115 matches
-
de limitele lucrului în sine. Mihai Drăgănescu respinge această severitate kantiană: "Știința modernă, contrar poziției adoptate de Kant, alungă și îndepărtează lucrul în sine, rămânând încă posibilă, la noi adâncimi, interpretarea kantiană, dacă nu am avea o viziune filozofică concepând cognoscibil "ultimul lucru în sine". Ceea ce nu putem ști astăzi, putem totuși ști mai în profunzime mâine. Fenomenul presupunea pe vremea lui Kant o captare de suprafață de către simțurile omului; astăzi, cu ajutorul minții ca ghid al experimentului, putem pătrunde dincolo de ceea ce
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
realul imaginarului, irealului, utopicului, sau de a confunda simbolul cu alegoria, exegeza sensului spiritual cu o interpretare alegorică. Or, orice interpretare alegorică este inofensivă; alegoria este o acoperire sau mai degrabă o travestire a ceva care este deja cunoscut ori cognoscibil într-un anumit fel, în timp ce apariția unei Imagini având virtutea de simbol este un fenomen originar (Urphaenomen), necondiționat și ireductibil, apariția a ceva ce nu se poate manifesta altfel în lumea noastră" (Mundus Imaginalis ou l'imaginaire et l'imaginal
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
limbile germanice, în cadrul cărora însă numai unele se remarcă în mod deosebit prin acest rol. Familiile de limbi Limba este un fenomen istoric, o realitate cu început și sfîrșit, deși nu pentru orice limbă aceste repere, începutul și sfîrșitul, sînt cognoscibile. Despre limba latină, de exemplu, nu se poate ști cînd își are începutul, dar sfîrșitul aspectului ei popular este în secolul al VI-lea d.Hr., cînd latina și-a pierdut identitatea și s-a transformat în limbile romanice. Ca
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de discurs științific și i se respinge posibilitatea unor predicții istorice, care s-ar obține descoperind „ritmul“, „legile“ sau „tendințele“ evoluției istoriei (Karl R. Popper) 25. materialism = orientare fundamentală în filozofie, opusă idealismului; lumea (materia, natura, existența) este materială și cognoscibilă, determinantă, iar conștiința, spiritul, gândirea secundare, derivate; neagă existența sufletului 26. mister = ritual religios secret în Grecia și Roma antică, la care participau numai cei inițiați; ex. religiile misterelor (culte păgâne) 27. modernism = 1. curent filozofic novator (sec. 19-20) care
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
În alt fel, nu pe căile nietzscheniene, ci mai degrabă În modul de a gîndi al filosofiei mari romantice germane, ale unui Fichte sau Hegel! - În acest fel, sărăcind existența de valorile și de miracolul ei ascuns și tulburător, infinit cognoscibil, dar și infinit apt de mister, cum ar spune poetul Blaga, noi sărăcim realitatea Însăși de valoare și chiar de „realitate”, sărăcim realul, adică, consistența și legitatea sa. Ne postăm, de fapt, orbi și insensibili față de spectacolul grandios, extraordinar al
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mai atentă a datelor care supraviețuiesc. Istoricul va trebui, de asemenea, să traseze o linie clară de-a lungul axei timpului între istoria mai recentă ce poate fi cunoscută și necunoscutul foarte îndepărtat. Istoricul va lucra, de obicei, pe partea cognoscibila a liniei. Consecință imediată a eternalismului este înțelegerea faptului că foarte putin din trecut supraviețuiește în formă cunoscută. Reprezentarea istoricului că o persoană angajată într-o căutare de modele de cauzalitate poate aduce neplăceri în anumite cercuri. Există astăzi istorici
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
intențiile inițiale (acest din urmă aspect nu era presupus de critica "tradițională"). Prin analogie cu fenomenele lumii fizice, critica, să-i zicem, scientifică este de părere ca fenomenul literar (și artistic) este reductibil (nu ireductibil ca în critica intuitivă) și cognoscibil, analiza lui sistematică, "la rece", neavând darul să distrugă emoția cititorului, ci să i-o explice, aducând în lumina conștiinței reacții tulburi, insesizabile din timpul lecturii. Este aici, desigur, o prelungire a vechiului raționalism, dar, spre deosebire de acesta, critica modernă admite
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
bază psihologică, analizând insistent impresiile produse de lectură asupra conștiinței cititorului și definind valoarea estetică prin "echilibrarea impulsurilor contrarii" ale firii umane. Al doilea "moment" deschide însă drumul unei analize la obiect, care vede în operă o unitate în sine, cognoscibilă tehnic ; tocmai pentru această latură Richards poate fi integrat, parțial, în procesul treptat de organizare al criticii structurale. Orice termen (cuvânt) al operei, spune el, "este un semn care a făcut parte mai înainte dintr-un context, dintr-o configurație
