366 matches
-
se rotea În cerc, parcurgând un drum fără sfârșit. În roata mintală a Îngrijorării - să nu mai vorbim despre roata patologică a obsesiei -, discursul este circular și se Împotmolește. Bolile mintale oferă un exemplu Înfiorător În legătură cu modul În care inteligența computațională produce ideile rămase blocate. Tellenbach, atunci când a descris marile depresii, spunea că nu e corect să afirmi că pacienții vorbesc Într-un mod depresiv. Ar fi mai bine să spunem că depresia vorbește În locul pacienților, având În vedere desfășurarea șablonizată
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
sursă de energie sau una de epuizare. Există școli de psihiatrie interesate de propriul nostru curriculum vitae deoarece acesta poate fi o supărare vitală. Unii oameni vor povesti orice eveniment ca fiind un eșec, un pericol sau o vină. Inteligența computațională locvace poate fi groaznică uneori. Unele dintre aceste comentarii pot interveni În conversația explicită printr-o conversație ocultă și dojenitoare, care dedublează dialogul În așa fel Încât se intercalează două persoane care vorbesc și două care monologhează pe ascuns, ajungându
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
un Întreg tratat de lingvistică pe care, nu vă ascund, mi-ar plăcea să-l scriu. Sunt multe cupluri care ar dori să vorbească, dar nu știu despre ce. Acest blocaj, cu alte cuvinte, această rezistență pe care inteligența noastră computațională o opune dorințelor noastre, constituie un eșec dramatic. Dacă bogăția inimii deschide gura, sărăcia ei o Închide. O poezie a lui Jacques Prévert prezintă pe scurt, Într-un mod cutremurător, această situație: El și-a pus cafeaua Liniștit În ceașcă
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
cultural sau generic. 8 Limbajul eșuează atunci când duce la neînțelegere, el fiind un mijloc de Înțelegere. Dinamica ajunge să fie stupidă pentru că devine rigidă, la fel ca sistemele de folosire, exprimare și interpretare lingvistică. Așadar, inteligența eșuează atunci când: 1) Inteligența computațională dobândește obiceiuri proaste (convingeri distorsionante, mecanisme ineficiente, sentimente toxice). 2) Inteligența executivă adoptă criterii sau proiecte greșite (a Înțelege o altă persoană e un proiect). 3) Inteligența executivă e incapabilă să dirijeze inteligența computațională. V. Eșecul voințeitc "V. Eșecul voinței
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
Așadar, inteligența eșuează atunci când: 1) Inteligența computațională dobândește obiceiuri proaste (convingeri distorsionante, mecanisme ineficiente, sentimente toxice). 2) Inteligența executivă adoptă criterii sau proiecte greșite (a Înțelege o altă persoană e un proiect). 3) Inteligența executivă e incapabilă să dirijeze inteligența computațională. V. Eșecul voințeitc "V. Eșecul voinței" 1 Am șovăit, neștiind dacă să intitulez acest capitol „Înfrângerile suferite de libertate”. Veți afla ceva mai târziu de ce. Subiectul eșuează din mai multe cauze: dobândește convingeri toxice, Închistate, blindate În fața criticii, a argumentelor
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
libertății, altfel spus, al comportamentelor care nu sunt mecanice - făcea parte dintr-o mitologie psihologică depășită. Totul e cu mult mai simplu. „Noua voință” este eficientă, Însă modestă. Dorințele care se nasc În conștiința mea provin din inteligența noastră ocultă, computațională, care e o sursă permanentă de idei. Cu câteva luni În urmă, În timp ce scriam o carte intitulată Manualul unui perfect cultivator de pansele 1, un tratat mai deosebit de grădinărit, pe care i-l promisesem lui Jorge Herralde, mi-a venit
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
Atunci când doarme, toate ideile trec la acțiune. Astfel se Întâmplă, de exemplu, În timpul unei beții sau În comportamentul compulsiv 2. Nu există mediere Între dorință și acțiune. Dar când e pe poziție, „eul” executiv Înregistrează În mod conștient ideile „eului” computațional, evaluându-le pentru a vedea dacă le poate lăsa să treacă. În vederea Îndeplinirii acestei misiuni, are nevoie de două lucruri: metode de control al traficului și criterii de evaluare. Dacă aș fi un adept al lui Freud (dar nu sunt
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
de evaluare, iar apoi le blochează sau le lasă să meargă mai departe. Numim aceasta „decizie”. Adesea ea nu pune punct, ci se prelungește Într-un proiect de acțiune: să continue romanul sau să comită asasinatul. În acest caz, inteligența computațională va trebui să producă idei În continuare, pentru a-și atinge scopul. Unele vor fi bune, altele rele. „Eul” executiv se va ocupa de selectarea lor. Aceasta e funcția sa principală. Dilthey scria: „Atunci când pătrundem În viața unui poet, descoperim
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
zi. Caracteristicile de bază ale „eului” executiv sunt mereu aceleași: nu Îi vine nicio idee, are un criteriu de evaluare și poate realiza doar trei acțiuni: 1) Lasă ideea să se dezvolte; 2) Blochează complet ideea; 3) O Înapoiază „eului” computațional pentru ca acesta să o Îmbunătățească, să o Înlocuiască, să o completeze sau să o anuleze definitiv. În cazul creației, autorul selectează ideile care Îi vin conform propriului său criteriu, preferințelor sale estetice. Dacă acestea sunt mediocre, opera va fi la
