362 matches
-
nu mai iese în prim-plan, lăsând în urmă, asemeni unui cadru-fond, simbioza dintre unirea apelor cu cerul întru orizont și vântul ca alergare de sine a transparențelor aerului, ci este asimilată de acest fundal, încorporată lui. Transformată în element consubstanțial naturii, nava în derivă își pierde personalitatea de mecanism-corabie și se redefinește ca ansamblu plutitor de materiale inter-conexate. Este una din clipele de cădere ale voinței umane constructiv-aplicate în vârtejurile naturii. Aici această voință se topește în dezlănțuiri furtunoase, suportă
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
se întâmple se arată a fi actul de suire, de urcare, de ascendență. Așadar, este vorba despre o repoziționare de ordin spiritual. Misticului i se oferă revelația, dar el trebuie să ajungă prin urcuș la înălțimea revelației, trebuie să devină consubstanțial cu tensiunea acesteia, să se extazieze prin așezarea pe creste, pe altitudinile angelice. Nu revelația se coboară spre el, ci el trebuie să urce la vederea spirituală ce îi așteaptă ajungerea exaltată. Porțile acestui palier-dimensiune sunt deschise pentru mistic, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
aflu în continuare în afara mundanului, sub spectrul extra-cotidian al îndrăgostirii devenită acum dramatică, ca odată cu amurgul iubirii mele să cadă implacabil cortina de neant peste acest mundan detestabil. Acum nu cer ca semenii să-mi înțeleagă delirul, să-mi fie consubstanțiali în actul îndurării de martir a sfredelirii sufletului de către sadismele erosului, ci vreau să îmi ancorez stingerea de un vid ce exclude superficialitățile lumescului și ale celorlalți. Pe drumul întoarcerii spre sine, îmi port pe umeri noua formulă te urăsc
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
prăbușirii fiindu-mi demon însoțitor într-un urcuș fără ziduri de protecție și balustrade ocrotitoare. Așadar, în acest scenariu, oricât de optimist ar fi el, prezența riscului este o realitate de ne-contestat. Aici, sunt ca un acrobat cu atenția consubstanțială corzii pe care se menține pendulat deasupra adâncimii amețitoare sau asemeni alpinistului ce și-a investit certitudinea vieții și ocolișul morții în împletiri din fire trainice precum curajul său de om al stâncii sfidând, din suspensie, genunea. Îndrăgostirea este un
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
în care să mă opresc mai detaliat asupra trăsăturilor eului creator blakean. 1.2. Problemă eului De la bun început, eul generează întrebări extrem de complexe. Este acest concept într-adevăr "o realitate misterioasă în ceea ce privește natură și originile sale și nu neapărat consubstanțiala cu ficțiunile pe care le folosim pentru a o exprimă" (Paul John Eakin, 1988, p. 277) sau i se poate găsi o explicație anume? Trebuie oare să înțelegem eul în raport cu dezvoltarea limbajului, precum susține Karl R. Popper 18, sau în raport cu
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
cât și presupusa să infailibilitate 43. Consistentă dura a cărților cuprinzând cunoașterea universală este pusă în acord cu profilul artizanului lor. Eul creator mai sugerează că Urizen și vidul ce-l înconjoară și care este prezent constant în fundal sunt consubstanțiali: "And self balanc'd stretch'd o'er the void / I alone, even I! the winds merciless / Bound [...] / [...] / Here alone I în books formd of metals / Have written the secrets of wisdom" (E: 72). Descris în continuare că "A self-contemplating
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
lui Eutihes, Vigiliu amintește una din operele sale precedente, unde discutase pe larg dreptul Bisericii de a da noi definiții credinței pentru a face față noilor erezii, inclusiv folosind termeni ce nu se întîlnesc în Sfînta Scriptură. Așa este termenul „consubstanțial” (homoousios), care nu e de găsit în Scriptură, după cum arienii obiectaseră deja adepților Crezului de la Niceea. Această scriere amintită de Vigiliu este Dialogul împotriva arienilor, sabelienilor și fotinienilor, la care participă Atanasie, Arie, Sabellius, Photinus și Probus, care e judecător
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
adăuga o declarație cristologică prin care Cristos era recunoscut ca Dumnezeu desăvîrșit și om desăvîrșit, constituit dintr-un suflet rațional și un corp, generat veșnic de Dumnezeu potrivit cu natura divină și, în ultimele zile, de către Fecioara Maria potrivit cu natura umană, consubstanțial cu Tatăl potrivit naturii divine și cu noi potrivit celei umane. Această uniune distinctă (asynchytos) a două naturi permite atribuirea titlului de Theotokos Fecioarei Maria. în privința modului cum vorbesc Scripturile despre Cristos, era admis faptul că expresiile de acolo i
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
deplina divinitate a Fiului (și a Sfîntului Duh) în două opere (cărora li se adaugă epistola despre Crez, pentru care cf. infra, p. 000). Există în Comentariul la Ioan (I, 1, PG 73, 93) o trimitere la Tezaurul sfintei și consubstanțialei Treimii fapt ce îl plasează înainte de 429. Unii cercetători (de exemplu, J. Liébaert) îl situează la începutul episcopatului său, iar G.M. de Durand sugerează că ar putea să dateze chiar dinainte de 412; G. Jouassard vorbește în schimb de anii 423-425
