130 matches
-
cognitivă sau denotativă, ce are În vedere realitatea obiectivă, extralingvistică, față de care emițătorul Își manifestă o atitudine rece, neutră; b) funcția expresivă sau emotivă, care se manifestă prin exprimarea din partea emițătorului a unei atitudini afective față de realitatea extralingvistică; c) funcția conativă, care se aseamănă cu funcția expresivă, deosebindu-se de aceasta prin faptul că emițătorul dorește să-l implice pe receptor În actul lingvistic; În același timp, emițătorul Își exprimă o anumită atitudine față de receptor; d) funcția metalingvistică, ce „acționează În
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
p. 45); * motivarea interlocutorului (Birkenbihl, 1998, p. 69); * raportarea la reacțiile acestuia, la feedback-ul verbal/nonverbal pe care îl oferă interlocutorul (Dumitriu, 1998, p. 86); * coroborarea sau alternarea informațiilor cognitive (centrate pe conținutul mesajului), indiciale (centrate pe locutor) și conative (centrate pe interlocutor și pe dinamica actului comunicativ) Popescu, 2007, p. 13; Bayon & Mignot, 2000, p. 154; * cultivarea unei atitudini pozitive față de comunicare, în general, și față de locutor/interlocutor, concretizate în altruism, sinceritate, empatie, deschidere, cultivarea egalității (Dinu, 2004, pp.
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
determină gândirea și comportamentul său caracteristic”. Studiile de psihopatologie aduc importante contribuții în domeniu lărgind considerabil cadrul problemei. În sensul acesta J. Delay și P. Pichot, definesc personalitate în felul următor: „personalitatea este organizarea dinamică a aspectelor cognitive (intelectuale), afective, conative (pulsiuni și voință), fiziologice și morfologice ale individului”. Această definiție ne trimite la punctul de vedere neuro-psihofiziologic, dar și la definiția lui A. Lalande pentru care „personalitatea este funcția psihologică prin care un individ se consideră ca fiind un Eu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
corporal, reprezentat prin următoarele niveluri: a) nivelul visceral; b) nivelul endocrin; c) nivelul neurovegetativ. 2) Sectorul vieții psihice este reprezentat prin următoarele niveluri sau instanțe structurale, de jos în sus: a) nivelul sau instanța instinctuală; b) nivelul afectiv; c) nivelul conativ (activitate, voință); d) nivelul cognitiv instrumental-simbolic (gândire, expresie, memorie); e) nivelul integrativ-sintetic (funcția realului, orientare și atenție, conștiința vigilă, somnul). Toate instanțele vieții psihice, care constituie sectorul psihologic al personalității, derivă unele din altele și, prin aceasta, sunt într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și el este denumit de C. von Monakow fenomenul de diaskisis. Aceste aspecte sunt reprezentate sintetic în schema de mai jos: fig. pg. ms. 136 INTEGRARE la nivel complex și voluntar de la simplu și automat Nivel integrativ Nivel instrumental Nivel conativ Sectorul psihic Nivel afectiv Nivel instinctual Nivel vegetativ Sectorul somatic Nivel endocrin Nivel visceral Sistemul personalității DEZINTEGRARE H. Jackson afirmă că „bolile sistemului nervos trebuie considerate ca regresiuni sau disoluții” ale organizării funcționale a sistemului personalității. Pentru J. Delay „orice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fi: funcții de perfecționare, corective, compensatorii, de adaptare, de integrare, de comunicare, socializare, de educare estetică, de satisfacere a nevoii de mișcare, de întreținere, de corectare, etc. La acestea putem adăuga și ”funcția auxologică - de dezvoltarea fizică și psihică, funcția conativă - de împlinire a unor nevoi de mișcare și funcția integrativ socială” MIHAI EPURAN op.cit. (2005) ”Plastia” corporală MIHAI EPURAN (ibidem), de sorginte heteronomă sau autonomă (n.n.), rezultată prin modelarea sau remodelarea corpului uman, prin optimizarea marilor funcțiuni sistemice și organice
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Nicolae Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_789]
