465 matches
-
din anul 1721 - 1722. Numele de familie nu e consemnat, așa cum nu erau consemnate numele aproape ale tuturor preoților satelor din Țara Făgărașului, cu toate că pe listele de recensământ sunt trecuți cu calitatea de capi ai obștilor din care făceau parte. Conscripția cu pricina ne vorbește despre toate bunurile mobile și imobile de care preotul dispunea în calitatea lui de semiiobag, dar din ea nu aflăm dacă avea sau nu avea un locaș de cult în satul pe care-l păstorea, adică
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
toate bunurile mobile și imobile de care preotul dispunea în calitatea lui de semiiobag, dar din ea nu aflăm dacă avea sau nu avea un locaș de cult în satul pe care-l păstorea, adică aci în Oprea Cârțișoara. Din conscripția lui Klein, din anul 1733, aflăm însă, că aicea slujea preotul ortodox Halmagiu, având biserică, fără să se indice numărul credincioșilor (Bunea, «Episcopul Klein» pag. 367). După cum din revista Transilvania din 1901, la pag 245, luăm cunoștință că la 1750
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
pag 245, luăm cunoștință că la 1750 satul avea doi preoți ortodocși cu biserică și cu 450 credincioși, iar la 1761 satul avea nu mai puțin de patru preoți ortodocși la o biserică cu 77 familii (Ciobanu. pag. 61) Dar conscripția oficială din 1748 ne vorbește despre o mânăstire, cea din Gura Secii de pe hotarul satului Streza, la care servea preotul Simion, care avea numai doi călugări și toată averea mânăstirii era o vacă ( Bunea, «P.P. Aron și D. Novacovici» , pag
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
el popa Mateiu Răduleț» (Pușcariu «Documente pentru limbă, vol I, pag. 148). Și mai găsim în scripte că la 1805 la Oprea Cărțișoara, e preot ortodox Iosif Matei Done, hirotonisit la Arad în 1803, având biserică cu 98 de familii. Conscripția dela 1750 recunoaște totuși că în 13 comune din Țara Oltului, locuitorii sunt creștini ortodocși, între acestea sunt enumerate și cele două Cîrțișoare, Streza și Oprea ( G. Bogdan Duică, Convorbiri Literare nr. 12 din 1896, în care se făcea vorbire
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
a României. Prim- -ministrului, Ion C. Brătianu, declara următoarele Într-un interviu acordat În 1877 ziarului Deutsche Zeitung : „Intoleranța religioasă, atât mie cât și țerii mele, e ceva necunoscut”. Și aceasta cu toate că evreii imigrează În România „pentru a scăpa de conscripția militară”, sunt „de naționalitate rusească”, deci „de calitatea cea mai rea”, sunt „contravenitori la impozite”, Într- un cuvânt, sunt „răi cetățeni” <endnote id=" (193)"/>. La 10 octombrie 1879, Într-un discurs ținut În fața Senatului cu ocazia revizuirii Articolului 7 din
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
acest Domn un obicei rău și spurcat în tară, care n-a mai fost până atunci, de au dat hârtii de scriu fetele oamenilor, de la mic până la mare", socotind măsura impusă ca o „pedeapsă a săracilor". Se înțelege că introducerea „conscripțiilor" respective a făcut ca nimeni să nu se mai poată sustrage de la plata birului impus: galbenul pentru hârtia primită. Pecetluituri sau banii peceților erau o modalitate de cunoaștere a plătitorilor dărilor. În vremea lui Mihai Racoviță ori Antioh Vodă erau
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
în câmp albastru, se află un clopot de argint cu o cruce de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificațiile elementelor însumate Grănicerul amintește de grănicerii rebreni, ce au făcut parte din "Conscripția grănicerească din 1763-1764". Colinele semnifică numele localității, care provine din slava veche - "Rebra" - colină cu mici particularități. Brâul undat reprezintă râul Rebra, care străbate localitatea. Stejarul evocă pădurile de foioase din zonă. Clopotul simbolizează Mănăstirea "Sf. Apostoli Petru și Pavel
HOTĂRÂRE nr. 910 din 20 noiembrie 2013 privind aprobarea stemei comunei Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/256858_a_258187]
-
Avrig. Pentru trecerea turmelor se îngăduia oierilor să folosească drumuri largi de 15 stânjeni (30 metri), numite „drumurile oilor”, fără ca proprietarii terenurilor respective să ceară vreo despăgubire. Printre comunele considerate „pertinentiae” ale Sibiului, cu anumite obligații, era și Avrig, în conformitate cu conscripția din 1712. Mărirea taxelor vamale, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, ducea la înmulțirea contrabandelor prin munți. În 1721, consilierul cămării aulice aducea la cunoștința Sibiului hotărârea luată în urma conferinței inspectorilor, privind supravegherea și constrângerea plăieșilor avrigeni să
Avrig () [Corola-website/Science/297031_a_298360]
-
locuită,Belobreșca sub acest nume se pomenește în anul 1713. Este necesar să amintim că Pavel Binder care,în lucrarea sa intitulată"Lista localităților din Banat de la sfărșitul sec.XVIII-lea”,în ”Studii de istorie a Banatului”,va publica o conscripție a Marseiului din Bologna,în care sunt înscrise 390 de localități bănățene în perioada 1690-1700,printre care și Belobreșca. I.D.Suciu și Radu Constantinescu reproduc un manuscris în care în anul 1660 satul se numea "Biller".
