314 matches
-
în pământ, în cadrul unui anumit ritual. În acest fel, manuscrisele greșite erau scoase din circulație și plasate într-o genizah. De obicei, o copie care prezenta mai mult de trei greșeli era scoasă din uz2. Textul transmis de către scribi era consonantic, prezentând uneori anumite diferențe frazeologice; de cele mai multe ori însă diferențele gramaticale reprezentau, foarte posibil, forme dialectale regionale: alături de transmiterile scrise ale textului circulau tradițiile orale care conțineau indicații mai mult sau mai puțin clare privind formele textuale și pronunțarea cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a continuat să producă neînțelegeri, „efectele acestei greșeli fiind vizibile până în zilele noastre”2. Studierea manuscriselor biblice ebraice părăsite în grotele din pustiul Iudeii de către cei ce au rezistat celei de-a doua revolte iudaice ne confirmă faptul că textul consonantic al Bibliei atinsese încă de la sfârșitul primului secol al erei creștine acel monolitism impresionant care va caracteriza tradiția textuală masoretică. Însă o trecere rapidă în revistă a textelor de la Qumran ne demonstrează că lucrurile nu au stat întotdeauna așa și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Barthélemy concluzionează că opoziția dintre cei doi hagadiști este mai mult aparentă decât reală, motivele invocate de fiecare diferind foarte mult. De altfel, nici un rabin din secolul al III-lea nu ar fi îndrăznit să suprime vreo literă din textul consonantic al Bibliei, oricare ar fi fost motivul. Același rabbi Iosua ben Levi susține că vechii scribi au modicat un yod în waw în versetul Zah. 2,12, din motivele invocate de către colegul său. Deși toate manuscrisele masoretice cunoscute se traduc
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
departe și adânc, adânc” (Ecl. 7,24); „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” (Is. 6,3). 6. La un anumit moment, scribii au început să ofere „sprijin” cititorilor prin introducerea „literelor-vocală” în textul consonantic. Nu este exclusă posibilitatea ca în timp, scribii să socotească aceste semne vocalice ca părți ale textului consonantic, să vocalizeze „noul” text consonantic și, astfel, să se ajungă la noi cuvinte, cu noi înțelesuri. Uneori, întrucât astfel de texte nu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
slava Lui!” (Is. 6,3). 6. La un anumit moment, scribii au început să ofere „sprijin” cititorilor prin introducerea „literelor-vocală” în textul consonantic. Nu este exclusă posibilitatea ca în timp, scribii să socotească aceste semne vocalice ca părți ale textului consonantic, să vocalizeze „noul” text consonantic și, astfel, să se ajungă la noi cuvinte, cu noi înțelesuri. Uneori, întrucât astfel de texte nu aveau nici un sens, scribul se simțea obligat să indice pe margine că ar putea fi vorba de o
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
6. La un anumit moment, scribii au început să ofere „sprijin” cititorilor prin introducerea „literelor-vocală” în textul consonantic. Nu este exclusă posibilitatea ca în timp, scribii să socotească aceste semne vocalice ca părți ale textului consonantic, să vocalizeze „noul” text consonantic și, astfel, să se ajungă la noi cuvinte, cu noi înțelesuri. Uneori, întrucât astfel de texte nu aveau nici un sens, scribul se simțea obligat să indice pe margine că ar putea fi vorba de o haplografie și chiar să sugereze
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
interpretativ. De-a lungul secolelor, înțelepții rabini, copiști și editori ai textului biblic numiți în general trsmhylub, pe care noi îi numim „masoreți”, au adunat și păstrat numeroase adnotări legate de textul biblic. Prin „text masoretic al Bibliei” înțelegem textul consonantic înzestrat cu punctuație, accente și alte masora introduse de către masoreți. Până relativ recent, masora era privită ca o parte bine definită al tradiției, uniform dezvoltată și transmisă din generație în generație. Cu toate acestea, întotdeauna a existat nemulțumirea legată de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a atrage atenția că pasajul cuprins între sigma și antisigma nu se potrivește în contextul în care se află. Cu alte cuvinte, aceste semne reprezentau o modalitate subtilă de eliminare din text a unui cuvânt sau a unui pasaj. Textul consonantic, vocalizat ulterior de către masoreți și transmis prin intermediul manuscriselor medievale, își are originile înainte de distrugerea Ierusalimului, în perioada celui de-al doilea Templu. Urme ale acestui text, sau aluzii la el, pot fi identificate în mărturiile ce datează din perioada sec
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Ierusalimului, în perioada celui de-al doilea Templu. Urme ale acestui text, sau aluzii la el, pot fi identificate în mărturiile ce datează din perioada sec. I î.Hr.-sec I d.Hr. (cum ar fi recenzia prototeodotiană). Fixarea inițială a textului consonantic, pe care masoreții îl vor moșteni de la vechii scribi, poate fi pusă în legătură directă cu formarea canonului ebraic, la începutul perioadei mișnaice. Procesul de fixare a „canonului rabinic” a pus în lumină procesul paralel de fixare a „textului protorabinic
