485 matches
-
55. 300. Al. Alexianu, Mode și veșminte din trecut, vol. I, pp. 276-279. A se vedea și Nicolae Iorga, op. cit., p. 76. Hainele de blană erau scumpe. Slugerul Preda și fiul său, postelnicul Mihai, au zălogit satul Patineine la niște cojocari pentru blănurile achiziționate de la aceștia: „[...] mărturisim cum amú luoat de la jupan Dima și de la jupan Zota neguțitori doi foe de samur și un fial de jder pentru cinci sute și șasezeci de galbeni. Și am pus zi să le dau
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
iaste tocmeale, iar acești neguțători să fie volnici cu acesta zapis al nostru oare să ție ei satul, oari să scumpiri pre rumâni, care să-l vânză altor boiari cum va fi voia lor...” Cum boierii n-au putut plăti, cojocarii bucureșteni au devenit stăpâni ai satului, iar Vodă Alexandru Iliaș le-a întărit stăpânirea la 2 martie 1629 (vezi DRH.B. țara Românească, București, Editura Academiei R.S. R., 1969, p. 326, doc. ar. 232). 301. Nicolae Iorga, Istoria românilor în chipuri
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
curând după aceea -, vânzând lui Iordachi, ginerele ei, jumătate din satul Futileștii de Sus din ținutul Fălciu), moștenesc și dăruiesc (rudelor sau lăcașurilor de cult). Lista lor este foarte lungă. Sunt vândute - ziceam - cele mai felurite „mărfuri”. Cheajna vorniceasa vinde cojocarului Costandin un loc de casă în București și cumpără (Alexandru Coconul îi întărește achiziția printr-un hrisov datat 19 mai 1626), satul Mărăcineni, jumătate din Brănești și un sălaș de țigani (sălașul îl răscumpără, de fapt, fiindcă fusese vândut de
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
, Ioan (18.I.1848, Șiria, j. Arad - 17.VIII.1925, Crucea de Jos - Panciu), prozator, dramaturg, memorialist și gazetar. A fost al doilea din cei cinci copii ai Elenei (n. Borlea) și ai lui Savu Slavici, meșter cojocar, care s-a ocupat și cu negustorii de tot felul. Mama sa era dintr-o familie de cărturari ardeleni. S. a învățat primele clase în satul natal, la școala de pe lângă biserică. În 1859 este trimis la Arad, unde repetă clasa
SLAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]
-
V.1937, Iași), poet, prozator și traducător. Este fiul Paraschivei (n. Coman), maestră în țesut covoare, și al lui Ion Topârceanu, originar din Topârcea Sibiului, care a schimbat mai multe meserii, printre care a practicat-o și pe aceea de cojocar. Părinții au peregrinat în diferite localități, așezându-se, în cele din urmă, la Nămăești, în Argeș. Primele clase primare T. le face la București, iar ultimele la Șuici, în județul Argeș. Liceul, început în 1898 la „Matei Basarab”, îl termină
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
, George (8.IX.1884, Câmpulung - 28.VIII.1943, Câmpulung), prozator și traducător. Este al doilea născut din cei șaptesprezece copii ai Elenei și ai lui Ghiță Ulieru, cojocar. După școala primară și Gimnaziul „Dinicu Golescu” urmate în orașul natal, în 1903 absolvă Liceul „I.C. Brătianu” din Pitești și se înscrie la Facultatea de Medicină din București, unde formarea sa va fi influențată de savantul Gh. Marinescu. Își încheie
ULIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290328_a_291657]
-
care să folosești substantivele: comunicare, comunicație, b) Alcătuiește două propoziții cu substantive masculine care au la plural doi de “i” c) Scrie trei substantive proprii compuse: d) Scrie trei substantive comune compuse: e) Scrie cuvinte înrudite (familia lexicală) cu substantivul cojocar 5. Realizează un text în care să descrii o ființă dragă ție. Nu uita de trăsături fizice, trăiri sufletești, comparații: TESTUL NR. 13 1. Citește cu atenție: “Ochii ei cei mari, albaștri, de blândețe dulci și moi Ce adânc pătrund
CAIETUL MAGIC Clasa a III-a by Elena Boureanu () [Corola-publishinghouse/Science/483_a_882]
-
în școli. Din această cauză am avut multe de îndurat: după școala primară a trebuit să rămân acasă, să păzesc vacile altora ca să le scutesc de plată pe ale părinților. Între timp am intrat ca ucenic în sat la un cojocar (la Niță Bidilică), dar acesta mă punea la alte treburi decât la meserie și am fost scos de acolo. Tot între timp, tata fiind un om aspru, am fost nevoit să fug de acasă și m-am băgat băiat de
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
