423 matches
-
o linie, un punct În mișcarea timpului meandru. E vremea răsăritului, mi-am zis, Și gândul umblă după desăvârșire E vremea răsăritului, Și te-am zărit atât de firavă, Atât de subțire. Atât de singură te-am văzut Printre stâncile colțuroase Și aplecându-mă să te feresc M-am scufundat În mine să te adăpostesc... Pentru că aveai petale de lumină Și semne leonine, regale În fragilitatea ta năvălită de vânt Atât de singură Sub eternitatea cerului Măriei Sale Acolo sus, în singurătăți
REGINA MARIA, REGINĂ A ROMÂNIEI de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 185 din 04 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367071_a_368400]
-
încrederea în oameni și fiind bună din fire, era incapabilă să creadă că printre cei ce-i considera prieteni putea exista răutate. Avea ochii mari căprui, adumbriți de gene lungi, negre un chip cu trăsături plăcute și linii unduioase, nu colțuroase și puternic conturate ca ale tatălui său, al cărui chip era parcă dăltuit în stâncă, având contururi puternice, foarte proieminente, emanând prin toți porii o voință de nestăvilit și un caracter făcut să domine și să nu se plece în fața
PETRECERE NEFASTĂ-I de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2004 din 26 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368506_a_369835]
-
iarăși primăvară” proză, 2014,din partea publicului la ambele secțiuni( poezie si proză);Locul II la Concursul de proză ,,Porțile Nordului” de la Baia Mare, 2014 Doamne, dă-mi vis! Și iarăși apare pământul despicat. Mă lovesc de pereții lui plini de denivelări colțuroase gata puse pe spargerea creierului și-mi ajunge inima pe limbă. Rostogolirea în hău o fac pentru a nu știu câta oară, nu din dorința mea și de fiecare dată pornirea înspre acolo este aceeași, fără a avea vreun strop
DOAMNE, DĂ-MI VIS! AUTOR LILIOARA MACOVEI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1306 din 29 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349531_a_350860]
-
veri capricioase, cu temperaturi sufocante și ploi în averse urmate de căderi de grindină. Nu odată a fost prins în câmp și udat până la piele, ba au fost câteva zile când a tremurat ca-n plină iarnă. Stratul de piatră colțuroasă, destul de gros, care se formase în câteva minute, când norii cerului își lăsaeră urgia peste ogoarele oamenilor, făcând una cu pământul legumele, viile și zdrențuind porumbul... de nu mai rămăsese nimic, îi ardea tălpile picioarelor învinețite. Când mergea, avea impresia
ULTIMA SPOVEDANIE (PARTEA ÎNTÂIA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 957 din 14 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/350387_a_351716]
-
acelorași timpi inefabili ai trecerii. Am avut, într-o măsură sau alta, șansa de a simți rostogolindu-mi-se acolo, cu o iuțeală de fulger parcă, una câte una, clipele drămuite ale propriei mele vieți în hăul imens și destul de colțuros parcă al vămilor nemiloase ale timpului, un timp calculat cu exactitate de către regizor și actori, deopotrivă, într-un spațiu cu o istorie personală sălășluind, în integralitatea sa, printre faldurile somptuoase ale cortinei roșietice de catifea și în aerul cu adieri
TAMARA BUCIUCEANU-BOTEZ de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 866 din 15 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/350415_a_351744]
-
întreagă neavând ce face, mă angajasem dacă pot să spun astfel ca zilier și lucram împreună cu alți copii de vârsta mea, supravegheați de un adult, curățam linia ferată de buruieni iar acolo unde ni se atrăgea atenția, mai adăugam pietre colțuroase pentru consolidarea terasamentului că acestea zăceau din destul de-a lungul căii ferate. Totul pentru câțiva lei pe zi. Nu era o muncă grea, orice copil putea să facă asta, grija de a ne păzi la trecerea trenurilor căzând în
CASETA CU AMINTIRI II de ION UNTARU în ediţia nr. 314 din 10 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348479_a_349808]
-