-
destinator, a unui destinatar, a unui context în care se emite mesajul, a unui cod, a unui contact (canal fizic și conexiune psihologică între destinator și destinatar)94. Ca atare, acest lingvist a identificat șase funcții ale limbii: referențială, emotivă, conativă, fatică, metalingvistică și poetică; prin urmare a dublat numărul funcțiilor pe care le stabilise anterior Karl B ü h l e r (emotivă, conativă și referențială), prin conceperea unui model triunghiular ce avea în vîrfuri locutorul (persoana întîi), interlocutorul (persoana
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
destinator și destinatar)94. Ca atare, acest lingvist a identificat șase funcții ale limbii: referențială, emotivă, conativă, fatică, metalingvistică și poetică; prin urmare a dublat numărul funcțiilor pe care le stabilise anterior Karl B ü h l e r (emotivă, conativă și referențială), prin conceperea unui model triunghiular ce avea în vîrfuri locutorul (persoana întîi), interlocutorul (persoana a doua) și obiectul (persoana a treia). Deoarece unele dintre funcțiile limbii stabilite de Roman Jakobson au fost contestate de cercetările ulterioare sau au
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de interpretare printr-o distanță inferențială mărită, cât și cea prin impunerea unei presupoziții în contexte în care aceasta nu e efectiv preexistentă în universul de opinii (expectații) comune interlocutorilor (vezi supra, 3.1.3), reprezintă o intensificare a funcției conative 7 a mesajului: alocutorului i se cere, implicit, să-și modifice opiniile (prin acceptarea presupoziției propuse) și/sau să-și asume un efort de prelucrare mai mare dacât în cazul mesajului nonmarcat pragmasemantic. Nu sunt singurele modalități prin care funcția
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
7 a mesajului: alocutorului i se cere, implicit, să-și modifice opiniile (prin acceptarea presupoziției propuse) și/sau să-și asume un efort de prelucrare mai mare dacât în cazul mesajului nonmarcat pragmasemantic. Nu sunt singurele modalități prin care funcția conativă poate fi accentuată: schimbarea perspectivei asupra stării de lucruri codificate în enunț, de la o optică preponderent a locutorului către o optică din unghiul alocutorului, este o altă cale de implicare a acestuia din urmă într-o atitudine "mai activă" în
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
sau prefăcută față de ceea ce spune: "Fățărnicia, perfidia, minciuna, simularea n-au fost probabil descoperite deodată cu limba, dar aceasta le-a deschis căi nebănuite de dezvoltare și perfecționare, încît s-a ajuns pînă la instituționalizarea lor... " [Herseni, 1975:114]; • funcția conativă vizează conținutul informațional (CE?) pe care emitentul îl adresează receptorului, exprimîndu-se prin porunci sau rugăminți, interdicții și sugestii etc.; prezența mesajului "întors pe dos" nu lipsește din această activă relaționare a actorilor comunicării; un ansamblu de interpretări opuse (metainterpretări) pot
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de a pune în legătură două sau mai multe persoane vii, libere. Predomină funcția metalingvistică deoarece accentul cade pe impunerea unui cod: limba de lemn. Acest metalimbaj va fi și el unul de lemn, neaducând nici o informație asupra conceptelor. Funcția conativă sau incitativă este hipertrofiată, chiar descrierile transformându se în ordine și imbolduri. Ilustrativă, în acest sens, este spusa lui Goebbels, vorbind despre mișcarea nazistă, “noi nu vorbim pentru a spune ceva, ci pentru a obține un anume efect”. (apud Thom
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
comunice prin intermediul limbajului adeziunea la valorile ideologice ale grupului sau partidului politic din care face parte. Miza persuasivă și conținutul ideologic motivează apelul la strategii eufemistice și tendința de clișeizare 42. Funcțiile limbajului politic Lucrările de specialitate recunosc întâietatea funcției conative în cadrul comunicării politice, având în vedere că limbajul politic vizează în primul rând influențarea comportamentului auditoriului, modificarea opiniilor și atitudinilor acestuia, în sensul susținerii politice. Politica are nevoie de discurs pentru a-și face cunoscută ideologia, dar mai ales pentru