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
de selecție, un proiect mai interesant. În loc să picteze figurile Împietrite ale istoriei, el picta aventurile luminii. Același lucru se Întâmplă și În viața obișnuită. Dacă cineva are un criteriu greșit, nu e În stare să blocheze acțiunea, sau dacă inteligența computațională nu Îl ascultă, „eul” executiv, voința, eșuează. 3 Voi prezenta pe scurt o tipologie a eșecurilor voinței atunci când aceasta Își exercită funcția de control. E o listă lungă: deficiențele dorinței, sclavia voinței (dependență și teamă), impulsivitatea, amânarea de azi pe
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
activitate la alta, Întâmpină probleme În a se organiza, are nevoie de supraveghere continuă, ridică foarte des vocea În clasă, Îi vine greu să Își aștepte rândul În cadrul unui joc sau al altor situații care implică ideea de grup. „Eul” computațional a luat inițiativa, profitând de faptul că marele vameș moțăie. Compulsiile se diferențiază de impulsivitate prin faptul că reprezintă stări care se răsfrâng asupra subiectului Însuși și sunt dublate de lupte interne. Fumatul e ceva compulsiv. În multe situații, subiectul
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
piardă liniștea. Gândurile nedorite, insistența cuvintelor sau a ideilor, reflecțiile sau șirurile de cugetări sunt percepute de victimă ca fiind nepotrivite sau lipsite de sens. Ideile obsesive sunt văzute ca fiind separate de personalitate, Însă provenind din străfundurile eului. Inteligența computațională, așa cum am spus de atâtea ori, acționează independent de eul conștient. Încercările de respingere a gândurilor nedorite pot genera o luptă internă Îngrozitoare, angoasantă pentru subiect. Părintele simte adesea impulsul de a-și omorî fiul, o persoană religioasă poate avea
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
obișnuia să spună cu o naivitate tragică: „Am avut un soț minunat, niște copii extraordinari, o sănătate de fier și o avere de invidiat. Dar exista praful”. Aceste compulsii sunt chisturi anormale În interiorul unor personalități normale. Sunt idei ale inteligenței computaționale, ale ansamblului de mecanisme mintale care scapă conștiinței noastre. De multe ori pot rămâne izolate, asemenea maniilor cu care trebuie să ne luptăm, dar care nu afectează prea serios comportamentul, deși uneori se produc metastaze mintale care ajung să pună
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
Întregul organism al cugetării. În cele din urmă, În cazul automatismelor nu există o idee conștientă, o conștiință reflexivă și nici discernământ; ele sunt involuntare. Ticurile, de exemplu. În toate aceste cazuri - impulsivitate, compulsie, automatism -, impulsurile care provin din inteligența computațională preiau controlul. Asta Îmi amintește de lecturile mele adolescentine, când devoram cărțile lui Pierre Janet, despre care v-am mai vorbit. Janet susținea că, uneori, un sistem de idei se poate desprinde de personalitatea centrală, creând o personalitate independentă, fără
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
centrală, creând o personalitate independentă, fără conștiință, ce poate ieși la suprafață prin intermediul hipnozei. Recent, ideile sale au fost preluate de psihologii care studiază personalitățile multiple. Ei se ocupă de pacienți care par să aibă două sau mai multe inteligențe computaționale și executive, fiecare funcționând de capul ei, fapt ce generează probleme grave. Potrivit specialiștilor, numărul acestor bolnavi e În continuă creștere. 6 Amânarea de azi pe mâine șProcrastinația - În spaniolă procastinación (n. tr.) ț. Pentru a le Închide gura puriștilor
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
presupune înțelegerea funcționării oricărui sistem ca un întreg. \n O proprietate importantă a acestor sisteme este posibilitatea apariției de comportamente colective coerente pe scară largă (coevoluție), decurgând din interacțiunile dintre componente. Spre deosebire de sistemele simple, cele mai multe dintre sistemele complexe sunt „ireductibile computațional”, deci nu putem să decidem în ce mod vor evolua ele în timp. În consecință, și evoluția sistemelor adaptive complexe este impredictibilă. Această impredictibilitate nu exclude însă utilizarea unor metode pentru descoperirea unor noi proprietăți și noi fenomene în astfel
Cibernetica sistemelor economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/222_a_216]
-
sunt cele implicate în memorie, luarea deciziei, inferență, raționament, învățare etc. Intuiția teoriei cogniției distribuite este că, în general, fenomenele cognitive sunt mai bine înțelese ca procese distribuite, nu individuale. Procesele distribuite sunt cognitive în sens tradițional, adică sunt procese „computaționale”. În studierea cazurilor de cogniție distribuită sociocultural, accentul se pune pe modul cum este distribuită cogniția între diferite persoane și variate artefacte și pe modul cum depinde cogniția atât de reprezentările interne, din mintea oamenilor, cât și de reprezentările externe
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