Belobreșca, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301070_a_302399]
-
a încetat să mai existe în vâltoarea evenimentelor tulburi care au urmat 1537. În anul 1860 Carașova devine din nou protopopiat. Acesta a existat până în anul 1913, când a fost desființat. În diferitele documente ale vremii (recensământul populației din 1690-1700, conscripția din 1717), Carașova figura cu 400 de case, numărându-se astfel printre cele mai mari localități în spațiul dintre Tisa, Mureș și Dunăre, după Timișoara și Caransebeș, fiind un important centru administrativ și religios; mai existau la acea dată doar
Carașova, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301074_a_302403]
-
au angrenat și participarea grănicerilor bozoviceni, unii dintre ei s-au afirmat și remarcat atât de mult încat au fost avansați până la gradul de general. Cele trei companii de grăniceri din Almăj aveau în sarcină, după ce s-au facut măsurătorile, conscripțiile și cărțile funciare, administrarea politică nu numai militară a Almăjului. În anul 1862 a apărut legea comunală prin care administrația comunelor s-a desprins de cea militară, având o structură organizatorie proprie. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
s-au născut și au trăit. Nu au părăsit-o nici atunci când, spun bătrânii, datorită lipsurilor acute generate de războaie, au fost nevoiți să-și mănânce propriile opinci, pe care le-au fiert. În 1718 se face primul recensământ sau conscripție a gospodăriilor, astfel la acea dată în Bozovici erau 82 de case. În 1736 erau 83 de case. O nouă conscripție are loc în anul 1749, și în Bozovici sunt 120 de case. Conform unei statistici din 15 ianuarie 1757
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
fost nevoiți să-și mănânce propriile opinci, pe care le-au fiert. În 1718 se face primul recensământ sau conscripție a gospodăriilor, astfel la acea dată în Bozovici erau 82 de case. În 1736 erau 83 de case. O nouă conscripție are loc în anul 1749, și în Bozovici sunt 120 de case. Conform unei statistici din 15 ianuarie 1757, făcute de Episcopia Vârșețului, pentru satul Bozovici se constată un numar de 126 de case. În anul 1773, când localitatea a
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
case, iar numarul celor care erau apți pentru a face serviciul de grănicer era de 212, în 1774 se aflau 250 case (familii) de ortodocși și 96 de familii de romano-catolici. În anul 1791, când s-a făcut o nouă conscripție, la 27 decembrie, necesară datorită războaielor, situația demografică era de 1302 locuitori, din care 697 bărbați și 605 femei. Saltul numeric al populației între cele două recensăminte este urmarea politicii demografice duse de austrieci. În 1800 erau 212 comunioane la
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
populația localității. În primul rând, o dată cu măsurătorile cadastrale, s-a fixat vatra satului, cu sistematizarea străzilor și a caselor în ordine liniară, iar casele au primit numere duble, unul prin numerotarea normală, liniară, altul al companiei militare grănicerești. Recensămintele sau conscripțiile se făceau periodic din șașe în șașe ani, în timp de pace, pentru a avea sub control mișcările demografice, mai ales pentru grăniceri. Potrivit conscripției anilor 1836-1842, populația de la compania din Bozovici era de 2600 de suflete. Nu erau recenzați
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
primit numere duble, unul prin numerotarea normală, liniară, altul al companiei militare grănicerești. Recensămintele sau conscripțiile se făceau periodic din șașe în șașe ani, în timp de pace, pentru a avea sub control mișcările demografice, mai ales pentru grăniceri. Potrivit conscripției anilor 1836-1842, populația de la compania din Bozovici era de 2600 de suflete. Nu erau recenzați străinii din Bozovici, iar pentru țigani s-a stabilit că pot să-și facă locuințe mici din lemn, dar numai la marginea satului. În punctul
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
când este amintit cu o situație demografică prosperă, mult peste media central-europeană a epocii. Avea atunci 92 de gospodării, din care doar trei fără locuitori. Mai avea la acea dată 11 fântâni și o biserică de zid fără turn. La conscripția de la 1717, apare cu un număr relativ mare de case - 80 - aparținând de districtul Ciacova. Cu toate că primele mențiuni documentare referitoare la Mănăstirea Cebza datează din secolul XVII (1758-1759), se crede că ea este mult mai veche și că datează de
Cebza, Timiș () [Corola-website/Science/301349_a_302678]
-