Pustietatea și liniștea începuseră să mă amețească, eram fermecată de frumusețea nopții. Aproape că și uitasem de ce mă găseam acolo, călcam încet în apa limpede și priveam spre adânc, iscodind după lopățica mea, când, deodată, dintre niște stânci negre și colțuroase, se înălță, rupând și împrăștiind valurile, cine crezi? vraciul Merlin, mai urât, mai înspăimântător, mai cumplit ca oricând. — Te-ai speriat? rosti Octavia, cu răsuflarea tăiată. — Mai întrebi? Nici să țip n-am fost în stare. Am rămas împietrită. Vrăjitorul
EUGEN DORCESCU, PORTIŢA VISELOR de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1387 din 18 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349392_a_350721]
-
ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrici, locuri unde bucăți din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întrutotul, liniile de unire dintre bucățile străine și inima bătrânului fiind sinuoase, chisar colțuroase pe alocuri. Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucăți întregi din inimă concurență, răni larg deschise, inca sângerânde. Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă, isi șopteau uimiți oamenii. Tânărul, după ce examinase atent inima bătrânului, și-a
POVESTEA INIMII de IONEL CADAR în ediţia nr. 630 din 21 septembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344483_a_345812]
-
din inima mea și i-o dau omului de lângă mine, care, adesea, îmi dă în schimb o bucată din inima lui ce se potrivește în locul rămas gol în inima mea. Dar pentru că bucățile nu sunt măsurate la milimetru, rămân margini colțuroase, pe care eu le prețuesc ne spus de mult, deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărțit-o cu cel de lângă mine. Uneori am dăruit bucăți din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb
POVESTEA INIMII de IONEL CADAR în ediţia nr. 630 din 21 septembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344483_a_345812]
-
tremurânde. Bătrânul i-a primit bucată pe care a pus-o în inima lui, a rupt apoi o bucată din inimă brăzdata de cicatrici și a pus-o în inima tânărului, se potrivea dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colțuroase. Tânărul și-a privit inima care nu mai era perfectă dar care acum era mai frumoasă că niciodată fiindcă în inima cândva perfectă, pulsa de acum dragoste din inimă bătrânelului. Cei doi s-au îmbrățișat, și-au zâmbit și-au
POVESTEA INIMII de IONEL CADAR în ediţia nr. 630 din 21 septembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344483_a_345812]
-
există în Evanghelie un cuvânt cumplit de adevărat: "În zilele acelea, oamenii vor da seama pentru orice cuvânt deșert spus în viață" Poate că metaniile și lacrimile îmi vor da pacea, liniștea. Am obosit alergând printre bolovani și pietre uscate, colțuroase și nemiloase. Mi s-au bătătorit tălpile de-atâta umblet, mi s-a dus fruntea la pământ și nu am observat, mă dor ochii de privit în gol, mă arde cumplit dorul, ai auzit, Doamne? Mă arde cumplit dorul! Doamne
CÂND CUMPLITUL DEVINE LAIT MOTIV de LILIOARA MACOVEI în ediţia nr. 1483 din 22 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350137_a_351466]
-
disperați erau oamenii din comuna aceea încât să-și încredințeze copiii unei profesoare de filosofie? Dar, până atunci, avea toată vara înainte pentru a învăța să trăiască pe tărâmul apelor, în zăvoiul acesta, cu pelicanul supărat și cu un soț colțuros, ale cărui pretenții încă nu le cunoștea. Privi îngrozită bucățile groase de pește marinat, bucata mare de brânză de capră și colțul de pâine pe jumătate uscată, etalate pe farfuriile plate din lut roșcat. - Sper că nu faci mofturi la
OMUL DE PE ALT TĂRÂM (II) de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1483 din 22 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350143_a_351472]
-
se spărgeau în amintiri, începutul versului nu își găsea locul și titlul nu avea rădăcini îi e dor poeziei de valurile mării, dar azi... în valurile străzii înotând într-o mare de ochi, cu valuri înalte, suflete adânci, în recifuri colțuroase și pestilențiale. Oricând te poți îneca în mulțime chiar și pe trecerea de pietoni. Poezia trece pe lângă broboanele halbelor de bere și zgribulită la umbra restaurantului preferă Anca Parghel și un pahar de vin... delirul surdinei La un semafor m-