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
loc datorită interacțuinilor mecanice ale atomilor, dar această teorie nu s-a bucurat de largă acceptanță în acea vreme. În Occident, determinismul este adesea asociat cu fizica newtoniană, care descrie materia fizică a Universului operând potrivit unui set de legi cognoscibile, stabile. Ipoteza numită "Bila de biliard", un produs al fizicii newtoniene, afirmă că odată ce au fost stabilite condițiile existenței Universului, restul istoriei Universului urmează în mod inevitabil. Dacă ar putea să avem cunoștințe complete despre materia fizică și despre toate
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
Trebuie să ținem cont însă de faptul că substanțele sunt de două feluri: simple și compuse. Se revine, în acești termeni, la o mai veche temă a filosofiei europene, cea a distincției unu-multiplu, conform căreia multiplul este inferior dar cognoscibil pe măsura intelectului uman, în vreme ce Unul este temei dar „ascuns” gândirii noastre. Substanțele compuse sunt „mai ușor” de cunoscut și de aceea metoda potrivită începe cu ele. Caracterul lor compus se datorează prezenței unui factor multiplicator, cum ar fi materia
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
subiectivă imediată. Idealiștii obiectivi fac afirmații despre o lume transempirică, dar pur și simplu neagă că această lume este în esență divorțată de mental sau ontologic anterioară acestuia. Așadar, Platon și Gottfried Leibniz afirmă că există o realitate obiectivă și cognoscibilă ce depășește coștientizarea noastră subiectivă—o respingere a idealismului epistemologic—dar propune ideea că această realitate este fundamentată în entități ideale, o formă de idealism metafizic. Nu toți idealiștii metafizici sunt în acord asupra naturii idealului; pentru Platon, entitățile fundamentale
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
întemeia cunoașterea ca fiind certă (cunoașterea poate fi intuitivă, reprezentând un asentiment, sau abstractă, reprezentând o înțelegere). Pentru Ockham, există o corespondență naturală între concepte și lucruri, neproblematică și neintermediată de vreo „esență”, gen sau specie; ideile divine nu sunt cognoscibile de către om, în schimb Dumnezeu poate interveni nemijlocit asupra substanțelor și intelectului uman, încălcând legile fizicii (și chiar ale nominalismului). Nu le vor rămâne modernilor decât două ipoteze în încercarea de a reconsidera posibilitatea obținerii adevărului: "a)" Dumnezeu intervine în
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
înțelegerea noastră asupra dezvoltării copilului. Piaget și-a denumit lucrarea teoretică generală de bază "epistemologie genetică" pentru că a fost în primul rând interesat de cum se dezvoltă cunoașterea în organismul uman. Conceptul de structură congnoscibilă stă la baza teoriei sale. Structurile cognoscibile sunt modele fizice sau mentale de acțiuni care subliniază acte specifice de inteligență și corespund unor stadii ale dezvoltării copilului. Conform teoriei lui Piaget, există patru stadii de dezvoltare: senzi-motor, preoperații, operații concrete, și operații formale. În stadiul senzi-motor (0-2
Jean Piaget () [Corola-website/Science/298400_a_299729]
-
de la premizele realismului ontologic. Lucrurile și faptele existente sunt pentru realismul epistemologic cognosibile. Există o gamă largă de opinii privitoare la gradul sau măsura în care poate fi cunoscută lumea reală. O primă deosebire fundamentală constă în chestiunea, dacă obiectele cognoscibile sunt independente de modul în care devin cunoscute de om sau imaginea obiectelor în conștiință depinde totdeauna de capacitatea de cunoaștere a omului. Contrar realismului epistemologic este idealismul, care susține că imaginea lumii, așa cum ne apare, este construită cu precădere
Realism (filozofie) () [Corola-website/Science/316822_a_318151]
-
realitate în afara limbajului, nu s-ar putea decide, care teorie este valabilă și care nu. Realismul critic pornește de la ideea existenței lumei reale care corespunde percepției sensoriale, însă - spre deosebire de realismul naiv - consideră că, datorită caracteristicilor percepției umane, lumea nu este cognoscibilă imediat în mod nemijlocit, în măsura în care ea este în concordanță cu reprezentările rezultate din prelucrarea percepțiilor în creier. În procesul de evoluție în timp cunoașterea umană se apropie tot mai mult de realitate, o cunoaștere deplină nu poate fi însă niciodată
Realism (filozofie) () [Corola-website/Science/316822_a_318151]