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
fixare a „canonului rabinic” a pus în lumină procesul paralel de fixare a „textului protorabinic”1. 3.4. Vocalizarea masoretică a textuluitc "3.4. Vocalizarea masoretică a textului" Până spre începutul Evului Mediu, textul biblic era transmis doar sub formă consonantică. Tratatul Soferim din Talmudul babilonian se referă la diferite aspecte ale activității scribale, fără a face însă vreo precizare legată de existența unui sistem de vocalizare. În faza inițială, vocalele erau redate prin litere care se adăugau la sfârșitul cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
vedere o anumită sistematizare a pronunției, mai ales în faza terminală de copiere a textelor. Entuziasmul și simțul urgenței care, cu șapte sau opt secole în urmă făcuseră posibilă închegarea canonului ebraic al Vechiului Testament și stabilirea acelui textus receptus consonantic, erau acum canalizate în vederea fixării, odată pentru totdeauna, a pronunțării exacte, prin intermediul semnelor vocalice, a Scripturii ebraice. Deși ebraica devenise o limbă moartă, rămânea în continuare, poate mai mult ca niciodată, limba ritualului prin care se păstra vie legătura poporului
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
asemănări cu cele tiberian, posibil chiar o strânsă legătură. Vocalizarea tiberiană se reflectă astăzi în texte biblice ebraice tipărite. Odată cu introducerea sistemului tiberian de vocalizare, asistăm la etapa finală a procesului de standardizare a textului ebraic. Însă așa cum standardizarea textului consonantic, în forma adoptată de către masoreți, presupune un îndelungat proces de dezvoltare dintr-o varietate de forme textuale, tot astfel, vocalizarea tiberiană s-a definitivat în urma mai multor dispute între școli masoretice tiberiene rivale. În ansamblu, se poate spune că sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a celui palestinian s-au dezvoltat două școli de interpretare biblică, ale căror învățături au fost fixate în Talmudul babilonian și în cel palestinian. O bună perioadă s-a crezut că rabbi Akiba este acela care, imediat după stabilirea textului consonantic, a fixat masora care însoțește textul biblic ebraic. Dacă așa ar fi stat lucrurile, diferențele dintre tradiția masoretică babiloniană și cea palestiniană ar fi fost rezultatul modificărilor textuale de-a lungul timpului. Kahle a demonstrat că aceste diferențe reflectă tradițiile
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
sistemul formelor ketiv-qere, sisteme a căror cronologie nu este sigură, întrucât nici Talmudul palestinian, nici Talmudul babilonian nu menționează nimic în acest sens1. Atunci când, la începutul secolului al VII-lea, înțelepții evrei s-au hotărât să introducă vocale în textul consonantic nevocalizat al Bibliei ebraice, au trebuit să aleagă câteva manuscrise pe care să le vocalizeze; în momentul în care au constatat că manuscrisele prezintă deosebiri, înainte de a introduce vocalele, au fost nevoiți să aleagă între mai multe variante. Orlinsky socotește
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Șete Yadot. Lucrarea conține note masoretice ale Torei, prezentate în ordine alfabetică. Spre deosebire de predecesorii săi, Menahem ben Șelomo ha-Neiri și Meir ben Todros ha-Levi Abulafia, autorul se axează asupra vocalelor și accentelor textului biblic, ocupându-se foarte puțin de textul consonantic. În același timp, corectează multe dintre greșelile de tipar ale Bibliei de la Veneția, din 1524-1525. Lucrarea sa se bazează pe manuscrise sefaradice și așkenazice 2. În anul 1626, Yedidia Solomon Rafael ben Abraham din Norzi a scris cea mai importantă
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de presupus că scrierea Pentateuhului a început în anii ’20 ai secolului al X-lea. 3. În cel mai probabil caz, Codex Aleppo a fost scris înainte de Pentateuhul de la Cufut-Kale, din moment ce Aaron ben Așer este cel care a vocalizat textul consonantic. Rezultă că textul codexului Aleppo a fost scris la sfârșitul secolului al IX-lea, în orice caz, nu mai târziu de anul 9101. În secolul al XVIII-lea, rabinul comunității din Alep, Rafael Solomon Laniado, vorbește despre obligația evreilor din
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în mai multe părți este înlocuită cu împărțirea în capitole, introdusă în bibliile latine de către Stephan Langton, în secolul al XIII-lea. Deși accentele textului ebraic lipsesc în majoritatea cazurilor, iar vocalele nu sunt puse corect de cele mai multe ori, textul consonantic este redat cu foarte multă grijă. Se pare că textul de bază folosit pentru această ediție a Bibliei a fost codexul 1, de la Ginsburg, datat în 1280, actualmente aflat la Biblioteca Universității din Madrid. 6.1.2. Biblia rabinicătc "6
