208 matches
-
propoziție, Maria a plecat. Maria: subiect gramatical a plecat: predicat Sunt alcătuite din trei termeni sintagmele generate de verbe tranzitive, caracterizate prin două „goluri” în planul lor semantic, două valențe sintactice, satisfăcute prin asumarea funcțiilor de subiect și complement direct - compliniri semantico-sintactice obligatorii - de către nume/pronume sau propoziții, distincte prin planul lor semantic: Copiii au descoperit drumul. Copiii: subiect gramatical au descoperit: predicat drumul: complement direct Observații: Termenul subiect poate rămâne (și rămâne cel mai adesea) neexprimat (subiect subînțeles sau subiect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cântare, visare etc. a(-și) aminti - amintirea (singularia tantum) - amintire/amintiri a cânta - cântarea (singularia tantum) - cântare/cântări (cântec/cântece) Devenit substantiv, infinitivul lung păstrează în planul său semantic legătura cu verbul printr-o variantă relativ abstractă; de aceea, cere compliniri în același fel în care cere verbul originar: Amintirea acelei ierni îl urmărește fără încetare. Această variantă intră în opoziție, cu consecințe și de natură sintactică, cu substantivul concret de aceeași origine: amintire/amintiri: „Omul acela nu are amintiri.” Reprezentant
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de închiriat. De revăzut = „șAceastă expresie/traducere esteț de revăzut. De neimaginat! = „șAceastă poziție/atitudine esteț de neimaginat!” RAPORTUL DINTRE TC "RAPORTUL DINTRE " MORFOLOGIA ȘI SINTAXA VERBULUITC "MORFOLOGIA {I SINTAXA VERBULUI" Specificul și gradul de expansiune a câmpului semantico-sintactic (verb + complinirile sale obligatorii), generat de verb (în poziția de predicat sau de complement al predicatului în structura nucleului predicațional central sau în alte poziții sintactice), dependente în mod virtual de apartenența lui la diferite clase semantice se actualizează în funcție de înscrierea verbului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?” (M. Eminescu) sau cu sens hortativ: „De te-ating, să feri în laturi, / De hulesc, să taci din gură.” (M. Eminescu) În interiorul relației de dependență (sau interdependență), conjunctivul caracterizează verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii (subiectivă, nume-predicativ propozițional, completivă directă, indirectă, comparativă) sau ale unor compliniri semantice facultative. Ca verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii, conjunctivul poate fi singura variantă modală compatibilă cu verbul regent, cel mai adesea și pentru că acesta, verbul (termenul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
hortativ: „De te-ating, să feri în laturi, / De hulesc, să taci din gură.” (M. Eminescu) În interiorul relației de dependență (sau interdependență), conjunctivul caracterizează verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii (subiectivă, nume-predicativ propozițional, completivă directă, indirectă, comparativă) sau ale unor compliniri semantice facultative. Ca verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii, conjunctivul poate fi singura variantă modală compatibilă cu verbul regent, cel mai adesea și pentru că acesta, verbul (termenul) regent, asigură dezvoltarea conținutului semantic central al conjunctivului, de mod al unor acțiuni-proiect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
laturi, / De hulesc, să taci din gură.” (M. Eminescu) În interiorul relației de dependență (sau interdependență), conjunctivul caracterizează verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii (subiectivă, nume-predicativ propozițional, completivă directă, indirectă, comparativă) sau ale unor compliniri semantice facultative. Ca verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii, conjunctivul poate fi singura variantă modală compatibilă cu verbul regent, cel mai adesea și pentru că acesta, verbul (termenul) regent, asigură dezvoltarea conținutului semantic central al conjunctivului, de mod al unor acțiuni-proiect, cu diferite variante semantice: „Aștept să îmi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asemenea, convertite în disponibilități combinatorii, sau numai primind ca determinant, un alt termen, căruia îi impune diverse restricții, o anumită poziție în desfășurarea diferitelor opoziții categoriale. În sintagma „Mihai citește ziarul.”, de exemplu, verbul-regent citește cere substantivului ziarul, una din complinirile semantice posibile, să stea în cazul acuzativ. În sintagma „cartea studentului”, substantivul-regent cartea impune substantivului subordonat student cazul genitiv: studentului ș.a.m.d. Regentul are rol activ în organizarea enunțului. El este presupus de subordonat; comutarea lui cu Ø ar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
frază, „unitate sintactică superioară ” (ibidem). În același timp, dintr-o altă perspectivă, care privilegiază planul semantic al structurilor sintactice se identifică grupul semantico-sintactic, înțeles ca unitate constitutivă a enunțului, având un centru (verb sau nume, grupurile esențiale) și determinanții acestora - compliniri semantice: „Am vizitat casa în care a locuit Manzoni ”. Din această perspectivă, a comuncării, enunțul și grupul semantico-sintactic sunt interpretate ca „unități de bază ale discursului.” (Idem, p.34) Abordarea structurii sintactice a unui text prin identificarea grupurilor semantico-sintactice direcțiie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tace” în relație de subordonare față de verbul din regentă: Mă-ngână. Din această perspectivă sintagma este doar o structură care asigură instituirea unei relații sintactice iar grupul semantico-sintactic reprezintă o sintagmă complexă în care relația sintactică își revelă rolul de complinire a unui întreg semantic - parte din întregul semantic reprezentat de enunț: Am ajuns pe drumul străjuit de copacii în înfrunzire. CATEGORII DE ENUNȚURITC "CATEGORII DE ENUN}URI" În desfășurarea comunicării lingvistice, în funcție de tipul de cunoaștere și de diverse coordonate ale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
când s-ar realiza concret prin termeni prezenți deja în enunț, în structura unor predicate imediat anterioare. Când rămâne neexprimat predicatul sintetic, marca existenței sale o constituie: • prezența concomitentă a unui subiect diferit de al predicatului anterior și a unei compliniri (complement sau circumstanțial): „Numai undeva-n prăpăstii / un izvor mai are șoapte / și o bufniță cuvânt.” (L. Blaga) „Nu-i mai scrisesem și nici el mie.” (M. Preda) • prezența adverbului de negație nu: „Un cuvânt sau un gest pot să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al relației de dependență determină dezvoltarea a patru variante principale ale funcției de complement: • complemente ale obiectului 30 • complement de reciprocitate • complement comparativ • complement de agent COMPLEMENTE ALE OBIECTULUI (OBIECTUALE)TC "COMPLEMENTE ALE OBIECTULUI (OBIECTUALE)" Sunt expresia sintactică a unei compliniri semantice indispensabile verbului tranzitiv și, mai rar, unor interjecții sau adjective. Planul semantic al relației de dependență în care complementul își are originea se întemeiază pe un raport între conținutul lexical al termenului regent și conținutul lexical al termenului determinant
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
formei scurte, prin forma lungă a pronumelui personal în acuzativ sau prin pronume nepersonale sau substantive, care trimit, prin planul lor semantic, la aceeași realitate extralingvistică: Pe tine te dor vreodată ochii?, Iar o doare inima pe Maria. Fiind o complinire necesară, cerută de verbul tranzitiv, nerealizarea funcției de complement direct duce la absolutizarea semanticii verbului care, în absența unei limite exterioare concrete pentru acțiunea pe care o exprimă, rămâne în sfera generalului: „Așezat la masă, plecat peste hârtii, Fărâmă scria