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Contra arienilor a lui Atanasie. în prima sa scrisoare trimisă lui Nestorie (Epist. 2), Chiril afirmă că a compus cînd mai era încă în viață Atticus, patriarhul de Constantinopol (mort la 10 octombrie 425), „un mic tratat despre Sfînta și consubstanțiala Treime, ce conține și o expunere despre întruparea Unului-născut, în consonanță cu ceea ce am scris acum”, și că i l-a citit lui Atticus, episcopilor și clerului, dar l-a publicat abia mai tîrziu. Deoarece e greu de imaginat lectura
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
l-a publicat abia mai tîrziu. Deoarece e greu de imaginat lectura publică a unui text extrem de lung cum e Tezaurul, obișnuim să identificăm această operă cu o altă scriere, adresată tot lui Nemesinos, care se ocupă de „sfînta și consubstanțiala Treime” (I, prol.) și e împărțită în șapte dialoguri (logidia). Cum Chiril declară că abordează „din nou” tema, opera e posterioară Tezaurului. Interlocutorul lui Chiril în aceste dialoguri este Hermias, același ca și în tratatul Despre întruparea Unului-născut (care în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Aici și în continuare ne limităm să indicăm pentru fiecare operă ediția de referință, lăsînd la o parte PG cînd există Pusey, și chiar pe Pusey cînd avem ACO; pentru indicații complete a se vedea CPG III. Tezaurul sfintei și consubstanțialei Treimii: PG 75, 9-956; 1479-1484. Dialoguri despre sfînta și consubstanțiala Treime: G.M. Durand, Cyrille d’Alexandrie. Dialogues sur la Trinité, 3 vol. (SChr 231; 235; 246), Cerf, Paris, 1976-1978; trad. it. Dialoghi sulla Trinitá, ediție îngrijită de A. Cataldo (Coll
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
operă ediția de referință, lăsînd la o parte PG cînd există Pusey, și chiar pe Pusey cînd avem ACO; pentru indicații complete a se vedea CPG III. Tezaurul sfintei și consubstanțialei Treimii: PG 75, 9-956; 1479-1484. Dialoguri despre sfînta și consubstanțiala Treime: G.M. Durand, Cyrille d’Alexandrie. Dialogues sur la Trinité, 3 vol. (SChr 231; 235; 246), Cerf, Paris, 1976-1978; trad. it. Dialoghi sulla Trinitá, ediție îngrijită de A. Cataldo (Coll. di testi patr. 98), Città Nuova, Roma, 1992. Studii: G.
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Bisericilor din Constantinopol și din Alexandria, prin care sînt demascați Isaia, episcop de Hermopolis, și preotul alexandrin Teofil, ambii eutihieni, și se cere expulzarea lor; în opoziție cu eutihienii, Timotei afirmă cu tărie că trupul lui Isus Cristos a fost consubstanțial cu al nostru. în aceeași scriere s-a păstrat și o petiție a lui Timotei înaintată împăratului Leon; pentru a respinge acuzațiile aduse de acesta într-o scrisoare din 17 august 458, Timotei își declară adeziunea la Crezul de la Niceea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al fenomenelor de reprezentare și ideea că acestea din urmă se nasc din situații de interacțiuni și din idei-sursă, așa cum le structurează în parte. În această prezentare, categoriile fundamentale ale gîndirii trimit la forme mai greu perceptibile, arhetipale și aproape "consubstanțiale" cu patrimoniul cultural al umanității (categoria "purului" și "impurului", a "masculinu-lui/femininului", a "recunoașterii sociale", a "normalului și pa-tologicului", a "naturii" și "culturii", a "prohibiției incestului"). Asta nu înseamnă că aceste categorii sînt "în afara socialului", din contra. Însușirea/reformularea lor
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
de organizare semantico-sintactică un verb într-o variantă temporal-modală, prin care își asumă predicația și determină generarea funcției sintactice de subiect: „Viața noastră e o ironie / Minciuna-i rădăcina ei.” (M. Eminescu) „Ne pierdem ca să ne-mplinim.” (L. Blaga) Caracterul consubstanțial al celor două dimensiuni definitorii ale planului semantic al verbului: procesualitatea/dinamismul - trăsătură semantică lexicală - și temporalitatea, trăsătură semantică gramaticală, impun ca imanentă verbului funcția de predicat. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Realizarea funcției de predicat este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vede, că nu mă dau, zvârr! de vro două-trei ori cu bulgări în mine...” (I. Creangă) VIII. INSTRUMENTE GRAMATICALEtc "VIII. INSTRUMENTE GRAMATICALE" Ceea ce gramaticile curente numesc părți de vorbire se caracterizează printr-un plan semantic întemeiat pe două principale componente consubstanțiale, una lexicală - sensul lexical, cu originea în procesul de numire a componentelor lumii - ca existențe - și una gramaticală - sensul gramatical de gradul I, cu originea în perspectiva din care se fixează identitatea componentelor lumii - ca existențe determinante: sensul lexical este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a termenilor care realizează cele două funcții sintactice la nivel conceptual, în afara oricărei determinări cu originea în situația de comunicare. Din punct de vedere logico-semantic, enunțurile cu predicat absolut sunt expresia unor adevăruri axiomatice; semantica termenului-predicat și semantica termenului-subiect sunt consubstanțiale: „Lumea există.” „Omul gândește.” Predicatul este expresia lingvistică a unei „note” din sfera noțiunii/conceptului - exprimată lingvistic prin subiect, dar a unei note esențiale, intrinseci, care este însuși temeiul/nucleul noțiunii; altfel spus, existența (afirmată prin subiect) și esența (afirmată
