278 matches
-
discipline neutre, dar puternic ideologizate prin „bunăvoința” unor dascăli zeloși (vezi cursul de filosofia culturii sau de istoria contemporană a României). În ceea ce privește modalitatea de transmitere, aici intervenea marea artă a limbajului insinuant, a subtextului, a adevărului menționat „printre rânduri”, a conjurației mimice, a jubilației semiologice de Înaltă clasă, atât la catedră, dar și cu alte prilejuri (fiind doar 25 de studenți, eram destul de apropiați de profesori, mergeam Împreună „cu grupa” la câte un restaurant, unde ni se revelau și alte fețe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
Voltaire vor să-l prezinte lumii întregi drept un monstru (scormonind diferite detalii din existența privată, cum ar fi părăsirea copiilor). Confesiunile sînt opera unui om care încearcă, îngrozit, să se disculpe, trăind sentimentul terifiant că ar fi victima unei conjurații universale."20 A existat cu adevărat un complot împotriva lui? Încă se mai discută asupra acestei probleme. Este mai puțin important acest fapt. Important este că Rousseau a crezut acest lucru, și a trebuit să-l creadă pentru propria sa
by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
tocmai ideea de toleranță, cu care se confruntau românii. Mai mult, românii fiind considerați, de către respectivii istorici, cei mai numeroși și cei mai vechi locuitori ai provinciei, cu alte cuvinte, elementul „principal”, esențial, al Transilvaniei, excluderea lor apare ca o conjurație egoistă a unui grup restrâns de privilegiați, Îndreptată Împotriva majorității populației. Istoriografia maghiară preferă să aprecieze jumătatea „plină” a paharului, contrapunând toleranța confesională din Transilvania secolului al XVI-lea războaielor religioase care sfâșiau tot atunci alte părți ale Europei. Prezenteismul
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
afla sub regimul ceaușist. O altă strategie a timișorenilor este aceea de a nu exclude cu totul o posibilă lovitură de stat, dar numai după consumarea revoluției: cu alte cuvinte, cele două evenimente (revoluția și puciul sau orice fel de conjurație) nu au avut loc în paralel sau simultan, puciul fiind ulterior revoluției, după încheierea relativă a acesteia (la nivel vizibil, chiar dacă în umbră s-au mai negociat detalii între noua și vechea Putere). 1tc "1" Cei din afara Puteriitc "Cei din afara
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
de proclamație către țară pe care a încercat să o transmită în străinătate, către „Europa Liberă”, cu ajutorul lui Virgil Măgureanu, dar încercarea a eșuat, iar textul s-a pierdut. Ion Iliescu a fost un conspiraționist silențios, cenușiu, temător-prudent, în cadrul întâlnirilor conjurației cu scop reformator din anii ’80, care nu au coagulat în nimic concret. Alexandru Bârlădeanu, unul dintre colaboratorii săi direcți după decembrie 1989, el însuși fost nomenclaturist, consideră chiar că, până la un punct, Ion Iliescu a fost protejatul lui Ceaușescu
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
poate spune că revoluția a fost confiscată, întrucât puterea a fost concentrată în mâinile unor apparatciki care au monopolizat și infiltrat noul regim de după căderea lui Ceaușescu cu vechi comuniști. Dar, în continuare, refuză ideea de lovitură de stat, complot, conjurație etc. Ca și Iliescu, Roman acceptă într-un singur caz termenul „tentativă de lovitură de stat”: atunci când se referă la ziua de 13 iunie 1990 (ziua în care mitingul-maraton din Piața Universității a fost dizolvat prin forță), pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
respinge, se poate spune că într-un fel am fost membrii unui mare complot ultrasecret, care ne-a selecționat și ne-a distribuit pe fiecare în rolurile respective, stabilindu-ne partitura și momentul când vom intra în scenă. Această vastă conjurație, atât de secretă, încât nici noi nu știam că facem parte din ea, este conspirația destinului” (Ardeleanu, Savaliuc și Baiu, 1996, pp. 111-112). * Sergiu Nicolaescu (Un senator acuză!, 1996) preia majoritatea informațiilor prezente în cartea sa de la Direcția de Contrainformații
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
domeniu să precizeze care este definiția exactă. b. Scopul loviturii de palat a fost exclusiv de a-i debarca de la conducerea PCR pe Nicolae Ceaușescu și clanul său. c. Reacția populației între 16 și 22 decembrie a determinat cosmetizarea obiectivelor conjurației anticeaușiste. d. Termenul de «revoluție» este total deplasat și impropriu, eventual poate fi folosit doar în sens figurativ și cu ghilimelele de rigoare. Reacția populației a fost o revoltă populară, și nu o revoluție! e. Lovitura de palat din 22
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