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
parte, de caracterul său coercitiv. Mai puțin liber decât limbajul politic, cel juridic se caracterizează printr-un grad de inerție ridicat în ceea ce privește structurile lingvistice și sintactice folosite. Sub aspectul funcției stilistice, limbajul juridic poartă amprenta interacțiunii funcțiilor referențială, metalingvistică și conativă. Vizând o "activitate explicativ-justificativă de întemeiere a normei și de aplicare a ei, având în vedere recompunerea unor evenimente trecute din perspectiva calificării și sancționării celor care au produs respectivele evenimente, conform normelor în vigoare"104, limbajul juridic, ca și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
emitentului sau a grupului din care face parte acesta, limbajul publicistic vizează în principal informarea publicului receptor, fără a eluda însă funcțiile evaluativă și prescriptivă în prezentarea realității. Din perspectiva taxonomiei jakobsoniene a funcțiilor limbajului, în discursul politic primează funcția conativă, centrată pe receptor și urmărind modificări ale comportamentului acestuia, prin prisma finalităților discursive, iar în limbajul publicistic devine prioritară funcția referențială, centrată pe reprezentarea evenimențialului cotidian. Dincolo de diferențele legate de specificul domeniilor de cunoaștere și comunicare de care aparțin, de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
istoriei, la veleitățile paideice ale paremiologiei, la glosări frecvente în marginea terminologiei vehiculate, echivalându-și publicistica cu o lecție care-și explicitează metodologia și finalitățile. Grija pentru cititor este sensibilă în caracterul adresat al publicisticii eminesciene care activează periodic funcția conativă: "Nevoind sa blesez, am evitat anume de a trage o concluzie din faptele acestea și am lăsat pe cititori să judece singuri: că o robire lungă de sute de ani, împreunată cu oarecare comoditate economică strică neapărat mult mai mult
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
înregistrate de publicistica eminesciană amintim: valorificarea curentă a interogațiilor retorice; folosirea formelor în vocativ; inserția deixisului de persoana a II-a; utilizarea formulelor de adresare colocvială; prezența elementelor fatice (de menținere a contactului dintre emițător și receptor) și a celor conative (orientate către destinatar), valorificarea structurilor incidente orientate către cititor, cu rol de reluare și de subliniere a unor afirmații (după cum vă atrăgeam atenția). Tehnica discursului adresat imprimă textelor atmosfera oralității: articolele poetului par scrise pentru a fi citite în fața unui
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
importante. În eschimosă, antipasivul detranzitivizează propoziția (situația obișnuită din limbile ergative): Qimmiq angum-mik kii-si-v-u-q (apud Bittner și Hale 1997 [1993]) câine om-INS mușca-ANTIPAS-IND-[tr]-3sg ' Câinele îl mușcă pe om', iar în warlpiri structura reprezentativă pentru antipasiv este o construcție conativă − verbul rămâne la conjugarea tranzitivă, iar subiectul păstrează marcarea ergativă: Maliki-rli ka-rla-jinta ngarrka-ku yarlki-rni (apud Bittner și Hale 1997 [1993]) câine-Erg. pers.3sg-D-ANTIPAS om-Dat. mușca-NPST ' Câinele mușcă la om'. În eschimosă, antipasivul este încorporat în baza verbului, iar în warlpiri
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