despre perioada comunistă dosarul de personal ca sursă de informație, ca document social. În A.d.p. succesive ale lui I.C. elementul muncă este constant subliniat: de mic copil „am păzit vitele altora”, la 11 ani „am intrat ucenic la un cojocar în sat”, la 15 ani eram „servitor la o prăvălie” în Pitești, la 16 ani păzea vacile ca „slugă la o cucoană” din Nicorești. Ca să-și facă studiile, I.C. a fost copil de trupă la Roman, sergent de stradă și
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și 1887, poezii din împrejurimile Lugojului. Ceea ce l-a impus însă în istoria literaturii române este nuvelistica. Format în spiritul prozei realiste a lui Ioan Slavici, el nu era totuși străin de principiile realismului european. În copilărie cunoscuse îndeaproape mediul cojocarilor bănățeni, viața maiștrilor, a calfelor și a ucenicilor, personaje care îi vor popula proza. Cea dintâi nuvelă apărută în presă se intitulează Din lume (1890), ultima - După un an de jale (1893), iar în acest interval apar Un sfârșit jalnic
POPOVICI-BANAŢEANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288969_a_290298]
-
în paralel cu fixația amoroasă. O astfel de fixație se întâlnește și în romanul Drumuri cu popas, un fel de Han al lui Mânjoală schimbat, pentru că Ion Codreanu este oprit din drumul său spre America de dragostea pentru Zamfira, soția cojocarului și negustorului de lână Anghel, a cărei făptură îl farmecă într-atât, încât preferă rolul de subaltern al soțului acesteia, decât de stăpân la casa sa. Tumultul trăirilor personajelor, contradicțiile și antinomiile sufletului lor îl țin departe pe autor de
NEAGOE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288383_a_289712]
-
comuna Groapa Ciobanului i-au desemnat pentru a face parte din consiliul comunal pe domnii: Ion Antonescu, Neagu Holban, Tudor Călin, Vasile Cioran și Stan Țăranu 1459. Alături de aceștia, au fost numiți consilieri comunali domnii Ispal Dauzi și Ion Radu Cojocar. Primar al comunei Groapa Ciobanului a fost numit domnul Neagu Holban. În comuna Șiriu au fost aleși consilieri comunali domnii: Mustafa Abil, Alim Ghenea, Bacaș Memet, Hagi Ibrahim Geamai și Muzdala Abil1460. În componența consiliului communal au fost numiți de către
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
mai trăit. A murit privindu-și stăpânul pe care l-a apărat cu credință. Tânărul i-a cerut unui meșter fierar să-i făurească din aramă un cap de lup, cu gura căscată, un cap ca al lui Șuier. Un cojocar a cusut din pielicele de ied un fel de pungă lungă de trei coți, care prinsă de capul de lup de aramă pus într-o prăjină de fier șuiera în bătaia vântului. Așa s-a făcut steagul de luptă al
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
putere prin toate dosurile, și iapa lui albă fugea la trap pe cărări glodoase. Niță Lepădatu stătu o zi întreagă la hambare, ca să aleagă opinci pentru dânsul și pentru flăcăuașii de subt ascultarea lui și ca să tocmească cojoacele, cu Isailă cojocarul. Erau acolo clădite piei peste piei de oi, și opinci - ș-un miros greu de seu. Stăteau pe podina uscată, între cojoace, și pe ușa larg deschisă în două părți se vedeau depărtările nedeslușite și fumurii. Isailă, țigan bătrân și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
numai că-și petrece tinereța prin așa singurătăți... El e om tânăr - și tinereța își are ale ei... Aici ești ca la o săhăstrie. Încaltea eu, înțeleg, că eu mâni-poimâni m-oi duce să mă întâlnesc cu țiganii și cu cojocarii de-acu o sută de ani - da’ el, boier în floare... Lui altfel i se șade, și altfel i se cuvine... Afară, lângă ușă, se auziră pași ușori și glasuri de femei. — Cine-i? întrebă încet, mai mult pentru sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
colț de gură în altul și se așeză pe un morman de piei de oaie. Dădu numai din barbă și-și mișcă luleaua în jos și mormăi ceva gros. —Gutborgă ! gutborgă! zise râzând și dând din cap spre el Isailă cojocarul. Neamțul zâmbi și el și-și scoase luleaua din gură. Vorbea stricat românește: Ce mai face la tine, Isail?... Ce să fac, domnule Anton? Cos cojoace... Pun, asta pun... dădu din cap neamțul și-și puse iar luleaua în gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