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în desfășurarea opoziției categoriei gramaticale a intensității: „Pe el l-a iubit chiar mai mult decât pe Ioana.” Această a doua categorie de structuri în baza comparației dezvoltă conținutul funcției sintactice de complement comparativ, ca funcție autonomă, în sfera complementului, complinire semantică obligatorie în câmpul sintactic deschis de termenul regent. Complementul comparativ determină: • adjective: „Nu se temea. Curiozitatea era mai puternică decât frica.” (P. Sălcudeanu, 312), „Cuvântul uneori este prea sărac față de structura nervoasă, cu mult mai bogată și mai nuanțată
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
război de către călăreții năvalnici ai stepei...” (V. Pârvan, 55) sau precedând un pronume relativ, la nivelul frazei (situații mai puțin frecvente): „Mișcarea calului i-a fost sugerată de către cel ce stătea în stânga lui.” CIRCUMSTANȚIALULTC "CIRCUMSTAN}IALUL" G.A. distinge între complinirile verbului două variante: complemente circumstanțiale și complemente necircumstanțiale: „Complementele se clasifică după ceea ce exprimă ele față de termenul determinat (...). Ele se grupează în două categorii mari: complementele circumstanțiale se disting de celelalte complemente (direct, indirect și de agent), cărora (...) li se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenul determinat (...). Ele se grupează în două categorii mari: complementele circumstanțiale se disting de celelalte complemente (direct, indirect și de agent), cărora (...) li se poate spune complemente necircumstanțiale.” (II, pp. 150-151). În noua ediție a Gramaticii Academiei se identifică, între complinirile verbului și ale adjectivului, două funcții distincte: Complemente (vol.II, pp. 371-461) și Circumstanțiale (pp.462-591). În funcționalitatea limbii, însă, în actul lingvistic concret, modul specific de desfășurare a raportului semantic-sintactic dintre regent și determinant în structurarea și împlinirea planului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
doilea nivel (al sensurilor lexico-gramaticale de gradul II: tranzitivitate etc.) și la nivelul al treilea (al sensurilor gramaticale: diateză, intensitate etc.) aceste funcții reacționează (și sunt generate) în mod diferit. Funcția de complement este cerută (impusă) de regent, ca o complinire absolut necesară. Verbele tranzitive cer complement direct: Am căutat...® Am căutat-o pe Maria. / Am căutat pe cine mi-ai spus (ce mi-ai spus.) sau complement indirect: Cărțile aparțin...” ® „Cărțile îmi aparțin. Verbele la diateza pasivă cer complement de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cer complement de agent: Mihaela a fost chemată... ® Mihaela a fost chemată de profesor.; verbele la diateza dinamică cer complement indirect: El s-a îngrijit... ® El s-a îngrijit de trandafiri. etc. Funcția de circumstanțial este cel mai adesea o complinire facultativă a verbului (mai rar, a interjecției, adjectivului sau adverbului), atât pentru întregirea planului semantic al câmpului sintactic pe care îl deschide regentul, cât și pentru asigurarea autonomiei structurale a enunțului. Un enunț precum El mi-a dăruit un album
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complemente corelative înscrise toate de către G.A. (inclusiv, în noua ediție ,din 2005, care, însă , subliniază integrarea lor în „structuri ternare”; vol. II, p.464 ) între circumstanțiale: • complementul sociativ • complementul cumulativ • complementul de excepție • complementul de opoziție Complementele corelative sunt compliniri facultative ale câmpului sintactic al verbului regent, care amplifică planul semantic global al enunțului. În absența complementului corelativ, enunțul are autonomie sintactică, semantică și structurală deopotrivă: „A cumpărat mere” șân loc de pereț, „Am văzut-o pe Maria” șcu fetițaț
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu știu a vorbi.” (M. Eminescu, Despre cultură, 163) • forme verbal-nominale (infinitiv): „Pentru ce se bătea el, în afară de a se ilustra? (E.Barbu, S.N., 124) • adverbe: În afară de joia, pot trece în fiecare zi. b. dezvoltat, constituit din gerunziul exceptând și complinirile sale: „De asemeni în magie, posedând simbolurile, ajutați și de faptul că omul-microcosm e o monadă concordantă în totul Divinității (exceptând o anume obtenebrare de origine materială) (...) putem provoca schimbări de poziții cosmice.” (G. Călinescu, U.P., 236) c. propozițional
