965 matches
-
felicitare la semnat tuturor când e ziua cuiva. Asta-i slujba ei. Cora Reynolds n-a făcut nimănui probleme înainte să sosească fetița și băiețelul din Rusia. Adevărata problemă e că ea n-ajunge să vadă niciodată o puștoaică cu codițe și pistrui dacă n-a fost futută de cineva. Fiecare zvăpăiat, fiecare domnișoarac de copil în salopetă, cu o praștie în buzunarul de la spate, Cora îi întâlnește doar fiindcă au fost obligați s-o sugă. Fiecare zâmbet cu strungăreață e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să vadă foaia Luanei. Căscă ochii mari și-i aruncă spre Bană. Vecina ei făcu la fel. La început absent, furișându-și mereu privirea plictisită spre geam, băiatul realiză deodată interesul care i se arăta. O văzu pe fata cu codițe blonde cum îl analizează, îl fixează cu nerușinare apoi își coboară ochii în caiet și scrie. George se foi în scaun. Blonda nu-l slăbea deloc. Copiii își lungeau gâturile spre caietul fetei, ghiontindu-se. Starea de acalmie dispăruse. Băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
răspuns. Nici măcar n-a catadicsit să dea din cap. Făcea cu lingura grămăjoare de orez și le amesteca În sos, apoi le reconstruia și iar le strivea. Farfuria era decorată de jur Împrejur cu flori roșii cam șterse, ale căror codițe dispăruseră În băltoaca aceea maronie. — Adam, te rog să nu te joci cu mâncarea! Mulți oameni de pe insula asta de-abia Își duc zilele, cu o singură masă la trei zile o dată, și atunci doar orez amestecat cu tapioca! Adam
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
voia să mestece în legea ei fără să o deranjeze cineva cu privirea. Oferindu-i Carminei pește îi făcea de fapt o favoare, voia pur și simplu s-o îmbuneze pentru suferința produsă de fiul ei, abia după ce ajunsese la codița peștelui observă că tânăra plângea în fața farfuriei, pe tăcute, fără să se fi atins de ceva. Își șterse degetele într-o bucată de mămăligă, se ridică în picioare oftând, ah, și amărâta asta a venit tocmai acum când îmi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
unui cățel. O capcană pusă pentru iepuri îi strângea dureros lăbuța. Un soare blând îi lumina pentru o clipă ochii încețoșați de durere. Nimic nu l-a bucurat mai mult decât libertatea. Se tot învârtea în jurul meu, lovind spicele cu codița jucăușă. Îl mângâiam și gândul îmi zbura la Zdreanță cel cu ochii de faianță. Căldura din jur părea învinsă de entuziasmul nostru, iar drumul către casa bunicii devenea tot mai fascinant. Un ghem de blană albă, prietenos și jucăuș, își
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ligheanul cu cenușă. Cu urechile ascuțite auzea orice zgomot. Corpul i se sprijinea pe piciorușele terminate cu lăbuțe moi, ca niște pernuțe, dar care, la nevoie, scoteau la iveală și niște gheare ascuțite. Era bun și prietenos. Chiar și pe Codiță, câinele, l-a făcut să fie prieten cu el. Îi plăcea foarte mult să stea cu noi, seara îndeosebi, să asculte cu urechile ciulite discuțiile noastre sau să privească Teleenciclopedia, unde vedea cu uimire animale ca și el. Și totuși
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
lângă ei și mă gândesc ce bine e să ai o familie. Familia mea are patru membri: mama, tata, eu și sora mea Irina. Era să-l uit tocmai pe Azorică, câinele nostru pitic care se bucură dând mereu din codiță. Familia mea nu este numeroasă. Noi, membrii ce alcătuim familia, ne iubim și ne respectăm între noi. Sufletele noastre sunt într-o perfectă comunicare și fără unul din noi familia parcă nu ar avea sens. Tata este capul acestei familii
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
copii și oameni maturi, admiratori ai science-fiction-ului. Dar asta până acum patru zile. Mai bine zis, până când a apărut în ușă fetița aceea slabă și palidă, cu o rochiță frumoasă cu volănașe și flori, cu părul roșcat prins în două codițe ordonate și cu ochii de un verde intens. Se apropie de mine, ușor timidă și spuse cu glas limpede și catifelat: Aș vrea și eu un vis! Mă dusei să-i aduc tabelul cu vise pentru copii. Cu roboți, cu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