o „anarhie generalizată”. Teama lui Gușe, după cum mărturisește el, era aceea ca România să nu fie invadată de trupele sovietice masate la granița cu Ungaria, secondate de trupele maghiare. Pe lângă asentimentul străinătății la prăbușirea regimului Ceaușescu, Gușe sugerează existența unei conjurații interne. În opinia sa, schimbul de focuri care a început din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 a constituit o „diversiune diabolică”, prin intermediul căreia, în anumite cazuri, diferite unități ale Armatei au tras unele în altele. Totuși, admite și existența
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
cel care, la declanșarea războiului radioelectronic, a cerut ajutor sovietic, în timp ce el a refuzat și împiedicat sosirea trupelor sovietice, dând ordin grănicerilor să nu lase să intre trupe străine în țară. În opinia lui Gușe, cel mai dubios personaj al conjurației interne a fost generalul Nicolae Militaru, considerat a fi nu doar diversionist, dar și agent sovietic; ca ministru al Apărării Naționale, acesta concentrase atâta putere în mâinile sale și avansase atâția ofițeri care îi erau loiali în mod special, încât
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
întrucât tinerii revoluționari reclamau abolirea comunismului, refuzând ca revolta lor să aibă doar caracter anticeaușist - astfel, „teroriștii” au fost creați tocmai pentru a-i contracara pe acești tineri care nu acceptau jumătățile de măsură. În acest sens, Mazilu sugerează o conjurație internă prin intermediul căreia au funcționat chiar comandouri speciale, cu misiunea de a-i ucide pe tinerii revoluționari din fosta clădire a Comitetului Central, astfel încât Armata și Securitatea să preia controlul absolut asupra revoluției. Acesta este și motivul pentru care revoluționarii
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
a participa la alegeri - mineriadele (ianuarie, februarie, iunie 1990) au constituit o strategie a noii Puteri de a teroriza și controla populația. Prin urmare, Dumitru Mazilu susține că revolta și revoluția au fost secondate și preluate din mers de o conjurație internă a cărei miză era anticeaușismul, și nu anticomunismul. De precizat: cât timp a făcut parte din echipa Iliescu, chiar dacă l-a criticat dur pe noul lider al României, viitorul autor al Revoluției furate nu a dat niciodată de înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
nu numai că nu mai făcea parte din FSN, dar fusese izolat de Ion Iliescu, cu care intrase într-un conflict ideologic - de aceea, în mărturia sa își poate permite să discute inclusiv chestiuni legate de posibile forme de complot, conjurații, conspirații. Deși insistă pe ideea că revolta a fost spontană și că străinii au fost cei care au inventat teoria conspirației, întrucât o revoluție pur și simplu li se părea a fi o formulă neinteresantă (p. 165), Brucan afirmă, totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
cazuri) au fost eliberați de colegii lor care, între timp, funcționau legal în cadrul Armatei. Varianta lui Brucan este ambiguă și alunecoasă: complotul extern este exclus complet (Brucan vorbește doar despre un consimțământ al lui Gorbaciov față de înlocuirea lui Ceaușescu), iar conjurația internă este sugerată și acuzată voalat, când și când, dar fără indicarea conspiratorilor. Singura recunoscută răspicat este revolta populară - dar în umbra ei, Brucan admite tot felul de pacte secrete și compromisuri între grupul central al noii Puteri (echipa Iliescu
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
prea devreme pentru a fi destăinuite. Raportul Serviciului Român de Informații despre evenimentele din decembrie 1989 indică ideea de amestec între o revoltă amplă, decisivă, și o premeditare externă (premeditare este cuvântul preferat în document, pentru evitarea termenilor „complot”, „conspirație”, „conjurație”, „puci”, „lovitură de stat”). Prin urmare, conspirația străină este indicată voalat, sugerându-se și ideea unei conspirații interne (și în acest caz, este folosit tot termenul premeditare). Cum acest raport (foarte detaliat, din care am reținut pentru analiză doar segmentele
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
inspirat autorul); dacă la Timișoara a avut loc în principal o „vâlvătaie”, o „febră”, o revoluție, la București (cu referire evidentă nu la capitala insurecțională, ci la aceea tutelată deja de echipa condusă de Ion Iliescu) a avut loc o conjurație (p. 20), iar cele două mișcări s-au completat. Dacă Timișoara a fost „bujia” care a aprins motorul răsturnării lui Ceaușescu și „copilul teribil al României” (p. 23), la București s-a desfășurat conjurația celor îmbrăcați în „puloverele celebre ale
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
Ion Iliescu) a avut loc o conjurație (p. 20), iar cele două mișcări s-au completat. Dacă Timișoara a fost „bujia” care a aprins motorul răsturnării lui Ceaușescu și „copilul teribil al României” (p. 23), la București s-a desfășurat conjurația celor îmbrăcați în „puloverele celebre ale profitorilor revoluției” (p. 38), care au inițiat restaurația. De aceea, revoluția a fost furată, așa încât în anul 1990, în România funcționau trei facțiuni politice: comuniștii ceaușiști (naționaliști), comuniștii kaghebiști și elita noncomunistă (p. 63