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gândește.” Predicatul este expresia lingvistică a unei „note” din sfera noțiunii/conceptului - exprimată lingvistic prin subiect, dar a unei note esențiale, intrinseci, care este însuși temeiul/nucleul noțiunii; altfel spus, existența (afirmată prin subiect) și esența (afirmată prin predicat) sunt consubstanțiale, ceea ce și conferă caracter interversibil celor doi termeni-funcție: Lumea există. ® Ceea ce există e lume(a). S P S P Omul gândește. ® Cel ce gândește e om(ul). S P S P Enunțurile cu predicat absolut au dezvoltarea redusă la cei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
umană este redusă la sfera actualului, a legităților terestre, neputând intra în conjuncție cu libertatea lui Dumnezeu. Parafrazând titlul unei lucrări memorialistice a lui Victor Ioan Pica, Libertatea are chipul lui Dumnezeu, putem afirma că libertatea este un alter divin, consubstanțial ipotezei omenești. Problema libertății gravitează în jurul a două concepte: determinismul interpretat ca o succesiune de cauze și efecte, toate într-un șir nesfârșit, și indeterminismul ce pune omul în poziția privilegiată de a juca un rol în determinarea destinului său
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Și de ce nu și în afara Bisericii! Ecclesia se cere a fi prelungită și în viața cotidiană, printr-o practică exemplară care să probeze un comportament admirabil. Prin atitudinea lor, credincioșii sunt datori să demonstreze că religiozitatea și disciplina sunt aspecte consubstanțiale ale realității spirituale. Nu moda este cea care dă măsura vieții religioase, ci asumarea cu umilință și bucurie deopotrivă a mărturisirii creștine, în care cuvântul devine ziditor prin tainica rugăciune și în care gestul este semnificat prin antrenarea tuturor resorturilor
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
un rezultat al necesității ființei de absolut, este fructul necesității umane de absolut, dar nu absolutul însuși. Iată de ce raportarea la teologic este indispensabilă pentru a putea accede spre Absolut. Pentru Nichifor Crainic, relația dintre teologie și estetică este una consubstanțială, având drept numitor comun revelarea frumosului. Arta, percepută ca marea fiică a religiei, devine mediatoarea cultului divin. În interiorul Ecclesiei, estetica nu e ceva străin, ci e ceva constituțional sau structural; întreaga structură a Bisericii este un sistem estetic. Aparent contradictorie
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
alte dimensiuni ale globalizării (turismul, sportul, migrația circulatorie etc.). Disparitățile de avere și posibilități de trai sunt concentrate și acut trăite în marile aglomerări urbane. Cartierele periferice sau - mai ales în SUA - centrele orașelor sunt zone unde cultura sărăciei este consubstanțială cu cea a violenței, altfel spus câștigarea existenței și, eventual, a unui trai mai bun prin mijloace ilegale și agresive funcționează ca standard de viață. Cei care s-au ocupat însă de problematica subculturii violenței - denumire sub care această stare
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
către violență. Problema centrală pe care ne-o punem În acest studiu este de a ști În ce măsură tendința către violență este Înscrisă În propriul nostru cod genetic sau este rezultatul socializării; sau este și una și alta, În sensul că, consubstanțială fiindu- ne, această tendință ne este considerabil amplificată În procesul devenirii noastre istorice. II. Despre toleranță și violență Filtre teoretico- filosofice pentru o analiză a toleranței În lumea contemporană K. Lorentz susținea primul punct de vedere În timp ce E.
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
deloc decorativ ori superficial-etnografic, al vieții rurale. Culoarea locală nu este însă una închizătoare de perspectivă, limitând orizontul, ci participă la deschiderea către maxima generalitate a banalului particularizat, localist. Remarcabil este recursul la modalități expresive ori la particularități de viziune consubstanțiale cu universul existențial reconstituit, precum snoava populară sau fantasticul tradițional, mobilizate productiv în text, alături de procedările prozastice ale extremei modernități. Există și un mit al Imperiului, o componentă (ca mentalități și mitologie, ca recuzită și sensibilitate) așa-zis „chezaro-crăiască” ori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]