la Centrul de seismologie a pământului de la București. De obicei fără consecințe. 38. Domnul Brândușă tocmai se pregătea să semneze convenția privind răspunderea părților În vânzarea-cumpărarea tablourilor când, din motive neclare, mâna Îi alunecă ușor spre dreapta, prelungind bastonașul cu codiță al literei ă până la a se confunda cu o asimptotă la axa icșilor. O fi semn bun? Întrebă Îngrijorat domnul Brândușă, pentru prima dată atent la numărul de zerouri din coada sumelor trecute În dreptul fiecărui tablou. Regreta că nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ții socoteala locului în care ne aflăm? Am despăturit foaia și m-am holbat la cuvânt: ThERa. Am vizualizat traseul pe care-l urmaserăm până acum... ... apoi l-am urmărit cu degetul pe literele de pe pagină. — Cred că suntem în codița unui „h“, am spus, surprins de cât de natural suna. — Minunat, zise Scout, înaintând. — Minunat, am repetat după ea, uitându-mă iar la hartă. Am ajuns în bucla literei R. Aceasta se dovedi a fi o încăpere destul de mare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
șervețele de hârtie când mama ei a început să plângă. Adusese cu ea câteva albume și mi-a arătat poze cu toate acele Clio pe care eu nu le cunoșteam - Clio la școală, cu dinți prea mari și strungărețe și codițe jucând rolul unui înger într-o piesă de teatru naivă, Clio copilașul din cadă mânjit de mâncare pe față, Clio adolescenta cu colanți negri, fustă scurtă, o cravată înnodată ștrengărește într-o parte, Clio cercetașa emoționată în tabără, Clio studenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mă iubești? Poți să-mi spui o dată, o singură dată că mă iubești? Măcar pe ea o iubești?" Mi-a luat umărul și... M-am lăsat în voia dulcelui meu păcat. Pletele albe, năvalnice și le prinsese la spate, în codiță. Era atît de irezistibil în cruzime și joc, în nepăsare și suferință. Cristoase, felul cum își trăia bucuria! Frumos ridat, cu bărbie despicată (ca a lui Beethoven!) și cute adînci în jurul gurii, cutele în genul amar, care zăpăcesc fetele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ambalaj, dopuri, capace de bere. Mi-l imaginam cap compus de Arcimboldo, din fructe și legume. Cu vișine pe buze, căței de usturoi în jurul gîtului, sptîncene de sparanghel, ciorchini de struguri acoperind fruntea, două felii de lămîie pe pomeți și codița de la spate vrej de dovleac. Cu toate astea, obrajii îi păleau, bărbia despicată îi era mai moale, degetele i se lungeau și cearcănele deveneau din ce în ce mai pronunțate. Se subția ca trecut prin urechile acului, în timp ce sînii mei forțau capsele bluzelor de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cămășuță, speriindu-se reciproc. Se oprea cu teamă și stătea multă vreme nemișcat, la o depărtare bunișoară de gușteri, niște șopârle mici, verzi cu ochi frumoși, declanșându se În suflețelul său mici cutremure, ori de câte ori animăluțul Își mișca vioi capul sau codița neastâmpărată iar când acesta Îi părăsea privirea, pe fața lui Va se Întipărea o tristețe sinceră. Aceasta nu ținea mult, fiind ștearsă ușor, când de o holbură șerpuitoare, cu tulpina de ață verde și cu frunze dese și cărnoase mai
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
încălcat teritoriul. Nu era mai mare decît un pantof, dar avea o gură... Cățeluș, frumosule, hai, taci, te rog, măcar cîteva minute... Ham, ham, ham! Te implor, fii un lord și ai milă... Auzind asta, cățelul tace și dă din codiță, flatat de așa cuvinte. Mașina trece în trombă, revine de cîteva ori, se cercetează gardul de cătină și, într-un final, pleacă. Ilarion sărută cățelușul pe bot și-i mulțumește... Povestitorul se oprește și soarbe tacticos licoarea din pahar. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nebunii pot doza fericirea. Doi ani au fost împreună, cum bine le sta oamenilor singuri. El, elevul prostuț din ultima bancă, ea, modelul, banca din față, rândul de la fereastră. Fereastra, castani bătrâni, soare despletit printre frunze, soare împletit în 3 (codițe blonde), soare imprimat în colțul din dreapta paginii (cartea un insectar plin cu raze, soare în fiecare vârf de deget). În banca de lângă fereastră, simfonii de lumină: Cerule, cât de opac ești! Când ea nu zâmbește, sunt orb. Te caut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să-și usuce îmbrățișarea. Conștient, subconștient, inconștient, dimensiuni pentru oameni cu suflete cauterizate. 