avea numele de "Bogaros". În timpul ocupației otomane a Banatului se pare că ea a fost complet pustiită și a dispărut spre sfârșitul secolului XVI. Totuși, numele Bogaros apare în mai multe defteruri turcești, referitor la prediumul cu același nume. La conscripția din 1717 ea apare ca fiind nelocuită. Vechea vatră a satului a fost identificată la circa 100 km de satul actual. Satul a fost reînființat la 1769 prin colonizare cu germani, după planul comandantului Timișoarei Neumann. Primii coloniști germani (șvabi
Bulgăruș, Timiș () [Corola-website/Science/301346_a_302675]
-
consemnată cu 42 case. Până la sfârșitul secolului XVII satul nu a mai fost aminitit nicăieri. Însemnările lui Marsigli (1690 - 1700) reiau firul istoric atunci când amintesc Babșa ca aparținând districtului Lunca Lipovei. În continuare, satul este atestat de mai multe ori. Conscripția austriacă de la 1717, anul cuceririi Banatului de către aceștia, menționează că Babșa avea 40 de case. Harta contelui Mercy din 1723 plasează Babșa în districtul Făget iar dicționarul lui Korabinszkydin 1786 în districtul Lugoj. Până la mijlocul secolului XVIII, satul se găsea
Babșa, Timiș () [Corola-website/Science/301335_a_302664]
-
acea perioadă. Geograful Remus Crețan, consideră că numele satului reflectă o formă românească veche , întrucât toponimul "Werendin" este omonim cu toponimul din Caraș-Severin (azi satul Verendin), vechi sat românesc documentat de la 1439. Primele însemnări documentare mai detaliate se referă al Conscripția generală a Banatului, efectuată în 1717 de austrieci, după ce aceștia au cucerit Banatul de la turci. În aceste documente, satul este numit "Werendin" și are 30 de case de valahi (românești). Din punct de vedere administrativ aparținea de districtul Vârșeț. La
Ferendia, Timiș () [Corola-website/Science/301359_a_302688]
-
în 1717 de austrieci, după ce aceștia au cucerit Banatul de la turci. În aceste documente, satul este numit "Werendin" și are 30 de case de valahi (românești). Din punct de vedere administrativ aparținea de districtul Vârșeț. La scurt timp după această conscripție, între 1723-1725, contele Mercy, guvernator al Banatului, întocmește o hartă detaliată, pe care este trecută și "Firendia", cu mențiunea că este locuită. În fine, geograful italian Francesco Griselini aflat în Banat în 1774 pentru a realiza o descriere a Banatului
Ferendia, Timiș () [Corola-website/Science/301359_a_302688]
-
Se situează în zona de vest a județului Timiș, la circa 25 km vest-sud-vest de municipiul Timișoara, în Câmpia Timișului. Comparativ cu satele mult mai vechi din Banat, Diniașul este un sat relativ mai nou. Prima atestare documentară coincide cu Conscripția generală a Banatului care a avut loc în 1717. Acest recensământ a înregistrat atunci localitatea "Dingnas", cu 50 de case, aparținând de districtul Timișoara. Satul s-a format în urma ultimelor valuri de colonizări sârbești la nord de Dunăre. De la apariția
Diniaș, Timiș () [Corola-website/Science/301356_a_302685]
-
dovadă a caracetrului românesc a localității medievale. Sârbii care s-au așezat aici au impus numele Maligai (Gaiu Mic), pentru a-l deosebi de localitatea Gaiu Mare ("Veliki Gaj"), situată în imediata apropiere, peste graniță. Prima mențiune documentara o reprezintă conscripția de la 1717, efectuată de austrieci imediat după ce au cucerit Banatul. În această conscripție, Gaiu Mic este prezentat că un sat sârbo-valah, cu numele "Mâli Gaj", cu 30 de case și aparținând de districtul Ciacova. Hartă lui Mercy de la 1723-1725 o
Gaiu Mic, Timiș () [Corola-website/Science/301361_a_302690]
-
au impus numele Maligai (Gaiu Mic), pentru a-l deosebi de localitatea Gaiu Mare ("Veliki Gaj"), situată în imediata apropiere, peste graniță. Prima mențiune documentara o reprezintă conscripția de la 1717, efectuată de austrieci imediat după ce au cucerit Banatul. În această conscripție, Gaiu Mic este prezentat că un sat sârbo-valah, cu numele "Mâli Gaj", cu 30 de case și aparținând de districtul Ciacova. Hartă lui Mercy de la 1723-1725 o arată ca fiind nelocuita. În anul 1782, contele Cristofor Naco, aduce pe proprietatea
Gaiu Mic, Timiș () [Corola-website/Science/301361_a_302690]
-
Dejan (Nume anterior: Radovan, Dejani, Dajanfalău, , , )) este un sat în comuna Moravița din județul Timiș, Banat, România. Dejaniul a fost reînființat pe locul vetrei satului "Radovanz" (în română "Radovan"), sat sârbesc distrus de turci. La conscripția din 1717 încă mai apare menționat cu 20 de case, pe locul numit "Radovanz". Harta contelui Mercy din 1723-1725, o pomenește din nou, ca fiind locuită cu români, care aveau și o biserică ortodoxă. O parte dintre români s-au
Dejan, Timiș () [Corola-website/Science/301355_a_302684]