sută de ori mai puternice decât cele scoase de cea mai mare cochilie. Clopot! Ce cuvânt blestemat! Clopotul de pe Sân Juan Nepomuceno deveni, dintr-odată, obiectul cel mai grozav pe care il admiraseră vreodată, căci nu numai că era cea mai mare bucată de metal pe care o văzuseră până atunci, dar scotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dinți, care începură să urle și să-și agite amenințător armele în aer, aparent cu intenția de a-i obligă să se îndepărteze de apele acelea. Se dovediră inutile atât gesturile prietenoase ale celor de pe vas, cât și sunatul din cochilie și chiar - în ultimă instanță - bătutul clopotului. Singurul efect al acestui ultim procedeu fu acela că, pentru câteva minute, agresivii băștinași ramaseră că trăsniți, însă imediat după aceea lansară asupra navei o adevarată ploaie de pietre, precum și câteva sulițe, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de noaptea Revelionului an de an irosită la lumina seacă a becului din sufragerie, de lipsa veșnică a musafirilor veseli și puși pe șotii. Bica le antrena la rugăciune, făcea rozariul și le povestea viața sfinților, în vreme ce Luana, pitită în cochilia sufletului ei, îi invidia pe cei care, la ora aceea, se bucurau de momentele unice distrându-se, ciocnindu-și cupele de șampanie. Avea să se întoarcă la școală și să asculte, cu lacrimi în ochi, întâmplările trăite de sărbători de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Monstrul de pian rînjea. Norocoasa rivală era cîntăreață de operetă. Ea cînta, eu nu. Rîvneam la sărutul cu gust de vișină metisă. Mă trezeam cu el în dinți, în cerul gurii. Nu știu cum s-a scurs vara, învățînd pentru admitere în cochilia grădinii. Numai vară n-a fost. Vorba vine că învățam. Mă ghemuiam sub bozii de după dîmboc și scînceam ca Tano. Nodul din gît părea a fi o bucată din mărul raiului: bucata abia înghițită din fructul oprit. Am ratat examenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
și, spre marea bucurie și totala uitare a luptelor fioroase ale copilului, depuneau În coșuleț, uzând de toată gingășia de care erau capabile În acele momente, doi-trei melcușori lipicioși și inofensivi, care imediat ce se linișteau, ieșeau puțin câte puțin din cochilie, etalânu-și cornițele delicate, appoi câteva flori galbene și dacă racii erau Îndeajuns -găleata plinăaruncau În apă pe cei norocoși și porneau spre casă. Pe drum erau preocupate de un singur gând, cum să procedeze pentru ca Mamaia să nu afle de
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
autorul romanului Singurătatea lupului (Alutus, Slatina, 2007), la persoana întâi, într-un stil prețios, chinuit-metaforic, asemănător cu mersul în pantofi prea strâmți: ‹ „N-ai elementara educație ! bălăbăneai tu lăbuțele peste teritoriul ochilor mei, apărându-ți specimenul și ăla culcușit în cochilia lașității, retras într-un ungher al bucătăriei. Iartă-l, dragă, te-ai adresat lui ghebușilă, metamorfozat din ogar în cățeluș, cu coada, cât o mai fi fost, făcută covrig, îl știi doar - mă înfierai cu degetul arătător tremurând, ca de
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
un certificat A5. Era încă tânăr. 33 de ani, după unii, floarea vârstei: omul bine copt, omul bine împlinit, omul bine înrădăcinat. De-acum să-l vezi cum se rumene, cum se înalță, cum coboară. Copăcel, puiule, copăcel! Pășește peste cochiliile melcilor, peste morminte! Viața este un fel de a vegeta dincolo de fereastră; ești sâmbure într-un măr numără-ți frunzele; ești miez într-o nucă fă umbră în grădina bunicilor; ești nisip într-o burtă de mare sparge timpul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
la kilogram). Deșeurile celor bogați, veșminte peste scheletele ambulante ale târgului: "Slavă ție, mult milostivă piață liberă!" Limbricii capitalismului erau râmele de odinioară. Mușuroaiele securității ascundeau firimituri pentru îndulcit simțurile. Buzunarele capitalismului îndestulau pântecele nevertebratelor moderne. Nicio diferență între o cochilie de melc și o coajă de nucă. Foamea uniformiza simțirile. Ascaris lumbricoides démocraticus populum: Aliniere la curul Europei! Dreptul de întâi venit nu motivează inerția mâinii întinse. Ca să fii domn, mai întâi, tovarăș trebuie să ți se spună; ca să râvnești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
niște copii acel ritual al desfacerii. Se îmbrăca precum un cerșetor, deși nu hainele îl arătau atât de pustiu. Bătrânul a luat cu sine lumina: A plecat Dumnezeu precum vinul de pe drojdie, a plecat Bătrânul, chiriaș incomod, și a lăsat cochilia sufletului goală. (Melcul, în vreme de furtună, își ascunde casa sub frunză să nu moară odată cu el, eu mă dezbrăcam de casă ca de o haină, ca de o nelocuire veștedă.) L-a părăsit Dumnezeu. În lipsa lui, cineva și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fondă și prinsă în piept cu un ac, doliul este o firimitură din chipul celui care poartă moartea în ochi. Toamna, o hepatită, la început vine în livadă, apoi coboară așa, ca o poleire argintie, peste firul de iarbă, peste cochilia melcilor, peste portretul bunicului, toamnă se face de-a binelea când din ochi se exfoliază lumina cu tot cu felinar. Copoul, râul pe care pluteau ca niște naufragii tramvaiele: Să fii plantă și să fii om nu-i tot una. Se îngroapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fir luuuung, ce se deșiră tocmai din cer, un caier albastru de lână în brâul lui Dumnezeu, așa se toarce fericirea. Un fir luuuung și un ghem de lumină. Era timid. Unii, în timiditatea lor, stau comod precum melcul în cochilie pe vreme de secetă, alții își eclipsează timiditatea ca fetele mari, pe malul râului (ochi să aibă frunzele, cu ei ne acoperim goliciunea); se complac unii în timiditate, mor în ea ca într-o mare virtute. Petru își trăia timiditatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]