13. Era îngerul său albastru. Cămașa albastră cu mânecuțe suflecate marea împăturită la țărm, sarafanul albastru aripi pătate cu zbor, bentița albastră o fâșie de cer peste codițele blonde, ochii albaștrii zâmbetul umplea fântânile, mâinile albastre stelele, după o hartă necunoscută, întregeau îmbrățișările, picioarele albastre pe aleile parcului, sfinții și-au scuturat așternutul. Era îngerul primei zile, abia pe seară Dumnezeu s-a gândit să facă pământul. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și regrete deopotrivă, sub un portret ilegitim de sfânt. Dincolo, intimitatea ca un privilegiu. Pui limite unde te lasă inima și când te lasă: Dumnezeu, mai ales noaptea, nu vede bine. Dumnezeu cel treaz într-o singură icoană: ochi albaștri, codițe blonde, degete de lumină, în rest, o înșiruire de răspântii, o dilatare a vieții, numită, simplu, destin și o posibilă înălțare din mijlocul șotronului. Sibiul era orașul ce strângea în jurul inimii. 29. Sus, în calea Poplăcii, de-a stânga parcului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
copil cu inevitabile greșeli, cu ezitări și ștersături emoționante. Încă nu știe când și cum a plecat Minodora din lumea noastră, dar închide ochii și o vede pe fetița cu păr auriu care nu poate fi disciplinat în cele două codițe de lungimea unui deget, purtând pe ea o cămașă grosolană și un pantalon cenușiu prea larg. La lumina galbenă a lămpii de petrol, a cărei flacără pâlpâie, este aplecată deasupra paginii de hârtie pe care creionul, nu prea bine ascuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cere, gura fiindu-i înfundată cu frunze. Odată cu trecerea minutelor, Viorela simțea cum tulpina o strânge tot mai tare. Atunci a început să plângă și a se ruga în gând să nu fie omorâtă pentru că ea nu este vinovată. Cățelul Codiță, prietenul Viorelei, a căutat-o prin ogradă, prin grădină, a lătrat până l-au certat părinții fetei, după care supărat pe ei a ieșit la drum, a luat-o spre pădure: -Nu știu când omul va înțelege câinele... Lătram căutând
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
un luminiș din care se auzea strigăt ce venea din partea unor păsări care se înecau în durere după puii lor omorâți de cineva. „Vai de mine, n-o fi cumva omorâți de Viorela?” îi trece dintr-o dată prin cap lui Codiță. Observă apoi că cineva este legat jos și fără a mai sta mult pe gânduri, a ieșit din ascunziș și tiptil s-a dus către locul cu pricina. A zărit-o pe Viorela prietena lui. S-a îndreptat către gura
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Viorela prietena lui. S-a îndreptat către gura fetei pentru a înțelege despre ce este vorba, încercând să-i scoată din gură frunzele. -Măi, Mogâldeață, dacă nu, ești cuminte, vei păți ce-a pățit fetița, a vorbit cineva de lângă el. Codiță s-a oprit pentru un moment, s-a uitat în stânga s-a uitat în dreapta, dar nu vedea urmă de om... -Dacă vrei să ne înțelegem, te rog să ieși la vedere și nu mai sta ascuns prin tufișuri. Apoi pe
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
pentru un moment, s-a uitat în stânga s-a uitat în dreapta, dar nu vedea urmă de om... -Dacă vrei să ne înțelegem, te rog să ieși la vedere și nu mai sta ascuns prin tufișuri. Apoi pe mine mă cheamă Codiță și nu Mogâldeață, așa să știi. -Dacă nu pleci de unde ai venit, ai să pățești la fel ca fetița, nu înțelegi? -Să văd și eu ce poți să-mi faci, numai să ieși din tufișuri că-ți rup picioarele. Și
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Mogâldeață, așa să știi. -Dacă nu pleci de unde ai venit, ai să pățești la fel ca fetița, nu înțelegi? -Să văd și eu ce poți să-mi faci, numai să ieși din tufișuri că-ți rup picioarele. Și dintr-o dată Codiță se pomenește, lovit peste spate de o tulpină. -Asta a fost un avertisment, dacă nu pleci, ți-am spus ce ți se poate întâmpla. -Am înțeles că nu-i de glumit cu o tulpină nebună. -Ai dreptate, mă bucur că
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
a omorât destule flori, a spart multe ouă ale păsărilor, a distrus plante din grădinile oamenilor, a rupt crengile copacilor încărcați cu flori și le-a aruncat în drum. -În cazul acesta o să mă duc cât pot de repede, zise Codiță. La revenirea câinelui și a stăpânului, Viorela se chinuia să-și dezlege mâinile, dar nu putea. Singurul lucru pe care putea să-l facă era să plângă pentru că de țipat nu mai reușea, fiindcă era deja răgușită și gura înfundată
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]