warrungu, antipasivul exprimă o acțiune obișnuită, tipică, diferită de acțiunea actuală, care are caracteristici speciale. Autorul citat arată că, în diverse limbi australiene în care construcția de bază este ergativă, antipasivul este adesea folosit pentru a exprima o acțiune obișnuită, conativă sau incompletă, diferită de acțiunea unică, actuală, terminată. În privința caracteristicilor semantice ale argumentului, Polinskaja și Nedjalkov (1987: 247) formulează observația că marcarea absolutivă a unui NP echivalează cu individualizarea maximă. Diferența comunicativă, opțională, dintre o construcție antipasivă și una ergativă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
australiene. Manning (1996: 73), urmându-l pe Postal (1977)71, arată că limbile acuzative au două construcții asemănătoare antipasivului, constând în: (a) ștergerea obiectelor nespecifice: John ate the burger/John ate 'Ion a mâncat burgerul/Ion a mâncat'; (b) alternanța conativă: Mary kicked the ball/at the ball 'Maria a șutat mingea/în minge'. Dixon (1994: 147) interpretează ca structuri antipasive construcțiile tranzitive englezești în care obiectul direct nu este exprimat, corespunzătoare tipului (a) de mai sus: He is drinking whiskey
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
hit at the door, 'Pat lovește ușa/Pat lovește în (la) ușă'. Urmându-i pe Guerssel et al. (1985)72, pe Levin (1993)73 și pe van der Leek (1996)74, autoarele consideră perechile de structuri ca reprezentând o alternanță conativă, una dintre variațiile de realizare argumentală de tipul obiect direct/oblic. Polinsky (2005), referindu-se la același tip de structuri, afirmă că alternanța conativă din engleză reprezintă o situație asemănătoare variației tranzitiv−antipasiv, forma antipasivă fiind corelată cu anularea afectării
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și pe van der Leek (1996)74, autoarele consideră perechile de structuri ca reprezentând o alternanță conativă, una dintre variațiile de realizare argumentală de tipul obiect direct/oblic. Polinsky (2005), referindu-se la același tip de structuri, afirmă că alternanța conativă din engleză reprezintă o situație asemănătoare variației tranzitiv−antipasiv, forma antipasivă fiind corelată cu anularea afectării pacientului și cu marcarea oblică: The hunter shot the bear > the bear died 'Vânătorul a împușcat ursul' > 'ursul a murit' The hunter shot at
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergative, aducând contraexemple din limbi neergative care au antipasiv: nahuatl, soninke. Și în limba română există construcții similare celor din engleză și din franceză, discutate în bibliografie, care corespund atât tipului (a) − ștergerea obiectelor nespecifice −, cât și tipului (b) − alternanța conativă (obiect direct − obiect prepozițional): (a) Ion bea țuică > Ion bea Ion mănâncă sarmale > Ion mănâncă Ion cântă la pian > Ion cântă (b) Ion lovește sacul de box/în sacul de box Câinele roade osul/la os Maria tricotează puloverul/la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
antipasiv în limbile acuzative răspund numai parțial definiției date de Dixon (vezi supra, 6.1.): deși aceste construcții corespund primelor trei criterii din definiția dată de Dixon (structura tranzitivă devine intranzitivă, A devine S, O devine periferic − în cazul alternanței conative − sau este complet eliminat − în cazul ștergerii obiectului nespecific −), ele contravin ultimului criteriu, nefiind asociate cu o marcare explicită, marcare evidentă în cazul pasivului. Prin urmare, răspunsul la întrebarea " Există antipasiv în limbile acuzative?" trebuie nuanțat: construcțiile din engleză, din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Papers from the Parasesion on Causatives and Agentivity, Chicago, Chicago Linguistic Society, IL, p. 48−63. 73 B. Levin, English Verb Classes and Alternations: A Preliminary Investigation, Chicago, University of Chicago Press, IL. 74 F. van der Leek, "The English Conative Constructions: A Compositional Account", CLS, 32, Part I: Papers from Main Session, Chicago, Chicago Linguistic Society, IL, p. 363−368. 75 R. Bok-Bennema, Case and Agreement in Inuit, Dordrecht, Foris, apud Manning (1996: 73). 76 Vezi Dixon (1994: 183), care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]