ÎNTÂLNIRE NEAŞTEPTATĂ (POEZII) de TEO CABEL în ediţia nr. 937 din 25 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/365156_a_366485]
-
bine...mai bine să-mi „terraformatez” căderea din Hyperboreea verde-albastră și argintie de cristal, în Gradina Maicii Domnului, în Creasta Anilor din Hardeal...Ca să nu se mai spargă odată Bolta de Cristal, ori să cadă iar Coroana aceea roșie și colțuroasă peste Palatul Vulturilor de clestar...Cer, așadar, Excelențelor și Domniilor Voastre, să vă căutați fiecare în sângele vostru pe Femeia care naște una din cealaltă același copil cu o față de soare în două mâini, din care se naște, în chiar clipa
SCRISOAREA NR.144 (PARTEA A DOUA) de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 690 din 20 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/364888_a_366217]
-
ce și nici la cine să se mai întoarcă în România, cum nu avea prea multe motive nici să rămână pe tărâm iberic. Adevărata lui patrie nu era, de fapt, nicăieri. Pentru el, pământul lui Dumnezeu era pretutindeni la fel, colțuros și rece, iar sentimentul născut de ceea ce poate însemna pentru un oricare Om adverbul „acasă” îi dispăruse pentru totdeauna din suflet. Nu mai avea de ce se bucura, nu mai avea pentru ce trăi. Nu mai aștepta nimic de la nimeni. Viața
ROMÂNUL ÎNGROPAT ÎN PĂMÂNTUL ALTEI PATRII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 585 din 07 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/365583_a_366912]
-
Răceala îmi străbate corpul, brațele amorțite caută sprijin, prin rugăciune se scurge viața. Târăsc picioarele, oase sticloase sub plan înclinat tremură. Maladia mi-a cuprins neputința, a otrăvit laptele (altă culoare și consistență). I-a ascuns goliciunea, nesperanța clocotește piatra colțuroasă din crater. În casa zămislirii de îngeri au rămas două bătăi de aripi ( trosnesc la fiecare zbatere) ca să atingă Lumina. Încep drumul întoarcerii printre stropii de viață, aștept liniștea promisă, iubirea din iertare biletul spre nemurire. Referință Bibliografică: Lapte otrăvit
LAPTE OTRĂVIT de CĂTĂLINA NICOLETA MUNTEANU în ediţia nr. 790 din 28 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/351996_a_353325]
-
anul 1957, aflat la Canal, părintele Negruțiu a avut un vis care l-a urmărit, prin semnificația lui adâncă, în toți anii de suferință de mai târziu. "Urca cu mare greutate Golgota. Obosit, plin de sudoare, târându-se pe pietrele colțuroase, ajunse în vârful Căpățânii, la picioarele celor trei cruci. Abia ridicându-și ochii, cu teamă și cutremur, spre cei trei crucificați, rămase uimit și cuprins de tulburare, neînțelegând ceea ce vede. Numai Domnul Iisus Hristos era pe Crucea Sa; cei doi
DESPRE PĂRINTELE ARHIMANDRIT IOAN NEGRUŢIU... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 342 din 08 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351492_a_352821]
-
cu clipe, zile, ani, Iar timpul, scund și rotofei la fața Perfid ascunde plâns de Ghețimani În dalba tinereții diminteață. Apoi observ că mutra-i scofâlcita Îmi lătra vorbe aspre și câinoase, Mă-mpinge-apoi, sfârleaza năucita, Spre miezul vârstei țări și colțuroase. Într-un târziu cătând prin vechi sertare Dau de scrisori, fotografii, idile... Dar timpul crunt, mă lasă-n așteptare, Timid și singur, cerșetor de zile! DIN ÎNTÂMPLARE Din întâmplare motanul mătușii mele Rodica nu prinde nici un șoarece pentru că, tot din
CÂNTICE DE LA CIŞMEAUA DIN COLŢUL STRĂZII (POEME) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 908 din 26 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345642_a_346971]
-
iar Mitică Bordeianu mi s-a alăturat. (pag. 158-159). După ani și ani de pușcărie, nervii noștri ascuțiți erau frânați de subtila și nobila putere de înțelegere, care șlefuiseră sufletele noastre. Grea problemă era: cum să faci să treci pe lângă colțuroasele stări de spirit ale fiecăruia? Să vezi cum unul își roade unghiile, să vezi cum altul se agită nervos, să auzi cum unul râde zgomotos, iar altul tușește de-și varsă plămânii; că altul vorbește singur, adâncit în lumea lui