luleaua din gură. Vorbea stricat românește: Ce mai face la tine, Isail?... Ce să fac, domnule Anton? Cos cojoace... Pun, asta pun... dădu din cap neamțul și-și puse iar luleaua în gură. — Zice că-i bun, lămuri, lui Niță, cojocarul. Madama călugăriță își tremură capul și grăi ascuțit: — Moș Isailă! sunt aici niște blăni de vulpe aduse de domnu Anton... Este, este... dădu din cap neamțul. Sunt... răspunse cojocarul. Le-am îngrijit eu cum trebuie... Numai cațaveică să-ți faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iar luleaua în gură. — Zice că-i bun, lămuri, lui Niță, cojocarul. Madama călugăriță își tremură capul și grăi ascuțit: — Moș Isailă! sunt aici niște blăni de vulpe aduse de domnu Anton... Este, este... dădu din cap neamțul. Sunt... răspunse cojocarul. Le-am îngrijit eu cum trebuie... Numai cațaveică să-ți faci din ele... Pușcat eu pe dinsele... mormăi neamțul de pe pieile de oaie. Adică ai pușcat vulpile, și eu am îngrijit pieile... adaose Isailă. —Gut, gut... făcu Anton cumpănindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gemând de la locul lui. Trecu în colțuri întunecoase și scoase dintr-un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața călugăriței. În lumina leșietică luceau în ape roșcate și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul. Să mi le-aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi se așeză pe o baniță întoarsă cu fundu-n sus. Marghiolița rămase lângă ea în picioare, în sumanu-i cenușiu, cu broboada neagră umbrindu-i ochii. Neamțul sta gânditor. Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
eu. Am văzut și pe duducuță, când era mititică... și subțirică, și balaie. E o nepoată a dumnealui. —Vra să zică știi cine-i... și tot e adevărat, murmură călugărița plecându-și ochii în pământ. Îi știu, îi știu, urmă cojocarul, da’ cuconu Ionașcu trebuie să fie bătrân tare... Și cucoana știam c-a murit... —Ia-ia! mormăi neamțul. Cucoana bătrân nu este... duducuț fain, fain și dulce cum un flore... Hm... vra să zică... vra să zică ne vine stăpână... zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
duduci tinere ca aceea îi place o curte mândră, și grajduri cu cai de lux... Ș-a răsădi boierul și flori și copaci pentru dânsa... —O! ia, mormăi neamțul, trebuie și droșca cu glanț... —Așa-i, așa-i... adăogi vesel cojocarul, cătră madama de la curte. Dacă-i domnișoară nobilă, cum are să trăiască în pustietatea aceasta? întrebă cu oarecare oțărâre călugărița. Aici cine poate trăi? Aici nu-s petreceri, aici nu-i muzică, nu-i teatru, ca la un oraș mare... Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
eu la ceva. Moșneagul zâmbi șiret. —Eu știu la ce te vei fi gândind tu, băiete? Când eram ca tine, mă gândeam și eu la asta... —Ei, moșule, nu mă gândesc eu la ce socoți dumneata... Știu, știu... vorbi Isailă cojocarul. Se vede după căutătură. Eu parcă spun ceva? Ia și eu cu nacazurile și cu gândurile mele. Moșneagul se aplecă asupra cojocului lui și prinse a mormăi pe nas un cântec. Într-un târziu i se deșteptă glasul, trăgănat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
usca, le Înghesuia În saci, se Îndrepta spre fundul grădinii care se termina În fioroasa Vale a Puțului, traversa apoi pârâiașul, afundat Între bozii, lipani ori țevi lungi de cucută și ajungea În curtea din spate a lui Câinaru, bătrânul cojocar și tăbăcar. Acesta cumpăra pieile de iepuri de la primar, le tăbăcea și cosea din ele căciuli și haine croite cu Îndemânare, pe care, Însă, nu le vindea În sat - căci nu cumpăra nimeni de la el de când se aflase că făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
așa cum auzise de la Director, fostul său dascăl de biologie și de științe agricole și zootehnice, cuniculicultura. Trecu pârâul din adâncul Văii și avu grijă să nu se Înnămolească, apoi Începu să urce povârnișul celălalt. Ajunse În curtea din spate a cojocarului și intră. Câinaru cel tânăr - așa venea vorba, deși omul trecuse de curând de șaizeci de ani, dar i se spunea tânăr pentru a putea fi deosebit de tată-său - se chinuia să spargă, cu un baros și câteva pene de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mănăstire existau tot felul de oameni care făceau diferite munci. Voievozii îi iertau de datoriile către țară, pentru a fi devotați mănăstirii. Așa a făcut și Iliaș Alexandru voievod la 18 august 1666 (7174) cu „dzece poslușnici”, un croitor, un cojocar, un „bărbiar”, un „curălar”, un ciubotar cu soția, un teslar, un făclier, un grădinar, un tălmaci „numai să aibă a sluji și a posluși ce vor fi trebile și lucrul svintei mănăstiri”. Peste două zile doar - timp în care abia
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]