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
repliază pe amestecul de revoltă și puci. Nicolae Stroescu ( Pe urmele revoluției, 1992) diagnostichează subtil același amestec, cu amărăciunea că vizibile au rămas mai degrabă conspirațiile decât revoluția: „Este recunoscută ca certă revoluție anticomunistă din 1989 mai presus de toate conjurațiile cameleonice, dar în același timp este constatată și rarefierea substanței ei până la a i se pierde urmele” (p. 177). Catherine Durandin, istoric și analist politic specializat pe problemele României, vorbește despre zilele insurecționale de la Timișoara și despre importanța zilei de
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
după decembrie 1989, la toate nivelurile. Istoricul François Furet (intervievat în 1991 de Radu Ciobotea, în După Revoluție, târziu..., 1995) admite doar ideea de revoltă, nu și pe aceea de revoluție în decembrie 1989, și pedalează inclusiv pe realitatea unei conjurații: „După opinia mea nu poate fi vorba de nici o revoluție română în întreg secolul XX. Evenimentele la care vă referiți, deși în mare parte enigmatice, par a se structura pe două dimensiuni: o revoltă populară izbucnită la Timișoara, apoi extinsă
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
Europa de Est (Sfârșiturile comunismului, 1996), Françoise Thom afirmă că regimul Ceaușescu s-a prăbușit datorită unei „provocări polițienești” care a produs „afacerea Timișoara”; de aceea, califică indirect revoluția română ca fiind „dubioasă”, confuză, amestecată, conținând mai multe elemente - și revoltă, și conjurație. * Rodica Popescu (Miracol? Revoluție? Lovitură de stat?, 1990) detectează trei ingrediente în corpusul evenimentelor din decembrie 1989: un miracol (fenomen neobișnuit, dar nu neapărat supranatural), o revoluție anticomunistă (întrucât a avut loc o schimbare radicală și fundamentală din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
și diversiunea asupra României”, cum o numesc autorii; totuși, revoluția s-a manifestat ca „erupție socială cu un autentic caracter popular și național” (p. 200). Dacă îngroașă vizibil ideea de complot extern, Sava și Monac resping, în schimb, ideea de conjurație internă și puci, exaltând chiar figura lui Ion Iliescu. * Edward Behr („Sărută mâna pe care n-o poți mușca”. Românii și Ceaușeștii: investigația unui blestem al istoriei, 1999) susține teoria complotului care a catalizat din umbră revolta și a secondat
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
de securitate). Toate comploturile urmăreau revenirea la un comunism „cu față umană”, fără tentă anticomunistă, drept care figura liderului substitut a fost găsită în persoana lui Ion Iliescu (care, însă, a fost evaziv și prudent față de respectivele conspirații). În două cazuri, conjurațiile au pierit de la sine, prin neconcretizare, într-unul singur fiind vorba de trădare (varianta majorității conspiratorilor este aceea că doi dintre pionii mai mici din Armată au trădat; Kostyal consideră, însă, că trădătorul a fost Virgil Măgureanu). Treptat, Securitatea s-
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
o poziție publică împotriva lui Ceaușescu. În timpul evenimentelor din decembrie 1989 a fost însă evidentă orientarea pro-sovietică a lui Iliescu, acesta informând Moscova despre ceea ce se întâmpla în România și cerând asistență militară încă dinainte să fie instaurat ca lider. Conjurațiile din anii ’80 sunt investigate și ele de Nestor Rateș, autorul folosindu-se mai ales de mărturiile lui Silviu Brucan și Nicolae Militaru. Cei doi negaseră orice fel de complot, puci, lovitură de stat, în vremea cât făcuseră parte din
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
decât să-l înlăture pe Ceaușescu de la putere și să-l înlocuiască cu un conducător mai adaptat vremurilor. La urma urmelor, erau ei înșiși comuniști” (p. 141). Dar Brucan și Militaru au vorbit în mărturiile lor inclusiv despre varianta unei conjurații care a existat independent de și în paralel cu revolta populară. Din culisele conspirației care a rodit în cele din urmă, Rateș creditează mai cu seamă rolul lui Silviu Brucan și al călătoriei sale, în 1988, la Washington, Londra și
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
1944, când revolta contra lui Hitler este descrisă ca „o revoltă a elitei contra deținătorului puterii” (Gertenmaier, 1958, p. 1691). Această formulă îmbină, în mod implicit, mai multe dintre criteriile eterogene mascate de noțiunea de categorii cultivate ale unei populații. Conjurația din 20 iulie grupa într-adevăr oameni care beneficiau de o autoritate morală incontestabilă și oameni - indispensabili, în acest gen de întreprindere - care dispuneau de o capacitate de coerciție. În afară de aceasta, și unii, și alții dispuneau de resurse simbolice și
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]