RECENZIE – NICOLAE PURCĂREA, “URLĂ HAITA”, EDITURA FUNDAŢIA “SFINŢII ÎNCHISORILOR”, BUCUREŞTI, 2012, 287 PAGINI. ISBN: 978-973-0-13962-4 ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 797 din 07 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345609_a_346938]
-
pe domnii Gligor Petru și Crăciun Corneliu. M-am născut în același loc unde se nasc și munții, probabil din aceeași piatră. Oamenii par să fie făcuți din carne și oase, eu cred ca sunt zămislita din piatră și apa, colțuroasa și alunecoasa în același timp, uneori un simplu bolovan alb de pe coasta munților gata oricând să o ia la vale iar locul unde se oprește oamenii să-l aleagă drept loc de popas, la umbră lui să-și depene ofurile
ANTOLOGIA REVISTEI DOR DE DOR, VALERIA TAMAS de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 253 din 10 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/352133_a_353462]
-
singurătate undeva amanetase și uitarea... XXIV. RUGĂCIUNE ÎN CEAȚĂ, de Daniel Dăian , publicat în Ediția nr. 288 din 15 octombrie 2011. e greu infinitul pe care îl târăști țărm nocturn viul frânt nu poartă amintiri în pleoape năluca agăță înălțimea colțuroasă a ierbii suflare uitată-n brațe neumblate îți ard minute în foșnet de arbori nenăscuți te-ai rătăcit în viață ca o floare de culoare labirint fluture roșu țipa în ceafa cerului decolorat de femeie pelin crescută-n lacrimi încărunțite
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/356833_a_358162]
-
-mi timpul până în măduva sufletului care mai atârnă-n saltimbancul ciob de apă ai înflorit cimitirele unde dorm iarna leii ... Citește mai mult e greu infinitul pe care îl târăști țărm nocturnviul frânt nu poartă amintiri în pleoapenăluca agăță înălțimea colțuroasă a ierbiisuflare uitată-n brațe neumblateîți ard minute în foșnet de arbori nenăscuțite-ai rătăcit în viață ca o floare de culoare labirintfluture roșu țipa în ceafa cerului decoloratde femeie pelin crescută-n lacrimi încărunțiteîn drumul neștiut de mineiubește-mă în neștirea
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/356833_a_358162]
-
mă rog, care-i inorog. Pe-un tobogan de curcubeu m-aș da și eu și m-aș legăna pe-un hamac de stele legate de nori cu nuiele. Și tumbe pe norii pufoși aș face, că doar nu-s colțuroși. Doar că-s prea aburoși și apoși. Lăcrămoși. Adică plâng până se frâng. Norii sunt ca pernițele pe care mă legăna mămica mea înainte de a veni moșul Ene pe la gene. Și alunecam și mă duceam ca-ntr-o apă călduță
CALEŞTI CU POVEŞTI ÎNGEREŞTI. MARIA DOINA LEONTE, POVESTIRI PENTRU FABIAN (RECENZIE DE CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 300 din 27 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356995_a_358324]
-
Acasa > Versuri > Iubire > RUGĂCIUNE ÎN CEAȚĂ Autor: Daniel Dăian Publicat în: Ediția nr. 288 din 15 octombrie 2011 Toate Articolele Autorului e greu infinitul pe care îl târăști țărm nocturn viul frânt nu poartă amintiri în pleoape năluca agăță înălțimea colțuroasă a ierbii suflare uitată-n brațe neumblate îți ard minute în foșnet de arbori nenăscuți te-ai rătăcit în viață ca o floare de culoare labirint fluture roșu țipa în ceafa cerului decolorat de femeie pelin crescută-n lacrimi încărunțite
RUGĂCIUNE ÎN CEAŢĂ de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 288 din 15 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356611_a_357940]
-
Carmen Stănescu, Geo Barton, Lucia Mureșan, Rodica Tapalagă, Ion Dichiseanu, Ștefan Radof ș.a. a făcut parte din categoria acelor actori dăruiți complet artei dramatice în toată splendoarea sa. Pentru că Silvia Dumitrescu-Timică nu putea respira cu adevărat în glodul inestetic și colțuros al acestei singulare treceri mundane a ființei umane decât prin atomii sacri și imperceptibili fizic ai universului plin de spectaculozitate al reprezentației scenice, construind acolo, între „limitele” impuse ale unui decor cu alură intens geometrizată, o lume imaculată a sa
110 ANI DE LA NAŞTERE) de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 566 din 19 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/355076_a_356405]