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
această întrebare nu poate fi aflat fără o analiză profundă a tuturor datelor legate de istoria textului biblic în Evul Mediu și chiar mai înainte; pentru aceasta, este necesar să știm care text reprezintă cea mai bună tradiție a textului consonantic. În zilele noastre, această întrebare devine mai presantă, cu atât mai mult cu cât manuscrisele de la Marea Moartă oferă noi informații despre pluralitatea textelor existente încă înainte de fixarea textului consonantic, întreprinsă la începutul perioadei mișnaice 1. În diferitele sale faze
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
știm care text reprezintă cea mai bună tradiție a textului consonantic. În zilele noastre, această întrebare devine mai presantă, cu atât mai mult cu cât manuscrisele de la Marea Moartă oferă noi informații despre pluralitatea textelor existente încă înainte de fixarea textului consonantic, întreprinsă la începutul perioadei mișnaice 1. În diferitele sale faze, istoria textului ebraic cuprinde încercări succesive de a uni diversitatea formelor textuale; până în prezent, istoria textului tipărit al Bibliei nu este altceva decât istoria stabilirii progresive a unui anumit text
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
anterioare, când au suferit intervenția mai multor scribi și comentatori 1. Hebrew University Bible (HUB) este prima editio critica maior a Bibliei ebraice. Prima ediție critică modernă, cea a lui Benjamin Kennicott, din 1776-1780, nu ține cont decât de textul consonantic, în timp ce ediția lui Giovanni Battista De Rossi, din 1784-1788, deși ținea cont de vocale, nu oferea decît un aparat selectiv al unor anumite texte. Hebrew University Bible își propune să analizeze toate datele textuale, consoanele, vocalele, accentele (te’amim), împărțirea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Vechiului Testament ebraic, aflăm că dezvoltarea textului biblic ebraic cunoaște patru etape principale 2: 1. formulările literare orale sau scrise foarte apropiate de forma inițială a textului ebraic; 2. formele literare cele mai vechi, atestate de către mărturiile existente; 3. textul consonantic căruia înțelepții evrei i-au acordat statutul de normativ, la puțin timp după anul 70 d.Hr. (textul protomasoretic); 4. forma textuală fixată de către masoreți, în secolele IX-X, atestată de principalele manuscrise ale școlilor masoretice din Tiberia (text masoretic). 6
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
începând cu epoca romană) și Holon, în suburbia Tel-Avivului1. Pentateuhul samaritean conține textul Torei, scris într-o versiune specială a scrierii ebraice primare, așa cum a fost ea păstrată de către comunitatea samariteană de-a lungul secolelor. Textul se prezintă sub formă consonantică, tradiția citirii acestui text rămânând numai la stadiul oral. Cu timpul, samaritenii au dezvoltat și semne vocalice, însă arareori - și destul de inconsistent - acestea au fost introduse în manuscrisele mai târzii. Abia aproape de zilele noastre samaritenii au scris câteva manuscrise vocalizate
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
cât și cel samaritean poartă urmele diferențelor religioase și ale disputelor teologice din comunitățile care le-au transmis și dau mărturie despre dezvoltările ulterioare ale tradițiilor Vechiului Testament. Și mai mult, măsurile luate de rabbi Akiba de a fixa textul consonantic al Vechiului Testament nu au avut nici o influență asupra textului samaritean. Pe de altă parte, orice schimbări ar fi apărut în acest text în cursul timpului, nu se reflectă în istoria textului ebraic, și din moment ce aceste schimbări nu pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
definește prin: „dacă asupra unui sistem în echilibru se exercită o acțiune (constrângere) care deranjează starea sa de echilibru, se produce un fenomen care se va opune acestei acțiuni și care distruge parțial efectul”.<footnote Bajureanu, S., Dicționar enciclopedic de consonantică și cibernetică consonantistă, Editura Tiparg, Pitești, 2008, p. 208, 366. footnote> Totul în univers tinde a se apăra, orice lucru „vrea” să rămână ceea ce este! Semnificații ale noțiunii de reacție sunt prezentate în caseta 8. Semnificații ale noțiunii de reacție
GLOBALIZAREA Manifestări şi reacţii by Florina BRAN,Gheorghe MANEA,Ildikó IOAN,Carmen Valentina RĂDULESCU () [Corola-publishinghouse/Science/228_a_334]
-
ispășește. E un om slab. Simte erezia, dar în el însuși. Toți acei Savonarola și toți sadomasochiștii vechii proscripții iudeo-creștine scandează brutal: "Libidoul n-o să mă biruie". Vocea, Vederea. Sensul și simțurile. Limbajul vine de la Tatăl, ca și legea: digital, consonantic, distanțat. Dumnezeul abstract al lui Israel, curățat de aparențe, Cuvânt pur. Iar sinagoga cu portaluri gotice va fi o femeie cu ochii legați. Imaginea, mai barbară, ne vine de la Zeița-Mamă: analogică, vocalică, tactilă. Creștinul ajunge la Fiul Omului prin mamă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]