curente și formularea unor recomandări privind practicile de muncă ce trebuie păstrate și cele care trebuie reproiectate pentru a susține și a îmbunătăți participarea persoanelor implicate, precum și pentru a coordona mai bine activitățile particulare în realizarea sarcinii colective. • Natura cognitivă, computațională a activității distribuite Unitatea centrală de analiză în modelul cogniției distribuite este „sistemul funcțional”, care cuprinde o colecție de indivizi și artefacte și relațiile dintre aceste părți surprinse într-o practică particulară de muncă. Activitățile cognitive sunt văzute ca niște
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
nici nu dispune de altceva. Fascinația pe care o exercită religia derivă și ea - chiar dacă Într-un mod mult mai neașteptat - din aceeași sursă, căci și religia, la fel ca și filozofia, știința, sau chiar literatura, este tot un proces computațional. Gangsterul care dădea cu banul ne-a arătat că viața este un mecanism bazat pe alegeri multiple. La fel și mitul. Și În mit, ca și În viață, o alegere greșită poate fi fatală. S-a dovedit Într-adevăr fatală
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
virtual este acceptarea unei suite de înțelesuri și negocieri noționale, de intersecții semantice și de contradicții. Astfel, condiția virtualității suportă analogii, hibridizări și întrețeseri ale umanului și ale tehnoculturalului, până la procesele configurării postumanului. Virtualul este coevoluția ființei umane cu mașinile computaționale sub forma unei interfațări complementare: la fel cum pielea corpului separă și simultan unește exteriorul trupului de interiorul său, interfața digitală, indiferent de felul și natura ei, generându-se ca un spațiu al reciprocității, mediază între ființa umană și alteritatea
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Într-un prim nivel de analiză, procesele de virtualizare a identității și a corpului sunt echivalate cu modificarea percepțiilor lumii și a autopercepțiilor: dacă tehnologii anterioare precum microscopul, telescopul, telefonul sau radioul au contribuit la destabilizarea perceptivă asupra spațiu-timpului, tehnologiile computaționale amplifică și lărgesc spectrul perceptiv al omului. Noile dispozitive tehnologice virtualizează și mixează simțurile, adăugând interacțiuni senzorial-motrice, inedite precum teletactilitatea sau atingerea la distanță. Sistemele de realitate virtuală mijlocesc integrarea dinamică a diverselor modalități perceptive până la interfațarea unei experiențe senzoriale
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
experimenta virtualitatea, utilizatorul acționează fizic, mișcările corpului generând mișcările virtuale pentru care este nevoie uneori de un obiect fizic și de exercițiu. În realitatea virtuală, corpul fizic ocupă simultan lumea fizică și lumea numerică în timp ce acțiunile sale fizice au consecințe computaționale, iar percepția virtuală depinde de mișcările fizice. În acest mod putem vorbi de corporealitate, inclusiv în contextele tehnologice în care ființa umană pare dezrădăcinată din percepția normală și normalizată în mod fiziologic și cultural. Vom susține perspectiva prezenței material-fizice a
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a chestiona inteligența și viața artificială și sfârșind prin a sintetiza valențele vulnerabile ale imaginarului postuman, inclusiv pe cele din direcțiile ideologice alternative. Corpul integrat spațiului virtualității mediatice este socotit o convergență existențială și social-ideologică între condiția fizică și cea computațională: cyborgică, ca o interfață între organic și cibernetic, avatarică, ca o situare la limita întâlnirii dintre uman și reprezentațional, dar și transgenică, ca o conlucrare între biologic și tehnologic. Trupul este privit în interactivitatea elementelor și a proceselor sale și
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
prin serialul de televiziune Star Trek. Asfel, odată cu fondarea științei ciberneticii, termenul cyborg a devenit operabil și, spre deosebire de celelalte accepții tehnologice istorice ale întrepătrunderii om-mașină, aduce cu sine posibilitatea (ea însăși chestionabilăă imaginării corpului uman ca un construct de date computaționale destrupate, dar și realitatea propriei funcționări sistemice complexe. Din acest punct de vedere, copiile lui Platon sau simulacrele lui Baudrillard ori ale lui Deleuze și Guattari devin „replicanți” ai omului. Acești replicanți nu mai sunt o ilustrare a umanului, ci
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
care omul folosește diverse instrumente pentru a deveni om (celebrul exemplu antropologic al mâinii care devine mână doar când folosește o unealtăă, ci este procesul prin care omul este reprezentat drept cyborg (cibernetică și organismă, prin protezare sau prin interfațare computațională, o ilustrare a ontologiei virtuale. Dacă unii teoreticieni afirmă că primul cyborg este întâiul om care a construit și a utilizat o unealtă sau este monstrul ficțional Frankenstein, lucrarea prezentă analizează dimensiunea cibernetică sincronică a termenului, așa cum s-a conturat
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]