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a regentului: „Am văzut un film/ Am văzut un film interesant/de Visconti/albanez etc.” Funcția semantică a atributului se apropie de cea a complementului când substantivul regent are proveniență verbală (infinitiv lung, supin) și când implică, asemenea verbului, o complinire: răsăritul soarelui; plecarea Doinei; culesul strugurilor; recoltarea merelor. În aceste sintagme, atributul este expresia sintactică a unei componente semantice cerute de regent. În legătură cu sfera semantică (lexicală și gramaticală) a regentului, sfera semantică a termenului (grupului de termeni) prin care se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și gramaticală) a regentului, sfera semantică a termenului (grupului de termeni) prin care se realizează, topica și perspectiva din care actualizează sfera semantică a regentului, atributul dezvoltă cinci tipuri semantice: • atribut calificativ • atribut de identificare • atribut de clasificare • atribut de complinire • atribut descriptiv. Într-o legătură relativă cu gradul de implicare în procesul de actualizare a sferei semantice a regentului și, derivând de aici, cu gradul de solidarizare cu regentul, în structura enunțului, atributul poate fi solidar (cu regentul) sau izolat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
d. multiplu: „Modul infinitiv este forma nominală a verbului, definind semnificația lui ca proces de acțiune, de devenire, de stare, fără s-o actualizeze în raport cu categoriile timp, persoană și număr.” (I. Iordan, Vl. Robu, 474) ATRIBUTUL DE COMPLINIRETC "ATRIBUTUL DE COMPLINIRE" Regentul poate fi: • un substantiv de proveniență verbală (infinitiv lung, supin): „Orice ridicare-a mânii / nu e decât o îndoială mai mult.” (L. Blaga, Poezii, 89) • un substantiv al cărui plan semantic se caracterizează printr-o trăsătură semantică specifică verbului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Viața..., 109) • un substantiv format prin sufixul de agent - (i,ă) tor: „Spărgătorul de lemne cădea rar în Cuțarida.” (E. Barbu, 333) Tipuri semanticetc "Tipuri semantice" Prin conținutul semantic al termenului (grupului de termeni) care realizează această funcție, atributul de complinire împlinește câmpul semantico-sintactic deschis de regent, ca expresie a unei limite exterioare a acțiunii (stării) exprimată, substantival, prin planul semantic al regentului. În legătură cu planul semantic lexico-gramatical al termenului regent, atributul de complinire descrie mai multe perspective, corespunzând la diferite funcții
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de termeni) care realizează această funcție, atributul de complinire împlinește câmpul semantico-sintactic deschis de regent, ca expresie a unei limite exterioare a acțiunii (stării) exprimată, substantival, prin planul semantic al regentului. În legătură cu planul semantic lexico-gramatical al termenului regent, atributul de complinire descrie mai multe perspective, corespunzând la diferite funcții sintactice: - a subiectului: „De mine au nevoie până la apariția altuia cu un dosar mai bun.” (P.Sălcudeanu, 217) - a complementului, • direct: „Vederea acelei clădiri care tipărea cărți parcă m-a apropiat vertiginos
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
niciodată camionul trecând, fiindcă, terorizat de urmărirea lui, se ascundea în casă.” (G. Călinescu, C.O., 26) • forme verbal-nominale (infinitiv): A eșuat din nou în încercarea de a-l face să-și apere ființa cea adevărată. b. propozițional (atributiva de complinire): „Nu trebuie să le imputăm ignorarea a ceea ce nu există pentru ei.” (G. Călinescu, U.P., 277) c. multiplu: „Alteori, dimpotrivă, am impresia că gara a fost părăsită nu mult înainte de venirea mea și a Eleonorei...” (O. Paler, Viața..., 9
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]